Cunoştinţa exactă despre Dumnezeu ne aduce mângâiere

CÂND citesc în Biblie despre un Dumnezeu al iubirii şi al îndurării unii îşi pun întrebări tulburătoare. Ei se gândesc: Dacă Dumnezeu doreşte să înlăture răul, ştie cum să procedeze în acest sens şi îi stă în putere să o facă, de ce există atâta răutate? Pentru ei problema se reduce la incompatibilitatea a trei afirmaţii: 1) Dumnezeu este atotputernic, 2) Dumnezeu este iubitor şi bun şi 3) continuă să aibă loc calamităţi. Ei consideră că, întrucât ultima afirmaţie este un adevăr incontestabil, cel puţin una dintre celelalte două trebuie să fie falsă. Dumnezeu ori este incapabil să pună capăt răului, ori este nepăsător, conchid ei.

La câteva zile de la distrugerea clădirilor World Trade Center, din New York, un renumit conducător religios din Statele Unite a spus: „Am fost întrebat . . . de sute de ori de-a lungul timpului de ce permite Dumnezeu tragediile şi suferinţa. Mărturisesc că nu ştiu un răspuns mulţumitor nici măcar pentru mine“.

Un profesor de teologie a spus că era mişcat de „doctrina excelentă“ pe care o predica acest conducător religios. De asemenea, el a spus că susţine punctul de vedere al unui erudit care a scris: „Imposibilitatea de a înţelege suferinţa derivă din imposibilitatea de a-l înţelege pe Dumnezeu“. Însă este într-adevăr imposibil să înţelegem de ce permite Dumnezeu răul?

Originea răului

Spre deosebire de conducătorii religioşi, Biblia nu susţine că este imposibil să înţelegem motivul pentru care Dumnezeu permite răul. Ca să înţelegem chestiunea răului, este foarte important să ştim că Iehova nu a creat o lume rea. Primii oameni pe care i-a adus în existenţă au fost perfecţi, fără păcat. Când s-a uitat la lucrurile create, Dumnezeu le-a considerat „foarte bune“ (Geneza 1:26, 31). Scopul lui era ca Adam şi Eva să extindă Paradisul din Eden pe tot globul şi să populeze pământul cu oameni fericiţi, care să se bucure de ocrotire sub suveranitatea sa iubitoare. — Isaia 45:18.

Răul a apărut când o creatură spirituală, la început fidelă lui Dumnezeu, a cultivat dorinţa de a primi ea însăşi veneraţie (Iacov 1:14, 15). Răzvrătirea acestei creaturi s-a extins şi pe pământ când i-a influenţat pe primii oameni să i se alăture în rebeliunea sa împotriva lui Dumnezeu. Adam şi Eva au încălcat porunca divină expresă de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului sau de a nu se atinge de el (Geneza 3:1–6). Astfel, ei nu numai că nu au ascultat de Dumnezeu, dar au şi arătat că doreau să fie independenţi de el.

O controversă de natură morală

Răzvrătirea din Eden a dat naştere unei controverse de natură morală care are o importanţă  universală. Cei doi oameni răzvrătiţi au pus la îndoială modul în care îşi exercita Iehova autoritatea asupra creaturilor sale. Avea Creatorul dreptul să le pretindă oamenilor supunere absolută? Aveau oamenii s-o ducă mai bine dacă acţionau în mod independent de Dumnezeu?

Felul în care a procedat Iehova pentru a soluţiona controversa cu privire la conducerea sa demonstrează iubirea, dreptatea, înţelepciunea şi puterea lui — toate manifestate într-un echilibru perfect. Pe de o parte, el ar fi putut să-şi folosească puterea şi să pună imediat capăt acelei răzvrătiri. Această acţiune ar fi părut justă. În fond, el avea tot dreptul să înăbuşe răzvrătirea. Însă, dacă ar fi procedat aşa, controversa de natură morală care se ridicase nu ar fi fost soluţionată. Pe de altă parte, Dumnezeu ar fi putut trece cu vederea păcatul înfăptuit, ceea ce unii oameni din prezent ar putea considera o soluţie iubitoare. Totuşi, în acest caz insinuarea lui Satan că oamenii pot să se conducă mult mai bine singuri ar fi rămas fără răspuns. Mai mult decât atât, oare nu s-ar fi simţit şi alţii încurajaţi să se abată de la calea lui Iehova? Consecinţa ar fi fost o nesfârşită suferinţă.

