Tineri, faceţi progrese spirituale?
Tineri, faceţi progrese spirituale?
„DEŞI asistam la întrunirile creştine, nu simţeam dorinţa să-i slujesc lui Iehova“, spune Hideo amintindu-şi de perioada de dinainte de liceu. „Îmi imaginam deseori că sunt mare vedetă printre colegi şi că mă plimb mândru cu prietena pe stradă. Nu aveam obiective concrete şi nici dorinţa de face vreun progres spiritual.“ Asemenea lui Hideo, mulţi tineri par a trăi la voia întâmplării, neavând dorinţa de a atinge vreun obiectiv valoros sau de a progresa în vreun fel.
Dacă eşti tânăr, probabil că te entuziasmezi imediat când e vorba să faci sport sau să îţi petreci timpul cu ceva ce te pasionează. Însă când vine vorba de activităţile spirituale, poate că nu eşti la fel de entuziast. Este oare posibil ca un tânăr să fie captivat de lucrurile spirituale? Remarcă următoarele cuvinte ale psalmistului: „Mărturia DOMNULUI este trainică şi dă înţelepciune celui neştiutor [celui lipsit de experienţă, NW]. . . . Porunca DOMNULUI este curată şi luminează ochii [făcând ochii să strălucească, NW]“ (Psalmul 19:7, 8). Cuvântul lui Dumnezeu îl poate îndruma pe ‘cel lipsit de experienţă’ să acţioneze cu înţelepciune, ‘făcându-i ochii să strălucească’. Da, poţi fi captivat şi încântat de lucrurile spirituale. Dar de ce anume ai nevoie ca să te simţi aşa? Cu ce ar trebui să începi?
Cultivă dorinţa de a-i sluji lui Dumnezeu
Mai întâi, trebuie să cultivi dorinţa de a-i sluji lui Dumnezeu. Gândeşte-te, de pildă, la Iosia, un rege tânăr al lui Iuda. După ce cartea legii a fost găsită în templu, Iosia a citit-o şi a fost profund mişcat de ea. Ca urmare a acestui fapt, „Iosia a îndepărtat toate urâciunile din toate ţările fiilor lui Israel“ (2 Cronici 34:14–21, 33). Citirea Cuvântului lui Dumnezeu l-a îndemnat pe Iosia să facă mai mult pentru promovarea închinării curate.
Şi tu poţi cultiva dorinţa de a-i sluji lui Iehova dacă citeşti cu regularitate din Biblie şi dacă meditezi la ceea ce citeşti. Aşa s-a întâmplat în cazul lui Hideo. El s-a împrietenit cu un pionier mai în vârstă, un ministru cu timp integral al Martorilor lui Iehova. Pionierul respectiv studia cu sârguinţă Biblia şi se străduia să aplice în viaţă învăţăturile ei. Fiind foarte încurajat de ceea ce a văzut la acest pionier, Hideo i-a urmat exemplul, cultivând o dorinţă puternică de a-i sluji lui Dumnezeu şi semenilor săi. Progresul său spiritual i-a dat un sens în viaţă.
Citirea Bibliei în fiecare zi poate să-i stimuleze foarte mult pe tineri. Iată ce spune Takahiro: „Seara, dacă mă duceam la culcare şi-mi aminteam că nu am citit din Biblie în ziua respectivă, mă ridicam din pat şi citeam. Astfel, am simţit îndrumarea lui Iehova. Citirea Bibliei în fiecare zi m-a ajutat mult să fac progrese spirituale. Fiind hotărât să particip într-o măsură mai mare la lucrarea lui Iehova, la scurt timp după ce am absolvit liceul, am început serviciul de pionier regular. Şi îmi place foarte mult acest serviciu!“.
Pe lângă citirea Bibliei, ce anume te poate ajuta să-ţi întăreşti motivaţia de a-i aduce laude lui Iehova? Tomohiro a învăţat adevărul biblic de la mama lui. El spune: „Abia la 19 ani, când am studiat temeinic cartea Life Does Have a Purpose (Viaţa are totuşi un rost) am fost profund impresionat de iubirea lui Iehova şi de jertfa de răscumpărare a lui Isus. Aprecierea pentru iubirea lui Dumnezeu m-a motivat să fac mai mult în serviciul lui Iehova“ (2 Corinteni 5:14, 15). Asemenea lui Tomohiro, mulţi tineri se simt îndemnaţi să facă progrese spirituale rezervându-şi timp să studieze personal şi cu conştiinciozitate Biblia.
Dar ce poţi face dacă încă nu simţi o dorinţă sinceră de a-i sluji lui Iehova? Ai putea apela la cineva pentru ajutor? Apostolul Pavel a scris: „Căci Dumnezeu . . . acţionează în voi ca să vreţi şi totodată să acţionaţi“ (Filipeni 2:13). Dacă te rogi lui Iehova cerându-i ajutorul, el îţi va oferi cu generozitate din spiritul său sfânt, care îţi va da putere nu numai ‘să acţionezi’, ci şi ‘să vrei’. Aceasta înseamnă că spiritul sfânt al lui Dumnezeu îţi va intensifica dorinţa de a face tot ce poţi în serviciul lui Iehova, ajutându-te astfel să progresezi pe plan spiritual. Străduieşte-te din răsputeri să te încrezi în puterea lui Iehova şi să-ţi întăreşti inima!
Fixează-ţi tu însuţi obiective
Odată ce te-ai hotărât să-i slujeşti lui Iehova într-o măsură mai mare, trebuie să-ţi fixezi obiective pentru a face progrese spirituale. Mana, o tânără creştină, a spus: „Faptul că mi-am fixat obiective mi-a fost de mare ajutor. În loc să dau înapoi, mi-au dat curajul să merg înainte. Gândindu-mă la obiectivele mele, m-am rugat fierbinte lui Iehova să mă îndrume şi am reuşit să fac progrese fără să fiu distrasă“.
