„Curaj! Eu am învins lumea“

ZIUA morţii lui Isus, a paisprezecea zi a lunii evreieşti nisan, a început joi, 31 martie 33 e.n., la apusul soarelui. În acea seară, Isus şi apostolii săi s-au adunat în camera de sus a unei case din Ierusalim pentru a sărbători Paştele. În timp ce se pregătea „să plece din lumea aceasta la Tatăl“, Isus a demonstrat că şi-a iubit apostolii până la sfârşit (Ioan 13:1). În ce mod? El le-a dat unele învăţături excelente, pregătindu-i astfel pentru ceea ce le stătea în faţă.

La o oră mai târzie a nopţii, Isus le-a spus discipolilor săi: „Curaj! Eu am învins lumea“ (Ioan 16:33). Ce voia el să spună prin această afirmaţie plină de forţă? Probabil, voia să spună: „Răul din această lume nu m-a înveninat şi nici nu a născut în mine dorinţa de răzbunare. Nu i-am permis lumii să mă preseze în tiparul ei. Şi voi puteţi reuşi“. Ceea ce i-a învăţat Isus pe apostolii săi fideli în acele ultime ore ale vieţii sale pământeşti avea să-i ajute şi pe ei să învingă lumea.

Cine poate nega că lumea de azi este dominată de răutate? Cum reacţionăm la nedreptăţi sau la acte de violenţă absurdă? Ne umplu ele de amărăciune sau ne trezesc dorinţa de a plăti cu aceeaşi monedă? Cum ne influenţează decăderea morală din jurul nostru? Dacă ne gândim şi la imperfecţiunea umană şi la înclinaţiile noastre păcătoase, trebuie să ducem o luptă pe două fronturi: împotriva lumii rele, în afară, şi împotriva înclinaţiilor greşite, înlăuntrul nostru. Putem învinge fără ajutorul lui Dumnezeu? Cum putem beneficia de ajutorul său? Ce calităţi trebuie să cultivăm pentru a ne putea împotrivi înclinaţiilor cărnii? Răspunsul la aceste întrebări îl vom găsi analizând ce i-a învăţat Isus pe discipolii săi iubiţi în ultima zi a vieţii sale pe pământ.

Să învingem mândria prin umilinţă

Să ne gândim, de exemplu, la mândrie, sau îngâmfare. Iată ce spune Biblia privitor la ea: „Mândria merge înaintea distrugerii şi un duh îngâmfat înaintea căderii“ (Proverbele 16:18). De asemenea, Scripturile ne sfătuiesc: „Dacă cineva crede că este ceva când nu este nimic, îşi amăgeşte propria minte“ (Galateni 6:3). Într-adevăr, mândria este distructivă şi înşelătoare. Prin urmare, a urî „mândria şi îngâmfarea“ este o dovadă de înţelepciune. — Proverbele 8:13.

Au avut apostolii lui Isus tendinţa de a fi mândri şi îngâmfaţi? Ei au avut cel puţin o dispută cu privire la cine era mai mare între ei (Marcu 9:33–37). În plus, Iacov şi Ioan au cerut poziţii proeminente în Regat (Marcu 10:35–45). Isus a dorit să-i ajute pe discipoli să înlăture această înclinaţie nepotrivită. Prin urmare, în timp ce luau masa de Paşte, el s-a ridicat, s-a încins cu un prosop şi a început să le  spele discipolilor picioarele. El le-a arătat în mod clar ce voia ca ei să înveţe: „Dacă eu, deşi Domn şi Învăţător, v-am spălat picioarele, şi voi trebuie să vă spălaţi picioarele unii altora“ (Ioan 13:14). Mândria trebuie înlocuită cu umilinţa, o calitate diametral opusă.

Totuşi, mândria nu este uşor de învins. Mai târziu, în aceeaşi seară, după ce Isus îl îndepărtase pe Iuda Iscariot, care, nu peste mult timp avea să-l trădeze, a izbucnit o ceartă aprinsă între cei 11 apostoli. Care era motivul? Ei erau preocupaţi de cine părea să fie cel mai mare între ei. În loc să-i mustre cu asprime, plin de răbdare, Isus a accentuat din nou importanţa de a le sluji altora. El a spus: „Regii naţiunilor domnesc peste ele şi cei care au autoritate asupra lor sunt numiţi Binefăcători. Voi însă nu trebuie să fiţi aşa. Dimpotrivă, cine este cel mai mare printre voi să devină ca cel mai tânăr, şi cine are rol de conducere, ca cel ce slujeşte“. Amintindu-le exemplul său, el a adăugat: „Eu sunt în mijlocul vostru ca acela care slujeşte“. — Luca 22:24–27.

