Viaţa într-un lagăr de refugiaţi

CE VĂ sugerează cuvintele „lagăr de refugiaţi“? Aţi vizitat vreodată unul? De fapt, cum arată un astfel de lagăr?

La data redactării acestui articol, în vestul Tanzaniei existau 13 lagăre de refugiaţi. Obligaţi să se mute din cauza războaielor civile, aproximativ 500 000 de refugiaţi din alte ţări africane au primit ajutor din partea guvernului tanzanian şi a Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR). Dar cum decurge viaţa într-un astfel de lagăr?

Sosirea în lagăr

O adolescentă pe nume Kandida explică ce s-a întâmplat acum câţiva ani, când a sosit acolo împreună cu familia ei: „Ne-au dat o cartelă pentru raţia de mâncare şi un număr de identificare, după care am fost repartizaţi în lagărul de refugiaţi din Nyarugusu. Acolo am primit un număr de identificare cu strada şi zona în care urma să locuim. Ni s-a arătat de unde să tăiem copaci şi să adunăm iarba pentru a ne construi o căsuţă. Am făcut cărămizi din lut. UNHCR ne-a dat o folie de plastic pe care să o punem pe acoperiş. A fost o muncă grea, dar ne-am bucurat când am terminat modesta noastră casă“.

„Folosim cartela pentru raţia alimentară tot la două săptămâni, miercurea. Da, stăm la rând la cantină pentru a primi alimentele de bază ce ne sunt distribuite de către UNHCR“, spune Kandida.

Care este raţia zilnică pentru o persoană?

„Fiecare dintre noi primeşte aproape 3 căni de făină de porumb, o cană de mazăre, 20 de grame de soia, 2 linguri de ulei de gătit şi 10 grame de sare. Uneori primim şi un calup de săpun care trebuie să ne ţină o lună întreagă.“

Dar ce putem spune despre apa potabilă? Este ea disponibilă? O tânără pe nume Riziki spune: „Da, apa este pompată din râurile din apropiere prin conducte în nişte rezervoare imense. Înainte de a fi pompată în mai multe  puncte de distribuire din fiecare lagăr, apa este tratată cu clor. Însă noi o fierbem înainte s-o bem pentru a evita îmbolnăvirile. Adesea stăm câte o zi întreagă la punctele de distribuire ca să luăm apă şi să ne spălăm hainele. Avem dreptul doar la o găleată şi jumătate de apă pe zi“.

Dacă faci un tur al lagărului cu maşina, vei vedea grădiniţe şi şcoli pentru copii de diferite vârste. În lagăr există chiar şi centre de instruire pentru adulţi. O secţie de poliţie şi un birou guvernamental aflate în imediata apropiere a lagărului asigură paza şi siguranţa lagărului. Vei vedea şi o piaţă mare cu mai multe prăvălioare de unde refugiaţii pot cumpăra legume, fructe, peşte, pui, precum şi alte alimente de bază. Câţiva localnici vin la piaţă pentru a vinde câte ceva. Dar de unde fac rost refugiaţii de bani pentru cumpărături? Unii cultivă o mică grădină de legume şi vând produsele la piaţă. Alţii pot să-şi vândă o parte din făina de porumb sau din mazărea pe care o primesc ca raţie, având astfel posibilitatea să-şi cumpere puţină carne sau fructe. Într-adevăr, acest loc seamănă mai mult cu un sat mărişor decât cu un lagăr. Este ceva obişnuit să vezi la piaţă oameni râzând şi distrându-se, ca şi cum ar fi în ţara lor natală.

Dacă te opreşti la spital, unul dintre medici îţi va spune că în lagăr există câteva clinici unde se tratează cazurile uşoare, iar urgenţele şi cazurile mai grave sunt trimise la ei. Maternitatea şi sala de naşteri din spital sunt fără  îndoială importante, dacă ne gândim că într-un lagăr cu 48 000 de refugiaţi, sunt în jur de 250 de naşteri pe lună.

Bine hrăniţi spiritualiceşte

Pretutindeni pe glob, Martorii lui Iehova s-ar putea întreba ce fac fraţii lor de credinţă din lagărele din Tanzania. În total, acolo sunt circa 1 200 de Martori, organizaţi în 14 congregaţii şi în 3 grupe. Cum se descurcă ei?

Unul dintre primele lucruri pe care le-au făcut aceşti creştini fideli când au sosit în lagăre a fost acela de a cere un loc unde să construiască o Sală a Regatului. Aceasta urma să-i ajute pe refugiaţi să-i găsească mai uşor pe Martori şi să participe la întrunirile lor săptămânale. În lagărul de la Lugufu, sunt 7 congregaţii, cu un efectiv de 659 de vestitori activi. La întrunirea de duminică, asistenţa totală a celor 7 congregaţii este de aproximativ 1 700 de persoane.

De asemenea, Martorii din toate lagărele beneficiază de întruniri creştine mai mari, precum congresele. Când s-a ţinut primul congres de district în lagărul de la Lugufu, asistenţa a fost de 2 363 de persoane. Martorii au construit un bazin pentru botez chiar lângă locul congresului. Acest bazin era de fapt o groapă săpată în pământ şi căptuşită cu o folie de plastic care să poată reţine apa. Fraţii au transportat cu ajutorul bicicletelor apa de la un râu aflat la circa doi kilometri depărtare. Deoarece puteau să care doar câte douăzeci de litri o dată, au fost nevoiţi să facă mai multe drumuri. Îmbrăcaţi în haine decente, candidaţii s-au aliniat pentru botez. În total, au fost botezate prin cufundare 56 de persoane. Un ministru cu timp integral intervievat la congres a spus că a condus 40 de studii biblice. Patru dintre elevii săi au fost botezaţi la acel congres.

