Întrebări de la cititori

Ce îndrumări oferă Scripturile cu privire la instruirea copiilor când unul dintre părinţi nu este Martor al lui Iehova?

Când îşi instruieşte copiii, un părinte Martor al cărui partener conjugal nu este credincios trebuie să ţină seama de două principii biblice. Primul: „Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu ca stăpânitor decât de oameni“ (Faptele 5:29). Iar al doilea: „Soţul este capul soţiei, după cum şi Cristosul este capul congregaţiei“ (Efeseni 5:23). Cel de-al doilea principiu este valabil nu numai în cazul soţiilor creştine care au soţ Martor, ci şi în cazul acelora al căror partener conjugal nu este Martor (1 Petru 3:1). Cum poate un părinte creştin să realizeze un echilibru în ce priveşte aplicarea acestor principii când îşi instruieşte copiii?

Dacă soţul e Martor al lui Iehova, el este dator să se îngrijească de familia lui pe plan spiritual şi material (1 Timotei 5:8). Deşi poate că soţia lui care nu este credincioasă petrece mai mult timp cu copiii, el trebuie să-i înveţe acordându-le o instruire spirituală acasă şi luându-i la întrunirile creştine, unde vor beneficia de îndrumări morale şi se vor bucura de o companie sănătoasă.

Dar ce putem spune despre situaţia în care soţia lui insistă să-i ia pe copii la locul ei de închinare sau să-i înveţe convingerile ei? Legile ţării i-ar putea da dreptul acesta. Vor fi copiii tentaţi să se implice în acte de idolatrie când vor merge în astfel de locuri? Acest lucru depinde în mare măsură de calitatea instruirii spirituale pe care le-o acordă tatăl. Pe măsură ce copiii cresc, instruirea spirituală pe care o primesc de la tatăl lor ar trebui să-i ajute să urmeze adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu. Ce fericit va fi soţul credincios dacă, în cele din urmă, copiii lui vor lua poziţie de partea adevărului!

Dacă mama este o Martoră a lui Iehova, ea trebuie să respecte principiul autorităţii şi, totodată, să fie preocupată de bunăstarea eternă a copiilor ei (1 Corinteni 11:3). În multe cazuri, soţul necredincios nu va obiecta dacă soţia lui Martoră le dă copiilor o instruire morală şi spirituală şi dacă, în acest scop, copiii asistă împreună cu ea la întrunirile slujitorilor lui Iehova. Soţia îşi poate ajuta soţul necredincios să înţeleagă în ce fel le este de folos copiilor instruirea pe care o primesc prin intermediul organizaţiei lui Iehova. Ea îi poate arăta cu tact cât de util este să întipărească principiile morale ale Bibliei în inima copiilor, care trebuie să facă faţă unei lumi ce se prăbuşeşte pe plan moral.

Totuşi, un soţ necredincios s-ar putea impune în privinţa religiei copiilor lui, luându-i la lăcaşul său de cult şi dându-le o educaţie religioasă potrivit convingerilor lui. Sau poate că un soţ este împotriva oricărei forme de religie şi insistă să nu le fie acordată copiilor nici un fel de instruire religioasă. Fiind capul familiei, el este cel care poartă în principal răspunderea pentru luarea deciziilor. *

Deşi, în calitate de creştină dedicată, soţia credincioasă respectă autoritatea de cap a soţului ei, ea trebuie să păstreze viu în minte atitudinea apostolilor Petru şi Ioan, care au spus: „În ceea ce ne priveşte . . ., noi nu putem înceta să vorbim despre lucrurile pe care le-am văzut şi le-am auzit“  (Faptele 4:19, 20). Fiind preocupată de bunăstarea spirituală a copiilor, o mamă creştină va căuta ocazii pentru a le furniza îndrumări morale. Ea are înaintea lui Iehova responsabilitatea de a-i învăţa pe alţii despre ceea ce ştie că este adevărat, iar copiii ei nu trebuie să fie privaţi de această învăţătură (Proverbele 1:8; Matei 28:19, 20). Cum poate o mamă care este Martoră să acţioneze în această situaţie delicată?

Să ne referim, de pildă, la chestiunea credinţei în Dumnezeu. Să presupunem că soţia Martoră nu poate să conducă efectiv un studiu biblic cu copiii din cauză că soţul îi interzice acest lucru. Dar ar trebui ea să se reţină să le vorbească copiilor despre Iehova? Bineînţeles că nu. Cuvintele şi faptele ei vor reflecta fără îndoială credinţa sa în Creator. Copiii vor avea desigur întrebări pe această temă. Ea nu ar trebui să ezite să-şi exercite dreptul de a-şi practica religia vorbindu-le altora, inclusiv copiilor, despre credinţa ei în Creator. Chiar dacă nu poate să conducă un studiu biblic cu copiii sau să-i ia cu regularitate la întruniri, ea le poate transmite cunoştinţe despre Iehova Dumnezeu. — Deuteronomul 6:7.

Privitor la relaţiile dintre un Martor şi partenerul său conjugal necredincios, apostolul Pavel a scris: „Soţul necredincios este sfinţit în legătură cu soţia lui, şi soţia necredincioasă este sfinţită în legătură cu fratele; altminteri, copiii voştri ar fi de fapt necuraţi, dar acum sunt sfinţi“ (1 Corinteni 7:14). Iehova consideră legătura conjugală sfântă datorită partenerului credincios; şi copiii sunt consideraţi sfinţi de către Iehova. Soţia creştină trebuie să facă tot ce-i stă în putinţă ca să-şi ajute copiii să înţeleagă adevărul, lăsând apoi lucrurile în mâinile lui Iehova.

Pe măsură ce copiii cresc, ei trebuie să hotărască ce poziţie vor adopta pe baza informaţiilor primite de la părinţi. Decizia lor ar putea fi cea descrisă de Isus prin cuvintele: „Cel ce are mai multă afecţiune pentru tată sau mamă decât pentru mine nu este demn de mine“ (Matei 10:37). Lor li se porunceşte de asemenea: „Copii, ascultaţi de părinţii voştri în comuniune cu Domnul“ (Efeseni 6:1). Mulţi tineri au decis să ‘asculte mai degrabă de Dumnezeu ca stăpânitor’ decât de un părinte care nu e Martor, chiar dacă acesta le-a cauzat anumite probleme. Ce răsplătit se va simţi părintele creştin văzându-i pe copiii săi că aleg să-i slujească lui Iehova în pofida opoziţiei!

[Notă de subsol]