Un popor curăţat pentru lucrări excelente
Un popor curăţat pentru lucrări excelente
„Să ne curăţăm de orice întinare a cărnii şi a spiritului, desăvârşind sfinţenia în teamă de Dumnezeu.“ — 2 CORINTENI 7:1.
1. Ce le cere Iehova celor care îi aduc închinare?
„CINE va putea să se suie la muntele DOMNULUI? Cine va sta în locul Lui cel sfânt?“ Prin aceste întrebări referitoare la închinarea aprobată de Iehova, regele David al Israelului antic ne-a îndemnat la reflecţie. El a dat apoi şi răspunsul: „Cel care are mâinile nevinovate şi inima curată, cel care nu-şi dedă sufletul la deşertăciune şi nu jură ca să înşele“ (Psalmul 24:3, 4). Pentru a fi aprobat de Iehova, care este însăşi personificarea sfinţeniei, un om trebuie să fie curat şi sfânt. Mai înainte, Iehova îi amintise congregaţiei Israelului următoarele: „Voi să vă sfinţiţi, şi fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt“. — Leviticul 11:44, 45; 19:2.
2. Cum au accentuat Pavel şi Iacov rolul important pe care îl are curăţenia în închinarea adevărată?
2 Secole mai târziu, apostolul Pavel le-a scris colaboratorilor săi din Corint, un oraş al depravării morale, astfel: „Întrucât avem aceste promisiuni, iubiţilor, să ne curăţăm de orice întinare a cărnii şi a spiritului, desăvârşind sfinţenia în teamă de Dumnezeu“ (2 Corinteni 7:1). Aceste cuvinte arată încă o dată că, pentru a fi în relaţii bune cu Dumnezeu şi pentru a avea parte de binecuvântările sale, o persoană trebuie să fie curată, adică să nu fie întinată sau coruptă pe plan fizic şi spiritual. În mod asemănător, iată ce a scris discipolul Iacov referitor la închinarea aprobată de Dumnezeu: „Forma de închinare curată şi neîntinată din punctul de vedere al Dumnezeului şi Tatălui nostru este aceasta: să te îngrijeşti de orfani şi de văduve în necazul lor şi să te păstrezi fără pată din partea lumii“. — Iacov 1:27.
3. Ce anume ar trebui să ne preocupe serios dacă dorim ca închinarea noastră să fie aprobată de Dumnezeu?
3 Întrucât curăţenia, sfinţenia şi neîntinarea sunt aspecte atât de importante ale închinării adevărate, oricine doreşte să dobândească aprobarea lui Dumnezeu trebuie să se preocupe serios de faptul de a corespunde cerinţelor amintite. Deoarece în prezent oamenii au norme şi concepţii foarte diferite privitoare la curăţenie, este necesar să înţelegem punctul de vedere al lui Iehova referitor la ce este curat şi aprobat şi să îl respectăm. Trebuie să ştim ce pretinde Dumnezeu din partea slujitorilor săi în acest sens şi ce a făcut el pentru a-i ajuta să devină şi să rămână curaţi şi aprobaţi de el. — Psalmul 119:9; Daniel 12:10.
Curaţi pentru închinarea adevărată
4. Explicaţi conceptul biblic de „curăţenie“.
4 Pentru majoritatea oamenilor, a fi curat înseamnă pur şi simplu a nu fi murdar sau contaminat. Însă, în Biblie, ideea de curăţenie este transmisă prin diverse cuvinte ebraice şi greceşti care o prezintă nu doar sub aspect fizic, ci mai ales sub aspect moral şi spiritual. Astfel, într-o enciclopedie biblică se spune: „Termenii «curat» şi «necurat» sunt rareori folosiţi numai cu referire la igienă; ei descriu în principal concepte religioase. Prin urmare, principiul «curăţeniei» vizează aproape fiecare aspect al vieţii“.
5. În ce măsură le arăta Legea mozaică israeliţilor ce însemna a fi curat sau necurat?
