Creştinii au nevoie unii de alţii

„Suntem mădulare care ne aparţinem unii altora.“ — EFESENI 4:25.

1. Ce se spune despre corpul uman într-o enciclopedie?

CORPUL uman este o minune a creaţiei! Iată ce citim într-o enciclopedie: „Oamenii vorbesc uneori despre corpul uman ca despre o maşină — cea mai frumoasă construită vreodată. Desigur, corpul uman nu este o maşină, dar poate fi comparat în multe privinţe cu aceasta. La fel ca o maşină, corpul este alcătuit din mai multe părţi. Fiecare parte a corpului, asemenea fiecărei piese a unei maşini, îndeplineşte anumite funcţii. Dar toate părţile conlucrează şi astfel corpul sau maşina funcţionează bine“ (The World Book Encyclopedia).

2. În ce fel se aseamănă corpul uman cu congregaţia creştină?

² Da, corpul uman are multe părţi, sau mădulare, şi fiecare îndeplineşte un anumit rol. Nici măcar o venă, un muşchi sau vreun alt mădular al corpului nu este inutil. În mod similar, fiecare membru al congregaţiei creştine poate contribui cu ceva la frumuseţea şi sănătatea ei spirituală (1 Corinteni 12:14–26). Aşa cum nici un membru al congregaţiei nu trebuie să se considere superior altora, tot aşa nimeni nu trebuie să se considere lipsit de valoare. — Romani 12:3.

3. Cum reiese din Efeseni 4:25 că adevăraţii creştini au nevoie unii de alţii?

³ Asemenea mădularelor interdependente ale corpului uman, creştinii au nevoie unii de alţii. Apostolul Pavel le-a spus colaboratorilor săi unşi cu spirit: „Acum că aţi îndepărtat falsitatea, vorbiţi adevărul fiecare aproapelui său, pentru că suntem mădulare care ne aparţinem unii altora“ (Efeseni 4:25). Întrucât ‘îşi aparţin unii altora’, membrii Israelului spiritual — ‘corpul Cristosului’ — menţin o comunicare bazată pe adevăr şi colaborează în mod deplin. Da, fiecare dintre ei le aparţine tuturor celorlalţi (Efeseni 4:11–13). Creştinii care au speranţa de a trăi pe pământ şi care vorbesc adevărul şi au un spirit de colaborare sunt bucuroşi să fie uniţi cu aceştia.

4. În ce fel am putea să-i ajutăm pe cei noi?

 ⁴ În fiecare an se botează mii de oameni care nutresc speranţa de a trăi într-un paradis pământesc. Alţi membri ai congregaţiei îi ajută cu bucurie să ‘înainteze spre maturitate’ (Evrei 6:1–3). De exemplu, ei le dau răspunsuri la unele întrebări biblice sau le oferă ajutor practic în minister. Putem să-i ajutăm pe cei noi dând un bun exemplu prin participarea cu regularitate la întrunirile creştine. Când trec prin momente grele, putem, de asemenea, să-i încurajăm sau poate să-i consolăm (1 Tesaloniceni 5:14, 15). Trebuie să căutăm modalităţi de a-i ajuta pe alţii să ‘continue să umble în adevăr’ (3 Ioan 4). Indiferent că suntem tineri sau vârstnici, că abia am început să umblăm pe calea adevărului sau că umblăm pe ea de ani de zile, putem să-i ajutăm pe colaboratorii noştri în credinţă să prospere pe plan spiritual. Şi ei au realmente nevoie de noi!

Ei au oferit ajutorul necesar

5. Cum l-au ajutat Aquila şi Priscila pe Pavel?

⁵ Printre cei ce găsesc satisfacţie în a-şi ajuta colaboratorii se numără cuplurile creştine. De pildă, Aquila şi soţia lui, Priscila (Prisca), l-au ajutat pe Pavel. Ei l-au primit să locuiască la ei, au lucrat cu el la confecţionarea de corturi şi l-au ajutat să întărească tânăra congregaţie din Corint (Faptele 18:1–4). Deşi nu se specifică în ce mod, ei chiar şi-au riscat viaţa pentru Pavel. Ei locuiau la Roma când Pavel le-a scris creştinilor de acolo următoarele: „Transmiteţi salutările mele Priscăi şi lui Aquila, colaboratorii mei în Cristos Isus, care şi-au riscat capul pentru sufletul meu şi cărora nu numai eu, ci şi toate congregaţiile naţiunilor le aduc mulţumiri“ (Romani 16:3, 4). Asemenea lui Aquila şi Priscilei, unii creştini din zilele noastre întăresc congregaţiile şi îşi ajută în diverse moduri colaboratorii, uneori chiar punându-şi în pericol viaţa pentru ca alţi slujitori ai lui Dumnezeu să nu ajungă să fie brutalizaţi sau ucişi de persecutori.

