Salt la conţinut

Salt la cuprins

Gloria lui Iehova străluceşte peste poporul său

Gloria lui Iehova străluceşte peste poporul său

Gloria lui Iehova străluceşte peste poporul său

„DOMNUL va fi lumina ta pe vecie.“ — ISAIA 60:20.

1. Cum îi binecuvântează Iehova pe slujitorii săi fideli?

„DOMNUL Îşi găseşte plăcere în poporul Său şi va împodobi cu mântuire pe cei blânzi“ (Psalmul 149:4). Aşa s-a exprimat un psalmist din vechime, iar istoria a confirmat adevărul cuvintelor sale. Când slujitorii săi sunt fideli, Iehova le poartă de grijă, le binecuvântează lucrările şi îi ocroteşte. În antichitate, el i-a ajutat să iasă victorioşi în faţa duşmanilor. În prezent, el îi ajută să rămână tari pe plan spiritual şi le promite salvarea pe baza jertfei lui Isus (Romani 5:9). Iehova face acest lucru deoarece slujitorii săi sunt frumoşi în ochii lui.

2. Deşi se confruntă cu opoziţie, ce convingere au slujitorii lui Dumnezeu?

2 Desigur, într-o lume cufundată în întuneric, cei care ‘trăiesc cu devoţiune sfântă’ întâmpină opoziţie (2 Timotei 3:12). Însă Iehova nu trece cu vederea acţiunile împotrivitorilor. Referindu-se la aceştia, el avertizează: „Neamul şi împărăţia care nu-ţi vor sluji vor pieri şi neamurile acelea vor fi în totul ruinate“ (Isaia 60:12). În prezent, opoziţia îmbracă multe forme. În unele ţări, opozanţii caută să impună restricţii închinării pe care creştinii sinceri i-o aduc lui Iehova sau încearcă să o interzică. În alte ţări, unii fanatici îi atacă fizic pe închinătorii lui Iehova şi le distrug bunurile. Să ne amintim însă că Iehova a stabilit deja deznodământul oricărei împotriviri de acest fel. Cei care se opun înfăptuirii voinţei sale vor eşua. Cei ce luptă împotriva Sionului, reprezentat de copiii lui de pe pământ, nu vor avea succes. Nu este aceasta o promisiune încurajatoare din partea marelui nostru Dumnezeu, Iehova?

Binecuvântaţi peste aşteptări

3. Prin ce sunt simbolizate frumuseţea şi rodnicia închinătorilor lui Iehova?

3 Adevărul este că, pe parcursul ultimelor zile ale actualului sistem de lucruri, Iehova îşi binecuvântează poporul peste aşteptări. Mai presus de orice, el înfrumuseţează în mod progresiv locul său de închinare şi pe cei care se află aici şi care-i poartă numele. Potrivit profeţiei lui Isaia, el spune Sionului: „Slava Libanului va veni la tine, chiparosul, ulmul şi merişorul, împreună, ca să înfrumuseţeze locul sfântului Meu locaş, căci Eu voi preamări locul unde se odihnesc picioarele Mele“ (Isaia 60:13). Munţii acoperiţi de păduri bogate oferă o privelişte superbă. Aşadar, arborii luxurianţi simbolizează în mod potrivit frumuseţea şi rodnicia închinătorilor lui Iehova. — Isaia 41:19; 55:13.

4. Ce sunt ‘sfântul locaş’ şi ‘locul picioarelor’ lui Iehova, şi cum sunt ele înfrumuseţate?

4 Ce sunt ‘sfântul locaş’ şi ‘locul picioarelor’ lui Iehova, din Isaia 60:13? Aceşti termeni se referă la curţile marelui templu spiritual al lui Iehova, care reprezintă măsurile luate pentru a ne apropia de El în închinare prin intermediul lui Isus Cristos (Evrei 8:1–5; 9:2–10, 23). Iehova şi-a declarat scopul de a glorifica acel templu spiritual aducând acolo oameni din toate naţiunile pentru a i se închina (Hagai 2:7). Tot Isaia văzuse anterior mulţimi de oameni din toate naţiunile îndreptându-se spre muntele înălţat al închinării aduse lui Iehova (Isaia 2:1–4). Sute de ani mai târziu, apostolul Ioan a văzut într-o viziune „o mare mulţime, pe care nici un om nu putea s-o numere, din toate naţiunile şi triburile şi popoarele şi limbile“. Oamenii care alcătuiau această mare mulţime stăteau în picioare ‘înaintea tronului lui Dumnezeu, aducându-i zi şi noapte un serviciu sacru în templul său’ (Revelaţia 7:9, 15). Întrucât aceste profeţii se împlinesc în zilele noastre, casa lui Iehova este înfrumuseţată chiar sub ochii noştri.

