Creştinii fideli continuă să umble în adevăr

„Nu am un motiv de recunoştinţă mai mare decât acesta: să aud că copiii mei continuă să umble în adevăr.“ — 3 IOAN 4.

1. Asupra cui se concentrează ‘adevărul veştii bune’?

IEHOVA îi aprobă doar pe cei care i se închină „cu spirit şi adevăr“ (Ioan 4:24). Ei respectă adevărul, acceptând ansamblul învăţăturilor creştine bazate pe Cuvântul lui Dumnezeu. Acest ‘adevăr al veştii bune’ se concentrează asupra lui Isus Cristos şi asupra justificării suveranităţii lui Iehova prin intermediul Regatului (Galateni 2:14). Dumnezeu lasă ca „o operaţiune de rătăcire“ să ajungă la cei ce preferă minciuna. Salvarea depinde însă de faptul de a exercita credinţă în vestea bună şi de a umbla în adevăr. — 2 Tesaloniceni 2:9–12; Efeseni 1:13, 14.

2. De ce era deosebit de recunoscător apostolul Ioan, şi ce fel de relaţii erau între el şi Gaius?

² Proclamatorii Regatului sunt „colaboratori în adevăr“. Asemenea apostolului Ioan şi prietenului său Gaius, ei ţin cu fermitate la adevăr şi umblă în el. Gândindu-se la Gaius, Ioan a scris: „Nu am un motiv de recunoştinţă mai mare decât acesta: să aud că copiii mei continuă să umble în adevăr“ (3 Ioan 3–8). Chiar dacă nu vârstnicul Ioan i-a predat adevărul lui Gaius, având în vedere vârsta respectabilă a apostolului, maturitatea sa creştină şi afecţiunea sa părintească, era potrivit ca Ioan să-l considere pe acest bărbat, după cât se pare mai tânăr, unul dintre copiii săi spirituali.

Adevărul şi închinarea creştină

3. Care era scopul întrunirilor ţinute de primii creştini, şi ce foloase decurgeau din acestea?

³ Pentru a învăţa adevărul, primii creştini se întruneau la nivel de congregaţii, adesea în locuinţe particulare (Romani 16:3–5). Astfel, ei primeau încurajare şi se îndemnau unii pe alţii la iubire şi la lucrări excelente (Evrei 10:24, 25). Vorbind despre cei ce se numeau creştini în vremurile de mai târziu, Tertulian (cca 155–220 e.n.) a scris: „Ne întrunim pentru a citi Sfintele Scripturi . . . Cu aceste cuvinte sfinte ne nutrim credinţa, ne înălţăm speranţa, ne consolidăm încrederea“. — Apologeticul, capitolul 39.

4. Ce rol au avut şi au şi în prezent cântările la întrunirile creştine?

⁴ După cât se pare, programul întrunirilor ţinute de primii creştini includea şi intonarea unor cântări (Efeseni 5:19; Coloseni 3:16). Profesorul Henry Chadwick scrie că un critic din secolul al II-lea, pe nume Celsus, considera cânturile melodioase intonate de cei ce se numeau creştini „atât de frumoase, încât îl irita faptul că acestea îi influenţau sentimentele“. Chadwick mai spune: „Clement din Alexandria este primul scriitor creştin care vorbeşte despre genul de muzică potrivit pentru închinarea creştinilor. El afirmă cu tărie că această muzică nu trebuie să aibă nimic în comun cu muzica de dans care stârneşte dorinţele trupeşti“ (The Early Church, paginile 274, 275). Urmând modelul primilor creştini, care, potrivit dovezilor disponibile, cântau la întrunirile lor, Martorii lui Iehova obişnuiesc să intoneze cântări al căror text se bazează pe Biblie, printre care se numără şi unele imnuri de laudă la adresa lui Dumnezeu şi a Regatului său.

5. a) Cum erau furnizate îndrumări spirituale în congregaţiile creştine din secolul I? b) Cum au aplicat creştinii adevăraţi cuvintele lui Isus consemnate în Matei 23:8, 9?

