„Exersează“

CITIUS, altius, fortius — mai rapid, mai sus, mai puternic! Acestea erau idealurile la care aspirau atleţii din Grecia şi Roma antică. Timp de secole, Olimpia, Delfi, Nemeea şi istmul Corint au găzduit mari întreceri atletice, despre care se spunea că aveau „binecuvântarea“ zeilor. Privilegiul de a participa la aceste competiţii, urmărite cu mare atenţie de mii de spectatori, reprezenta încununarea a mulţi ani de antrenament riguros. Atât învingătorii, cât şi oraşele lor natale erau ridicaţi în slăvi.

Nu e de mirare că, în acest context cultural, scriitorii Scripturilor greceşti creştine au asemănat cursa spirituală a creştinilor cu întrecerile atletice. Atât apostolul Petru, cât şi apostolul Pavel s-au folosit cu măiestrie de anumite aspecte ale jocurilor pentru a ilustra unele învăţături importante. Această cursă creştină solicitantă continuă şi în prezent. Dacă creştinii din secolul I au trebuit să ţină piept sistemului de lucruri iudaic, noi, în prezent, trebuie să ‘concurăm’ cu un sistem mondial aflat în pragul distrugerii (2 Timotei 2:5; 3:1–5). „Cursa credinţei“ a ajuns pentru unii foarte grea, chiar epuizantă (1 Timotei 6:12, The New English Bible). Putem trage multe foloase din examinarea unor asemănări între întrecerile atletice şi cursa creştină consemnate în Biblie.

Un „antrenor“ excelent

Succesul unui atlet depinde în mare măsură de antrenor. Referitor la jocurile antice, în lucrarea Archaeologia Graeca se spune: „Concurenţii trebuiau să jure că s-au antrenat timp de zece luni“. Şi creştinii au nevoie de antrenament riguros. Iată ce l-a îndemnat Pavel pe Timotei, un bătrân creştin: „Exersează având ca obiectiv devoţiunea sfântă“ (1 Timotei 4:7). Cine este antrenorul unui „atlet“ creştin? Nimeni altul decât Iehova Dumnezeu! Apostolul Petru a scris: „Dumnezeul oricărei bunătăţi nemeritate . . . va sfârşi el însuşi formarea voastră, vă va face fermi, vă va face tari“. — 1 Petru 5:10.

Expresia ‘va sfârşi formarea voastră’ provine dintr-un verb grecesc care, potrivit lucrării Theological Lexicon of the New Testament, înseamnă în esenţă „a face un lucru [sau o persoană] potrivit pentru scopul său, a-l pregăti, a-l adapta pentru a fi folosit“. În mod asemănător, Greek-English Lexicon, de Liddell şi Scott, defineşte acest verb drept „a pregăti, a antrena sau a echipa complet“. În ce fel putem spune că Iehova ‘ne pregăteşte, ne antrenează sau ne echipează complet’ pentru istovitoarea cursă creştină? Ca să înţelegem această comparaţie, să analizăm câteva metode folosite de antrenori.

În cartea The Olympic Games in Ancient Greece (Jocurile Olimpice în Grecia antică) se spune: „Cei care se ocupau de antrenarea tinerilor foloseau două metode de bază: una consta în încurajarea elevului să depună cel mai mare efort fizic de care era capabil, pentru a obţine cele mai bune rezultate, iar cealaltă consta în îmbunătăţirea tehnicii personale şi a stilului elevului“.

În mod asemănător, Iehova ne încurajează şi ne întăreşte ca să ne folosim la maximum capacităţile şi să ne îmbunătăţim deprinderile în serviciul său. Dumnezeul nostru ne învigorează prin intermediul Bibliei, al organizaţiei sale pământeşti şi al colaboratorilor creştini maturi. Uneori el ne şi disciplinează (Evrei 12:6). Alteori permite să trecem prin diferite încercări şi greutăţi ca să putem cultiva perseverenţă (Iacov 1:2–4). El ne dă puterea de care avem nevoie în aceste situaţii. Iată ce spune profetul Isaia: „Cei care se încred în DOMNUL  îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă şi nu sunt extenuaţi“. — Isaia 40:31.

Mai presus de toate, Dumnezeu revarsă din abundenţă spiritul său sfânt asupra noastră, întărindu-ne pentru a continua să-i aducem un serviciu corespunzător (Luca 11:13). De multe ori, slujitorii lui Dumnezeu au trebuit să îndure vreme îndelungată încercări grele ale credinţei. Ei au fost bărbaţi şi femei obişnuite, la fel ca noi. Însă, bizuindu-se întru totul pe Dumnezeu, ei au reuşit să le suporte. Într-adevăr, ‘puterea care depăşeşte normalul este a lui Dumnezeu şi nu de la noi’. — 2 Corinteni 4:7.

