Mângâiere pentru cei aflaţi în suferinţă

DE-A lungul secolelor, întrebarea referitoare la motivul pentru care Dumnezeu permite suferinţa i-a frământat pe mulţi filozofi şi teologi. Unii au susţinut că, întrucât Dumnezeu este atotputernic, el este, de fapt, vinovat de suferinţă. Scriitorul lucrării apocrife Omiliile clementine, redactate în secolul al II-lea e.n., a afirmat că Dumnezeu conduce lumea cu ambele mâini: cu „mâna stângă“, care este Diavolul, provoacă durere şi suferinţă, iar cu „mâna dreaptă“, care este Isus, salvează şi binecuvântează.

Alţii, care nu concep că Dumnezeu poate permite suferinţa, chiar dacă nu el o cauzează, preferă să nege existenţa ei. „Răul este doar o iluzie, nu are o bază reală“, a scris Mary Baker Eddy. „Dacă păcatul, bolile şi moartea ar fi considerate o nimicnicie, ele ar dispărea.“ — Science and Health With Key to the Scriptures.

Din cauza evenimentelor tragice survenite pe parcursul istoriei, mai ales de la primul război mondial încoace, mulţi au ajuns la concluzia că Dumnezeu, pur şi simplu, nu poate să pună capăt suferinţei. „Cred că după Holocaust, conceptul de omnipotenţă nu mai poate fi folosit cu atâta uşurinţă privitor la Dumnezeu“, a scris David Wolf Silverman, erudit evreu. „Dacă ar fi să-l înţelegi cumva pe Dumnezeu“, a adăugat el, „atunci bunătatea Lui ar trebui să fie compatibilă cu existenţa răului, ceea ce ar fi posibil numai în cazul în care El nu ar fi atotputernic.“

Totuşi, afirmaţiile că Dumnezeu contribuie într-un fel sau altul la apariţia suferinţei, că nu poate să-i pună capăt sau că suferinţa este doar un rod al imaginaţiei nu le aduce aproape deloc mângâiere celor aflaţi în suferinţă. Mai mult decât atât, aceste convingeri sunt în totală contradicţie cu modul în care este prezentat Dumnezeu în paginile Bibliei: un Dumnezeu drept, dinamic şi sincer interesat de binele oamenilor (Iov 34:10, 12; Ieremia 32:17; 1 Ioan 4:8). Atunci ce spune Biblia despre motivul pentru care este permisă suferinţa?

Originea suferinţei

Dumnezeu nu i-a creat pe oameni ca să sufere. Dimpotrivă, el i-a înzestrat pe primii oameni, Adam şi Eva, cu o minte şi cu un corp perfecte, le-a pregătit o grădină încântătoare ca locuinţă şi le-a încredinţat o muncă plină de sens şi de satisfacţii (Geneza 1:27, 28, 31; 2:8). Cu toate acestea, ca să aibă în continuare parte de fericire, ei trebuiau să accepte conducerea lui Dumnezeu şi să-i recunoască dreptul de a decide binele şi răul. Acest drept divin era simbolizat de un pom numit „pomul cunoştinţei binelui şi răului“ (Geneza 2:17). Respectând porunca lui Dumnezeu de a nu mânca din acest pom, Adam şi Eva şi-ar fi demonstrat supunerea faţă de Creator. *

Din nefericire, Adam şi Eva nu au ascultat de Dumnezeu. O creatură spirituală rebelă, identificată mai târziu ca Satan Diavolul, a convins-o pe Eva că nu era spre binele ei să asculte de Dumnezeu. De fapt, această creatură susţinea că Dumnezeu o priva pe Eva de  ceva demn de dorit: independenţa, dreptul de a decide personal ce era bine şi ce era rău. Satan a afirmat că dacă ea mânca din pom ‘avea să i se deschidă ochii şi să fie ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul’ (Geneza 3:1–6; Revelaţia 12:9). Fiind atrasă de perspectiva independenţei, Eva a mâncat din fructul interzis, iar, nu după mult timp, Adam a făcut acelaşi lucru.

În aceeaşi zi, Adam şi Eva au început să simtă consecinţele răzvrătirii lor. Respingând conducerea divină, ei au pierdut ocrotirea şi binecuvântările pe care li le oferise supunerea faţă de Dumnezeu. Creatorul i-a izgonit din Paradis şi i-a spus lui Adam: „Blestemat este acum pământul din cauza ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale. În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ“ (Geneza 3:17, 19). Adam şi Eva au ajuns să cunoască boala, durerea, bătrâneţea şi moartea. Suferinţa a devenit o parte a vieţii. — Geneza 5:29.

Rezolvarea controversei

Probabil că unii se întreabă: „Nu ar fi putut Dumnezeu pur şi simplu să treacă cu vederea păcatul comis de Adam şi Eva?“ Nu, deoarece prin aceasta s-ar fi subminat şi mai mult respectul faţă de autoritatea sa, încurajându-se, poate, răzvrătirea şi cauzându-se o şi mai mare suferinţă (Eclesiastul 8:11). În plus, dacă ar fi tolerat acest act de neascultare, Dumnezeu s-ar fi făcut părtaş la păcatul lor. Moise, unul dintre scriitorii Bibliei, ne aminteşte: „Lucrarea Lui este perfectă, Căci toate căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu al credincioşiei şi fără nedreptate, El este drept şi integru“ (Deuteronomul 32:4). Pentru a fi loial principiilor sale, Dumnezeu trebuia să-i lase pe Adam şi Eva să suporte consecinţele neascultării lor.

