Cei ce umblă pe căile lui Iehova sunt bogat binecuvântaţi

AŢI fost vreodată în excursie la munte? Dacă da, poate că aţi avut şi voi impresia că vă aflaţi deasupra lumii. Ce minunat era să inspiraţi aerul curat, să scrutaţi zarea şi să vă lăsaţi absorbiţi de frumuseţea naturii! Probabil că grijile lumii pe care aţi lăsat-o în urmă păreau mai neînsemnate.

Mulţi oameni au rareori parte de astfel de excursii, însă, dacă sunteţi creştini dedicaţi, s-ar putea ca, din punct de vedere spiritual, să umblaţi de câtva timp în regiuni situate la mare înălţime. Cu siguranţă, asemenea psalmistului din vechime, v-aţi rugat astfel: „Fă-mă să cunosc căile Tale, DOAMNE, învaţă-mă cărările Tale!“ (Psalmul 25:4). Vă mai amintiţi ce aţi simţit când aţi mers prima dată la muntele casei lui Iehova şi aţi început să umblaţi pe înălţimi (Mica 4:2; Habacuc 3:19)? Fără îndoială, în scurt timp v-aţi dat seama că, umblând pe căile înalte ale închinării pure, aveţi parte de multă bucurie şi sunteţi ocrotiţi. Aţi început atunci să împărtăşiţi sentimentele psalmistului care a spus: „Ferice de poporul care cunoaşte strigătul de bucurie, care umblă în lumina feţei Tale, DOAMNE!“ — Psalmul 89:15.

Totuşi, la munte, uneori excursioniştii trebuie să străbată un drum lung, urcând sau coborând pante abrupte. Ar putea începe să-i doară picioarele şi să simtă că au ajuns la capătul puterilor. Şi în serviciul adus lui Dumnezeu putem întâmpina greutăţi. Poate că în ultimul timp a trebuit să depunem mai multe eforturi pentru a merge mai departe. Cum ne putem redobândi vigoarea şi bucuria? Un prim lucru ar fi să recunoaştem supremaţia căilor lui Iehova.

Legile înalte ale lui Iehova

Căile lui Iehova sunt ‘mai sus decât căile omului’, iar închinarea sa a fost ‘întemeiată tare ca cel mai înalt munte şi înălţată deasupra dealurilor’ (Isaia 55:9, NW; Mica 4:1). Înţelepciunea lui Iehova este numită „înţelepciunea de sus“ (Iacov 3:17). Legile lui sunt superioare tuturor celorlalte legi. Să luăm un exemplu. Pe vremea când canaaniţii, plini de cruzime, jertfeau copii, Iehova le-a dat israeliţilor legi morale înalte, care scoteau în evidenţă compasiunea. Iată ce le-a spus el: „Să nu cauţi la faţa săracului şi să nu părtineşti pe nimeni dintre cei mari. . . . Să vă purtaţi cu străinul . . . ca şi cu unul născut în mijlocul vostru; să-l iubiţi ca pe voi înşivă“. — Leviticul 19:15, 34.

O mie cinci sute de ani mai târziu, Isus a prezentat şi alte aspecte ale ‘legii minunate’ a lui Iehova (Isaia 42:21). Iată ce le-a spus el discipolilor  săi în Predica de pe munte: „Continuaţi să-i iubiţi pe duşmanii voştri şi să vă rugaţi pentru cei care vă persecută; ca să vă dovediţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri“ (Matei 5:44, 45). „Prin urmare, tot ceea ce vreţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel“, a adăugat el. „Aceasta este, de fapt, ceea ce înseamnă Legea şi Profeţii.“ — Matei 7:12.

