Cum consideraţi moartea?

ORICÂT de sănătoşi sau de bogaţi am fi, umbra ameninţătoare a morţii pluteşte deasupra noastră. Ea ne poate ajunge oricând, probabil chiar cu prima ocazie când vom traversa strada sau când ne vom duce din nou la culcare. Dezastrele — cum a fost şi cel provocat de atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 în oraşele New York şi Washington, D.C. — ne pun faţă în faţă cu o realitate crudă: „ultimul duşman“, moartea, seceră vieţile oamenilor din toate păturile sociale şi de toate vârstele, iar, uneori, în numai câteva minute face mii de victime. — 1 Corinteni 15:26.

Deşi moartea este ceva înfiorător, se pare că ea trezeşte în oameni un interes deosebit. Nimic nu pare să aibă o mai mare priză la public ca articolele din ziare sau ştirile TV care vorbesc despre morţi, mai ales despre cazuri în care mulţi oameni au sfârşit în situaţii zguduitoare. Se pare că oamenii nu se satură să audă astfel de ştiri, indiferent că e vorba de victime ale războaielor, ale dezastrelor naturale, ale criminalităţii sau ale bolilor. Acest interes obsesiv faţă de moarte ne uimeşte cel mai mult când observăm explozia de sentimente stârnite de moartea unei personalităţi publice sau a unei mari celebrităţi.

Acestea sunt lucruri evidente. Oamenii continuă să fie fascinaţi de moarte — de moartea altora. Totuşi, gândul propriei morţi îi înfioară. Cei mai mulţi dintre noi nu suportăm ideea că într-o zi va veni şi sfârşitul nostru.

Confuzia generată de moarte

Gândul că noi înşine vom muri ni se pare şi ni se va părea întotdeauna respingător. De ce? Deoarece Dumnezeu a implantat în noi dorinţa puternică de a trăi pentru totdeauna. Iată ce se spune în Eclesiastul 3:11: „A pus în inima lor şi veşnicia“. Prin urmare, caracterul inevitabil al morţii a dat naştere în oameni unui conflict interior, unei stări de permanentă frământare. Pentru a soluţiona acest conflict interior şi pentru a satisface dorinţa firească de a trăi, oamenii au născocit tot felul de credinţe — de la doctrina nemuririi sufletului până la credinţa în reîncarnare.

În orice caz, moartea este un eveniment tulburător, privit cu teamă de oamenii de pretutindeni. Aşadar, nu ar trebui să ne mire că în societatea umană moartea este considerată o perspectivă descurajantă. Înainte de toate, moartea dă în vileag deşertăciunea unei vieţi dedicate goanei după bogăţii şi luptei pentru putere.

Singurătatea celor aflaţi pe patul de moarte

În trecut se obişnuia ca o persoană cu o boală incurabilă sau rănită de moarte să fie lăsată să-şi dea ultima suflare în mult îndrăgitele locuri  natale. Aşa se întâmpla de regulă în timpurile biblice, iar acest obicei s-a păstrat în unele culturi (Geneza 49:1, 2, 33). În astfel de cazuri, întreaga familie se strânge laolaltă, la discuţii luând parte chiar şi copiii. Astfel, fiecare membru al familiei simte că nu suferă de unul singur, că are pe umărul cui să plângă şi că există cineva cu care să împartă responsabilităţile.

Cu totul diferit stau însă lucrurile în alte comunităţi, unde moartea este un subiect tabu, considerat a fi mult prea sumbru. Copiii sunt ţinuţi departe de tot ce se petrece, spunându-se că e „prea mult“ pentru ei. În zilele noastre se moare cu totul altfel şi adesea în singurătate. Deşi poate că majoritatea oamenilor şi-ar dori să moară acasă, liniştiţi şi înconjuraţi cu iubire de familie, realitatea crudă este că mulţi mor în spitale, de obicei singuri şi chinuiţi de dureri, înconjuraţi de tot felul de aparate şi instalaţii reci şi înspăimântătoare. Mai mult decât atât, milioane de oameni mor în anonimat, fiind victime „fără chip“ ale genocidurilor, ale foametei, ale maladiei SIDA, ale vreunui război civil sau, pur şi simplu, ale sărăciei lucii.

O temă de meditaţie

Biblia nu descurajează faptul de a reflecta asupra morţii. În Eclesiastul 7:2 se spune: „Mai bine să te duci într-o casă de jale decât să te duci într-o casă de petrecere; căci acolo îţi aduci aminte de sfârşitul oricărui om“. În faţa realităţii morţii probabil că lăsăm la o parte grijile sau activităţile noastre cotidiene şi ne gândim la caracterul efemer al vieţii. Aceasta ne poate ajuta să dăm mai mult sens vieţii noastre, să nu ne-o irosim sau să o trăim fără nici un rost.

Cum consideraţi moartea? Ce sentimente, credinţe, speranţe sau temeri aveţi cu privire la sfârşitul vieţii voastre?

Oamenii nu pot să înţeleagă şi să explice nici natura vieţii, nici natura morţii. Singura persoană care poate vorbi despre acest subiect cu deplină autoritate este Creatorul nostru. La el este „izvorul vieţii“ şi el „ne scapă de la moarte“ (Psalmii 36:9; 68:20). Deşi poate părea surprinzător, vă asigurăm că vă veţi simţi consolaţi şi încurajaţi dacă veţi analiza în lumina Cuvântului lui Dumnezeu unele credinţe larg răspândite cu privire la moarte. Veţi vedea că nu se sfârşeşte totul odată cu moartea.

[Text generic pe pagina 4]

Faptul de a reflecta la realitatea morţii ne poate ajuta să dăm mai mult sens vieţii noastre