Ce şi-a amintit Iosua

„SLUJITORUL meu Moise a murit“, a spus Iehova, „acum, scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta, în ţara pe care le-o dau lor“ (Iosua 1:2). Ce misiune grea avea de îndeplinit Iosua! El fusese slujitorul lui Moise aproape 40 de ani, însă acum i s-a spus să ia locul stăpânului său şi să-i conducă pe fiii lui Israel, adesea îndărătnici, în Ţara Promisă.

Gândindu-se la ce-i stătea înainte, probabil că Iosua şi-a adus aminte de încercările cu care se confruntase deja şi pe care le depăşise. Lucrurile pe care şi le-a amintit i-au fost fără îndoială de un inestimabil ajutor lui Iosua, dar ele le pot fi de un real folos şi creştinilor din prezent.

De la sclav la comandant

Multe dintre amintirile lui Iosua erau strâns legate de anii grei de sclavie (Exodul 1:13, 14; 2:23). Nu putem decât să ne imaginăm prin ce a trecut Iosua în acele vremuri, deoarece Biblia nu ne oferă detalii în această privinţă. Este posibil ca, în timp ce slujea în Egipt, Iosua să fi învăţat să fie un bun organizator şi să fi participat la organizarea plecării din ţară a evreilor şi a ‘unei mulţimi de oameni de tot felul’. — Exodul 12:38.

Familia lui Iosua era din tribul lui Efraim. Bunicul său, Elişama, era mai-marele tribului şi se pare că a condus 108 100 de bărbaţi înarmaţi aparţinând uneia dintre diviziunile de câte trei triburi ale lui Israel (Numeri 1:4, 10, 16; 2:18–24;  1 Cronici 7:20, 26, 27). Totuşi, când amaleciţii au atacat Israelul la scurt timp după plecarea acestuia din Egipt, Moise l-a numit pe Iosua să se ocupe de organizarea apărării (Exodul 17:8, 9a). De ce l-a ales tocmai pe Iosua şi nu pe bunicul sau pe tatăl lui? Iată o posibilă explicaţie: „Întrucât [Iosua] era o căpetenie a unui trib important, Efraim, îşi făcuse deja o reputaţie de bun organizator şi se bucura de toată încrederea poporului, Moise l-a considerat conducătorul cel mai potrivit pentru a alege şi a pregăti soldaţii“.

Indiferent de motivul pentru care a fost ales, Iosua a făcut întocmai cum i-a poruncit Moise. Deşi israeliţii nu aveau deloc experienţă în purtarea războaielor, Iosua era convins că urmau să primească ajutor divin. Prin urmare, a fost suficient ca Moise să-i spună: „Eu voi sta mâine pe vârful dealului, cu toiagul lui Dumnezeu în mână“. Cu siguranţă, Iosua şi-a amintit că Iehova distrusese deja cea mai mare putere militară din vremea aceea. A doua zi, când Moise şi-a ridicat mâinile şi le-a ţinut aşa până la asfinţitul soarelui, nici un duşman nu a putut rezista în faţa Israelului şi, drept urmare, amaleciţii au fost înfrânţi. Apoi, Iehova i-a poruncit lui Moise să scrie într-o carte şi ‘să expună în auzul lui Iosua’ (NW) acest decret divin: „Voi şterge amintirea lui Amalec de sub ceruri“ (Exodul 17:9b-14). Iehova avea să execute negreşit acea sentinţă.

Slujitor al lui Moise

Fără îndoială că episodul cu Amalec a întărit şi mai mult relaţiile dintre Iosua şi Moise. Iosua a avut onoarea de a fi slujitorul personal al lui Moise, sau „ministru“ al acestuia, „din tinereţea lui“ până la moartea lui Moise, adică o perioadă de aproximativ 40 de ani. — Numeri 11:28, NW.

Această poziţie îi oferea privilegii şi responsabilităţi deopotrivă. De exemplu, când Moise, Aaron, fiii lui Aaron şi 70 de bătrâni ai lui Israel s-au suit pe Muntele Sinai şi au avut o viziune a gloriei lui Iehova, probabil că Iosua a fost printre ei. Ca slujitor al lui Moise, probabil că el l-a însoţit pe munte, rămânând în mod sigur la distanţă când Moise a intrat în norul care simboliza prezenţa lui Iehova. Se pare că Iosua a stat pe munte 40 de zile şi 40 de nopţi, un lucru cu adevărat remarcabil. El şi-a aşteptat cu fidelitate stăpânul, întrucât când Moise s-a întors cu tablele mărturiei, Iosua era acolo pentru a-l întâmpina. — Exodul 24:1, 2, 9–18; 32:15–17.

După episodul în care israeliţii au comis idolatrie închinându-se la viţelul de aur, Iosua a continuat să-i slujească lui Moise la cortul întâlnirii, afară din tabără. Aici, Iehova vorbea cu Moise faţă în faţă. Când Moise se întorcea în tabără, Iosua „nu ieşea deloc din mijlocul cortului“.  Probabil că el trebuia să stea acolo pentru a-i împiedica pe israeliţi să intre în cort în starea lor necurată. Cu câtă seriozitate s-a achitat Iosua de această responsabilitate! — Exodul 33:7, 11.