⁵ În congregaţiile creştine din secolul I, supraveghetorii predau adevărul, iar slujitorii ministeriali  îşi ajutau fraţii în diverse moduri (Filipeni 1:1). Un corp de guvernare care se baza pe Cuvântul lui Dumnezeu şi pe spiritul sfânt furniza îndrumări spirituale (Faptele 15:6, 23–31). Nu se foloseau titluri religioase deoarece Isus le-a poruncit discipolilor: „Să nu vă numiţi Rabi, căci unul singur este învăţătorul vostru, în timp ce voi toţi sunteţi fraţi. Mai mult decât atât, să nu numiţi pe nimeni tată al vostru pe pământ, căci unul singur este Tatăl vostru, Cel ceresc“ (Matei 23:8, 9). Iată deci doar câteva dintre multele similitudini care există între primii creştini şi Martorii lui Iehova.

Persecutaţi pentru că predicau adevărul

6, 7. Deşi proclamau un mesaj de pace, cum au fost trataţi adevăraţii creştini?

⁶ Deşi proclamau mesajul de pace despre Regat, primii creştini au fost persecutaţi, după cum fusese şi Isus (Ioan 15:20; 17:14). Istoricul John L. von Mosheim i-a numit pe creştinii din secolul I „un grup de oameni dintre cei mai paşnici, care nu au cultivat niciodată în mintea lor o dorinţă sau un gând care să constituie o ameninţare la adresa siguranţei statului“. Dr. Mosheim a afirmat că ceea ce îi „enerva cel mai mult pe romani la creştini era simplitatea închinării lor, care nu semăna absolut deloc cu ritualurile sacre ale nici unui popor“. El a adăugat: „Nu aveau jertfe, nici temple, nici icoane, nici oracole, nici ordine preoţeşti; şi asta era suficient ca să-şi atragă reproşurile unei mulţimi ignorante, care-şi imagina că orice religie trebuia să aibă aşa ceva. Astfel, ei erau dispreţuiţi, fiind consideraţi un fel de atei; iar, potrivit legilor romane, cei învinuiţi de ateism erau numiţi paraziţii societăţii“.

⁷ Preoţi, artizani şi alţi oameni ce îşi câştigau existenţa prin promovarea idolatriei au stârnit gloatele împotriva creştinilor, care nu se implicau în practici idolatre (Faptele 19:23–40; 1 Corinteni 10:14). Iată ce a scris Tertulian: „Ei aruncă vina pe creştini pentru orice eşec al Statului, pentru orice nenorocire care se abate asupra oamenilor. Dacă Tibrul ajunge la zidurile cetăţii, dacă Nilul nu se umflă pentru a uda câmpiile, dacă nu plouă sau dacă are loc un cutremur, dacă este foamete sau dacă sunt epidemii, imediat se aude strigătul: «La lei cu creştinii!»“  Indiferent ce consecinţe ar avea de suportat, adevăraţii creştini ‘se păzesc de idoli’. — 1 Ioan 5:21.

Adevărul şi sărbătorile religioase

8. De ce nu sărbătoresc Crăciunul cei care umblă în adevăr?

⁸ Cei ce umblă în adevăr nu ţin sărbătorile religioase care nu sunt în armonie cu Scripturile, deoarece ‘lumina nu are nici o părtăşie cu întunericul’ (2 Corinteni 6:14–18). De exemplu, ei nu sărbătoresc Crăciunul, care se ţine la 25 decembrie. „Nimeni nu cunoaşte data exactă a naşterii lui Cristos“, recunoaşte The World Book Encyclopedia. În The Encyclopedia Americana (ediţia 1956) se spune: „Saturnaliile, o sărbătoare romană ţinută la mijlocul lunii decembrie, a constituit modelul multor obiceiuri de petrecere cu ocazia Crăciunului“. O altă enciclopedie explică: „Sărbătorirea Crăciunului nu este prescrisă de Dumnezeu şi nici nu îşi are originea în N[oul] T[estament]“ (Cyclopædia de M’Clintock şi Strong). Iar lucrarea Daily Life in the Time of Jesus (Viaţa de zi cu zi în vremea lui Isus) face următoarea observaţie: „Turmele . . . stăteau iarna la adăpost; chiar şi numai din acest detaliu se poate înţelege că data tradiţională a Crăciunului, în timpul iernii, este improbabil să fie corectă, întrucât evanghelia afirmă că păstorii erau pe câmp“. — Luca 2:8–11.

