‘Să aveţi iubire între voi’

„Prin aceasta toţi vor şti că sunteţi discipolii mei, dacă aveţi iubire între voi.“ — IOAN 13:35.

1. Pe ce calitate a pus accent Isus cu puţin timp înaintea morţii sale?

„COPILAŞILOR“ (Ioan 13:33)! Cu acest apelativ plin de afecţiune li s-a adresat Isus apostolilor în seara dinaintea morţii sale. Nicăieri în evanghelii nu se arată că Isus ar mai fi folosit vreodată acest apelativ când le-a vorbit apostolilor. Însă în acea noapte specială, el s-a simţit îndemnat să întrebuinţeze acest apelativ ce denotă afecţiune pentru a le arăta continuatorilor săi iubirea profundă pe care o nutrea faţă de ei. De fapt, în acea noapte, Isus a făcut referire la iubire de circa 30 de ori. De ce a pus el atât de mult accent pe această calitate?

2. De ce este atât de important pentru creştini să manifeste iubire?

² Isus le-a explicat de ce este atât de importantă iubirea. El a spus: „Prin aceasta toţi vor şti că sunteţi discipolii mei, dacă aveţi iubire între voi“ (Ioan 13:35; 15:12, 17). A fi un continuator al lui Cristos înseamnă a manifesta iubire frăţească. Adevăraţii creştini nu se identifică printr-un stil de îmbrăcăminte sau prin obiceiuri neobişnuite, ci prin iubirea plină de căldură şi de tandreţe pe care o arată unii faţă de alţii. Manifestarea acestui tip remarcabil de iubire reprezintă a doua dintre cele trei cerinţe principale pe care trebuie să le întrunească un discipol al lui Cristos, aşa cum s-a spus la începutul articolului precedent. Ce anume ne va ajuta să continuăm să satisfacem această cerinţă?

„Să o faceţi într-o măsură mai deplină“

3. Ce îndemn referitor la iubire a dat apostolul Pavel?

³ Această iubire deosebită se remarcă astăzi în mijlocul adevăraţilor discipoli ai lui Cristos, aşa  cum s-a remarcat şi în rândul celor din secolul I. Iată ce le-a scris Pavel creştinilor din vremea sa: „În ce priveşte iubirea frăţească, nu aveţi nevoie să vă scriem, căci voi înşivă sunteţi învăţaţi de Dumnezeu să vă iubiţi unii pe alţii; şi, de fapt, voi faceţi aceasta faţă de toţi fraţii“. Totuşi, Pavel a adăugat: „Continuaţi să o faceţi într-o măsură mai deplină“ (1 Tesaloniceni 3:12; 4:9, 10). Şi noi trebuie să dăm ascultare îndemnului lui Pavel şi să ne străduim să arătăm iubire unii faţă de alţii „într-o măsură mai deplină“.

4. Potrivit cuvintelor lui Isus şi ale lui Pavel, cui trebuie să acordăm o atenţie specială?

⁴ În aceeaşi scrisoare redactată sub inspiraţie divină, Pavel şi-a încurajat colaboratorii în credinţă să le ‘vorbească consolator sufletelor deprimate’ şi să-i ‘sprijine pe cei slabi’ (1 Tesaloniceni 5:14). Altă dată le-a reamintit creştinilor că aceia ‘care sunt tari, trebuie să poarte slăbiciunile celor care nu sunt tari’ (Romani 15:1). Şi Isus a dat îndemnuri referitoare la ajutarea celor slabi. După ce a prezis că în noaptea arestării sale Petru îl va renega, Isus i-a zis: „Când te vei fi întors, întăreşte-i pe fraţii tăi“. De ce? Deoarece şi ei aveau să-l părăsească pe Isus şi să aibă nevoie de ajutor (Luca 22:32; Ioan 21:15–17). Aşadar, Cuvântul lui Dumnezeu ne porunceşte să ne lărgim în iubire, astfel încât ea să-i cuprindă şi pe cei slabi spiritualiceşte care poate că nu se mai asociază de câtva timp cu congregaţia (Evrei 12:12). De ce ar trebui să procedăm astfel? Două ilustrări sugestive folosite de Isus ne ajută să aflăm răspunsul.