5. Ce schimbare importantă în bine au cunoscut copiii Sionului?

5 Ce schimbare importantă în bine au constituit toate acestea pentru Sion! Iehova spune: „De unde erai părăsită şi privită cu ură, şi nimeni nu trecea prin tine, te voi face o podoabă veşnică [un obiect de mândrie pe timp indefinit, NW], o bucurie din generaţie în generaţie“ (Isaia 60:15). Spre sfârşitul primului război mondial, „Israelul lui Dumnezeu“ a trecut într-adevăr printr-o perioadă de pustiire (Galateni 6:16). Atunci s-a simţit complet ‘părăsit’, deoarece copiii lui de pe pământ nu au înţeles cu claritate care era voinţa lui Dumnezeu cu privire la ei. Apoi, în 1919, Iehova i-a reînsufleţit pe slujitorii săi unşi, iar de atunci el îi binecuvântează cu o minunată prosperitate spirituală. Nu este înviorătoare promisiunea conţinută de acest verset? Iehova va privi Sionul ca pe „un obiect de mândrie“. Da, copiii Sionului şi Iehova însuşi vor fi mândri de Sion. Acesta va fi „o bucurie“, un motiv de nemărginită bucurie, şi nu doar pentru un timp scurt. Poziţia de favoare a Sionului, reprezentat de copiii lui pământeşti, va dura „din generaţie în generaţie“, adică va exista pentru totdeauna.

6. Cum se folosesc creştinii adevăraţi de unele resurse ale naţiunilor?

6 Ascultaţi acum o altă promisiune divină. Adresându-i-se Sionului, Iehova spune: „Vei suge laptele popoarelor, vei suge sânul împăraţilor; şi vei şti astfel că Eu sunt DOMNUL, Mântuitorul [Salvatorul, NW] tău, Răscumpărătorul tău, Puternicul lui Iacov“ (Isaia 60:16). În ce sens se hrăneşte Sionul cu „laptele popoarelor“ şi „suge sânul împăraţilor“? În sensul că cei unşi şi însoţitorii lor, „alte oi“, folosesc resurse de preţ ale naţiunilor pentru a promova închinarea pură (Ioan 10:16). Donaţiile fac posibilă o măreaţă lucrare mondială de predicare şi predare. Folosirea cu înţelepciune a tehnologiei moderne facilitează tipărirea de Biblii şi de literatură biblică în sute de limbi. Astăzi, adevărul biblic este pus la dispoziţia unui număr de persoane fără precedent în istorie. Oameni din multe naţiuni învaţă că Iehova, care i-a răscumpărat pe slujitorii săi unşi din captivitatea spirituală, este într-adevăr Salvatorul.

Progrese pe plan organizatoric

7. Ce progrese remarcabile au făcut copiii Sionului?

7 Iehova şi-a înfrumuseţat poporul şi într-un alt mod. El l-a ajutat să progreseze în ce priveşte organizarea. Iată ce citim în Isaia 60:17: „În loc de bronz voi aduce aur, în loc de fier voi aduce argint, în loc de lemn, bronz, şi în loc de pietre, fier. Voi pune peste tine ca administratori pacea, şi ca domnitori, dreptatea“. Înlocuirea bronzului cu aurul este o schimbare în bine şi acelaşi lucru se poate spune şi despre celelalte materiale menţionate. În armonie cu aceasta, pe parcursul ultimelor zile ale actualului sistem de lucruri, Israelul lui Dumnezeu a înregistrat un progres continuu pe plan organizatoric. Să analizăm câteva exemple.

8–10. Enumeraţi câteva îmbunătăţiri pe plan organizatoric făcute din 1919 încoace.

