Toţi avem nevoie de laude

FETIŢA a avut o zi bună. Deşi alteori avusese nevoie de corectare, în această zi ea s-a comportat foarte frumos. Totuşi, seara, după ce a pus-o în pat, mama ei a auzit-o plângând. Când a întrebat-o de ce era supărată, fetiţa i-a zis printre lacrimi: „Nu am fost cuminte astăzi?“

Aceste cuvinte parcă au săgetat-o prin inimă pe mama fetiţei. Ea o corecta imediat pe fiica ei ori de câte ori făcea o greşeală. Însă acum, deşi a observat cât se străduise micuţa să se poarte frumos, nu i-a spus nici măcar un cuvânt de apreciere.

Dar nu numai copiii au nevoie de laude şi de cuvinte de apreciere. Cu toţii avem nevoie de astfel de cuvinte, aşa cum avem nevoie şi de sfaturi şi de corectare.

Cum ne simţim când primim laude sincere? Nu-i aşa că acestea ne încălzesc inima şi ne înveselesc? Probabil, simţim că cineva ne-a băgat în seamă şi este interesat de noi. Primim asigurarea că ceea ce am făcut a meritat efortul şi ne simţim îndemnaţi să ne străduim şi pe viitor să procedăm la fel. Cum este şi normal, laudele sincere ne apropie, de regulă, de persoana care îşi face timp să ne adreseze câteva cuvinte încurajatoare. — Proverbele 15:23.

Isus Cristos a înţeles cât era de important să-i laude pe alţii. În parabola despre talanţi, stăpânul (care îl reprezintă chiar pe Isus) îi laudă cu căldură pe cei doi sclavi fideli, spunându-le: „Bine, sclav bun şi fidel!“ Ce emoţionant! Chiar dacă au aptitudini diferite şi obţin rezultate diferite, ei primesc în egală măsură laude. — Matei 25:19–23.

Prin urmare, să ne amintim mereu de mama acelei fetiţe. Nu trebuie să aşteptăm ca cineva să izbucnească în lacrimi ca să-l lăudăm. Dimpotrivă, ne putem fixa ca obiectiv să căutăm ocazii de a-i lăuda pe alţii. Într-adevăr, avem motive întemeiate să adresăm laude sincere cu orice ocazie.