Relaţiile strânse pe care le-a avut cu Moise — care, potrivit istoricului Josephus, era cu 35 de ani mai în vârstă decât Iosua — trebuie să-i fi întărit mult credinţa. Legătura dintre ei, numită „relaţia dintre maturitate şi tinereţe, dintre maestru şi ucenic“, a dus la formarea lui Iosua ca „bărbat ferm şi demn de încredere“. În prezent nu avem în mijlocul nostru profeţi ca Moise, însă în poporul lui Iehova există multe persoane în vârstă care prin experienţa şi spiritualitatea lor constituie o reală sursă de putere şi de încurajare. Le apreciaţi la justa lor valoare? Trageţi foloase din asocierea cu ele?

Spion în Canaan

La scurt timp după ce Israelul a primit Legea, în viaţa lui Iosua a avut loc un eveniment important. El a fost ales ca reprezentant al tribului său şi a fost trimis să cerceteze Ţara Promisă. Această relatare este foarte cunoscută. Toţi cei 12 spioni au spus că în ţară ‘curgea lapte şi miere’, aşa cum le promisese Iehova. Totuşi, zece dintre ei, fiind lipsiţi de credinţă, s-au temut că Israel nu-i putea izgoni pe locuitorii ţării. Numai Iosua şi Caleb au îndemnat poporul să nu se lase dominat de frică şi să nu se răzvrătească, pentru că Iehova avea să fie în mod sigur cu el. Atunci, toată adunarea a protestat şi a hotărât să-i ucidă cu pietre. Probabil că aşa ar fi făcut, dacă Iehova nu ar fi intervenit cu o manifestare a gloriei sale. Din cauza lipsei lor de credinţă, Dumnezeu a decretat că nici unul dintre cei care au fost număraţi în Israel, de la douăzeci de ani în sus, nu avea să intre în Canaan. Numai Iosua, Caleb şi leviţii au rămas în viaţă. — Numeri 13:1–16, 25–29; 14:6–10, 26–30.

Dar nu fuseseră toţi membrii poporului martori la actele de putere înfăptuite de Iehova în Egipt? Atunci, ce l-a ajutat pe Iosua să se încreadă în ajutorul lui Dumnezeu, deşi majoritatea semenilor lui au avut îndoieli? Cu siguranţă, Iosua şi-a adus aminte de tot ce a promis şi de tot ce a înfăptuit Iehova şi a meditat la aceste lucruri. După ani de zile, el a putut să spună că ‘nici unul din toate cuvintele bune, rostite asupra Israelului de DOMNUL n-a rămas neîmplinit; toate s-au împlinit’ (Iosua 23:14). Aşadar, Iosua a avut încredere că toate promisiunile referitoare la viitor pe care le făcuse Iehova aveau, fără îndoială, să se împlinească (Evrei 11:6). Gândindu-ne la aceste lucruri, ar trebui să ne întrebăm: Ce pot spune despre mine? M-a ajutat studierea promisiunilor lui Iehova şi meditarea la ele să mă conving că acestea sunt demne de încredere? Sunt eu convins că Dumnezeu mă poate ocroti pe mine şi pe poporul său în timpul marelui necaz iminent?

Iosua a dat dovadă nu numai de credinţă, ci şi de mult curaj pentru a face ceea ce trebuia. El şi Caleb au fost singurii care au luat poziţie de partea lui Iehova, iar întreaga adunare s-a hotărât să-i ucidă cu pietre. Cum te-ai fi simţit tu în locul lor? Ai fi fost intimidat? Iosua nu a fost nicidecum. El şi Caleb şi-au făcut cunoscută poziţia. Loialitatea faţă de Iehova ne va îndemna şi pe noi să procedăm la fel dacă am ajunge într-o situaţie similară.

Din relatarea despre cei 12 spioni aflăm, de asemenea, că numele lui Iosua a fost schimbat. La numele său iniţial, Hosea, care înseamnă „Salvare“, Moise a adăugat silaba care indică numele divin şi i-a pus numele Iehosua, sau Iosua, adică „Iehova este salvare“. În Septuaginta acest nume este redat prin „Isus“ (Numeri 13:8, 16, NW). Trăind la înălţimea acestui nume măreţ, Iosua a declarat plin de curaj că Iehova este salvare. Numele lui Iosua nu a fost schimbat întâmplător. Această schimbare a demonstrat aprecierea lui Moise faţă de Iosua şi a fost în armonie cu privilegiul pe care acesta urma să-l aibă, şi anume să conducă o nouă generaţie în Ţara Promisă.

Până când părinţii lor au murit, israeliţii au pribegit 40 de ani — ani de chin — prin deşert. Nu ştim ce a făcut Iosua în această perioadă. Totuşi, el a învăţat, cu siguranţă, câteva lecţii valoroase. Probabil că a fost de faţă când Iehova şi-a executat judecata asupra răzvrătiţilor Core,  Datan, Abiram şi a acoliţilor lor, precum şi asupra celor care au luat parte la închinarea degradantă adusă lui Baal-Peor. În plus, e foarte probabil ca Iosua să fi aflat cu mare tristeţe că nici Moise nu avea să intre în ţara promisă din cauză că nu l-a sfinţit pe Iehova cu privire la apele de la Meriba. — Numeri 16:1–50; 20:9–13; 25:1–9.