8 Înainte de 1919, congregaţiile poporului lui Dumnezeu aveau bătrâni şi diaconi, aleşi prin vot democratic de membrii congregaţiei. Începând din acel an, „sclavul fidel şi prevăzător“ a numit în fiecare congregaţie un director al serviciului care să supravegheze activităţile legate de lucrarea de predicare (Matei 24:45–47). Totuşi, în multe congregaţii, acest sistem nu a fost foarte eficient deoarece unii bătrâni aleşi nu au sprijinit din plin lucrarea de predicare. De aceea, în 1932, congregaţiile au primit instrucţiuni să nu mai aleagă bătrâni şi diaconi prin vot, ci să aleagă un comitet de serviciu care să lucreze împreună cu directorul serviciului. Această schimbare a fost asemenea înlocuirii lemnului cu bronzul, o îmbunătăţire substanţială!

9 În 1938, congregaţiile de pe întregul pământ au decis să adopte un sistem mai bun, care corespundea într-o mai mare măsură cu precedentul biblic. Supravegherea congregaţiei a fost încredinţată unui slujitor de comunitate şi altor slujitori, toţi aceştia fiind numiţi sub îndrumarea sclavului fidel şi prevăzător. Nu se mai făceau alegeri prin vot! Astfel, toţi slujitorii din congregaţii erau numiţi în mod teocratic. Aceasta a însemnat înlocuirea ‘pietrelor’ cu ‘fierul’ sau a ‘bronzului’ cu ‘aurul’.

10 De atunci încoace s-a înregistrat un progres continuu. De exemplu, în 1972 s-a înţeles că mult mai aproape de modul de organizare al congregaţiilor creştine din secolul I era ca supravegherea congregaţiilor să fie încredinţată unui corp de bătrâni numiţi în mod teocratic care să colaboreze în unitate, fără ca vreun bătrân să aibă o autoritate mai mare decât ceilalţi. În plus, cu aproximativ 2 ani în urmă, s-a făcut un alt pas înainte prin efectuarea unei modificări în ce priveşte conducerea anumitor asociaţii legale. Această modificare permite Corpului de Guvernare să acorde o mai mare atenţie intereselor spirituale ale poporului lui Dumnezeu, fără să îi mai revină sarcina de a se ocupa de chestiuni de ordin juridic obişnuite.

11. Cine se află la originea schimbărilor organizatorice din poporul lui Iehova, şi la ce au condus acestea?

11 Cine se află la originea acestor schimbări progresive? Nimeni altul decât Iehova Dumnezeu. El este cel care afirmă: „Voi aduce aur“. Şi tot el continuă spunând: „Voi pune peste tine ca administratori pacea, şi ca domnitori, dreptatea“ (sublinierea noastră). Da, Iehova este cel ce se ocupă de supravegherea poporului său. Acest progres pe plan organizatoric care a fost prezis este o altă dovadă că el îşi înfrumuseţează poporul. Ca urmare a acestui fapt, Martorii lui Iehova au fost binecuvântaţi în multe privinţe. În Isaia 60:18 citim: „Nu se va mai auzi vorbindu-se de violenţă în ţara ta, nici de devastare şi ruină în ţinutul tău, ci vei numi zidurile tale «Mântuire» şi porţile tale «Laud㻓. Cât de frumoase sunt aceste cuvinte! Dar cum se împlinesc ele?

12. De ce domneşte pacea în mijlocul creştinilor adevăraţi?

12 Creştinii adevăraţi se bizuie plini de încredere pe Iehova pentru instruire şi îndrumare. Iată rezultatul prezis de Isaia: „Toţi fiii tăi vor fi învăţaţi de DOMNUL şi mare va fi pacea fiilor tăi“ (Isaia 54:13). În plus, spiritul lui Iehova acţionează asupra poporului său, iar printre roadele lui se numără şi pacea (Galateni 5:22, 23). Prin urmare, pacea care domneşte în rândul slujitorilor lui Iehova îi face asemenea unei oaze înviorătoare într-o lume violentă. Această pace din prezent, ce are la bază iubirea pe care adevăraţii creştini o nutresc unii faţă de alţii, este o anticipare a modului de viaţă din lumea nouă (Ioan 15:17; Coloseni 3:14). Nu-i aşa că fiecare dintre noi se bucură de această pace şi îi face plăcere să contribuie la ea? Pacea de care avem parte îi aduce laude şi onoare Dumnezeului căruia ne închinăm şi constituie un element fundamental al paradisului nostru spiritual! — Isaia 11:9.