O oaie pierdută şi o monedă pierdută

5, 6. a) Care sunt cele două ilustrări scurte prezentate de Isus? b) Ce dezvăluie aceste ilustrări despre Iehova?

⁵ Pentru a le arăta ascultătorilor punctul de vedere al lui Iehova cu privire la cei care se îndepărtează de el, Isus le-a prezentat două ilustrări scurte. Una se referă la un păstor. Iată ce a zis Isus: „Care om dintre voi, având o sută de oi şi pierzând una dintre ele, nu le va lăsa pe cele nouăzeci şi nouă în pustiu şi nu se va duce după cea pierdută până când o va găsi? Şi, când a găsit-o, o pune pe umerii lui şi se bucură. Şi, când ajunge acasă, îşi cheamă prietenii şi vecinii, zicându-le: «Bucuraţi-vă împreună cu mine, pentru că mi-am găsit oaia care era pierdută». Vă spun că astfel va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se căieşte decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni drepţi care nu au nevoie de căinţă“. — Luca 15:4–7.

⁶ În a doua ilustrare este vorba despre o femeie. Isus a spus: „Ce femeie care are zece drahme, dacă pierde o drahmă, nu aprinde o lampă şi nu-şi mătură casa şi nu caută cu grijă până când o găseşte? Şi, când a găsit-o, îşi cheamă prietenele şi vecinele, zicând: «Bucuraţi-vă împreună cu mine, pentru că am găsit drahma pe care am pierdut-o». Astfel, vă spun, este bucurie printre îngerii lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se căieşte“. — Luca 15:8–10.

7. Care sunt cele două lecţii ce se desprind din ilustrarea lui Isus despre oaia pierdută şi din cea despre moneda pierdută?

⁷ Ce anume putem învăţa din aceste scurte ilustrări? Ele ne arată: 1) ce sentimente ar trebui să avem faţă de cei care au slăbit pe plan spiritual şi 2) ce anume am putea face pentru a-i ajuta. Să analizăm aceste idei.

Pierdut, dar preţuit

8. a) Cum au reacţionat păstorul şi femeia când au pierdut oaia, respectiv moneda? b) După cum reiese din modul în care au reacţionat, cum priveau ei ceea ce le lipsea?

⁸ În ambele ilustrări se arată că s-a pierdut ceva. Să remarcăm însă reacţia posesorilor. Păstorul nu a spus: „Ce-i o oaie, când mai am încă 99? Pot să mă descurc şi fără ea“. Nici femeia nu a zis: „De ce să mă zbat atâta pentru o monedă? Îmi ajung cele 9 care mi-au rămas“. Dimpotrivă, păstorul şi-a căutat oaia pierdută de parcă ar fi fost singura lui oaie, iar femeia s-a simţit de parcă nu mai avea nici o monedă. În ambele cazuri, ceea ce lipsea avea încă valoare  în ochii posesorului. Ce vrea să ilustreze aceasta?

9. Ce anume ilustrează îngrijorarea păstorului şi a femeii?

⁹ Să observăm concluzia lui Isus în ambele cazuri: „Astfel va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se căieşte“ şi „astfel, vă spun, este bucurie printre îngerii lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se căieşte“. Prin urmare, îngrijorarea păstorului şi a femeii reflectă într-o oarecare măsură sentimentele lui Iehova şi ale creaturilor sale cereşti. Aşa cum lucrul pierdut a rămas preţios în ochii păstorului şi ai femeii, tot aşa cei care s-au îndepărtat şi au pierdut legătura cu poporul lui Dumnezeu rămân preţioşi în ochii lui Iehova (Ieremia 31:3). Poate că aceste persoane sunt slabe spiritualiceşte, dar ele nu sunt neapărat rebele. În pofida slăbirii lor spirituale, poate că ele mai respectă întrucâtva cerinţele lui Iehova (Psalmul 119:176; Faptele 15:29). Aşadar, ca şi în trecut, Iehova nu se grăbeşte să le ‘respingă dinaintea feţei sale’. — 2 Împăraţi 13:23, NW.