9. De ce slujitorii lui Iehova din trecut şi din prezent nu au sărbătorit şi nu sărbătoresc Paştele?

⁹ Se spune că la Paşte se celebrează învierea lui Cristos, însă surse demne de încredere asociază Paştele din creştinătate cu închinarea falsă. Într-o lucrare de referinţă citim că Paştele era „iniţial sărbătoarea primăverii, ţinută în cinstea zeiţei teutone a luminii şi a primăverii, cunoscute la anglo-saxoni sub numele de Eastre“ (The Westminster Dictionary of the Bible). În orice caz, într-o altă enciclopedie se spune: „În Noul Testament nu există nici cel mai mic indiciu cu privire la sărbătorirea Paştelui“ (Encyclopædia Britannica, ediţia a XI-a). Primii creştini nu au sărbătorit Paştele şi nici Martorii lui Iehova de azi nu ţin această sărbătoare.

10. Ce sărbătoare a instituit Isus, şi cine o ţine cum se cuvine?

¹⁰ Isus nu le-a poruncit continuatorilor lui să celebreze nici naşterea, nici învierea sa. El a instituit însă Comemorarea morţii sale de jertfă (Romani 5:8). Într-adevăr, conform poruncii lui Isus, acesta este singurul eveniment pe care discipolii săi trebuiau să-l comemoreze (Luca 22:19, 20). Comemorarea, sau Cina Domnului, este o sărbătoare anuală celebrată şi în zilele noastre de Martorii lui Iehova. — 1 Corinteni 11:20–26.

Adevărul este declarat pe tot pământul

11, 12. Cum a fost susţinută întotdeauna activitatea de predicare a celor ce umblă în adevăr?

¹¹ Cei care cunosc adevărul consideră că este o onoare să-şi dedice timpul, energia şi resursele în folosul lucrării de predicare a veştii bune (Marcu 13:10). Activitatea de predicare a primilor creştini era susţinută prin donaţii (2 Corinteni 8:12; 9:7). Tertulian a scris: „Chiar dacă există un fel de cutie de fonduri, aceste fonduri nu sunt constituite din taxe de intrare, ca şi cum religia ar fi o tranzacţie comercială. Fiecare aduce o sumă modestă, o dată pe lună sau oricând doreşte şi numai dacă doreşte şi dacă poate, deoarece nimeni nu este obligat; este o ofrandă voluntară“. — (Apologeticul, capitolul 39).

¹² Şi activitatea de predicare desfăşurată de Martorii lui Iehova pe tot pământul este susţinută prin donaţii. Pe lângă Martori, există şi persoane interesate care apreciază această activitate şi consideră că este un privilegiu să o susţină prin donaţiile lor. Iată deci o altă similitudine între primii creştini şi Martorii lui Iehova.

Adevărul şi conduita personală

13. Ce sfat privitor la conduită pe care l-a dat apostolul Petru este urmat de Martorii lui Iehova?

¹³ Ca persoane ce umblau în adevăr, primii creştini au dat ascultare următorului sfat al apostolului  Petru: „Menţineţi-vă excelentă conduita printre naţiuni, pentru ca, în ceea ce vorbesc despre voi ca despre nişte răufăcători, ele, ca urmare a lucrărilor voastre excelente la care sunt martori oculari, să-l glorifice pe Dumnezeu în ziua inspecţiei sale“ (1 Petru 2:12). Martorii lui Iehova acordă toată atenţia acestor cuvinte.

14. Cum consideră creştinii distracţiile imorale?

¹⁴ Chiar şi după apariţia apostaziei, cei care se declarau creştini nu s-au implicat în practici imorale. W. D. Killen, profesor de istorie ecleziastică, a scris: „În secolele al II-lea şi al III-lea, teatrele din marile oraşe erau centre de atracţie; şi, întrucât majoritatea actorilor erau persoane de cea mai joasă factură morală, dramele jucate de ei stârneau întotdeauna poftele imorale ale oamenilor din acea epocă. . . . Toţi creştinii adevăraţi priveau cu dezgust teatrul. . . . Le era groază de obscenităţile prezentate aici; iar permanenta invocare a zeilor şi a zeiţelor păgâne constituia o sfidare a convingerilor lor religioase“ (The Ancient Church, paginile 318, 319). Şi în prezent, adevăraţii continuatori ai lui Isus evită formele de destindere obscene şi degradante din punct de vedere moral. — Efeseni 5:3–5.

Adevărul şi ‘autorităţile superioare’

15, 16. Cine sunt ‘autorităţile superioare’, şi cum au fost şi sunt privite acestea de cei ce umblă în adevăr?