Aceste legi înalte sensibilizează inima persoanelor receptive, îndemnându-le să-l imite pe Dumnezeul căruia se închină (Efeseni 5:1; 1 Tesaloniceni 2:13). Gândiţi-vă la schimbarea radicală care a avut loc în cazul lui Pavel. Prima dată când se vorbeşte despre el în Biblie se spune că „aproba asasinarea lui“ Ştefan şi ‘devasta congregaţia’. Cu numai câţiva ani mai târziu, el se purta blajin cu creştinii din Tesalonic, ca „o mamă care alăptează [şi] îşi îngrijeşte cu drag copiii“. Învăţătura divină l-a schimbat pe Pavel; dintr-un persecutor aprig el a devenit un creştin grijuliu (Faptele 8:1, 3; 1 Tesaloniceni 2:7). Cu siguranţă, el a fost recunoscător că învăţătura lui Cristos i-a modelat personalitatea (1 Timotei 1:12, 13). Cum ne poate ajuta şi pe noi aprecierea să continuăm să umblăm pe căile înalte ale lui Dumnezeu?

Să umblăm pe căile lui Iehova cu apreciere

Odată aflaţi pe vârful munţilor, excursioniştii nu se mai satură să admire peisajele splendide ce li se deschid în faţă. În plus, ei ajung să se bucure de lucrurile mărunte pe care le întâlnesc de-a lungul traseului, cum ar fi o piatră neobişnuită, o floare frumoasă sau vreun animal sălbatic pe care-l zăresc în trecere. La fel stau lucrurile şi pe plan spiritual; este necesar să discernem binecuvântările mari şi mici pe care le primim pentru că umblăm cu Dumnezeu. Aceasta ne poate împrospăta forţele, iar o călătorie anevoioasă poate deveni o plimbare înviorătoare. Atunci vom spune la fel ca David: „Fă-mă să aud dis-de-dimineaţă bunătatea Ta, căci mă încred în Tine. Arată-mi calea pe care trebuie să umblu“. — Psalmul 143:8.

Mary, care umblă de mulţi ani pe căile lui Iehova, ne spune: „Când privesc creaţia lui Iehova, văd nu numai complexitatea ei, ci şi personalitatea iubitoare a lui Dumnezeu. Indiferent că e vorba de un animal, de o pasăre sau de o insectă, fiecare este, în sine, un mic univers, o lume fascinantă. Aceeaşi bucurie îmi procură şi adevărurile spirituale, care, cu trecerea timpului, devin tot mai clare“.

Cum ne putem spori aprecierea? O modalitate ar fi să nu luăm ca pe ceva de la sine înţeles ceea ce face Iehova pentru noi. „Rugaţi-vă neîncetat“, a scris Pavel. „Aduceţi mulţumiri în legătură cu orice lucru.“ — 1 Tesaloniceni 5:17, 18; Psalmul 119:62.

Studiul personal dezvoltă în noi un spirit de recunoştinţă. Pavel i-a îndemnat pe creştinii din Colose: „Continuaţi să umblaţi în comuniune cu [Cristos Isus], . . . debordând de credinţă în exprimări de mulţumire“ (Coloseni 2:6, 7). Citirea Scripturilor şi meditarea la cele citite ne întăresc credinţa şi ne apropie de Autorul lor. În paginile Bibliei se găsesc comori care ne pot stimula să ‘debordăm în exprimări de mulţumire’.

De asemenea, e mai uşor să înaintăm pe căile lui Iehova avându-i alături pe fraţii noştri. Psalmistul a spus referitor la el însuşi: „Sunt alături de toţi cei care se tem de Tine“ (Psalmul 119:63). Unele dintre cele mai plăcute momente le petrecem cu ocazia congreselor creştine sau cu alte ocazii când ne bucurăm de compania fraţilor noştri. Suntem conştienţi că această familie creştină mondială atât de preţioasă există numai  datorită lui Iehova şi căilor sale înalte. — Psalmul 144:15b.

Pe lângă apreciere, un alt lucru care ne va întări pentru a înainta pe căile înalte ale lui Iehova este simţul răspunderii.

Să umblăm pe căile lui Iehova cu simţul răspunderii

Excursioniştii cu simţul răspunderii sunt conştienţi că trebuie să umble cu multă atenţie pentru a nu se rătăci sau pentru a nu se apropia prea mult de stâncile periculoase. Întrucât suntem înzestraţi cu liber arbitru, Iehova ne acordă într-o măsură rezonabilă libertate şi posibilitatea de a lua iniţiativa. Însă această libertate pretinde din partea noastră să ne achităm de obligaţiile creştine cu simţul răspunderii.

