Întrebări de la cititori

Este indicat ca un ministru creştin să ţină o cuvântare de înmormântare pentru o persoană care s-a sinucis?

Fiecare ministru creştin va trebui să hotărască singur dacă va putea, cu o conştiinţă curată, să ţină o cuvântare de înmormântare pentru cineva care, după cât se pare, s-a sinucis. Când decide acest lucru, el ar trebui să ia în considerare următoarele întrebări: Cum priveşte Iehova sinuciderea? Este cu adevărat vorba de o sinucidere? A fost sinuciderea cauzată cumva de o tulburare mintală sau emoţională? Cum este sinuciderea considerată pe plan local?

Fiind creştini, ne interesează cum priveşte Iehova sinuciderea. În ochii lui, viaţa este preţioasă şi sacră (Geneza 9:5; Psalmul 36:9). Luându-şi cu bună ştiinţă viaţa, o persoană comite o crimă împotriva ei înseşi, lucru dezaprobat de Dumnezeu (Exodul 20:13; 1 Ioan 3:15). Dar exclude acest fapt posibilitatea de a ţine o cuvântare de înmormântare pentru cineva care s-a sinucis?

Să analizăm cazul lui Saul, un rege al Israelului antic. Dându-şi seama că nu avea să scape cu viaţă în ultima sa bătălie împotriva filistenilor şi nedorind să cadă în mâna duşmanilor, care şi-ar fi bătut joc de el, „Saul şi-a luat sabia şi s-a aruncat în ea“. Filistenii i-au găsit corpul şi l-au atârnat pe zidurile cetăţii Bet-Şan. Când au aflat ce făcuseră filistenii, locuitorii Iabesului din Galaad au luat corpul şi l-au ars. Apoi i-au luat oasele şi le-au îngropat. Ei chiar au postit şapte zile, acesta fiind un ritual tradiţional de doliu la israeliţi (1 Samuel 31:4, 8–13; Geneza 50:10). Când David, unsul lui Iehova, a auzit de gestul locuitorilor Iabesului din Galaad, el a zis: „Binecuvântaţi să fiţi de DOMNUL, fiindcă aţi arătat astfel bunăvoinţă faţă de Saul, stăpânul vostru, şi l-aţi îngropat! Şi acum, DOMNUL să vă arate bunătate şi credincioşie“ (2 Samuel 2:5, 6). Relatarea biblică nu lasă să se înţeleagă că locuitorii Iabesului din Galaad ar fi fost condamnaţi pentru că au ţinut ceea ce putea fi considerat un ritual de înmormântare pentru regele Saul. Comparaţi acest episod cu situaţia celor care au fost privaţi de înmormântare din cauza nelegiuirii lor (Ieremia 25:32, 33). Un ministru creştin ar putea analiza relatarea despre Saul pentru a decide dacă va ţine o cuvântare de înmormântare pentru cineva care s-a sinucis.

Este bine ca ministrul creştin să aibă în vedere şi scopul cuvântării de înmormântare. Spre deosebire de oamenii care cred că sufletul e nemuritor, Martorii lui Iehova nu ţin o cuvântare de înmormântare pentru a transmite ideea greşită că, astfel, defunctul este trimis pe lumea cealaltă. De fapt, cuvântarea respectivă nu îi e de nici un folos persoanei decedate; principalul scop al cuvântării este de a-i consola pe cei îndureraţi şi de a le vorbi celor prezenţi despre starea morţilor (Eclesiastul 9:5, 10; 2 Corinteni 1:3–5). Un alt motiv important pentru a ţine o cuvântare de acest fel este acela de a-i ajuta pe toţi cei din auditoriu să reflecteze la caracterul efemer al vieţii (Eclesiastul 7:2). Vor fi atinse aceste obiective dacă se va ţine o cuvântare de înmormântare pentru cineva care s-a sinucis?

E adevărat, unii s-ar putea gândi că persoana respectivă şi-a luat viaţa cu bună ştiinţă, fiind pe deplin conştientă că păcătuia împotriva lui Iehova. Dar este oare posibil întotdeauna să fie demonstrată această supoziţie? Nu cumva e vorba despre un act făcut sub impulsul momentului? Unii care încearcă să se sinucidă regretă acest lucru şi se răzgândesc. Evident, odată ce a murit, cineva nu se mai poate căi pentru ceea ce a făcut.

Un alt factor important este că multe persoane care se sinucid suferă de unele tulburări mintale şi emoţionale.  Aceste persoane pot fi numite pe bună dreptate victime ale sinuciderii. Potrivit unor statistici, 90 la sută dintre cei ce se sinucid au unele probleme mintale, emoţionale şi de dependenţă. Îi va ierta Iehova pe cei ce pe un asemenea fond psihic se sinucid? Noi nu suntem în măsură să stabilim dacă defunctul a comis un păcat de neiertat în ochii lui Iehova. Când analizează dacă să ţină o cuvântare de înmormântare pentru cineva care s-a sinucis, un ministru creştin trebuie să ia în considerare circumstanţele şi starea sănătăţii persoanei.

Mai există un aspect care trebuie luat în considerare: Cum privesc oamenii din comunitate sinuciderea şi moartea persoanei respective? Această chestiune trebuie să-i intereseze în primul rând pe bătrâni, întrucât ei se preocupă de reputaţia congregaţiei locale a Martorilor lui Iehova. În funcţie de opinia generală a oamenilor din localitate despre sinucidere şi mai ales despre cazul respectiv, bătrânii ar putea considera că este mai bine să nu organizeze în public sau la Sala Regatului o cuvântare de înmormântare.

Totuşi, dacă un ministru creştin este rugat să ţină o cuvântare de înmormântare, el poate considera că, fără să acţioneze ca reprezentant al congregaţiei, ar putea să facă acest lucru. Dacă acceptă invitaţia, el trebuie să fie prudent, nefăcând nici o afirmaţie categorică cu privire la o posibilă înviere. Orice perspectivă pentru cel decedat este în mâinile lui Iehova şi nimeni nu poate spune dacă persoana respectivă va fi sau nu înviată. Ministrul creştin se poate concentra în cuvântarea sa asupra adevărurilor biblice referitoare la moarte, consolându-i totodată pe cei îndureraţi.