O lume cu o optică deformată despre loialitate

ÎNTR-O seară senină de vineri, un tânăr s-a alăturat unui grup de adolescenţi ce aşteptau în faţa unui club de noapte din Tel Aviv (Israel). Câteva momente mai târziu, explozia unei bombe a făcut ravagii în mijlocul mulţimii.

Într-un alt atac sinucigaş, 19 tineri au avut parte de o moarte violentă. „Peste tot erau împrăştiate bucăţi din trupurile lor. Toţi erau atât de tineri! A fost cea mai cumplită scenă pe care am văzut-o vreodată“, le-a spus mai târziu un medic reporterilor.

„Calităţile admirate de toţi oamenii, cum ar fi loialitatea . . ., sunt cele care nu numai că favorizează izbucnirea războaielor, dar şi împiedică încetarea lor“, a scris Thurstan Brewin în The Lancet. Într-adevăr, de la cruciadele creştinătăţii până la pogromurile naziste, paginile istoriei au fost mânjite de sângele celor ucişi în numele loialităţii.

Lipsa loialităţii face tot mai multe victime

Fără îndoială că loialitatea împinsă până la fanatism poate avea efect distructiv, însă şi lipsa ei poate duce la ruinarea societăţii. Cineva loial este fidel unei persoane sau unei cauze; în plus, loialitatea presupune statornicie în ciuda oricărei tentaţii de a renunţa la ceva sau de a trăda. Deşi cei mai mulţi oameni spun că admiră acest gen de loialitate, societatea suferă din cauza unei lipse acute de loialitate chiar la nivelul celulei ei de bază: familia. Rata divorţurilor creşte vertiginos din cauza tensiunilor vieţii cotidiene, a infidelităţii conjugale, atât de răspândită, şi a ambiţiei oamenilor de a se realiza. Şi, la fel ca în cazul atacului cu bombă din Tel Aviv, deseori cad victime tineri nevinovaţi.

„Educarea copiilor are de suferit de pe urma instabilităţii familiilor monoparentale sau a celor destrămate în urma divorţului ori a separării“, se spune într-un articol. Se pare că mai ales băieţii care cresc în familii fără tată sunt expuşi riscului de a nu-şi termina şcoala, de a se sinucide sau de a ajunge delincvenţi. În fiecare an, un milion de copii din Statele Unite ajung să-şi vadă părinţii divorţaţi, iar jumătate dintre copiii ce li se nasc cuplurilor căsătorite ajung, probabil, până la vârsta de 18 ani victimele divorţului. Statisticile arată că perspectivele multor tineri din alte părţi ale lumii sunt la fel de sumbre.

Este loialitatea o normă prea înaltă?

Actuala lipsă de loialitate faţă de valorile tradiţionale face ca afirmaţia regelui David să ni  se pară mai potrivită ca oricând: „Mântuieşte, DOAMNE, căci s-au dus oamenii evlavioşi [loiali, NW], s-au sfârşit credincioşii dintre fiii oamenilor!“ (Psalmul 12:1). De ce este lipsa de loialitate o atitudine atât de răspândită? Roger Rosenblatt a scris în revista Time următoarele: „Loialitatea este o normă înaltă, dar există în noi atâta teamă, nesiguranţă de sine, oportunism şi ambiţie, încât nu ne putem aştepta ca specia decăzută din care facem parte să se ridice la nivelul ei“. Biblia descrie cu francheţe timpul în care trăim: „Oamenii vor fi iubitori de sine, . . . neloiali, fără afecţiune naturală“. — 2 Timotei 3:1–5.

Având în vedere influenţa puternică pe care loialitatea — sau lipsa ei — o exercită asupra modului de gândire şi a acţiunilor oamenilor, ne-am putea întreba: Cui se cuvine să-i fim loiali? Articolul următor analizează această întrebare.

 [Provenienţa fotografiei de la pagina 5]

Fotografia de mai sus: © AFP/CORBIS