5 Într-adevăr, Legea mozaică includea prevederi şi reguli cu privire la aproape orice aspect al vieţii israeliţilor, specificând ce era şi ce nu era curat şi aprobat. De pildă, în capitolele de la 11 la 15 ale cărţii Leviticul sunt consemnate instrucţiuni detaliate referitoare la curăţenie şi necurăţenie. Anumite animale erau considerate necurate, iar israeliţii nu trebuiau să le mănânce. În urma naşterii, femeia era considerată necurată pentru o perioadă specificată. Anumite boli ale pielii, îndeosebi lepra, şi secreţiile organelor genitale masculine şi feminine făceau, de asemenea, ca o persoană să fie necurată. Legea preciza şi ce anume trebuia făcut în situaţia în care cineva sau ceva devenea necurat. De exemplu, în Numeri 5:2 citim: „Porunceşte fiilor lui Israel să izgonească din tabără pe orice lepros şi pe oricine are o scurgere sau este întinat prin atingerea de un mort“.
6. În ce scop au fost date legile privitoare la curăţenie?
6 Fără îndoială, aceste legi, precum şi altele, date de Iehova reflectau unele adevăruri medicale şi fiziologice foarte avansate pentru vremea aceea, iar oamenii au tras foloase când au ţinut cont de ele. Totuşi aceste legi nu reprezentau doar un cod sanitar sau sfaturi medicale. Ele făceau parte din închinarea adevărată. Faptul că ele aveau legătură cu chestiuni din viaţa cotidiană a oamenilor — precum alimentaţia, naşterea, relaţiile dintre partenerii conjugali — accentua pur şi simplu ideea că, fiind Dumnezeul lor, Iehova avea dreptul de a stabili ce era şi ce nu era corect în toate aspectele vieţii lor, pe care ei i-o dedicaseră în exclusivitate. — Deuteronomul 7:6; Psalmul 135:4.
7. De ce binecuvântare urma să aibă parte naţiunea Israel dacă avea să respecte Legea?
7 De asemenea, legământul Legii i-a ferit pe israeliţi de practicile necurate ale naţiunilor din jur. Respectând cu fidelitate Legea, inclusiv cerinţele pentru a rămâne curaţi în ochii lui Iehova, israeliţii aveau să fie aprobaţi ca să-i slujească lui Dumnezeu şi să primească binecuvântările sale. În acest sens, Iehova le-a spus israeliţilor: „Dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi ţine legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un popor sfânt“. — Exodul 19:5, 6; Deuteronomul 26:19.
8. De ce trebuie creştinii din prezent să acorde atenţie cerinţelor din Lege referitoare la curăţenie?
8 Din moment ce Iehova a inclus astfel de detalii în Lege ca să-i înveţe pe israeliţi cum să Coloseni 2:17; Evrei 10:1). Dacă Iehova Dumnezeu, care afirmă că ‘nu s-a schimbat’, considera faptul de a fi curaţi şi neîntinaţi un aspect atât de important al închinării adevărate de atunci, şi noi trebuie să acordăm în prezent toată atenţia curăţeniei fizice, morale şi spirituale dacă vrem să ne bucurăm de aprobarea şi binecuvântarea sa. — Maleahi 3:6; Romani 15:4; 1 Corinteni 10:11, 31.
devină curaţi, sfinţi şi aprobaţi de el, nu ar fi potrivit ca şi creştinii de azi să analizeze cu atenţie cum întrunesc ei aceste cerinţe? Chiar dacă nu se află sub Lege, creştinii nu trebuie să uite că, aşa cum a explicat Pavel, toate lucrurile conţinute de Lege „sunt o umbră a lucrurilor care vor veni, dar realitatea îi aparţine Cristosului“ (Curăţenia fizică ne recomandă
9, 10. a) De ce este importantă pentru creştini curăţenia fizică? b) Ce comentarii se fac deseori referitor la congresele ţinute de Martorii lui Iehova?