¹⁵ În pofida conduitei excelente a primilor creştini, majoritatea împăraţilor romani i-au înţeles greşit. Istoricul E. G. Hardy spune că împăraţii îi considerau „nişte entuziaşti vrednici de dispreţ“. Corespondenţa dintre guvernatorul Bitiniei Pliniu cel Tânăr şi împăratul Traian arată că, în general, clasele conducătoare nu cunoşteau adevărata natură a creştinismului. Dar cum privesc creştinii statul?

¹⁶ La fel ca primii discipoli ai lui Isus, Martorii lui Iehova manifestă supunere relativă faţă de ‘autorităţile superioare’ guvernamentale (Romani 13:1–7). În cazul în care o poruncă dată de oameni intră în contradicţie cu voinţa divină, creştinii vor adopta o poziţie fermă: „Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu ca stăpânitor decât de oameni“ (Faptele 5:29). Iată ce se spune în cartea După Cristos — triumful creştinismului: „Creştinii nu au practicat cultul împăratului, dar nici nu au fost instigatori ai gloatelor; iar religia lor, deşi ciudată şi uneori agresivă din punctul de vedere al păgânilor, nu a constituit, de fapt, o ameninţare pentru imperiu“.

17. a) Ce guvernare susţineau primii creştini? b) Cum au aplicat adevăraţii continuatori ai lui Cristos cuvintele din Isaia 2:4?

¹⁷ Primii creştini au fost susţinători ai Regatului lui Dumnezeu, la fel ca patriarhii Avraam, Isaac şi Iacov, care au exercitat credinţă în acest ‘oraş făurit de Dumnezeu’ (Evrei 11:8–10).  Asemenea stăpânului lor, discipolii lui Isus nu au făcut „parte din lume“ (Ioan 17:14–16). Iar, în ce priveşte războaiele şi conflictele dintre oameni, ei au urmărit pacea ‘făurind din săbiile lor fiare de plug’ (Isaia 2:4). Iată ce paralelă interesantă a remarcat Geoffrey Nuttall, conferenţiar la catedra de istorie ecleziastică: „Oricât de greu ne-ar fi să recunoaştem, atitudinea primilor creştini faţă de război a fost foarte asemănătoare cu cea pe care o au cei ce se numesc Martorii lui Iehova“.

18. De ce guvernele nu au nici un motiv să se teamă de Martorii lui Iehova?

¹⁸ Fiind neutri şi supuşi ‘autorităţilor superioare’, primii creştini nu au constituit nicidecum o ameninţare pentru vreo putere politică. Acelaşi lucru se poate spune şi despre Martorii lui Iehova. Un ziarist din America de Nord a scris: „Îţi trebuie o imaginaţie de habotnic şi de paranoic ca să crezi că Martorii lui Iehova ar constitui vreo ameninţare pentru regimurile politice; ca organizaţie religioasă, ei nu sunt deloc subversivi şi iubesc nespus pacea“. Autorităţile bine informate ştiu că nu au nici un motiv să se teamă de Martorii lui Iehova.

19. Ce se poate spune despre primii creştini şi despre Martorii lui Iehova în ce priveşte plătirea impozitelor?

¹⁹ O modalitate prin care primii creştini au manifestat respect faţă de ‘autorităţile superioare’ a fost plătirea impozitelor. Adresându-se în scris împăratului roman Antoninus Pius (138–161 e.n.), Iustin Martirul afirma despre creştini că „erau cei mai dispuşi dintre toţi oamenii“ să-şi plătească impozitele (Prima Apologie, capitolul 17). Iar Tertulian le-a spus conducătorilor romani că încasatorii lor de impozite „le datorau creştinilor recunoştinţă“ pentru conştiinciozitatea cu care aceştia îşi plăteau impozitele (Apologeticul, capitolul 42). Creştinii beneficiau de pe urma aşa-numitei pax romana, sau pacea romană, în virtutea căreia erau asigurate legea şi ordinea, drumuri bune şi călătorii maritime relativ sigure. Recunoscându-şi obligaţiile faţă de societate, ei au dat ascultare cuvintelor lui Isus: „Restituiţi-i Cezarului lucrurile Cezarului, iar lui Dumnezeu lucrurile  lui Dumnezeu“ (Marcu 12:17). Şi în prezent, slujitorii lui Dumnezeu urmează acest sfat şi sunt lăudaţi pentru cinstea de care dau dovadă, de exemplu, în privinţa plătirii impozitelor. — Evrei 13:18.