De exemplu, Iehova are încredere că slujitorii săi îşi îndeplinesc obligaţiile cu simţul răspunderii. El nu precizează cât timp şi câte eforturi trebuie să dedicăm activităţilor creştine, nici nu ne spune câţi bani trebuie să donăm sau cum să folosim alte resurse pe care le avem. Dimpotrivă, cuvintele lui Pavel adresate corintenilor ni se aplică tuturor: „Fiecare să facă aşa cum a hotărât în inima lui“. — 2 Corinteni 9:7; Evrei 13:15, 16.

Creştinii cu simţul răspunderii trebuie să le împărtăşească altora vestea bună. De asemenea, dovedim că avem simţul răspunderii dacă facem donaţii pentru lucrarea Regatului. Gerhardt, care este bătrân de congregaţie, ne spune că el şi soţia sa au făcut mult mai multe donaţii după ce au participat la un congres ţinut în Europa Răsăriteană. „Am văzut că fraţii de aici, care au atât de puţine lucruri materiale, apreciază foarte mult literatura biblică“, afirmă el. „Prin urmare, ne-am hotărât să dăm cât de mult putem pentru a-i sprijini pe fraţii nevoiaşi din alte ţări.“

Să ne sporim rezistenţa

Pentru a face drumeţii în munţi avem nevoie de condiţie fizică. De câte ori au ocazia, excursioniştii fac exerciţii fizice sau plimbări scurte ca să se pregătească pentru drumeţiile lungi. În mod similar, Pavel ne-a îndemnat să fim ocupaţi cu activităţile teocratice pentru a ne păstra o stare spirituală bună. Potrivit cuvintelor lui Pavel, cei care doresc ‘să umble într-un mod demn de Iehova’ şi să fie „făcuţi puternici“ trebuie ‘să continue să dea rod în orice lucrare bună’. — Coloseni 1:10, 11.

Motivaţia îi ajută pe excursionişti să nu-şi piardă forţele. În ce mod? Ei se concentrează asupra unui obiectiv, cum ar fi un munte îndepărtat, iar acest fapt îi stimulează. Şi, când ajung la marcajele de pe traseu, îşi pot da seama cât au înaintat şi cât mai au până la atingerea obiectivului. Ei au o mare satisfacţie privind drumul lăsat în urmă.

În mod asemănător, speranţa vieţii veşnice ne susţine şi ne îndeamnă să mergem înainte (Romani 12:12). În timp ce umblăm pe căile lui Iehova, putem avea sentimentul că am realizat ceva dacă ne fixăm şi atingem unele obiective creştine. De asemenea, putem simţi o mare bucurie privind în urmă la anii de serviciu fidel sau văzând schimbările pe care le-am făcut în personalitatea noastră. — Psalmul 16:11.

Pentru a parcurge distanţe mari şi a nu-şi pierde vigoarea, drumeţii păstrează un ritm constant. Tot aşa, o bună rutină care include asistarea la întrunirile congregaţiei şi participarea cu regularitate la serviciul de teren ne va ajuta să înaintăm cu hotărâre spre obiectivul nostru. De aceea, Pavel i-a îndemnat pe colaboratorii săi creştini: „Să continuăm să umblăm ordonat potrivit aceleiaşi rutine“. — Filipeni 3:16.

Bineînţeles, noi nu umblăm singuri pe căile lui Iehova. „Să ne preocupăm unii de alţii ca să ne stimulăm la iubire şi la lucrări excelente“, a scris Pavel (Evrei 10:24). Asocierile spirituale cu colaboratorii noştri creştini ne ajută să păstrăm ritmul. — Proverbele 13:20.

Însă cel mai important lucru este să ne amintim întotdeauna că Iehova ne întăreşte. Cei care se bizuie pe Iehova pentru a primi putere „merg din energie vitală în energie vitală“ (Psalmul 84:5, 7, NW). Deşi uneori trebuie să parcurgem „terenuri accidentate“, vom reuşi să ajungem la final cu ajutorul lui Iehova.