Filiala Martorilor lui Iehova a făcut demersuri ca lagărul să fie vizitat cu regularitate de supraveghetori itineranţi. Unul dintre aceşti supraveghetori a spus: „Fraţii noştri sunt zeloşi  în minister. Ei au un vast teritoriu în care să predice, şi fiecare Martor din congregaţie petrece aproximativ 34 de ore pe lună în minister. Mulţi conduc cinci sau mai multe studii biblice cu cei interesaţi. O pionieră [evanghelizatoare cu timp integral] spune că pentru ea nu există un teritoriu mai bun. Oamenii din lagăre apreciază foarte mult publicaţiile noastre“.

Cum ajunge literatura biblică în lagăre? Filiala o trimite cu trenul la Kigoma — un oraş aflat pe malul estic al lacului Tanganyika. De acolo, fraţii iau publicaţiile şi le transportă la congregaţii. Uneori, ei închiriază o autocamionetă şi distribuie literatura în toate lagărele. Această activitate le ia trei sau patru zile, din cauza drumurilor foarte rele.

Ajutoare materiale

Îndeosebi Martorii lui Iehova din Franţa, Belgia şi Elveţia le-au acordat ajutor refugiaţilor din aceste lagăre. Unii au vizitat lagărele din Tanzania, cu aprobarea Ministerului de Interne şi a UNHCR. Martorii din Europa au strâns tone de lapte de soia, haine, pantofi, manuale şcolare şi săpunuri. Aceste produse au fost donate pentru a fi distribuite tuturor refugiaţilor, în conformitate cu principiul biblic: „Cât avem timp favorabil pentru aceasta, să facem ce este bine faţă de toţi, dar îndeosebi faţă de cei înrudiţi cu noi în credinţă“. — Galateni 6:10.

Aceste eforturi umanitare au fost deosebit de eficiente, deoarece mulţi refugiaţi au primit ajutor. Comitetul Comunităţii Refugiaţilor dintr-un lagăr şi-a manifestat aprecierea prin intermediul acestor cuvinte: „În numele întregii comunităţi, avem onoarea de a vă mulţumi pentru gestul umanitar pe care organizaţia dumneavoastră l-a făcut de trei ori . . . Hainele le-au fost de folos celor 12 654 de bărbaţi, femei şi copii nevoiaşi precum şi nou-născuţilor . . . În prezent, lagărul de refugiaţi din Muyovozi numără 37 000 de locuitori. În total, au fost ajutate 12 654 de persoane, adică 34,2% din populaţia lagărului“.

Într-un lagăr, fiecăruia dintre cei 12 382 de refugiaţi li s-au dat câte trei articole de îmbrăcăminte, iar într-un altul s-au primit mii de manuale pentru şcolile primare, gimnazii şi internate. Reprezentantul UNHCR care coordonează aprovizionarea şi transportul în una din aceste regiuni a spus: „Suntem foarte recunoscători pentru donaţia primită care satisface necesităţile stringente ale populaţiei din taberele de refugiaţi. Cea mai recentă donaţie a constat în 5 containere de manuale şcolare, pe care serviciile comunităţii li le-au distribuit refugiaţilor. Vă mulţumim foarte mult“.

Până şi ziarele locale au vorbit despre ajutorul acordat. Un titlu din ziarul Sunday News din 20 mai 2001 spunea: „Soseşte îmbrăcăminte pentru refugiaţii din Tanzania“. Ediţia din 10 februarie 2002 comenta: „Comunitatea de refugiaţi apreciază donaţia făcută, deoarece unii copii părăsiseră şcoala din cauză că nu mai aveau haine, dar acum asistă din nou la ore cu regularitate“.

Strâmtoraţi, dar nu fără o cale de ieşire

Majoritatea refugiaţilor au nevoie de circa un an pentru a se adapta la noul mod de viaţă din lagăr. Ei duc o viaţă simplă. Martorii lui Iehova din aceste lagăre petrec mult timp împărtăşindu-le vecinilor lor refugiaţi consolatoarea veste bună din Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia. Ei le vorbesc despre o lume nouă în care „din săbiile lor [toţi oamenii] îşi vor făuri fiare de plug şi din suliţele lor cosoare; nici un popor nu va mai ridica sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa să facă război“. Atunci „fiecare va locui sub viţa lui şi sub smochinul lui şi nimeni nu-l va mai tulbura. Căci gura DOMNULUI oştirilor a vorbit“. Da, graţie binecuvântării lui Dumnezeu, în acea lume nu vor exista lagăre pentru refugiaţi. — Mica 4:3, 4; Psalmul 46:9.

[Legenda fotografiei de la pagina 8]

Case din lagărul Nduta

[Legenda fotografiilor de la pagina 10]

Sala Regatului din Lukole (dreapta)

Botez în Lugufu (jos)

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Congres de district în lagărul din Lugufu