Lumina lui Iehova va continua să strălucească

13. De ce putem fi siguri că lumina lui Iehova nu va înceta niciodată să strălucească peste poporul său?

13 Va continua lumina lui Iehova să strălucească peste poporul său? Da. În Isaia 60:19, 20 citim: „Nu soarele îţi va mai fi lumină ziua, nici luna nu te va mai lumina cu lumina ei; ci DOMNUL va fi lumina ta veşnică şi Dumnezeul tău va fi slava ta. Soarele tău nu va mai asfinţi şi luna ta nu se va mai retrage; căci DOMNUL va fi lumina ta pe vecie şi zilele suferinţei tale se vor sfârşi“. Odată ce ‘suferinţa’ exilaţilor spirituali s-a sfârşit în 1919, lumina lui Iehova a început să strălucească peste ei. Şi acum, după mai bine de 80 de ani, ei se bucură de favoarea lui Iehova în timp ce lumina sa continuă să strălucească. Şi ea nu va înceta. Dumnezeu nu va „asfinţi“ peste închinătorii săi, ca soarele, nici nu se va „retrage“, ca luna. Dimpotrivă, el va revărsa pentru eternitate lumină peste ei. Ce asigurare minunată este aceasta pentru noi, care trăim în ultimele zile ale acestei lumi ce zace în întuneric!

14, 15. a) În ce sens sunt „drepţi“ toţi slujitorii lui Dumnezeu? b) Ce împlinire importantă a textului din Isaia 60:21 aşteaptă cu nerăbdare membrii clasei „alte oi“?

14 Ascultaţi acum o altă promisiune a lui Iehova cu privire la reprezentanţii pământeşti ai Sionului, Israelul lui Dumnezeu: „Nu vor mai fi decât oameni drepţi în poporul tău: ei vor stăpâni pământul [vor lua în stăpânire ţara, NW] pe vecie, ca lăstar plantat de Mine, lucrarea mâinilor Mele, ca să pot fi slăvit“ (Isaia 60:21). În 1919, când creştinii unşi au fost întăriţi pentru a-şi reîncepe activitatea, ei erau un grup aparte de oameni. Într-o lume cu adevărat păcătoasă, ei au fost „declaraţi drepţi“ pe baza credinţei lor neclintite în jertfa de răscumpărare a lui Cristos Isus (Romani 3:24; 5:1). Apoi, asemenea israeliţilor eliberaţi din captivitatea babiloniană, ei au luat în stăpânire „ţara“, o ţară spirituală, sau un domeniu spiritual de activitate, în care aveau să se bucure de un paradis spiritual (Isaia 66:8). Frumuseţea paradiziacă a acestei ţări nu va păli niciodată, deoarece, spre deosebire de antica naţiune Israel, membrii Israelului lui Dumnezeu nu se vor dovedi infideli. Prin credinţa, perseverenţa şi zelul lor, ei vor aduce onoare numelui lui Dumnezeu.

15 Toţi membrii acestei naţiuni spirituale sunt participanţi la noul legământ. Cu toţii au legea lui Iehova scrisă în inimă, iar Iehova, pe baza jertfei de răscumpărare a lui Isus, le-a iertat păcatele (Ieremia 31:31–34). El îi declară drepţi ca „fii“ şi îi tratează ca şi cum ar fi perfecţi (Romani 8:15, 16, 29, 30). Şi însoţitorilor lor, „alte oi“, le-au fost iertate păcatele pe baza jertfei lui Isus şi, asemenea lui Avraam, sunt declaraţi drepţi ca prieteni ai lui Dumnezeu prin intermediul credinţei. „Ei şi-au spălat robele şi le-au albit în sângele Mielului.“ Iar aceşti însoţitori aşteaptă cu nerăbdare şi alte binecuvântări extraordinare. După ce vor supravieţui ‘marelui necaz’ sau după ce vor fi înviaţi, ei vor fi martori oculari la împlinirea literală a cuvintelor din Isaia 60:21, când întregul pământ va deveni un paradis (Revelaţia 7:14; Romani 4:1–3). Atunci, ‘cei blânzi vor moşteni pământul şi se vor desfăta în belşug de pace’. — Psalmul 37:11, 29.