6. Ce ajutor a primit Apolo?

⁶ Aquila şi Priscila l-au ajutat şi pe Apolo, un creştin care avea darul vorbirii şi care îi învăţa pe locuitorii Efesului despre Isus Cristos. Pe atunci, Apolo nu cunoştea decât botezul efectuat de Ioan ca simbol al căinţei de păcatele comise împotriva legământului Legii. Sesizând că Apolo avea nevoie de ajutor, Aquila şi Priscila „i-au explicat mai exact calea lui Dumnezeu“. Foarte probabil, ei i-au arătat că botezul creştin însemna a fi cufundat în apă şi a primi spiritul sfânt. Apolo a aplicat cele învăţate. Ulterior, în Ahaia, „el i-a ajutat mult pe cei care crezuseră datorită bunătăţii nemeritate a lui Dumnezeu; căci, cu tărie şi temeinic, dovedea în public că iudeii greşeau, în timp ce demonstra cu Scripturile că Isus era Cristosul“ (Faptele 18:24–28). În zilele noastre, comentariile făcute de colaboratorii noştri în închinare ne ajută adesea să înţelegem mai bine Cuvântul lui Dumnezeu. Şi în această privinţă avem nevoie unii de alţii.

Au oferit ajutor material

7. Cum au reacţionat filipenii când colaboratorii lor creştini au avut nevoie de ajutor pe plan material?

⁷ Membrii congregaţiei creştine din Filipi l-au iubit mult pe Pavel şi, pe parcursul şederii lui în Tesalonic, l-au susţinut cu cele necesare pe plan material (Filipeni 4:15, 16). Când fraţii din  Ierusalim au avut nevoie de ajutor material, filipenii au făcut cu promptitudine donaţii care depăşeau posibilităţile lor. Pavel a apreciat atât de mult spiritul excelent al fraţilor şi surorilor din Filipi, încât i-a dat ca exemplu altor credincioşi. — 2 Corinteni 8:1–6.

8. Ce spirit a manifestat Epafrodit?

⁸ Când Pavel se afla în închisoare, filipenii i-au trimis nu numai daruri materiale, ci şi un mesager din partea lor, pe Epafrodit. Pavel a spus: „De dragul lucrării Domnului a fost [Epafrodit] aproape de moarte, punându-şi sufletul în pericol, pentru a compensa pe deplin faptul că nu eraţi aici ca să îndepliniţi un serviciu personal pentru mine“ (Filipeni 2:25–30; 4:18). Biblia nu specifică dacă Epafrodit era bătrân de congregaţie sau slujitor ministerial. Însă în mod sigur el era un creştin binevoitor şi cu spirit de sacrificiu, care s-a dovedit de un real ajutor pentru Pavel. Există şi în congregaţia voastră cineva asemenea lui Epafrodit?

Ei au fost ‘ajutoare care fortifică’

9. Ce exemplu ne-a lăsat Aristarh?

⁹ Surorile şi fraţii iubitori, asemenea lui Aquila şi Priscilei şi asemenea lui Epafrodit, sunt foarte apreciaţi în orice congregaţie. Unii dintre colaboratorii noştri se aseamănă mult cu Aristarh, un alt creştin din secolul I. El şi alţi creştini au fost „un ajutor care fortifică“, probabil o sursă de alinare sau un ajutor în chestiuni practice, de primă necesitate (Coloseni 4:10, 11). Ajutându-l pe Pavel, Aristarh s-a dovedit un prieten adevărat în momente grele. El a fost genul de persoană descris în Proverbele 17:17: „Prietenul adevărat iubeşte oricând şi în nenorocire ajunge ca un frate“. Nu ar trebui să ne străduim cu toţii să fim pentru fraţii noştri creştini ‘ajutoare care fortifică’? Trebuie să le dăm o mână de ajutor mai ales celor care trec prin necazuri.