Adevărul: o legătură unificatoare

20, 21. Ce se poate spune atât despre primii creştini, cât şi despre slujitorii din prezent ai lui Iehova?

²⁰ Întrucât umblau în adevăr, primii creştini au format o familie de fraţi armonioasă, în mijlocul căreia domnea pacea. La fel stau lucrurile şi în cazul Martorilor lui Iehova din prezent (Faptele 10:34, 35). Într-o scrisoare publicată în ziarul The Moscow Times se spunea: „[Martorii lui Iehova] au reputaţia de persoane foarte plăcute, amabile şi blânde, cu care îţi este foarte uşor să te înţelegi, persoane care nu exercită niciodată presiuni asupra altor oameni şi caută întotdeauna pacea în relaţiile lor cu alţii . . . În rândul lor nu există oameni care iau mită, beţivi sau dependenţi de droguri, iar motivul este foarte simplu. Ei efectiv încearcă să trăiască potrivit convingerilor lor bazate pe Biblie. Dacă toţi oamenii din lume cel puţin ar încerca să trăiască potrivit Bibliei aşa cum fac Martorii lui Iehova, lumea crudă în care trăim ar fi cu totul alta“.

²¹ Iată ce afirmă o enciclopedie: „Biserica primară se considera o nouă umanitate în care grupuri de oameni care mai înainte se duşmăneau — evreii şi neevreii — puteau trăi acum în pace şi unitate“ (Encyclopedia of Early Christianity). Şi Martorii lui Iehova formează o familie internaţională de fraţi care iubesc pacea — într-adevăr o societate a lumii noi (Efeseni 2:11–18; 1 Petru 5:9; 2 Petru 3:13). Observând cum Martori de toate rasele se întruneau în pace la un congres ţinut în Parcul de Expoziţii din Pretoria (Africa de Sud), un ofiţer responsabil cu asigurarea securităţii a afirmat: „Politeţea deosebită, amabilitatea pe care o manifestaţi unii faţă de alţii şi atitudinea generală demonstrată în aceste câteva zile — toate acestea arată valoarea membrilor societăţii voastre. Voi formaţi o singură familie, o familie fericită“.

Binecuvântaţi deoarece predau adevărul

22. Care este rezultatul faptului că creştinii dezvăluie adevărul?

²² Prin conduita şi activitatea lor de predicare, Pavel şi alţi creştini au ‘dezvăluit adevărul’ (2 Corinteni 4:2). Nu-i aşa că Martorii lui Iehova fac la fel, predând adevărul la toate naţiunile? Oameni de pe tot pământul îmbrăţişează închinarea adevărată şi vin în număr tot mai mare la „muntele casei DOMNULUI“ (Isaia 2:2, 3). În fiecare an, mii de persoane se botează ca simbol al dedicării lor lui Dumnezeu, ceea ce are drept rezultat formarea multor congregaţii.

23. Cum îi priviţi pe cei care predau adevărul la toate naţiunile?

²³ Deşi provin din medii diferite, slujitorii lui Iehova sunt uniţi în închinarea adevărată. Iubirea pe care o manifestă ei dovedeşte că sunt discipoli ai lui Isus (Ioan 13:35). Aţi observat şi voi că ‘Dumnezeu este cu adevărat printre ei’ (1 Corinteni 14:25)? Aţi luat poziţie de partea celor ce predau adevărul la toate naţiunile? Dacă da, fiţi mereu recunoscători pentru adevăr şi nu pierdeţi privilegiul de a umbla în el pentru totdeauna!

Cum aţi răspunde?

• Ce asemănări există între primii creştini şi Martorii lui Iehova în privinţa închinării?

• Care este singura sărbătoare religioasă ţinută de cei ce umblă în adevăr?

• Cine sunt ‘autorităţile superioare’, şi cum le consideră creştinii?

• În ce fel este adevărul o legătură unificatoare?

[Întrebări de studiu]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 21]

Întrunirile creştine au fost întotdeauna o binecuvântare pentru cei care umblă în adevăr

[Legenda ilustraţiei/fotografiei de la pagina 23]

Isus le-a poruncit continuatorilor lui să celebreze moartea sa de jertfă

[Legenda ilustraţiei de la pagina 24]

Asemenea primilor creştini, Martorii lui Iehova manifestă respect faţă de ‘autorităţile superioare’