Salt la conţinut

Salt la cuprins

O instanţă superioară sprijină închinarea adevărată în „ţara Ararat“

O instanţă superioară sprijină închinarea adevărată în „ţara Ararat“

O instanţă superioară sprijină închinarea adevărată în „ţara Ararat“

Un bărbat cărunt de naţionalitate armeană, tată a trei copii, stă în faţa celei mai înalte instanţe din stat. Libertatea sa, precum şi a multor colaboratori ai lui în credinţă este în pericol. Curtea ascultă în timp ce el îşi explică convingerile religioase folosind citate din Biblie. Pentru a înţelege cum a contribuit această audiere la o mare victorie a închinării adevărate în Armenia să analizăm evenimentele care s-au derulat înainte de audiere.

ARMENIA este o ţară situată la est de Turcia, chiar la sud de marele lanţ al munţilor Caucaz. Populaţia ei numără peste trei milioane de locuitori. Capitala ţării, Erevan, se bucură de peisajul splendid pe care îl oferă cele două vârfuri ale Muntelui Ararat, unde, conform tradiţiei, s-a oprit arca lui Noe după Potop. — Geneza 8:4. *

Martorii lui Iehova îşi desfăşoară activitatea în Armenia din 1975. După ce Armenia şi-a câştigat independenţa în 1991 şi s-a desprins de fosta Uniune Sovietică, a fost înfiinţat un Consiliu de Stat al Cultelor care să se ocupe de acordarea recunoaşterii juridice organizaţiilor religioase. Însă acest Consiliu a refuzat în repetate rânduri să-i recunoască din punct de vedere juridic pe Martorii lui Iehova, motivul principal invocat fiind neutralitatea creştină. În consecinţă, din 1991 încoace peste 100 de tineri Martori din Armenia au fost condamnaţi şi, în majoritatea cazurilor, închişi din cauza refuzului lor de a efectua serviciul militar, refuz bazat pe învăţăturile Bibliei.

De asemenea, Consiliul a cerut Parchetului General să facă investigaţii în ce priveşte activitatea religioasă a lui Liova Margarian, un bătrân de congregaţie al Martorilor lui Iehova şi un avocat conştiincios angajat la o centrală atomică. În cele din urmă, fratele Margarian a fost acuzat pe baza articolului 244, o relicvă a legii sovietice emise în timpul epocii Hruşciov, care urmărea să le pună piedici Martorilor lui Iehova şi altor grupări religioase şi, în final, să îi elimine.

Această lege interzice organizarea sau conducerea unui grup religios, care, sub pretextul că predică anumite credinţe, ‘ademeneşte tinerii la întrunirile religioase ale unei confesiuni nerecunoscute juridic’ şi ‘îşi îndeamnă membrii aderenţi să refuze să se achite de îndatoririle lor civice’. Ca să-şi susţină acuzaţia, procurorul a adus în discuţie prezenţa minorilor la întrunirile conduse de fratele Margarian în oraşul Metsamor. De asemenea, procurorul susţinea că fratele Margarian i-a constrâns pe membrii tineri ai congregaţiei să refuze îndeplinirea serviciului militar.

Începe procesul

Procesul a început vineri, 20 iulie 2001, la Tribunalul Districtual din Armavir, avându-l ca preşedinte al completului de judecată pe judecătorul Manvel Simonian, şi a continuat o bună parte din luna august. În depoziţiile lor, martorii acuzării au recunoscut, în cele din urmă, că agenţi ai Ministerului Securităţii Naţionale (fostul KGB) le dictaseră o parte din declaraţiile pe care le-au scris împotriva fratelui Margarian şi îi forţaseră să le semneze. O femeie a recunoscut că un funcţionar de la Ministerul Securităţii a constrâns-o să declare că „Martorii lui Iehova se opun guvernului şi religiei noastre“. Femeia a mărturisit că nu a cunoscut personal nici un Martor al lui Iehova, ci doar a auzit acuzaţiile aduse împotriva lor la postul naţional de televiziune.