10. În ce fel a fost Petru un exemplu pentru bătrânii creştini?

¹⁰ Îndeosebi bătrânii creştini trebuie să fie ajutoare care fortifică pentru fraţii şi surorile lor de credinţă. Cristos i-a spus apostolului Petru: „Întăreşte-i pe fraţii tăi“ (Luca 22:32). Petru a putut face acest lucru deoarece a cultivat o personalitate creştină puternică, asemenea unei stânci, în special după învierea lui Isus. Bătrâni, străduiţi-vă cu orice preţ să faceţi şi voi la fel, de bunăvoie şi cu blândeţe, deoarece colaboratorii voştri în credinţă au nevoie de voi! — Faptele 20:28–30; 1 Petru 5:2.

11. Ce foloase putem avea dacă ţinem cont de spiritul manifestat de Timotei?

¹¹ Timotei, un însoţitor al lui Pavel în călătoriile sale, a fost un bătrân de congregaţie care a manifestat un interes profund faţă de ceilalţi creştini. În pofida unor probleme de sănătate, Timotei a dat dovadă de o credinţă fermă şi a ‘slujit ca sclav cu Pavel la promovarea veştii bune’. Iată de ce apostolul le-a putut spune filipenilor: „Nu am pe nimeni altcineva cu o dispoziţie ca a lui, care să se îngrijească cu adevărat de lucrurile privitoare la voi“ (Filipeni 2:20, 22; 1 Timotei 5:23; 2 Timotei 1:5). Putem să ne dovedim o binecuvântare pentru colaboratorii noştri în închinare dacă manifestăm un spirit asemănător celui al lui Timotei. Este adevărat că trebuie să ne luptăm cu propriile slăbiciuni şi să facem faţă diferitor încercări, dar putem şi trebuie să manifestăm şi noi o credinţă puternică şi un interes iubitor faţă de surorile şi fraţii noştri spirituali. Să nu uităm niciodată că au nevoie de noi!

Femei care s-au îngrijit de alţii

12. Ce putem învăţa din exemplul Dorcăi?

¹² O femeie credincioasă care s-a îngrijit de alţii a fost Dorca. Atunci când ea a murit, discipolii l-au chemat pe Petru şi l-au condus într-o cameră de sus. Acolo „toate văduvele s-au prezentat la el plângând şi arătând multe veşminte interioare şi veşminte exterioare pe care le făcea Dorca pe când era cu ele“. Dorca a fost readusă la viaţă şi fără îndoială că ea a continuat să ‘abunde în fapte bune şi în daruri de îndurare’. Şi în congregaţia creştină din prezent există femei ca Dorca. Motivate de iubire, ele îi ajută  pe cei nevoiaşi, uneori chiar făcându-le haine. Desigur, lucrările lor bune au legătură în principal cu promovarea intereselor Regatului şi cu participarea la lucrarea de facere de discipoli. — Faptele 9:36–42; Matei 6:33; 28:19, 20.

13. Cum s-a îngrijit Lidia de colaboratorii creştini?

¹³ Lidia, o femeie temătoare de Dumnezeu, se îngrijea şi ea de alţii. Originară din Tiatira, ea locuia în Filipi când Pavel a predicat acolo aproximativ în anul 50 e.n. Lidia era, probabil, o prozelită. Se pare însă că în Filipi nu erau decât puţini evrei şi nu exista nici o sinagogă. Odată, când ea şi alte femei credincioase se adunaseră la un râu pentru închinare, Pavel le-a prezentat vestea bună. Relatarea biblică spune: „Iehova i-a deschis [Lidiei] larg inima ca să acorde atenţie lucrurilor spuse de Pavel. Iar, când ea şi casa ei s-au botezat, ea a zis cu un ton implorator: «Dacă m-aţi considerat fidelă lui Iehova, intraţi în casa mea şi rămâneţi». Şi ne-a făcut pur şi simplu să acceptăm“ (Faptele 16:12–15). Întrucât Lidia dorea să facă bine altora, ea a reuşit să-i convingă pe Pavel şi pe colaboratorii lui să rămână la ea. Cât de mult apreciem şi noi azi ospitalitatea manifestată de creştinii buni şi iubitori! — Romani 12:13; 1 Petru 4:9.