10, 11. a) Cum dorim să-i privim pe cei care s-au îndepărtat de congregaţie? b) Potrivit celor două ilustrări ale lui Isus, cum ne putem manifesta grija faţă de ei?

¹⁰ Asemenea lui Iehova şi lui Isus, şi noi suntem profund interesaţi de cei care sunt slabi spiritualiceşte şi care lipsesc din congregaţia creştină (Ezechiel 34:16; Luca 19:10). Noi îl considerăm pe cel slăbit spiritualiceşte o oaie pierdută, nu o cauză pierdută. Noi nu ne gândim: „De ce să-mi fac griji din cauza unuia slab pe plan spiritual? Congregaţia merge foarte bine şi fără el“. Dimpotrivă, la fel ca Iehova, noi îi privim pe cei care s-au îndepărtat de congregaţie, dar care vor să se întoarcă, ca pe nişte persoane preţioase.

¹¹ Dar cum ne putem manifesta grija? Din cele două ilustrări ale lui Isus reiese că putem face acest lucru: 1) luând iniţiativa, 2) tratându-i cu tandreţe şi bunătate şi 3) făcând eforturi conştiincioase. Să analizăm acum fiecare aspect în parte.

Să luăm iniţiativa

12. Ce înţelegem din cuvintele „se va duce după cea pierdută“ despre atitudinea păstorului?

¹² În prima ilustrare, Isus spune că păstorul „se va duce după cea pierdută“. Păstorul ia iniţiativa şi face eforturi hotărâte pentru a găsi oaia pierdută. Nici dificultăţile, nici pericolele, nici distanţa nu-l opresc. Dimpotrivă, păstorul perseverează ‘până când o găseşte’. — Luca 15:4.

13. Cum au reacţionat unii oameni fideli din vechime la necesităţile celor slăbiţi, şi cum putem imita aceste exemple biblice?

¹³ În mod asemănător, pentru a ajuta pe cineva care are nevoie de încurajare, e necesar adesea ca persoana mai tare să ia iniţiativa. Oamenii fideli din vechime au înţeles acest lucru. De exemplu, când Ionatan, fiul regelui Saul, a remarcat că prietenul său cel mai bun, David, avea nevoie de încurajare, „s-a sculat şi s-a dus la David în pădure“ ca să-i ‘întărească încrederea în Dumnezeu’ (1 Samuel 23:15, 16). Secole mai târziu, când a observat că nişte fraţi de-ai lui iudei se descurajaseră, guvernatorul Neemia ‘s-a sculat’ numaidecât şi i-a încurajat ‘să-şi aducă aminte’ de Iehova (Neemia 4:14). Şi astăzi noi dorim să ne ‘ridicăm’ — să luăm iniţiativa — ca să-i întărim pe cei slăbiţi. Dar cine din  congregaţie ar trebui să facă acest lucru?

14. Cine din congregaţia creştină trebuie să-i ajute pe cei slabi?

¹⁴ Îndeosebi bătrânii creştini au responsabilitatea de a ‘face puternice mâinile slăbite, de a întări genunchii care se clatină’ şi de a le ‘spune celor slabi de inimă: «Fiţi tari şi nu vă temeţi!»“ (Isaia 35:3, 4; 1 Petru 5:1, 2). Să remarcăm însă că sfatul lui Pavel de a le ‘vorbi consolator sufletelor deprimate’ şi de a-i ‘sprijini pe cei slabi’ nu a fost dat numai bătrânilor. Cuvintele lui Pavel erau adresate întregii ‘congregaţii a tesalonicenilor’ (1 Tesaloniceni 1:1; 5:14). Este deci de datoria tuturor creştinilor să se implice în ajutarea celor slabi. Asemenea păstorului din ilustrare, fiecare creştin trebuie să se simtă îndemnat să ‘se ducă după cei pierduţi’. Desigur, acest lucru se realizează cel mai bine în colaborare cu bătrânii. Puteţi face ceva pentru a ajuta o persoană slăbită pe plan spiritual din congregaţia voastră?

