Vor lua vreodată sfârşit problemele omenirii?

„UN SFERT din populaţia globului trăieşte în sărăcie, 1,3 miliarde de oameni se întreţin cu mai puţin de 1 dolar pe zi, un miliard sunt analfabeţi, 1,3 miliarde nu au acces la apă potabilă, iar un miliard rămân flămânzi în fiecare zi.“ Aşa descrie un raport din Irlanda starea lumii.

Toate acestea sunt o tristă mărturie a incapacităţii omului de a găsi soluţii de durată la problemele lumii. Ele par şi mai grave dacă ne gândim că marea majoritate a persoanelor despre care se vorbea în raportul de mai sus sunt femei şi copii lipsiţi de apărare. Nu este îngrozitor că şi acum, în secolul al XXI-lea, drepturile acestor persoane, „al căror număr ne copleşeşte, sunt violate în fiecare zi“? — The State of the World’s Children 2000.

„O lume nouă în decursul unei singure generaţii“

Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii şi-a exprimat încrederea că „vălul întunecat cu care aceste abuzuri . . . acoperă vieţile oamenilor de pe tot globul poate fi ridicat“. Această organizaţie consideră că situaţia îngrozitoare cu care se confruntă miliardele de oameni nefericiţi nu este „nici inevitabilă, nici imuabilă“. De fapt, ea a lansat o chemare „tuturor oamenilor de a crea o lume nouă în decursul unei singure generaţii“. Ea speră că în această lume nouă nimeni „nu va mai suferi din cauza sărăciei, a discriminării, a violenţei şi a bolilor“.

Cei ce împărtăşesc aceste sentimente se bazează pe faptul că şi în prezent există persoane preocupate de ceea ce se întâmplă în lume şi care se străduiesc să uşureze situaţia tristă a celor ce suferă din cauza „unei serii aparent nesfârşite de conflicte şi crize“. De exemplu, în ultimii 15 ani, Programul pentru copiii de la Cernobâl „a contribuit la alinarea suferinţei a sute de copii afectaţi de diverse tipuri de cancer cauzate de precipitaţiile radioactive“ (The Irish Examiner, 4 aprilie 2000). Organizaţiile umanitare, mici şi mari, au cu siguranţă o contribuţie însemnată la ameliorarea situaţiei nenumăratelor victime ale războaielor şi ale dezastrelor.

Totuşi, cei care iau parte la astfel de acţiuni sunt realişti. Ei sunt conştienţi că problemele pe care trebuie să le înfrunte „sunt mai răspândite şi mai adânc înrădăcinate decât erau cu numai zece ani în urmă“. David Begg, preşedintele executiv al Organizaţiei Filantropice Irlandeze, a spus că, atunci când inundaţiile au devastat Mozambicul, „personalul, sponsorii şi donatorii au reacţionat în mod extraordinar“. „Însă, a adăugat el, nu putem face faţă singuri dezastrelor de o asemenea amploare.“ Referitor la eforturile depuse în scopuri umanitare în Africa, el a recunoscut cu sinceritate: „Flacăra speranţei abia pâlpâie“. Probabil că mulţi sunt de acord că această remarcă descrie foarte bine şi situaţia existentă la nivel mondial.

Este realist să aşteptăm „o lume nouă în decursul unei singure generaţii“? Deşi acţiunile umanitare întreprinse în prezent sunt realmente demne de laudă, ar fi bine să examinăm şi o altă posibilitate de realizare a unei lumi drepte şi paşnice. Aşa cum reiese din articolul următor, Biblia îndreaptă atenţia spre această posibilitate.

[Provenienţa fotografiei de la pagina 3]

 Pagina 3, copii: UN/DPI foto de James Bu