Tineri, avem nevoie şi de voi!

14. Cum s-a purtat Isus cu copiii?

¹⁴ Congregaţia creştină a fost înfiinţată de Isus Cristos, o persoană bună şi plină de căldură. Oamenii se simţeau în largul lor în compania sa deoarece el manifesta iubire şi compasiune. Odată, când unii au început să-şi aducă copilaşii la Isus, discipolii au încercat să-i îndepărteze. Dar Isus le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la mine; nu încercaţi să-i opriţi, căci regatul lui Dumnezeu aparţine unora ca aceştia. Adevărat vă spun: Cine nu primeşte regatul lui Dumnezeu ca un copilaş nu va intra nicidecum în el“ (Marcu 10:13–15). Pentru a primi binecuvântările Regatului, trebuie să fim umili şi dispuşi să învăţăm asemenea unor copilaşi. Isus şi-a exprimat iubirea faţă de acei copilaşi luându-i în braţe şi binecuvântându-i (Marcu 10:16). Dar cum stau lucrurile cu privire la voi, tinerii de azi? Fiţi siguri că membrii congregaţiei vă iubesc şi au nevoie de voi.

15. Ce episod din viaţa lui Isus este consemnat în Luca 2:40–52, şi ce exemplu le-a dat Isus copiilor?

¹⁵ Încă de mic, Isus a arătat că-l iubea pe Dumnezeu şi că iubea Scripturile. Când avea 12 ani, el şi părinţii lui, Iosif şi Maria, au călătorit  de la Nazaret, oraşul în care locuiau, până la Ierusalim ca să participe la sărbătoarea Paştelui. La întoarcere, părinţii lui şi-au dat seama că Isus nu era în grupul cu care călătoreau. În cele din urmă l-au găsit într-una din sălile templului ascultându-i pe învăţătorii iudei şi punându-le întrebări. Surprins că Iosif şi Maria nu au ştiut unde-l puteau găsi, Isus a întrebat: „Nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui meu?“ El s-a întors acasă cu părinţii săi şi a continuat să le fie supus şi să progreseze în înţelepciune, precum şi să crească din punct de vedere fizic (Luca 2:40–52). Ce exemplu excelent le-a dat Isus copiilor noştri! Desigur, ei trebuie să asculte de părinţii lor şi să manifeste interes faţă de lucrurile spirituale. — Deuteronomul 5:16; Efeseni 6:1–3.

16. a) Ce au strigat nişte băieţi când Isus depunea mărturie în templu? b) Ce privilegiu au tinerii creştini de azi?

¹⁶ Dacă eşti tânăr, poate că depui mărturie despre Iehova la şcoală şi, împreună cu părinţii tăi, din casă în casă (Isaia 43:10–12; Faptele 20:20, 21). Cu puţin timp înainte de moartea lui Isus, când el depunea mărturie şi îi vindeca pe oameni la templu, nişte băieţi au strigat: „Salvează-l, te rugăm, pe Fiul lui David!“ La auzul acestor cuvinte, conducătorii religioşi şi scribii s-au înfuriat şi au protestat: „Auzi ce zic aceştia?“ „Da“, le-a răspuns Isus. „Nu aţi citit niciodată aceasta: «Din gura copiilor mici şi a sugarilor ai pregătit laude»?“ (Matei 21:15–17). Asemenea acelor copii, voi, tinerilor din congregaţie, aveţi marele privilegiu de a le aduce laude lui Dumnezeu şi Fiului său. Dorim să vă avem alături ca proclamatori ai Regatului.

Când se ivesc dificultăţi

17, 18. a) De ce a organizat Pavel o colectă pentru creştinii din Iudeea? b) Ce au însemnat pentru creştinii evrei şi neevrei donaţiile făcute în folosul credincioşilor din Iudeea?