Să manifestăm tandreţe şi bunătate

15. De ce acţionează păstorul în modul descris în ilustrare?

¹⁵ Ce face păstorul când, în cele din urmă, îşi găseşte oaia rătăcită? „O pune pe umerii lui“ (Luca 15:5). Ce detaliu emoţionant şi sugestiv! Poate că oaia a rătăcit zile şi nopţi prin locuri necunoscute, fiind probabil chiar urmărită de lei (Iov 38:39, 40). Fără îndoială că oaia este slăbită pentru că nu a mâncat. E peste puterile ei să depăşească obstacolele pe care le-ar întâlni în drum spre staul. Aşadar, păstorul se apleacă, o ridică cu grijă şi o poartă peste obstacole până ce ajunge înapoi la turmă. Cum putem manifesta şi noi o grijă asemănătoare celei arătate de păstor?

16. De ce trebuie să manifestăm grija şi tandreţea arătate de păstor faţă de oaia rătăcită?

¹⁶ O persoană care a pierdut legătura cu congregaţia se poate simţi extenuată în sens spiritual. Asemenea oii care nu mai stă lângă păstor, o astfel de persoană poate că a rătăcit prin ţinuturile ostile ale acestei lumi. Întrucât nu a mai beneficiat de protecţia oferită de staul, adică de congregaţia creştină, persoana respectivă este expusă mai mult ca oricând atacurilor Diavolului, care „dă târcoale ca un leu care răcneşte, căutând să devoreze pe cineva“ (1 Petru 5:8). Mai mult decât atât, ea este slăbită deoarece i-a lipsit hrana spirituală. Aşadar, poate că singură nu va reuşi să depăşească obstacolele pe care le va întâlni pe drumul de întoarcere în congregaţie. Prin urmare, noi trebuie să ne aplecăm, ca să spunem aşa, să îl ridicăm cu grijă pe cel slab şi să-l aducem înapoi (Galateni 6:2). Cum putem face acest lucru?

17. Cum îl putem imita pe apostolul Pavel când vizităm pe cineva care este slab?

¹⁷ Apostolul Pavel a spus: „Cine este slab, şi eu să nu fiu slab?“ (2 Corinteni 11:29; 1 Corinteni 9:22). Pavel a avut empatie faţă de oameni, inclusiv faţă de cei slabi. Şi noi vrem să arătăm empatie faţă de cei care sunt slabi. Când vizităm  un creştin slab spiritualiceşte, să-l asigurăm că este preţios în ochii lui Iehova şi că fraţii îi simt mult lipsa (1 Tesaloniceni 2:17). Să-i spunem că aceştia sunt gata să-l ajute şi că vor să fie pentru el ca nişte ‘fraţi născuţi pentru timp de durere’ (Proverbele 17:17, NW; Psalmul 34:18). Cuvintele noastre sincere îl pot ridica uşor până când va fi în stare să se întoarcă în turmă. Ce trebuie să facem după aceea? Ilustrarea cu femeia şi cu moneda pierdută ne ajută în acest sens.

Să facem eforturi conştiincioase

18. a) De ce femeia din ilustrare nu îşi pierde speranţa? b) Ce eforturi conştiincioase depune femeia, şi cu ce rezultat?

¹⁸ Femeia care pierde moneda ştie că situaţia este dificilă, dar nu fără speranţă. Dacă moneda ar fi căzut pe un teren întins, acoperit de tufişuri sau în mâlul de pe fundul unui lac adânc, probabil că femeia şi-ar fi pierdut orice speranţă de a o mai găsi. Ştiind însă că moneda trebuia să fie pe undeva prin casă şi că o poate găsi, femeia se apucă să caute amănunţit şi cu conştiinciozitate (Luca 15:8). Mai întâi, ea aprinde o lampă ca să lumineze casa. Apoi începe să măture podeaua, sperând să audă un zăngănit uşor. În cele din urmă, ea caută în fiecare colţişor sau ungher până când în lumina lămpii străluceşte o monedă de argint. Eforturile conştiincioase ale femeii sunt răsplătite!