9 Este curăţenia fizică şi acum un element important al închinării adevărate? Deşi numai curăţenia fizică nu e suficientă pentru a fi un adevărat închinător al lui Dumnezeu, este, evident, potrivit ca un creştin adevărat să fie curat din punct de vedere fizic în măsura în care situaţia îi permite acest lucru. Îndeosebi azi, când mulţi nu prea acordă atenţie curăţeniei corpului, a hainelor sau a locului unde trăiesc, cei ce aderă la norme înalte de curăţenie sunt adesea remarcaţi de oamenii din jur. Acest lucru poate avea rezultate bune, aşa cum le-a spus Pavel creştinilor din Corint: „Noi nu dăm în nici un fel vreun motiv de poticnire, pentru ca ministerul nostru să nu fie criticat; ci în orice privinţă ne recomandăm ca miniştri ai lui Dumnezeu“. — 2 Corinteni 6:3, 4.
10 De nenumărate ori, Martorii lui Iehova au fost lăudaţi de ziarişti şi de funcţionari publici pentru obiceiurile lor privind ordinea şi curăţenia, precum şi pentru conduita lor plină de respect, aspecte evidente îndeosebi cu ocazia congreselor lor. De exemplu, referitor la un congres ţinut în provincia Savona, din Italia, ziarul La Stampa comenta: „Ceea ce îţi atrage imediat atenţia când te plimbi prin acest complex este ordinea şi curăţenia ce-i caracterizează pe oamenii care îl folosesc“. După un congres ţinut de Martori pe un stadion din São Paulo (Brazilia), un administrator al stadionului i-a spus şefului echipei sale de curăţenie: „De acum încolo vrem ca pe stadion să se facă curăţenie aşa cum au făcut Martorii lui Iehova“. Un alt funcţionar al aceluiaşi stadion a spus: „Când Martorii lui Iehova vor să închirieze stadionul, vrem să ştim doar data când au nevoie de el. Altceva nu ne mai îngrijorează“.
11, 12. a) Ce principiu biblic trebuie să păstrăm în minte în privinţa curăţeniei personale? b) Ce întrebări ne putem pune cu privire la obiceiurile personale şi la modul nostru de viaţă?
11 Din moment ce ordinea şi curăţenia ce caracterizează locurile unde ne întrunim constituie un motiv de laudă la adresa Dumnezeului căruia ne închinăm, înţelegem că la fel de important este să manifestăm aceste calităţi şi în viaţa personală. Însă probabil că suntem de părere că la noi acasă avem tot dreptul să fim mai indulgenţi şi să procedăm după cum considerăm de cuviinţă. Iar, în ce priveşte îmbrăcămintea şi pieptănătura, avem, desigur, libertatea de a alege ce ni se potriveşte şi ce ne place! Totuşi, în mare măsură, această libertate este relativă. Să ne amintim că, vorbind despre dreptul cuiva de a alege o anumită mâncare, Pavel le-a dat colaboratorilor săi creştini următorul avertisment: „Vegheaţi însă încontinuu ca acest drept pe care îl aveţi să nu devină cumva o piatră de poticnire pentru cei ce sunt slabi“. Apoi el a enunţat un principiu valoros: „Toate lucrurile sunt permise, dar nu toate sunt avantajoase. Toate lucrurile sunt permise, dar nu toate zidesc“ (1 Corinteni 8:9; 10:23). Cum putem aplica în domeniul curăţeniei sfatul lui Pavel?
12 E logic ca oamenii să se aştepte de la un ministru al lui Dumnezeu să aibă un mod de viaţă curat şi ordonat. Iată de ce ar trebui să ne asigurăm că aspectul locuinţei noastre şi al spaţiilor 2 Petru 3:13)? În mod similar, aspectul nostru exterior — fie în timpul liber, fie în minister — poate ori să facă mai atrăgător mesajul nostru, ori să-i răpească din frumuseţe. De exemplu, un redactor al unui cotidian din Mexic a făcut următoarea remarcă: „Într-adevăr, mulţi dintre Martorii lui Iehova sunt tineri, iar ceea ce îţi atrage atenţia este tunsoarea lor, curăţenia lor, precum şi îmbrăcămintea lor decentă“. Ce mult ne bucurăm să avem astfel de tineri în mijlocul nostru!
aferente ei nu infirmă ceea ce declarăm, şi anume că suntem miniştri ai Cuvântului lui Dumnezeu. Ce mărturie depune locuinţa noastră despre noi şi despre concepţiile pe care le avem? Este ea o dovadă că dorim cu adevărat să trăim într-o lume a ordinii şi a curăţeniei, o lume nouă a dreptăţii, despre care le vorbim cu atâta convingere altora (13. Ce putem face pentru a ne asigura că suntem curaţi şi ordonaţi în toate aspectele vieţii cotidiene?