Succesor al lui Moise

Spre sfârşitul vieţii sale, Moise l-a rugat pe Dumnezeu să-i numească un succesor pentru ca Israel să nu ajungă „ca nişte oi care n-au păstor“. Care a fost răspunsul lui Iehova? Iosua, „bărbat în care este Duhul“, trebuia să fie numit în faţa întregii adunări, iar adunarea trebuia să asculte de el. Ce recomandare! Iehova observase credinţa lui Iosua şi aptitudinile sale. Era persoana cea mai potrivită pentru a conduce Israelul (Numeri 27:15–20). Cu toate acestea, Moise ştia că Iosua avea de înfruntat mari dificultăţi. Prin urmare, el l-a îndemnat pe succesorul său să fie „tare şi curajos“, asigurându-l că Iehova avea să fie cu el. — Deuteronomul 31:7, 8.

Dumnezeu însuşi i-a adresat lui Iosua aceleaşi cuvinte de încurajare, după care a spus: ‘Ia seama să lucrezi potrivit întregii legi pe care Moise, slujitorul Meu, ţi-a poruncit-o; să nu te depărtezi de la ea nici la dreapta nici la stânga, ca să prosperi oriunde vei merge. Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, ca să poţi face potrivit cu tot ce este scris în ea; căci atunci vei face să-ţi reuşească toate căile şi atunci vei prospera. Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: Fii puternic şi curajos? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci DOMNUL Dumnezeul tău este cu tine pe oriunde vei merge’. — Iosua 1:7–9.

Având în vedere experienţa pe care o acumulase şi cuvintele pe care i le adresase Iehova, cum ar fi putut Iosua să mai aibă vreo îndoială? Ţara era ca şi cucerită. Însă, fără îndoială că aveau să apară şi unele greutăţi. Prima încercare, traversarea râului Iordan, ale cărui ape se umflaseră, nu a fost deloc uşoară. Cu toate acestea, Iehova însuşi poruncise: „Scoală-te, treci Iordanul acesta“. Aşadar exista vreo piedică ce nu putea fi trecută? — Iosua 1:2.

Evenimentele care au urmat în viaţa lui Iosua — cucerirea Ierihonului, înfrângerea rând pe rând a duşmanilor şi împărţirea ţării — au demonstrat că el nu a pierdut niciodată din vedere promisiunile lui Dumnezeu. Spre sfârşitul vieţii sale, când Iehova a dat pace Israelului şi ţara nu a mai fost tulburată de nici un duşman, Iosua a adunat poporul pentru a face o trecere în revistă a acţiunilor lui Dumnezeu în favoarea israeliţilor şi pentru a-i îndemna să-i slujească din toată inima. Drept rezultat, Israelul a înnoit în mod solemn legământul cu Iehova şi, fără îndoială, încurajat de exemplul conducătorului său, „a slujit DOMNULUI în toate zilele lui Iosua“. — Iosua 24:16, 31.

Iosua este un exemplu remarcabil pentru noi. În prezent, credinţa creştinilor este mult încercată. Însă pentru a ne păstra aprobarea lui Iehova şi pentru a ajunge să trăim, în cele din urmă, împlinirea promisiunilor sale trebuie să suportăm încercările credinţei. Iosua a avut succes datorită credinţei sale puternice. E adevărat, nu avem posibilitatea de a vedea cu ochii noştri manifestări ale puterii lui Dumnezeu, la fel ca Iosua, însă cartea biblică ce-i poartă numele ne oferă declaraţia unui martor ocular, potrivit căruia cuvântul lui Iehova este demn de încredere. Asemenea lui Iosua, putem dobândi înţelepciune şi putem avea succes dacă citim zilnic Cuvântul lui Dumnezeu şi îl punem în practică.

Vă simţiţi uneori lezaţi din cauza conduitei unor colaboratori creştini? Gândiţi-vă la perseverenţa lui Iosua, care, deşi nu avea nici o vină, a trebuit să pribegească 40 de ani prin deşert alături de conaţionalii săi lipsiţi de credinţă. Vă este uneori greu să vă apăraţi convingerile? Amintiţi-vă de Iosua şi Caleb. Datorită credinţei şi ascultării lor, ei au primit o răsplată minunată. Într-adevăr, Iosua a avut în mod indiscutabil încredere că Iehova avea să-şi îndeplinească toate promisiunile. Fie ca şi noi să avem aceeaşi încredere! — Iosua 23:14.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 10]

Iosua şi Caleb au avut încredere în puterea lui Iehova

[Legenda ilustraţiei de la pagina 10]

Relaţiile strânse pe care le-a avut cu Moise i-au întărit credinţa lui Iosua

[Legenda ilustraţiei de la pagina 10]

Prin felul în care i-a condus, Iosua i-a stimulat pe israeliţi să rămână ataşaţi de Iehova