Când i s-a dat cuvântul, fratele Margarian a arătat că minorii care asistă la întrunirile Martorilor lui Iehova fac aceasta cu permisiunea părinţilor lor. În plus, el a explicat că îndeplinirea serviciului militar este o decizie personală. Contrainterogatoriul efectuat de procuror a continuat mai multe zile. Folosind Biblia, fratele Margarian a răspuns cu calm la întrebările legate de convingerile sale religioase, în timp ce procurorul verifica referinţele în propria sa Biblie.

La 18 septembrie 2001, judecătorul a pronunţat hotărârea judecătorească potrivit căreia Margarian „nu este vinovat“, iar activitatea lui „nu este de natură infracţională“. Associated Press a publicat un comunicat edificator pe marginea acestui caz. Iată ce se spunea aici: „Un conducător al Martorilor lui Iehova din Armenia a fost astăzi achitat, fiind respinse acuzaţiile de prozelitism şi de forţare a tinerilor de a se sustrage de la serviciul militar. După un proces care a durat două luni, Curtea a considerat că nu există suficiente dovezi împotriva acestui conducător, Levon Markarian [Liova Margarian]. El ar fi putut primi o condamnare de 5 ani închisoare. . . . Deşi Constituţia Armeniei garantează libertatea religiei, noile grupări religioase întâmpină dificultăţi în obţinerea recunoaşterii juridice, iar legile în vigoare favorizează religia majoritară, Biserica Apostolică Armeană“. În comunicatul de presă din 18 septembrie 2001, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a declarat: „Deşi salută verdictul, OSCE continuă să-şi exprime regretul că s-a iniţiat urmărirea penală“.

Acţiunea în instanţă continuă

Totuşi, procurorii au făcut recurs, iar judecarea recursului a durat încă patru luni. La începutul procesului, când a venit rândul fratelui Margarian să ia cuvântul, prima întrebare i-a fost pusă de un judecător din completul de judecată. Când fratele Margarian a început să răspundă la întrebare, preşedinta l-a întrerupt contrazicându-l. După aceea, nu l-a mai lăsat pe fratele Margarian să termine de răspuns la nici o întrebare. Fără să spună de ce, ea a cerut să fie scoase din încheierea de şedinţă majoritatea întrebărilor puse de apărare. În timpul procesului, fanatici religioşi, care se opuneau Martorilor şi care umpluseră sala de judecată, au proferat în mod repetat injurii la adresa fratelui Margarian. După încheierea şedinţei, la postul local de televiziune au fost transmise numeroase ştiri neadevărate şi denaturate, printre care unele potrivit cărora fratele Margarian şi-ar fi recunoscut vina.

Pe la jumătatea procesului, preşedinta completului de judecată format din trei judecători i-a surprins pe toţi prezentând o scrisoare din partea Consiliului de Stat al Cultelor prin care era sesizat Parchetul pentru a lua măsuri împotriva fratelui Margarian. Această intervenţie i-a şocat pe observatorii internaţionali prezenţi la proces, întrucât în cererea pentru a face parte din Consiliul Europei, Armenia îşi recunoaşte obligaţia de „a se asigura că toate Bisericile şi comunităţile religioase, mai ales cele considerate «netradiţionale», îşi pot practica religia, fără discriminare“.

În următoarele săptămâni, atmosfera a devenit din ce în ce mai tensionată. Opozanţii au continuat să-i hărţuiască şi să-i atace pe Martori în incinta şi în afara tribunalului. Câteva Martore au fost lovite în fluierul piciorului. Când un Martor a fost atacat şi a refuzat să riposteze, a fost lovit în coloana vertebrală; el a trebuit să fie spitalizat.

Între timp, a fost numit un nou preşedinte al completului de judecată. În ciuda eforturilor din partea câtorva asistenţi la proces de a-l intimida pe avocatul apărării, noul preşedinte a reuşit să ţină situaţia sub control, chiar cerându-le poliţiştilor să scoată din sala de judecată o femeie care striga şi ameninţa avocatul apărării.