13 Desigur, a ne păstra lucrurile, locuinţa, precum şi pe noi înşine curaţi şi ordonaţi este mai uşor de spus decât de făcut. Nu e nevoie de o mulţime de echipamente sau unelte sofisticate şi scumpe, ci sunt necesare o bună planificare şi eforturi constante. Trebuie să alocăm timp pentru curăţenia personală, a hainelor, a locuinţei, a maşinii şi aşa mai departe. Faptul de a fi ocupaţi cu ministerul, cu participarea la întruniri şi cu studiul personal — la care adăugăm achitarea de obligaţiile din viaţa de zi cu zi — nu ne scuteşte de necesitatea de a ne păstra curaţi şi aprobaţi în ochii lui Dumnezeu şi ai oamenilor. Cunoscutul principiu „toate îşi au vremea lor“ se aplică la fel de bine şi în acest aspect al vieţii noastre. — Eclesiastul 3:1.
O inimă neîntinată
14. De ce curăţenia morală şi cea spirituală sunt şi mai importante decât curăţenia fizică?
14 Este important să acordăm atenţie curăţeniei fizice. Dar şi mai important este să ne preocupe curăţenia morală şi spirituală. Aceasta e concluzia la care ajungem dacă ne amintim că naţiunea Israel a fost respinsă de Iehova nu deoarece ar fi fost necurată din punct de vedere fizic, ci deoarece ajunsese coruptă sub aspect moral şi spiritual. Prin intermediul profetului Isaia, Iehova le-a spus israeliţilor că, întrucât Isaia 1:4, 11–16.
deveniseră un „neam păcătos, popor încărcat de fărădelegi“, jertfele lor, respectarea sabatelor şi a lunilor noi, da, până şi rugăciunile lor ajunseseră o povară pentru el. Ce trebuiau ei să facă pentru a redobândi favoarea divină? Iehova le-a zis: „Spălaţi-vă şi curăţiţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei relele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul!“ —15, 16. Potrivit celor spuse de Isus, ce anume îl întinează pe om, şi cum ne pot fi de folos cuvintele lui Isus?
15 Pentru a înţelege şi mai bine cât de importantă este curăţenia morală şi spirituală, să analizăm ce a spus Isus când fariseii şi scribii au afirmat că discipolii săi erau necuraţi pentru că nu se spălaseră pe mâini înainte de a lua masa. Isus i-a corectat spunând: „Nu ce intră în gură îl întinează pe om; ci ceea ce iese din gură îl întinează pe om“. Apoi el a dat următoarea explicaţie: „Ceea ce iese din gură vine din inimă, şi aceasta îl întinează pe om. De exemplu, din inimă vin raţionamente rele, asasinate, adultere, fornicaţii, furturi, mărturii mincinoase, blasfemii. Acestea îl întinează pe om; dar a lua masa cu mâinile nespălate nu îl întinează pe om“. — Matei 15:11, 18–20.
16 Ce putem învăţa din cuvintele lui Isus? Isus a arătat că actele rele, imorale şi necurate sunt precedate de înclinaţii rele, imorale şi necurate ale inimii. Aşa cum a explicat discipolul Iacov, „fiecare este încercat fiind atras şi ademenit de propria lui dorinţă“ (Iacov 1:14, 15). Aşadar, dacă nu vrem să cădem în păcatele grave menţionate de Isus, trebuie să înlăturăm cu desăvârşire din inima noastră orice înclinaţie spre asemenea lucruri, nepermiţând inimii să cultive astfel de dorinţe. Aceasta presupune să fim atenţi ce citim, ce vizionăm şi ce ascultăm. Astăzi, în numele libertăţii de exprimare şi al licenţei artistice, industria divertismentelor şi a publicităţii îi bombardează la nesfârşit pe oameni cu sunete şi imagini care satisfac poftele cărnii decăzute. Trebuie să fim hotărâţi să nu permitem mesajelor transmise în acest mod să prindă rădăcini în inima noastră. Cu alte cuvinte, pentru a-i plăcea lui Dumnezeu şi pentru a fi aprobaţi de el, trebuie să fim în permanenţă vigilenţi ca să ne păstrăm inima curată şi neîntinată. — Proverbele 4:23.