Creşterea continuă

16. Ce promisiune remarcabilă a făcut Iehova, şi cum s-a împlinit ea?

16 În versetul de încheiere din Isaia capitolul 60 găsim ultima promisiune făcută de Iehova în acest capitol. El îi spune Sionului: „Cel mic va deveni o mie şi cel neînsemnat o naţiune puternică. Eu, Iehova, voi accelera lucrul acesta la timpul său“ (Isaia 60:22, NW). Iehova şi-a ţinut promisiunea în zilele noastre. În 1919, când au fost întăriţi pentru a-şi relua activitatea, creştinii unşi erau puţini la număr, fiind cu adevărat „cel mic“. Numărul lor a crescut pe măsură ce au fost strânşi şi alţi israeliţi spirituali. Apoi, „alte oi“ au început să li se alăture într-un număr din ce în ce mai mare. Atmosfera de pace care domneşte în mijlocul poporului lui Dumnezeu, paradisul spiritual existent în „ţara“ lui, a atras atât de multe persoane cu inima sinceră, încât „cel mic“ a devenit într-adevăr „o naţiune puternică“. În prezent, această „naţiune“, formată din Israelul lui Dumnezeu şi cei peste şase milioane de „străini“ dedicaţi lui Dumnezeu, este mai numeroasă decât populaţia multor state din lume (Isaia 60:10). Toţi cetăţenii ei răspândesc lumina lui Iehova, iar lucrul acesta îi face frumoşi în ochii săi.

17. Ce foloase aţi tras în urma analizării capitolului 60 din Isaia?

17 Analizarea acestor idei importante din capitolul 60 al cărţii Isaia ne-a întărit într-adevăr credinţa. Este încurajator să vedem că Iehova a ştiut cu mult timp înainte că poporul său avea să ajungă în captivitate spirituală şi că apoi urma să fie restabilit. Ne uimeşte, de asemenea, faptul că Iehova a anticipat cu foarte mult timp înainte marea creştere a numărului de închinători adevăraţi ai săi în zilele noastre. În plus, cât de încurajator este să ştim că Iehova nu ne va părăsi! Câtă iubire manifestă el asigurându-ne că porţile „oraşului“ vor rămâne mereu deschise ca să-i primească cu căldură pe cei care au „o dispoziţie corectă pentru viaţa veşnică“ (Faptele 13:48)! Iehova va continua să strălucească peste poporul său. Sionul va continua să fie un motiv de mândrie în timp ce copiii lui vor reflecta tot mai mult lumina lor (Matei 5:16). Suntem, evident, hotărâţi mai mult ca oricând să rămânem alături de Israelul lui Dumnezeu şi să preţuim privilegiul de a reflecta lumina lui Iehova!

Puteţi să explicaţi?

• Ce convingere avem în privinţa opoziţiei?

• În ce fel ‘sug [copiii Sionului] laptele naţiunilor’?

• Cum a adus Iehova ‘bronz în loc de lemn’?

• Care sunt cele două calităţi evidenţiate în Isaia 60:17, 21?

• Cum a devenit „cel mic“ „o naţiune puternică“?

[Întrebări de studiu]

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 18]

PROFEŢIA LUI ISAIA — Lumină pentru întreaga omenire

În esenţă, materialul acestor două articole de studiu a fost prezentat într-o cuvântare ţinută la congresul de district pe 2001 „Învăţători ai Cuvântului lui Dumnezeu“. La sfârşitul cuvântării, la majoritatea congreselor vorbitorul a anunţat apariţia unei noi publicaţii, intitulate Profeţia lui Isaia — lumină pentru întreaga omenire, volumul II. Cu un an mai înainte fusese lansat primul volum al acestei cărţi. Acum, când sunt disponibile ambele volume, avem la dispoziţie o analiză actuală aproape a fiecărui verset din cartea Isaia. Aceste volume ne sunt de mare ajutor pentru a înţelege mai bine şi a aprecia mai mult cartea profetică a lui Isaia, o carte care ne întăreşte credinţa.

[Legenda fotografiilor de la pagina 15]

În pofida unei opoziţii violente, Iehova ‘îşi împodobeşte cu mântuire poporul’

[Legenda fotografiilor de la pagina 16]

Poporul lui Dumnezeu se foloseşte de resurse valoroase ale naţiunilor ca să promoveze închinarea pură

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Progresele pe plan organizatoric, precum şi pacea sunt dovezi ale binecuvântării lui Iehova