De ce nu i-a distrus Dumnezeu imediat pe primii oameni şi pe Satan, invizibilul instigator la răzvrătire? El ar fi putut s-o facă, iar Adam şi Eva nu ar fi avut urmaşi care să moştenească suferinţa şi moartea. Totuşi, o astfel de demonstrare a puterii divine nu ar fi dovedit legitimitatea autorităţii lui Dumnezeu asupra creaturilor sale înzestrate cu raţiune. În plus, dacă Adam şi Eva ar fi murit fără să dea naştere la copii, scopul lui Dumnezeu de a umple pământul cu descendenţii lor perfecţi ar fi eşuat (Geneza 1:28). Însă „Dumnezeu nu este ca oamenii . . . Ce promite, înfăptuieşte; El spune, şi se face“. — Numeri 23:19, Today’s English Version.

În înţelepciunea sa perfectă, Iehova Dumnezeu a decis să tolereze un anumit timp răzvrătirea. Astfel, răzvrătiţii aveau din plin ocazia să simtă consecinţele independenţei de Dumnezeu. Istoria urma să demonstreze în mod incontestabil nevoia omenirii de a fi îndrumată de Dumnezeu, precum şi superioritatea conducerii lui Dumnezeu faţă de cea a oamenilor sau a lui Satan. Totodată, Dumnezeu a luat măsuri pentru ca scopul său iniţial privitor la pământ să fie îndeplinit. El a promis venirea unei ‘seminţe’, sau a unui urmaş, care ‘să-i zdrobească lui Satan capul’ şi, astfel, să pună capăt odată pentru totdeauna răzvrătirii sale şi să elimine consecinţele ei nefaste. — Geneza 3:15.

Isus Cristos a fost Sămânţa promisă. La 1 Ioan 3:8 se spune că ‘Fiul lui Dumnezeu a fost dezvăluit ca să distrugă lucrările Diavolului’. El a făcut aceasta dându-şi viaţa umană perfectă şi plătind preţul pentru răscumpărarea descendenţilor lui Adam din păcatul şi moartea moştenite (Ioan 1:29; 1 Timotei 2:5, 6). Celor care exercită cu adevărat credinţă în jertfa lui Isus li se promite eliberarea definitivă din suferinţă (Ioan 3:16; Revelaţia 7:17). Când se va împlini această promisiune?

 Sfârşitul suferinţei

Respingerea autorităţii lui Dumnezeu a cauzat suferinţe de nedescris. Este potrivit, aşadar, ca Dumnezeu să-şi folosească într-un mod deosebit autoritatea pentru a pune capăt suferinţei umane şi pentru a-şi duce la îndeplinire scopul iniţial cu privire la pământ. Isus a amintit această măsură divină când i-a învăţat pe continuatorii săi să se roage astfel: „Tatăl nostru care eşti în ceruri, . . . să vină regatul tău. Să se facă voinţa ta, precum în cer, aşa şi pe pământ“. — Matei 6:9, 10.

Timpul în care Dumnezeu le-a permis oamenilor să se autoguverneze este pe sfârşite. Ca împlinire a profeţiei biblice, Regatul său a fost instaurat în cer în 1914, avându-l ca Rege pe Isus Cristos. * În curând, el va sfărâma şi va nimici toate guvernele umane. — Daniel 2:44.

Pe parcursul scurtului său minister pământesc, Isus ne-a oferit o anticipare a binecuvântărilor pe care le va aduce omenirii restabilirea conducerii divine. În relatările din evanghelii găsim multe dovezi că Isus a manifestat compasiune faţă de oamenii săraci şi trataţi în mod nedrept. El i-a vindecat pe bolnavi, i-a hrănit pe flămânzi şi i-a înviat pe morţi. Chiar şi forţele naturii i se supuneau (Matei 11:5; Marcu 4:37–39; Luca 9:11–16). Gândiţi-vă ce va realiza Isus când va aplica efectul purificator al jertfei sale de răscumpărare în folosul tuturor oamenilor ascultători! Biblia promite că, prin intermediul domniei lui Cristos, Dumnezeu „va şterge orice lacrimă din ochii [oamenilor], şi moartea nu va mai fi; nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi“. — Revelaţia 21:4.

Mângâiere pentru cei aflaţi în suferinţă

Cât de încurajator este să ştim că Iehova, Dumnezeul nostru iubitor şi atotputernic, se interesează de noi şi va aduce în curând alinare omenirii! De obicei, o persoană grav bolnavă acceptă un tratament care o va vindeca chiar dacă acesta este foarte dureros. În mod asemănător, gândul că modul în care procedează Dumnezeu ne va aduce binecuvântări eterne ne poate susţine, indiferent prin ce încercări temporare trecem.