Au învăţat apostolii lecţia predată de Isus? Cu siguranţă, da. După mai mulţi ani, apostolul Petru a scris: „Să aveţi toţi acelaşi mod de a gândi, împărtăşind aceleaşi sentimente, având afecţiune frăţească, fiind plini de o tandră compasiune şi cu o minte umilă“ (1 Petru 3:8). Cât de important este ca şi noi să învingem mândria prin umilinţă! Ne vom dovedi înţelepţi dacă nu ne vom lăsa angrenaţi în goana după faimă, putere sau poziţie socială. În Biblie se spune că „Dumnezeu li se opune celor orgolioşi, dar le dă bunătate nemeritată celor umili“ (Iacov 4:6). Un proverb plin de înţelepciune din antichitate spune ceva asemănător: „Răsplata smereniei [umilinţei, NW], a fricii de DOMNUL, este bogăţia, slava şi viaţa“. — Proverbele 22:4.

Cum putem învinge ura?

Să analizăm o altă caracteristică a lumii de azi: ura. Indiferent că este izvorâtă din frică, ignoranţă, prejudecăţi, asuprire, nedreptate, naţionalism, tribalism sau rasism, ura se întâlneşte pretutindeni (2 Timotei 3:1–4). Ura era răspândită şi în zilele lui Isus. În societatea iudaică, încasatorii de impozite erau consideraţi proscrişi şi erau urâţi de oameni. De asemenea, iudeii nu aveau legături cu samaritenii (Ioan 4:9). Iar pe păgâni, sau neevrei, îi dispreţuiau. Totuşi, cu timpul, modul de închinare instituit de Isus avea să fie acceptat de oameni din toate naţiunile (Faptele 10:34, 35; Galateni 3:28). Prin urmare, în mod iubitor, el i-a învăţat pe discipoli ceva nou.

Isus a declarat: „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; aşa cum v-am iubit eu, să vă iubiţi şi voi unii pe alţii“. Ei trebuiau să înveţe să manifeste această iubire, deoarece el a spus în continuare: „Prin aceasta toţi vor şti că sunteţi discipolii mei, dacă aveţi iubire între voi“ (Ioan 13:34, 35). Această poruncă era nouă întrucât cerea mai mult decât a-ţi iubi ‘aproapele ca pe tine însuţi’ (Leviticul 19:18). În ce sens? Isus a explicat: „Aceasta este porunca mea: să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit eu. Nimeni nu are iubire mai mare decât aceasta: ca un om să-şi dea sufletul în folosul prietenilor săi“ (Ioan 15:12, 13). Ei trebuiau să fie dispuşi să-şi dea chiar viaţa atât pentru ceilalţi discipoli, cât şi pentru ceilalţi oameni.

Cum pot oamenii imperfecţi să elimine ura plină de răutate din viaţa lor? Înlocuind-o cu  iubirea plină de sacrificiu. Milioane de oameni sinceri provenind din toate mediile etnice, culturale, religioase şi politice fac acest lucru. Ei alcătuiesc acum o comunitate unită, în care nu există ură: familia mondială a Martorilor lui Iehova. Ei dau ascultare cuvintelor inspirate ale apostolului Ioan: „Oricine îşi urăşte fratele este un ucigaş, şi voi ştiţi că în nici un ucigaş nu rămâne viaţa veşnică“ (1 Ioan 3:15). Adevăraţii creştini nu numai că refuză să pună mâna pe armă într-un conflict, dar se şi străduiesc din greu să manifeste iubire unii faţă de alţii.

Însă ce atitudine ar trebui să avem faţă de cei care nu ne sunt colaboratori în credinţă şi care ne-ar putea trata cu ură? Când era atârnat pe stâlp, Isus s-a rugat pentru cei care l-au executat: „Tată, iartă-i, căci ei nu ştiu ce fac“ (Luca 23:34). Când discipolul Ştefan a fost lapidat de nişte bărbaţi plini de ură, ultimele sale cuvinte au fost: „Iehova, nu le pune la socoteală păcatul acesta“ (Faptele 7:60). Isus şi Ştefan le-au dorit binele chiar şi celor care îi urau. În inima lor nu era nici un pic de duşmănie faţă de aceşti oameni. Biblia ne îndeamnă: „Să facem ce este bine faţă de toţi“. — Galateni 6:10.

‘Un ajutor pentru totdeauna’

În timpul întrunirii cu cei 11 apostoli fideli, Isus le-a spus că, peste puţin timp, nu mai avea să fie alături de ei în mod fizic (Ioan 14:28; 16:28). Însă el le-a dat următoarea asigurare: „Îl voi ruga pe Tatăl, şi el vă va da un alt ajutor care să fie cu voi pentru totdeauna“ (Ioan 14:16). Ajutorul promis era spiritul sfânt al lui Dumnezeu. Acesta avea să-i înveţe lucruri profunde din Scripturi şi să le reamintească ceea ce îi învăţase Isus pe parcursul ministerului său pământesc. — Ioan 14:26.

Cum ne ajută spiritul sfânt în prezent? Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu scris sub inspiraţie. Bărbaţii prin intermediul cărora s-au rostit profeţiile şi s-a scris Biblia au fost „purtaţi de spirit sfânt“ (2 Petru 1:20, 21; 2 Timotei 3:16). Studiind Scripturile şi aplicând lucrurile învăţate, dobândim cunoştinţă, înţelepciune, înţelegere, perspicacitate, discernământ şi ne dezvoltăm capacitatea de gândire. Nu vom fi astfel mai bine pregătiţi pentru a face faţă presiunilor din partea acestei lumi rele?