¹⁷ Indiferent de situaţia în care ne aflăm, iubirea ne îndeamnă să-i ajutăm pe colaboratorii noştri creştini aflaţi în nevoie (Ioan 13:34, 35; Iacov 2:14–17). Iubirea faţă de fraţii şi surorile lui din Iudeea l-a îndemnat pe Pavel să organizeze o colectă pentru ei în congregaţiile din Ahaia, Galatia, Macedonia şi districtul Asiei. Persecuţiile, tulburările civile şi foametea cu care se confruntau discipolii din Ierusalim au dus la ceea ce Pavel a numit „suferinţe“, ‘necazuri’ şi „jefuirea bunurilor“ lor (Evrei 10:32–34; Faptele 11:27—12:1). Prin urmare, el s-a îngrijit să se strângă un fond pentru creştinii săraci din Iudeea. — 1 Corinteni 16:1–3; 2 Corinteni 8:1–4, 13–15; 9:1, 2, 7.

¹⁸ Donaţiile pentru sfinţii din Iudeea au constituit o dovadă că între închinătorii evrei ai lui Iehova şi cei neevrei existau legături frăţeşti. De asemenea, prin donaţiile lor, creştinii neevrei au putut să-şi exprime recunoştinţa faţă de colaboratorii lor în închinare iudei pentru comorile spirituale pe care le primiseră de la ei. Aşadar, era vorba despre a dărui nu numai pe plan material, ci şi pe plan spiritual (Romani 15:26, 27). La fel şi azi, donaţiile pentru fraţii de credinţă nevoiaşi sunt făcute de bunăvoie şi din iubire (Marcu 12:28–31). Şi în această privinţă avem nevoie unii de alţii ca să fie o egalizare, ‘iar cel ce are puţin să nu aibă prea puţin’. — 2 Corinteni 8:15.

19, 20. Daţi un exemplu care să arate cum se ajută slujitorii lui Iehova când au loc dezastre.

¹⁹ Conştienţi fiind că avem nevoie unii de alţii, noi, creştinii, suntem gata să le venim în ajutor surorilor şi fraţilor noştri de credinţă. Să analizăm, de pildă, ce s-a întâmplat la începutul anului 2001, când în El Salvador au avut loc  cutremure şi alunecări de teren devastatoare. Iată ce se spune într-un raport: „La operaţiunile de ajutorare au participat fraţi din toate zonele El Salvadorului. Au venit, de asemenea, să ne dea o mână de ajutor grupuri de fraţi din Guatemala, Statele Unite şi Canada. . . . În scurt timp au fost ridicate 500 de case şi 3 Săli ale Regatului frumoase. S-a depus o mare mărturie prin munca asiduă şi spiritul de colaborare al acestor fraţi dispuşi să facă sacrificii“.

²⁰ Într-un raport din Africa de Sud se spune: „Din cauza marilor inundaţii care au afectat zone întinse din Mozambic, mulţi dintre fraţii noştri creştini au suferit pagube însemnate. Filiala din Mozambic a luat măsuri pentru ca fraţilor să le fie satisfăcute aproape toate necesităţile fraţilor, însă ne-a rugat pe noi să trimitem haine de bună calitate, care să nu fie neapărat noi, celor ce aveau nevoie. Am trimis un container lung de 12 metri plin cu haine pentru fraţii noştri din Mozambic“. Da, şi în aceste privinţe avem nevoie unii de alţii.

21. Ce vom analiza în articolul următor?

²¹ Aşa cum am remarcat mai devreme, toate părţile corpului uman sunt importante. Desigur, la fel stau lucrurile şi în cazul congregaţiei creştine. Fiecare membru are nevoie de ceilalţi. De asemenea, cu toţii trebuie să continue să slujească în unitate. În următorul articol vom analiza câţiva factori care fac posibil acest lucru.

Cum aţi răspunde?

• Ce asemănări există între corpul uman şi congregaţia creştină?

• Cum au reacţionat creştinii din secolul I când colaboratorii lor în credinţă au avut nevoie de ajutor?

• Care sunt unele exemple biblice care arată că creştinii au nevoie unii de alţii şi că se ajută între ei?

[Întrebări de studiu]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 10]

Aquila şi Priscila s-au îngrijit de alţii

[Legenda fotografiilor de la pagina 12]

Slujitorii lui Iehova se ajută reciproc şi îi ajută şi pe alţii când au loc dezastre