Obiectivele trebuie să fie realiste şi realizabile. Un obiectiv rezonabil este, de pildă, citirea unui capitol din Biblie în fiecare zi. De asemenea, ţi-ai putea propune să faci cercetări. Ai putea, de exemplu, să studiezi cartea „Să ne apropiem de Iehova“ şi articolele menţionate la subtitlul „Iehova“ în Indexul anual al articolelor din Turnul de veghe. (Cei ce cunosc limba engleză pot studia calităţile lui Iehova menţionate la subtitlul „Calităţi, în ordine alfabetică“ de la titlul „Iehova“ din Watch Tower Publications Index.) Fără îndoială că aceste cercetări te vor apropia şi mai mult de Iehova şi te vor îndemna să faci mai mult pentru el. Alte obiective realizabile ar fi de a da cel puţin un răspuns la fiecare întrunire creştină la care se cere participarea auditoriului, de a discuta cu ocazia fiecărei întruniri cu cel puţin un membru al congregaţiei pentru a-l cunoaşte mai bine, precum şi de a nu lăsa să treacă o zi fără să te rogi lui Iehova şi fără să le vorbeşti altora despre el.
Dacă nu te-ai înscris încă la Şcoala de Minister Teocratic, acesta ar fi un excelent obiectiv. Participi la ministerul public? Dacă nu, ţi-ai putea propune să te califici ca vestitor nebotezat. Faptul de a-ţi analiza cu seriozitate relaţiile cu Iehova şi a i te dedica ar fi, în mod firesc, următorul pas.
Mulţi tineri se străduiesc să trăiască la înălţimea dedicării lor fixându-şi ca obiectiv ministerul cu timp integral.Deşi e bine să-ţi fixezi obiective în viaţă, fii atent să nu cultivi un spirit de concurenţă. Vei găsi mai multă bucurie în ceea ce faci dacă nu te compari cu alţii. — Galateni 5:26; 6:4.
Probabil consideri că nu ai suficientă experienţă şi constaţi că îţi este greu să-ţi fixezi obiective realiste. În acest caz, urmează sfatul biblic: „Pleacă-ţi urechea şi ascultă cuvintele înţelepţilor“ (Proverbele 22:17). Cere-le ajutor părinţilor tăi sau altor creştini maturi. Părinţii şi ceilalţi trebuie, desigur, să fie rezonabili şi încurajatori în această privinţă. Dacă se simte presat să atingă un obiectiv pe care i l-au fixat alţii, un tânăr şi-ar putea pierde bucuria, iar scopul fixării unor obiective ar putea fi chiar ratat. Aşa i s-a întâmplat unei fete, care a spus: „Părinţii mei îmi fixau tot timpul obiective, cum ar fi să mă înscriu la Şcoala de Minister Teocratic, să merg în lucrare, să mă botez şi să devin pionieră. M-am străduit din răsputeri să ating fiecare dintre aceste obiective. Când reuşeam, părinţii nu mă lăudau; în schimb, îmi fixau un nou obiectiv. Prin urmare, mă simţeam tot timpul împinsă de la spate. Eram epuizată şi n-aveam nici un sentiment de satisfacţie“. Unde a fost greşeala? Toate obiectivele erau bune, însă nu ea şi le fixase. Pentru a reuşi, trebuie să te simţi îndemnat ca tu însuţi să-ţi fixezi obiectivele!
Gândeşte-te la Isus Cristos. Când a venit pe pământ, el ştia ce anume aştepta de la el Tatăl său Iehova. Înfăptuirea voinţei lui Iehova a fost pentru Isus nu doar un obiectiv, ci o misiune care trebuia îndeplinită. Cum a privit Isus această misiune? El a spus: „Hrana mea este să fac voinţa celui care m-a trimis şi să sfârşesc lucrarea sa“ (Ioan 4:34). Isus a găsit bucurie în înfăptuirea voinţei lui Iehova şi nu l-a dezamăgit niciodată pe Tatăl său. Voinţa Tatălui era ca o hrană pentru Isus, ceea ce înseamnă că el a găsit plăcere şi satisfacţie în înfăptuirea lucrării care i se încredinţase (Evrei 10:5–10). Şi tu poţi simţi bucurie dacă ai o motivaţie corectă când faci ceea ce te încurajează părinţii.
Să nu renunţăm să facem ce este excelent
După ce ţi-ai fixat un obiectiv, străduieşte-te din răsputeri să-l realizezi. În Galateni 6:9 se spune: „Să nu renunţăm deci să facem ce este excelent, căci la timpul cuvenit vom secera, dacă nu ne extenuăm“. Nu te baza doar pe forţele sau pe capacităţile tale. Foarte probabil că vei întâmpina obstacole şi vei avea momente când vei încerca un sentiment de eşec. Însă Biblia ne asigură: „Recunoaşte-L [pe Dumnezeu] în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările“ (Proverbele 3:6). Iehova te va susţine dacă lucrezi din greu ca să-ţi atingi obiectivele spirituale.
Da, cultivând dorinţa de a-i sluji lui Iehova şi străduindu-te să atingi obiective spirituale, vei putea să faci ca „progresul tău să fie evident pentru toţi“ (1 Timotei 4:15). Astfel, te vei bucura de o viaţă plină de sens slujindu-i lui Dumnezeu.
[Legenda fotografiei de la pagina 9]
Citirea Bibliei şi meditarea la cele citite te vor îndemna să-i slujeşti lui Iehova
[Legenda ilustraţiei de la pagina 10]
Isus nu l-a dezamăgit pe Tatăl său