Salt la conţinut

Salt la cuprins

Întrebări de la cititori

Întrebări de la cititori

Întrebări de la cititori

Sunt valabile întotdeauna jurămintele pe care i le facem lui Dumnezeu?

În context biblic, un jurământ este o promisiune solemnă făcută lui Dumnezeu de a întreprinde o anumită acţiune, de a oferi ceva, de a te angaja într-un serviciu, de a-ţi asuma un rol sau de a te abţine de la unele lucruri care în sine nu sunt greşite. Biblia conţine relatări despre oameni care au făcut jurăminte condiţionate în sensul că s-au angajat să urmeze o anumită cale dacă Dumnezeu avea să acţioneze într-un anume fel. De exemplu, Ana, mama profetului Samuel, „a făcut un jurământ şi a zis: «DOAMNE al oştirilor! Dacă . . . nu vei uita pe roaba Ta, ci vei dărui roabei Tale un fiu, îl voi da DOMNULUI pentru toate zilele vieţii lui şi briciul nu va trece peste capul lui»“ (1 Samuel 1:11). Biblia spune, totodată, că jurămintele se fac de bunăvoie. Dar în ce măsură sunt valabile jurămintele făcute lui Dumnezeu?

„Dacă ai făcut un jurământ lui Dumnezeu, nu întârzia să-l împlineşti“, a spus regele Solomon al Israelului antic. El a adăugat: „Împlineşte jurământul pe care l-ai făcut. Mai bine să nu faci nici un jurământ, decât să faci un jurământ şi să nu-l împlineşti“ (Eclesiastul 5:4, 5). În Legea dată Israelului prin Moise se spunea: „Dacă faci un jurământ DOMNULUI Dumnezeului tău, să nu întârzii să-l împlineşti; căci DOMNUL Dumnezeul tău îţi va cere socoteală şi va fi păcat în tine“ (Deuteronomul 23:21). Este evident că un jurământ făcut lui Dumnezeu reprezintă un lucru serios. El trebuie făcut cu o motivaţie corectă, iar cel în cauză nu trebuie să aibă nici o îndoială că va putea să-şi respecte pe deplin jurământul. Altminteri, este mai bine să nu facă un jurământ. Dar sunt valabile toate jurămintele făcute?

Să presupunem că cineva, în baza unui jurământ, trebuie să facă un lucru despre care află mai târziu că este contrar voinţei lui Dumnezeu. Ar putea fi vorba de un jurământ prin care, într-un fel sau altul, s-ar face o asociere între imoralitate şi închinarea adevărată (Deuteronomul 23:18). Bineînţeles, un asemenea legământ nu este valabil. În plus, sub Legea mozaică, un jurământ făcut de o femeie putea fi anulat de tatăl sau de soţul ei. — Numeri 30:3–15.

Să presupunem că cineva i-a jurat lui Dumnezeu că va rămâne celibatar, însă, după un timp, este în dilemă. Poate că acum simte că a-şi respecta în continuare jurământul ar însemna a risca să încalce normele divine privitoare la moralitate. Ar trebui el să se străduiască să-şi ţină în continuare jurământul? Nu ar fi mai bine ca, pentru a se feri de imoralitate, să renunţe la jurământul făcut şi să-l implore pe Dumnezeu să-i arate îndurare şi să-i acorde iertare? Desigur, numai persoana în cauză va decide cum să procedeze. Nimeni altcineva nu poate decide în locul său.

Dar cum stau lucrurile dacă cineva face un jurământ, iar ulterior îşi dă seama că s-a pripit? Trebuie să se străduiască să-şi ţină jurământul? Lui Iefta, de pildă, nu i-a fost uşor să-şi ţină jurământul pe care i-l făcuse lui Dumnezeu, dar şi l-a respectat până în cele mai mici detalii (Judecătorii 11:30–40). Dacă cineva nu-şi respectă jurământul, Dumnezeu s-ar putea ‘mânia’ şi ar putea ‘nimici’ ceea ce a realizat persoana respectivă (Eclesiastul 5:6). Un om care priveşte cu superficialitate respectarea unui jurământ ar putea pierde favoarea divină.

Isus Cristos a spus: „Ci cuvântul vostru Da să însemne Da, Nu al vostru, Nu; căci ceea ce este în plus faţă de acestea vine de la cel rău“ (Matei 5:37). Un creştin trebuie să aibă grijă nu numai să-şi respecte jurămintele făcute lui Dumnezeu, ci şi să se dovedească demn de încredere în tot ceea ce vorbeşte înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Dar ce se poate spune dacă el ajunge într-o situaţie delicată din cauza unui acord încheiat cu o persoană, acord care la început părea bun, dar care la o analiză mai atentă se dovedeşte a fi neînţelept? El nu trebuie să trateze cu superficialitate o asemenea problemă. Dacă lucrurile sunt discutate în mod onest, cealaltă persoană ar putea decide să-l scutească de obligaţii. — Psalmul 15:4; Proverbele 6:2, 3.

Care ar trebui să fie principala noastră preocupare indiferent că este vorba de un jurământ sau de orice altceva? Aceea de a ne păstra întotdeauna în bune relaţii cu Iehova Dumnezeu.

[Legenda ilustraţiilor de la paginile 30, 31]

Ana nu a ezitat să-şi respecte jurământul

[Legenda ilustraţiilor de la paginile 30, 31]

Deşi nu i-a fost uşor, Iefta şi-a respectat jurământul