Spiritul sfânt ne ajută şi într-un alt mod. El este o puternică forţă care îi ajută pe cei ce se supun influenţei ei să manifeste calităţi divine. Biblia spune: „Roadele spiritului sunt: iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunăvoinţa, bunătatea, credinţa, blândeţea, stăpânirea de sine“. Nu sunt acestea chiar calităţile de care avem nevoie pentru a învinge înclinaţiile cărnii spre imoralitate, ceartă, gelozie, accese de mânie şi altele de acest gen? — Galateni 5:19–23.

Bizuindu-ne pe spiritul lui Dumnezeu, putem, de asemenea, primi „puterea care depăşeşte normalul“ pentru a face faţă tuturor problemelor şi îngrijorărilor (2 Corinteni 4:7). Deşi s-ar putea ca spiritul sfânt să nu îndepărteze încercările sau tentaţiile, cu siguranţă că el ne poate ajuta să le suportăm (1 Corinteni 10:13). „Pentru toate lucrurile am forţă prin cel care îmi dă putere“, a scris apostolul Pavel (Filipeni 4:13). Dumnezeu ne dă această putere prin intermediul spiritului său sfânt. Şi cât de recunoscători suntem pentru acest dar! El le este promis celor care ‘îl iubesc pe Isus şi respectă poruncile lui’. — Ioan 14:15.

„Rămâneţi în iubirea mea“

În ultima noapte trăită ca om, Isus le-a mai spus apostolilor săi: „Cel care are poruncile mele şi le respectă, acela este cel care mă iubeşte. Iar cel care mă iubeşte va fi iubit de Tatăl meu“ (Ioan 14:21). „Rămâneţi în iubirea mea“, i-a îndemnat el (Ioan 15:9). Cum ne ajută faptul de a rămâne în iubirea Tatălui şi a Fiului în lupta împotriva înclinaţiilor noastre păcătoase şi împotriva influenţei lumii?

Să ne gândim: Ne putem ţine cu adevărat sub control înclinaţiile greşite dacă nu avem o motivaţie puternică în acest sens? Ce motivaţie mai puternică am putea avea decât dorinţa de a fi în relaţii bune cu Iehova Dumnezeu şi cu  Fiul său? Ernesto *, un tânăr ce a trebuit să lupte din greu împotriva stilului de viaţă imoral pe care îl ducea încă din adolescenţă, ne explică: „Doream să-i fiu plăcut lui Dumnezeu şi am învăţat din Biblie că el nu aprobă modul în care trăiam eu. Astfel, am decis să devin alt om, să mă conformez îndrumărilor lui Dumnezeu. În fiecare zi, a trebuit să lupt împotriva gândurilor rele şi indecente care îmi invadau încă mintea. Eram hotărât să câştig această bătălie şi m-am rugat încontinuu la Dumnezeu pentru ajutor. După doi ani, ce-a fost mai greu a trecut, deşi sunt încă sever cu mine însumi“.

În ce priveşte lupta pe care trebuie să o purtăm cu lumea care ne înconjoară, să analizăm rugăciunea de încheiere rostită de Isus înainte de a pleca din acea cameră de sus. El s-a rugat Tatălui său pentru discipoli şi a spus: „Te rog nu să-i iei din lume, ci să veghezi asupra lor din cauza celui rău. Ei nu fac parte din lume, aşa cum eu nu fac parte din lume“ (Ioan 17:15, 16). Ce cuvinte liniştitoare! Iehova veghează asupra celor pe care îi iubeşte şi îi întăreşte în timp ce ei rămân separaţi de lume.

„Exercitaţi credinţă“

Respectând poruncile lui Isus putem într-adevăr ieşi victorioşi în lupta dusă împotriva lumii rele şi a tendinţelor noastre păcătoase. Totuşi, oricât de importantă este această victorie, ea nu poate elimina nici lumea în care trăim, nici păcatul moştenit. Însă nu trebuie să ne pierdem speranţa.

„Lumea trece, şi dorinţa ei la fel, dar cine face voinţa lui Dumnezeu rămâne pentru totdeauna“, se spune în Biblie (1 Ioan 2:17). Isus şi-a dat viaţa pentru a elibera din păcat şi din moarte pe „oricine exercită credinţă în el“ (Ioan 3:16). Pe măsură ce creştem în cunoştinţa despre voinţa lui Dumnezeu şi scopurile sale, să dăm ascultare îndemnului lui Isus: „Exercitaţi credinţă în Dumnezeu, exercitaţi credinţă şi în mine“. — Ioan 14:1.

[Notă de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la paginile 6, 7]

Rămâneţi în iubirea mea“, şi-a îndemnat Isus apostolii

[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]

Eliberarea de păcat şi de efectele lui va deveni în curând o realitate