Ricardo, amintit în articolul anterior, este una dintre persoanele care au învăţat să găsească mângâiere în promisiunile Bibliei. „După moartea soţiei mele simţeam dorinţa puternică de a mă izola“, ne povesteşte el, „însă mi-am dat seama în scurt timp că acest lucru nu-mi aducea soţia înapoi, ci doar îmi accentua durerea sufletească.“ De aceea, Ricardo s-a străduit să-şi păstreze obiceiul de a asista la întrunirile creştine şi de a le vorbi altora despre mesajul Bibliei. „Pe măsură ce am simţit sprijinul iubitor al lui Iehova şi am observat cum îmi răspundea la rugăciuni în lucruri aparent minore, m-am apropiat tot mai mult de el“, spune Ricardo. „Aceste dovezi de iubire din partea lui Dumnezeu m-au ajutat să înfrunt cea mai grea încercare din viaţă.“ El recunoaşte: „Încă simt foarte mult lipsa soţiei mele, însă acum sunt  ferm convins că Iehova nu permite să ni se întâmple ceva ce ne poate cauza daune permanente“.

Tânjiţi şi voi, asemenea lui Ricardo şi a altor milioane de persoane, după timpul când „nimeni nu-şi va mai aduce aminte de [suferinţele din prezent] şi nimănui nu-i vor mai veni în minte“ (Isaia 65:17)? Fiţi siguri că şi voi vă veţi putea bucura de binecuvântările Regatului lui Dumnezeu dacă respectaţi sfatul Bibliei: „Căutaţi pe DOMNUL cât timp se poate găsi; chemaţi-L cât timp este aproape“. — Isaia 55:6.

În acest sens, acordaţi prioritate citirii şi studierii cu atenţie a Cuvântului lui Dumnezeu. Asimilaţi cunoştinţă despre Dumnezeu şi despre cel pe care l-a trimis el, Isus Cristos. Străduiţi-vă să trăiţi în armonie cu normele lui Dumnezeu, demonstrând astfel că sunteţi dispuşi să vă supuneţi conducerii sale. În felul acesta, în prezent veţi avea parte de mai multă bucurie în pofida încercărilor cu care v-aţi putea confrunta, iar în viitor veţi putea trăi într-o lume în care nu va mai exista suferinţă. — Ioan 17:3.

[Note de subsol]

[Chenarul de la paginile 6, 7]

CUM PUTEM FACE FAŢĂ SUFERINŢEI?

‘Aruncaţi-vă toate îngrijorările asupra lui Dumnezeu’ (1 Petru 5:7). Este cât se poate de normal să fim tulburaţi şi supăraţi şi să ne simţim singuri când trecem prin suferinţe sau când vedem că cineva drag suferă. Cu toate acestea, să fim siguri că Iehova ne înţelege sentimentele (Exodul 3:7; Isaia 63:9). Asemenea oamenilor fideli din vechime, ne putem deschide inima în faţa lui şi îi putem vorbi despre gândurile care ne frământă (Exodul 5:22; Iov 10:1–3; Ieremia 14:19; Habacuc 1:13). Poate că el nu va îndepărta în mod miraculos încercările prin care trecem, însă, ca răspuns la rugăciunile noastre sincere, ne poate da înţelepciunea şi puterea de a le depăşi. — Iacov 1:5, 6.

„Să nu vă miraţi şi să nu fiţi contrariaţi . . . când treceţi prin încercări grele de tot felul, întrucât ceea ce vi se întâmplă nu este un lucru neobişnuit“ (1 Petru 4:12, Noul Testament pe înţelesul tuturor). Petru se referă aici la persecuţii, însă cuvintele lui se aplică la fel de bine cu privire la orice suferinţă pe care o poate îndura o persoană credincioasă. Oamenii suferă din cauza sărăciei, a bolilor şi a pierderii unei persoane dragi. Biblia spune că „timpurile şi evenimentele neprevăzute“ ne pot ajunge pe toţi (Eclesiastul 9:11, NW). În prezent, astfel de probleme fac parte din viaţă. Fiind conştienţi de acest lucru, putem face faţă mai uşor suferinţei şi nenorocirilor ce se abat asupra noastră (1 Petru 5:9). Mai presus de toate, vom găsi multă mângâiere în asigurarea că „ochii DOMNULUI sunt peste cei drepţi şi urechile Lui iau aminte la strigătele lor“. — Psalmul 34:15; Proverbele 15:3; 1 Petru 3:12.

„Bucuraţi-vă în speranţă“ (Romani 12:12). În loc să ne gândim întruna la fericirea pierdută, putem medita la promisiunea lui Dumnezeu de a pune definitiv capăt suferinţei (Eclesiastul 7:10). Această speranţă sigură ne va ocroti, aşa cum un coif protejează capul. Deoarece speranţa „amortizează“ loviturile pe care le primim în viaţă, loviturile nu se vor dovedi fatale pentru sănătatea noastră psihică, afectivă sau spirituală. — 1 Tesaloniceni 5:8.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 5]

Adam şi Eva au respins conducerea lui Dumnezeu

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Dumnezeu ne promite o lume fără suferinţă