Ispăşirea — o măsură în folosul omenirii

ÎN BIBLIE, termenul „ispăşire“ înseamnă „acoperire a păcatelor“. În Scripturile ebraice, îndeosebi în cărţile Leviticul şi Numeri, se întâlnesc de multe ori termeni care se referă la ispăşire. Verbul ebraic tradus prin „a face ispăşire“ este kaphár, care, probabil, a însemnat, iniţial, „a acoperi“; în plus, s-a mai sugerat sensul de „a şterge“.

Omul are nevoie de ispăşire

Omenirea are nevoie de o acoperire a păcatului, sau de ispăşire, din cauza păcatului moştenit (1 Împăraţi 8:46; Psalmul 51:5; Eclesiastul 7:20; Romani 3:23), de care se face răspunzător însuşi omul, nu Dumnezeu (Deuteronomul 32:4, 5). Adam, care a pierdut viaţa veşnică perfectă, le-a lăsat ca moştenire urmaşilor săi păcatul şi moartea (Romani 5:12). Prin urmare, descendenţii lui Adam au ajuns să fie condamnaţi la moarte. Pentru ca omenirea să poată redobândi viaţa veşnică, conform principiului juridic pe care Iehova l-a menţionat mai târziu în Legea mozaică — principiul echivalenţei —, era necesar ca ceea ce se oferea pentru ispăşire să fie de aceeaşi valoare cu ceea ce a pierdut Adam. — Deuteronomul 19:21.

În Biblie, cuvântul „ispăşire“ semnifică, în esenţă, „acoperire“ sau „schimb“, iar lucrul care este dat ca „acoperire“ pentru un altul, sau în „schimbul“ lui, trebuie să aibă aceeaşi valoare ca acesta. Prin urmare, orice lucru care compensează ceva ce s-a pierdut trebuie să fie un echivalent perfect al acestuia: o acoperire completă, nici mai mare, nici mai mică. Nici un om imperfect nu poate să asigure o astfel de acoperire sau de ispăşire pentru a-i reda vreunui alt om sau tuturor oamenilor viaţa umană perfectă (Psalmul 49:7, 8). Ca ispăşire corespunzătoare pentru ceea ce a pierdut Adam, era necesar să se furnizeze o ofrandă pentru păcat care să aibă o valoare egală cu cea a unei vieţi umane perfecte.

Iehova Dumnezeu a instituit în poporul Israel un sistem de jertfe de ispăşire care a prefigurat o măsură superioară de ispăşire. Nu oamenii, ci Iehova este cel care a stabilit şi a revelat mijlocul de ispăşire pentru acoperirea păcatului moştenit şi pentru eliberarea omului de condamnarea la moarte care este o consecinţă a păcatului.

Este posibilă împăcarea

Păcatul duce la o separare între Dumnezeu şi om, deoarece Iehova condamnă păcatul. Ruptura dintre om şi Creatorul său poate fi reparată numai dacă se îndeplineşte cerinţa adevăratei „acoperiri“, sau ispăşiri, a păcatului (Isaia 59:2; Habacuc 1:13; Efeseni 2:3). Însă Iehova Dumnezeu a făcut posibilă împăcarea dintre el şi omenirea păcătoasă prin omul perfect Isus Cristos. Astfel, apostolul Pavel a scris: „Şi exultăm în Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos, prin care am primit acum împăcarea“ (Romani 5:11). Pentru a ne bucura de favoarea lui Iehova este necesar să acceptăm măsura luată de Dumnezeu în vederea împăcării prin intermediul lui Isus Cristos. Aceasta este singura modalitate prin care putem obţine o poziţie asemănătoare celei pe care a avut-o Adam înainte de a păcătui. Iehova şi-a manifestat iubirea făcând posibilă această împăcare. — Romani 5:6–10.

Justiţia este satisfăcută prin conciliere

Justiţia pretindea o compensaţie. Deşi a fost creat perfect, omul a pierdut starea de perfecţiune din cauza păcatului. Prin urmare, Adam şi urmaşii săi au ajuns sub condamnarea lui Dumnezeu. Justiţia şi fidelitatea faţă de principiile dreptăţii pretindeau ca Dumnezeu să execute împotriva neascultătorului Adam sentinţa prevăzută de legea sa. Însă iubirea l-a îndemnat pe Dumnezeu să instituie o măsură de substituire care să satisfacă justiţia şi, în acelaşi timp, să permită ca descendenţii păcătosului Adam ce se căiesc, să poată fi iertaţi şi să poată obţine pacea cu Dumnezeu, fără să se încalce justiţia (Coloseni 1:19–23). Aşadar, Iehova „l-a trimis pe Fiul său ca jertfă conciliatoare pentru păcatele noastre“ (1 Ioan 4:10; Evrei 2:17). Concilierea este un act prin care se recapătă favoarea divină. Jertfa conciliatoare a lui Isus înlătură motivul pe care îl are Dumnezeu de a condamna o creatură umană şi îi permite lui Iehova să-i arate acesteia favoare şi îndurare. Concilierea înlătură acuzaţia de păcat şi consecinţa lui, condamnarea la moarte, atât în cazul Israelului spiritual, cât şi al tuturor celor ce acceptă această măsură. — 1 Ioan 2:1, 2; Romani 6:23.

Ideea de substituire reiese cu claritate din anumite pasaje biblice care fac referire la ispăşire. De exemplu, Pavel a menţionat că „Cristos a murit pentru păcatele noastre, potrivit Scripturilor“ (1 Corinteni 15:3) şi că „Cristos ne-a eliberat de blestemul Legii prin cumpărare, devenind blestem în locul nostru, deoarece este scris: «Blestemat este orice om atârnat pe lemn»“ (Galateni 3:13; Deuteronomul 21:23). Iar Petru a spus: „El însuşi a purtat păcatele noastre în propriul său corp pe lemn, ca să sfârşim cu păcatele şi să trăim pentru dreptate. Şi «prin rănile lui aţi fost însănătoşiţi»“ (1 Petru 2:24; Isaia 53:5). El a mai scris: „Cristos a murit o dată pentru totdeauna în ce priveşte păcatele, un om drept pentru cei nedrepţi, ca să vă conducă la Dumnezeu“. — 1 Petru 3:18.