Curăţaţi pentru lucrări excelente
17. De ce şi-a curăţat Iehova poporul?
17 Este, în mod cert, o binecuvântare şi totodată o protecţie că, graţie ajutorului lui Iehova, putem fi curaţi în ochii săi (2 Corinteni 6:14–18). Însă înţelegem că Iehova şi-a curăţat poporul cu un scop bine definit. Pavel i-a spus lui Tit că Isus Cristos „s-a dat pentru noi ca să ne elibereze de orice fel de nelegiuire şi să-şi cureţe un popor care să fie al lui însuşi, zelos pentru lucrări excelente“ (Tit 2:14). Ca membri ai unui popor curăţat, pentru ce lucrări trebuie să fim zeloşi?
18. Cum putem demonstra că suntem zeloşi pentru lucrări excelente?
18 Mai întâi de toate, trebuie să depunem eforturi pentru a declara în mod public vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu (Matei 24:14). Când facem acest lucru, noi le împărtăşim oamenilor de pretutindeni speranţa de a trăi pentru totdeauna pe un pământ care nu va mai fi afectat de nici un fel de poluare (2 Petru 3:13). Printre lucrările noastre excelente se numără şi manifestarea roadelor spiritului lui Dumnezeu în viaţa de zi cu zi, glorificându-l astfel pe Tatăl nostru ceresc (Galateni 5:22, 23; 1 Petru 2:12). Şi să nu-i uităm pe oamenii care nu sunt la adevăr şi care suferă în urma unor dezastre naturale sau a altor tragedii! Noi păstrăm în minte îndemnul lui Pavel: „Astfel, cât avem timp favorabil pentru aceasta, să facem ce este bine faţă de toţi, dar îndeosebi faţă de cei înrudiţi cu noi în credinţă“ (Galateni 6:10). Toate aceste lucrări, efectuate dintr-o inimă curată şi cu o motivaţie corectă, îi sunt plăcute lui Dumnezeu. — 1 Timotei 1:5.
19. De ce binecuvântări ne vom bucura dacă vom continua să ne păstrăm un înalt nivel de curăţenie fizică, morală şi spirituală?
19 Ca slujitori ai Celui Preaînalt, noi dăm ascultare următoarelor cuvinte ale lui Pavel: „Vă implor deci, fraţilor, prin compasiunea lui Dumnezeu, să vă prezentaţi corpurile ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: un serviciu sacru cu capacitatea voastră de a raţiona“ (Romani 12:1). Să continuăm să apreciem privilegiul de a fi curăţaţi de Iehova şi să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a ne păstra un înalt nivel de curăţenie fizică, morală şi spirituală. Procedând astfel, vom avea nu numai respect de sine şi satisfacţie chiar în prezent, ci şi perspectiva de a vedea cum „lucrurile anterioare“ — sistemul actual întinat şi nelegiuit — vor trece atunci când Dumnezeu ‘va face toate lucrurile noi’. — Revelaţia 21:4, 5.
Vă amintiţi?
• De ce le-au fost date israeliţilor multe legi cu privire la curăţenie?
• De ce curăţenia fizică face mai atrăgător mesajul pe care îl predicăm?
• De ce curăţenia morală şi cea spirituală sunt şi mai importante decât curăţenia fizică?
• Cum putem demonstra că suntem un popor „zelos pentru lucrări excelente“?
[Întrebări de studiu]
[Legenda fotografiilor de la pagina 21]
Curăţenia fizică face mai atrăgător mesajul pe care îl predicăm
[Legenda ilustraţiei de la pagina 22]
Isus a avertizat că gândurile rele duc la fapte rele
[Legenda fotografiilor de la pagina 23]
Ca popor curăţat, Martorii lui Iehova sunt zeloşi pentru lucrări excelente