Cazul ajunge la cea mai înaltă instanţă din Armenia

În cele din urmă, la 7 martie 2002, curtea de apel a susţinut verdictul pronunţat de instanţa de fond. Cu o zi înainte de pronunţarea verdictului s-a întâmplat ceva neobişnuit: Consiliul de Stat al Cultelor a fost dizolvat. Din nou, acuzarea a făcut recurs, de data aceasta la cea mai înaltă instanţă din Armenia, Curtea de Casaţie. Procurorii au cerut Curţii să dispună rejudecarea cauzei pentru „pronunţarea verdictului de vinovăţie“.

Un complet de judecată format din 6 judecători şi prezidat de judecătorul Mer Kaceatrian s-a întrunit la 19 aprilie 2002, ora 11. Luând cuvântul, unul dintre procurori şi-a exprimat profunda indignare că cele două instanţe inferioare nu l-au găsit vinovat pe fratele Margarian. De data aceasta însă procurorul a fost cel întrerupt şi interogat de patru dintre judecători. Unul dintre ei l-a mustrat aspru pe procuror că încearcă să inducă în eroare Curtea incluzând activitatea de predicare a Martorilor lui Iehova şi lipsa recunoaşterii juridice a organizaţiei în acuzaţiile împotriva fratelui Margarian, nici una dintre acestea nefiind considerate infracţiuni în articolul 244. Apoi judecătorul a caracterizat acţiunile acuzării drept „persecuţie prin intermediul unui proces penal“. Alt judecător a amintit mai multe procese judecate la Curtea Europeană în urma cărora Martorii lui Iehova au fost consideraţi „religie cunoscută“, cu dreptul de a fi ocrotită de Convenţia europeană a drepturilor omului. Atunci, un preot din sală a strigat că Martorii lui Iehova dezbină naţiunea. Curtea i-a ordonat să păstreze liniştea.

Apoi, judecătorii l-au chemat pe Liova Margarian — o acţiune fără precedent în această instanţă superioară. Fratele Margarian a depus o mărturie frumoasă despre poziţia creştină a Martorilor lui Iehova în privinţa mai multor chestiuni (Marcu 13:9). După o scurtă deliberare, Curtea s-a întors şi a susţinut în unanimitate verdictul de nevinovăţie. Fratele Margarian a fost foarte bucuros. În motivarea deciziei, Curtea a afirmat: „Legea în vigoare nu consideră această activitate [activitatea lui Liova Margarian] o infracţiune, iar acest gen de acuzaţii vin în contradicţie cu articolul 23 din Constituţia Armeniei şi articolul 9 din Convenţia europeană“.

Efectele deciziei

Dacă acuzarea ar fi câştigat, s-ar fi creat un precedent pentru iniţierea de acţiuni juridice împotriva altor bătrâni de congregaţie Martori din toată Armenia. Să sperăm că decizia clară a Curţii va împiedica astfel de acţiuni opresive. O decizie nefavorabilă ar fi putut fi folosită de autorităţi drept pretext pentru a continua să refuze cererea de recunoaştere juridică a Martorilor lui Iehova. Din fericire, Curtea a înlăturat acest pretext.

Rămâne de văzut dacă cei peste 7 000 de Martori ai lui Iehova din această ţară vor obţine recunoaşterea juridică. Până atunci, adevărata închinare este încă vie şi prosperă în „ţara Ararat“.

[Notă de subsol]

^ par. 3 Acesta este unul dintre motivele pentru care armenii asociază ţara lor cu Muntele Ararat. În antichitate, Armenia era un regat întins, al cărui teritoriu cuprindea şi aceşti munţi. De aceea, la Isaia 37:38, Septuaginta greacă redă expresia „ţara Ararat“ prin „Armenia“. În prezent, Muntele Ararat se află pe teritoriul Turciei, aproape de frontiera estică.

[Legenda fotografiei de la pagina 12]

Liova Margarian, la proces

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

Fratele Margarian şi familia sa