Un „antrenor“ plin de empatie

Potrivit afirmaţiilor unui erudit, un „antrenor“ din antichitate trebuia să „stabilească tipul şi numărul de exerciţii necesare într-un anumit sport pentru fiecare atlet în parte“. În calitate de „antrenor“, Dumnezeu ţine cont de situaţia, constituţia, capacităţile şi limitele noastre. De multe ori în timpul „antrenamentului“, noi îl implorăm pe Iehova asemenea lui Iov: „Aminteşte-ţi, te rog, că m-ai făcut din argilă“ (Iov 10:9, NW). Cum reacţionează antrenorul nostru plin de empatie? David a scris despre Iehova: „El ştie din ce suntem întocmiţi: Îşi aduce aminte că suntem ţărână“. — Psalmul 103:14.

Poate că ne confruntăm cu o problemă gravă de sănătate care ne impune limite în minister sau poate că ne luptăm cu sentimentul lipsei valorii. Ori poate că ne străduim din răsputeri să renunţăm la un obicei rău sau simţim că nu putem face faţă presiunilor din partea vecinilor ori a colegilor de muncă sau de şcoală. Indiferent cu ce probleme ne-am confrunta, să nu uităm niciodată că Iehova ne înţelege mai bine decât oricine altcineva — chiar mai bine decât noi înşine! Fiind un antrenor care are mare grijă de noi, el este întotdeauna dispus să ne ajute, dacă ne apropiem de el. — Iacov 4:8.

Antrenorii din antichitate „erau în măsură să discearnă dacă un elev ajungea să se extenueze  sau să slăbească din alte motive decât exerciţiile, cum ar fi motivele de natură psihologică, o proastă dispoziţie, depresie etc. . . . Antrenorii aveau atâta autoritate asupra atleţilor, încât, dacă ei considerau necesar, puteau chiar să intervină în viaţa particulară a acestora“.

Vă simţiţi uneori extenuaţi sau slăbiţi din cauza presiunilor şi a tentaţiilor constante din partea acestei lumi? În calitate de antrenor, Iehova este profund interesat de noi (1 Petru 5:7). El observă imediat orice semn de slăbire sau de oboseală spirituală. Deşi Iehova ne permite să ne folosim liberul arbitru şi să luăm decizii personale, el ne oferă sprijin şi ne corectează când este necesar, spre binele nostru veşnic (Isaia 30:21). În ce mod? Prin Biblie şi prin auxiliare biblice, prin bătrânii congregaţiei şi prin fraţii noştri iubitori.

„Stăpânire de sine în toate lucrurile“

Cu siguranţă, pentru a obţine victoria nu era suficient un antrenor bun. Atletul însuşi, precum şi hotărârea sa de a face un antrenament riguros aveau un rol decisiv în acest sens. Atletul avea un regim foarte strict, întrucât în timpul antrenamentului era supus abstinenţei. Horaţiu, poet din secolul I î.e.n., spunea despre concurenţi că trebuiau „să se abţină de la relaţii sexuale şi vin“ pentru „a-şi atinge mult râvnitul ţel“. De asemenea, potrivit biblistului Frederic Cook, participanţii la jocuri trebuiau să ţină „o dietă moderată [şi] sănătoasă . . . timp de zece luni“.

Pavel a făcut această comparaţie când le-a scris creştinilor din Corint (unde Jocurile Istmice ţinute în apropiere erau bine cunoscute): „Orice om care participă la o competiţie exercită stăpânire de sine în toate lucrurile“ (1 Corinteni 9:25). Adevăraţii creştini evită stilul de viaţă materialist, imoral şi necurat al oamenilor din lume (Efeseni 5:3–5; 1 Ioan 2:15–17). Trebuie ‘să ne dezbrăcăm’ de trăsăturile imorale şi care contravin Bibliei şi să le înlocuim cu calităţile manifestate de Cristos. — Coloseni 3:9, 10, 12.

Cum putem face aceasta? Observaţi ce răspuns a dat Pavel folosind o ilustrare plină de forţă: „Îmi tratez cu asprime corpul şi îl conduc ca pe un sclav, pentru ca, după ce le-am predicat altora, să nu cumva să devin eu însumi dezaprobat“. — 1 Corinteni 9:27.

Ce idee sugestivă! Departe de a recomanda chinuirea propriului corp, Pavel recunoştea că el însuşi ducea o luptă interioară. Uneori, făcea lucruri pe care n-ar fi vrut să le facă şi nu făcea ceea ce şi-ar fi dorit să facă. El ducea o luptă continuă, pentru a nu permite slăbiciunilor să pună stăpânire pe el. Pavel ‘îşi trata cu asprime corpul’, străduindu-se din răsputeri să-şi ţină sub control dorinţele şi înclinaţiile carnale. — Romani 7:21–25.