În înţelepciunea sa, Iehova a decis să-i lase pe oameni să acţioneze după voia lor un timp, chiar dacă aceasta însemna să permită temporar răul. În acest fel, oamenii aveau ocazia să dovedească dacă se puteau conduce cu succes în mod independent de Dumnezeu, trăind după propriile lor norme referitoare la bine şi rău. Care a fost rezultatul? Filele istoriei sunt pline de războaie, nedreptăţi, opresiune şi suferinţă. Eşecul total la care va duce răzvrătirea împotriva lui Iehova va soluţiona o dată pentru totdeauna controversele ridicate în Eden.

Până atunci, Dumnezeu şi-a manifestat iubirea trimiţându-l pe Fiul său, Isus Cristos, care şi-a dat viaţa umană ca jertfă de răscumpărare. Aceasta a făcut posibilă eliberarea oamenilor ascultători de condamnarea la păcat şi moarte, cauzată de neascultarea lui Adam. Datorită răscumpărării,  toţi cei care exercită credinţă în Isus pot avea viaţă veşnică. — Ioan 3:16.

Iehova ne dă mângâietoarea asigurare că suferinţa oamenilor este temporară. „Încă puţin timp şi cel rău nu va mai fi“, a scris psalmistul. „Te vei uita la locul unde era şi nu va mai fi. Cei blânzi moştenesc pământul şi se vor desfăta în belşug de pace.“ — Psalmul 37:10, 11.

În viitor, siguranţă şi fericire

Împlinirea profeţiilor biblice este o dovadă că timpul când Dumnezeu va pune capăt bolilor, tristeţii şi morţii este aproape. Iată ce lucruri minunate privitoare la viitor i-au fost arătate apostolului Ioan într-o viziune: „Am văzut un cer nou şi un pământ nou; căci cerul anterior şi pământul anterior trecuseră, şi marea nu mai este. . . . Şi însuşi Dumnezeu va fi cu [omenirea]. Şi el va şterge orice lacrimă din ochii lor, şi moartea nu va mai fi; nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi. Lucrurile anterioare au trecut“. Ceea ce i s-a spus lui Ioan în continuare arată că aceste promisiuni sunt demne de încredere: „Scrie, pentru că aceste cuvinte sunt fidele şi adevărate“. — Revelaţia 21:1–5.

Însă ce se va întâmpla cu miliardele de oameni nevinovaţi care au murit de la răzvrătirea din Eden încoace? Iehova a promis că îi va readuce la viaţă pe cei care dorm acum în moarte. Apostolul Pavel a spus următoarele: „Am speranţa în Dumnezeu . . . că va fi o înviere atât a celor drepţi, cât şi a celor nedrepţi“ (Faptele 24:15). Aceştia vor avea perspectiva de a trăi într-o lume în care „va locui dreptatea“. — 2 Petru 3:13.

Asemenea unui tată iubitor care permite efectuarea unei intervenţii chirurgicale dureroase în cazul copilului său dacă e sigur că aceasta îi va aduce foloase de durată, Iehova a permis ca oamenii să sufere temporar răul pe pământ. Cu toate acestea, cei care se străduiesc să înfăptuiască voinţa lui Dumnezeu se vor bucura pentru eternitate de multe binecuvântări. Pavel a spus: „Creaţia a fost supusă inutilităţii nu din propria ei voinţă, ci prin cel care a supus-o, pe baza speranţei că şi creaţia însăşi va fi eliberată din sclavia descompunerii şi va avea glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu“. — Romani 8:20, 21.

Aceasta este cu adevărat o ştire îmbucurătoare, nu de felul celor pe care le auzim la televizor sau pe care le citim în ziare. Este cea mai bună veste primită de la „Dumnezeul oricărei mângâieri“, care este profund interesat de noi. — 2 Corinteni 1:3.

[Legenda fotografiilor de la pagina 6]

Timpul a demonstrat că oamenii nu se pot conduce cu succes în mod independent de Dumnezeu

[Provenienţa fotografiilor]

Familie de somalezi: UN PHOTO 159849/M. GRANT; bombă atomică: USAF photo; lagăr de concentrare: U.S. National Archives photo