Întrebări de la cititori

Este corect din punct de vedere biblic ca un creştin aflat în faţa unei instanţe să ţină mâna pe Biblie şi să jure că va spune adevărul?

Fiecare creştin trebuie să decidă personal în această privinţă (Galateni 6:5). Biblia însă nu interzice nicăieri faptul de a depune un jurământ în faţa unei instanţe pentru a spune adevărul.

Depunerea de jurăminte este o practică veche şi larg răspândită. În antichitate, de pildă, grecii ridicau o mână spre cer sau atingeau un altar în timp ce depuneau un jurământ. La romani, când un martor aflat la proces depunea un jurământ, el ţinea în mână o piatră şi spunea: „Dacă mint cu bună ştiinţă, fie ca [zeul] Jupiter, ocrotitorul cetăţii şi al citadelei, să arunce de la mine tot ce este bun, aşa cum voi arunca eu această piatră“. —Cyclopedia of Biblical, Theological, and Ecclesiastical Literature, de John McClintock şi James Strong, volumul VII, pagina 260.

Astfel de acţiuni erau indicii ale înclinaţiei oamenilor de a recunoaşte existenţa unei divinităţi care îi supraveghează şi în faţa căreia ei sunt răspunzători. Încă din timpurile antice, închinătorii adevăraţi ai lui Iehova au înţeles că el le cunoştea cuvintele şi faptele (Proverbele 5:21; 15:3). Ei au făcut jurăminte în prezenţa lui Dumnezeu, ca să spunem aşa, sau luându-l ca martor. Aşa au acţionat, de pildă, Boaz, David, Solomon şi Zedechia (Rut 3:13; 2 Samuel 3:35; 1 Împăraţi 2:23, 24; Ieremia 38:16). De asemenea, închinătorii adevăratului Dumnezeu au acceptat să jure când alţii le-au cerut lucrul acesta. Aşa s-a întâmplat cu Avraam şi cu Isus Cristos. — Geneza 21:22–24; Matei 26:63, 64.

Uneori, jurământul făcut de cineva în faţa lui Iehova era însoţit de un gest. Avram (Avraam) i-a spus regelui Sodomei: „Ridic mâna spre DOMNUL, Dumnezeul Cel Prea Înalt, Stăpânitorul cerului şi al pământului şi jur“ (Geneza 14:22, 23). Un înger care îi vorbea profetului Daniel „şi-a ridicat spre ceruri mâna dreaptă şi mâna stângă şi a jurat pe Cel care trăieşte veşnic“ (Daniel 12:7). Chiar şi despre Dumnezeu se spune că îşi ridică în mod simbolic mâna făcând jurământ. — Deuteronomul 32:40, NW; Isaia 62:8, NW.

Biblia nu interzice nicăieri depunerea unui jurământ. Însă un creştin nu trebuie să jure pentru a-şi susţine fiecare afirmaţie. Isus a spus: „Ci cuvântul vostru Da să însemne Da, Nu al vostru, Nu“ (Matei 5:33–37). Discipolul Iacov a transmis o idee asemănătoare. Când a spus „încetaţi să mai juraţi“, el i-a îndemnat să nu jure cu privire la chestiuni neînsemnate (Iacov 5:12). Însă nici Isus, nici Iacov nu au spus că ar fi greşit să depui jurământ ca să spui adevărul în faţa unei instanţe.

Aşadar, ce poate face un creştin dacă la un proces i se cere să jure că va spune adevărul? El poate decide să depună un astfel de jurământ. Sau ar putea cere permisiunea să declare în mod solemn că nu minte. — Galateni 1:20.

Dacă procedura îi cere celui ce face un jurământ să ridice mâna sau să o pună pe Biblie, creştinul poate decide să se supună. În acest sens, el ar putea să-şi amintească de exemplele biblice de jurăminte însoţite de un gest. Pentru un creştin, şi mai important decât gestul pe care-l face când depune un jurământ este să nu uite că jură înaintea lui Dumnezeu că va spune adevărul. Un astfel de jurământ constituie o chestiune serioasă. Dacă un creştin consideră că poate şi că este necesar să răspundă la o întrebare care i se pune într-o astfel de situaţie, el trebuie să ţină minte că îşi ia angajamentul să spună adevărul — ceea ce un creştin doreşte, de fapt, să facă întotdeauna.