19. Ce lecţii privind ajutarea celor slabi putem învăţa din modul în care a acţionat femeia din ilustrarea despre moneda pierdută?

¹⁹ Aşa cum ne aminteşte aceste detaliu al ilustrării, obligaţia biblică de a-i ajuta pe creştinii slabi nu este peste puterile noastre. Înţelegem, totodată, că pentru a ne achita de această obligaţie trebuie să depunem eforturi. De fapt, apostolul Pavel le-a spus bătrânilor de congregaţie din Efes: „Trudind astfel, trebuie să le veniţi în ajutor celor ce sunt slabi“ (Faptele 20:35a). Să reţinem că femeia nu a găsit moneda uitându-se prin casă superficial, ici şi colo, sau sporadic, când şi când. Nu, ea a avut succes deoarece a căutat-o temeinic ‘până când a găsit-o“. În mod similar, când ne străduim să aducem înapoi pe cineva slab spiritualiceşte, trebuie să acţionăm cu conştiinciozitate şi cu hotărâre. Ce putem face?

20. Cum putem să-i ajutăm pe cei slabi spiritualiceşte?

²⁰ Cum putem ajuta pe cineva slab spiritualiceşte să-şi întărească credinţa şi să aibă mai multă apreciere? Poate că cel mai bine ar fi să începem cu el un studiu biblic pe baza unei publicaţii creştine potrivite. Da, a conduce un studiu biblic cu cineva slab este o modalitate de a-l ajuta într-un mod substanţial şi temeinic. Probabil că supraveghetorul serviciului este cel mai în măsură să stabilească cine ar putea acorda ajutorul necesar. El ar putea sugera ce subiecte să fie studiate şi ce publicaţie e cea mai potrivită. Aşa cum femeia din ilustrare foloseşte instrumente utile pentru a-şi atinge scopul,  şi noi dispunem astăzi de anumite instrumente utile pentru a ne îndeplini responsabilitatea încredinţată de Dumnezeu de a-i ajuta pe cei slabi. Două dintre instrumentele, sau publicaţiile, noastre noi vor fi deosebit de eficiente în acest sens. Este vorba despre cărţile Să ne închinăm singurului Dumnezeu adevărat şi Să ne apropiem de Iehova. *

21. În ce fel ajutarea celor slabi le aduce tuturor binecuvântări?

²¹ Ajutarea celor slabi le aduce tuturor binecuvântări. Cel ce primeşte ajutor are bucuria de a fi din nou în compania unor prieteni adevăraţi. Noi avem parte de bucuria autentică care derivă numai din a dărui (Luca 15:6, 9; Faptele 20:35b). În congregaţie se dezvoltă o atmosferă plină de căldură pe măsură ce fiecare membru manifestă un interes sincer faţă de ceilalţi. Şi, mai presus de toate, Păstorii noştri plini de grijă, Iehova şi Isus, sunt onoraţi întrucât dorinţa lor de a-i sprijini pe cei slabi este reflectată de slujitorii lor de pe pământ (Psalmul 72:12–14; Matei 11:28–30; 1 Corinteni 11:1; Efeseni 5:1). Avem deci motive întemeiate să continuăm ‘să avem iubire între noi’!

[Notă de subsol]

Puteţi să explicaţi?

• De ce este esenţial ca fiecare dintre noi să manifeste iubire?

• De ce trebuie ca iubirea noastră să-i cuprindă şi pe cei slabi?

• Ce lecţii învăţăm din ilustrarea despre oaia pierdută şi din cea despre moneda pierdută?

• Ce putem face practic pentru a ajuta pe cineva slab spiritualiceşte?

[Întrebări de studiu]

[Legenda fotografiilor de la paginile 16, 17]

Pentru a-i ajuta pe cei slabi, noi luăm iniţiativa, manifestăm tandreţe şi bunătate şi facem eforturi conştiincioase

[Legenda fotografiei de la paginile 16, 17]

Ajutarea celor slabi le aduce tuturor binecuvântări