De ce este atât de greu să ne cerem scuze?

ÎN IULIE 2002, organul legislativ al statului California (Statele Unite) a elaborat un proiect de lege privind absolvirea de vină a celor care îşi exprimă compasiunea faţă de persoana vătămată într-un accident în care au fost implicaţi. De ce a fost propusă această lege? S-a observat că, atunci când într-un accident este rănită o persoană sau se produc daune materiale, adesea, oamenii ezită să-şi ceară scuze de teamă ca acest gest să nu fie interpretat la proces drept recunoaştere a vinei. În acelaşi timp însă, cei care consideră că trebuie să li se ceară imediat iertare se pot supăra, iar un accident neînsemnat se poate transforma într-un mare conflict.

Bineînţeles, nu este necesar să ne cerem scuze pentru un accident care nu s-a produs din vina noastră. De asemenea, pot exista situaţii în care este înţelept să ne cântărim bine vorbele. Un vechi proverb spune: „Cine vorbeşte mult nu se poate să nu greşească, dar cel ce-şi ţine buzele este înţelept“ (Proverbele 10:19; 27:12). Totuşi, putem fi manieraţi şi săritori.

Însă nu sunteţi de acord că mulţi oameni nu-şi mai cer scuze nici în situaţiile  în care nu se pune problema unei înfăţişări la proces? Acasă, soţia s-ar putea plânge: „Soţul meu nu-şi cere niciodată scuze“. La serviciu, un şef de echipă poate declara cu nemulţumire: „Angajaţii mei nu-şi recunosc greşelile şi aproape niciodată nu zic că le pare rău“. La şcoală, un profesor poate observa că „elevii nu sunt obişnuiţi să spună «Pardon»“.

Un motiv pentru care o persoană ezită să-şi ceară scuze poate fi teama de a fi respinsă. Poate că ea nu-şi exprimă sentimentele gândindu-se că ar putea fi tratată cu răceală. De fapt, persoana rănită ar putea încerca să-l evite complet pe cel care a jignit-o, ceea ce face împăcarea şi mai dificilă.

Lipsa de consideraţie faţă de simţămintele altora poate fi un alt motiv pentru care unii nu-şi cer scuze. Probabil că ei se gândesc: „Oricum, scuzele nu vor îndrepta greşeala pe care am făcut-o“. Iar alţii ezită să spună că le pare rău din cauza consecinţelor pe care le-ar putea suporta. Ei se întreabă: „Voi fi oare tras la răspundere sau va trebui să plătesc pentru asta?“ Cu toate acestea, cea mai mare piedică în calea recunoaşterii greşelii este mândria. Un om care este prea mândru pentru a spune „îmi pare rău“ probabil că se gândeşte: „Nu vreau să scad în ochii celorlalţi recunoscându-mi greşeala. Asta m-ar compromite în faţa lor“.

Dintr-un motiv sau altul, multor oameni le este greu să-şi exprime părerea de rău. Dar este într-adevăr necesar să ne cerem scuze? Ce foloase avem dacă o facem?

[Legenda fotografiei de la pagina 3]

„Elevii nu sunt obişnuiţi să spună «Pardon»“

[Legenda fotografiei de la pagina 3]

„Soţul meu nu-şi cere niciodată scuze“

[Legenda fotografiei de la pagina 3]

„Angajaţii mei nu-şi recunosc greşelile“