Toţi creştinii trebuie să procedeze aşa. Pavel a menţionat exemplul unor corinteni care făcuseră schimbări radicale în viaţă, renunţând să mai practice fornicaţia, idolatria, homosexualitatea, hoţia şi multe alte păcate. Ce anume i-a ajutat să se schimbe? Puterea Cuvântului lui Dumnezeu şi a spiritului sfânt, precum şi hotărârea lor de a se lăsa modelaţi de această putere. „Dar aţi fost spălaţi, dar aţi fost sfinţiţi, dar aţi fost declaraţi drepţi în numele Domnului nostru Isus Cristos şi cu spiritul Dumnezeului nostru“, a spus Pavel (1 Corinteni 6:9–11). Şi Petru a scris ceva asemănător despre cei care au renunţat la astfel de obiceiuri rele. În calitate de creştini, ei făcuseră cu toţii mari schimbări. — 1 Petru 4:3, 4.

 Eforturi bine direcţionate

Iată cum şi-a ilustrat Pavel hotărârea de a persevera şi de a-şi menţine privirile aţintite spre obiective spirituale: „Îmi dirijez loviturile . . . aşa încât să nu lovesc în aer“ (1 Corinteni 9:26). Cum lovea un luptător? În cartea The Life of the Greeks and Romans (Viaţa grecilor şi a romanilor) se spune: „Era nevoie nu numai de forţă fizică, ci şi de spirit de observaţie pentru a sesiza punctele slabe ale adversarului. La fel de importante erau şi loviturile abile învăţate la şcolile de lupte libere şi tehnicile rapide de inducere în eroare a adversarului“.

Carnea imperfectă este unul dintre adversarii noştri. Ne-am descoperit noi „punctele slabe“? Suntem noi dispuşi să ne vedem aşa cum ne văd alţii, mai ales cum ne vede, probabil, Satan? Este necesar să ne facem o autoanaliză sinceră şi să fim dispuşi să facem schimbări. Putem foarte uşor să cădem în capcana de a ne autoamăgi (Iacov 1:22). Cât de simplu ar fi să găsim scuze pentru o conduită neînţeleaptă (1 Samuel 15:13–15, 20, 21)! Ar fi ca şi cum ‘am lovi în aer’.

În aceste zile din urmă, cei care doresc să-i placă lui Iehova şi să obţină viaţa nu-şi pot permite să şovăie când trebuie să aleagă între bine şi rău, între congregaţia lui Dumnezeu şi lumea coruptă. Ei nu trebuie să ezite, fiind ‘nehotărâţi, nestatornici în toate căile lor’ (Iacov 1:8). Nici nu trebuie să-şi irosească energia urmărind obiective deşarte. Cine urmăreşte cu hotărâre această cale va fi fericit, iar ‘progresul lui va fi evident pentru toţi’. — 1 Timotei 4:15.

Într-adevăr, cursa creştină continuă. Iehova — Marele nostru Antrenor — ne oferă îndrumarea şi ajutorul necesare pentru a persevera şi a obţine victoria finală (Isaia 48:17). Asemenea atleţilor din antichitate, trebuie să cultivăm stăpânire de sine şi autocontrol şi să rămânem fermi în lupta noastră pentru credinţă. Eforturile noastre bine direcţionate vor fi răsplătite din plin. — Evrei 11:6.

[Chenarul de la pagina 31]

‘Unge-l cu ulei’

În Grecia antică, o parte a antrenamentului atleţilor consta în ungerea cu ulei a corpului bărbaţilor care se pregăteau pentru exerciţii. Antrenorii „au observat că masarea cu îndemânare a muşchilor înainte de antrenament avea efecte benefice, iar un masaj uşor, făcut cu atenţie la terminarea unui antrenament lung contribuia la relaxarea şi refacerea atletului“, se spune în cartea The Olympic Games in Ancient Greece.

Aşa cum ungerea literală a corpului cu ulei poate avea efecte calmante şi tămăduitoare, faptul de a acorda sfaturi din Cuvântul lui Dumnezeu poate duce la corectarea, mângâierea şi vindecarea unui „atlet“ creştin obosit. Prin urmare, sub îndrumarea lui Iehova, bătrânii de congregaţie sunt îndemnaţi să se roage pentru un astfel de om, „ungându-l [în mod figurativ] cu ulei în numele lui Iehova“, un factor esenţial în obţinerea vindecării spirituale. — Iacov 5:13–15; Psalmul 141:5.

[Legenda fotografiei de la pagina 31]

După ce aduceau o ofrandă, atleţii jurau că se antrenaseră timp de zece luni

[Provenienţa fotografiei]

Musée du Louvre, Paris

[Provenienţa fotografiei de la pagina 29]

Copyright British Museum