Unde pot fi găsite adevăratele valori spirituale?

„DACĂ tot vrei să urmezi o religie doar de dragul tradiţiei familiei, de ce nu alegi religia celtică, pe care au practicat-o strămoşii noştri cu 2 000 de ani în urmă?“, a întrebat Rodolphe cu un pic de ironie în glas. Această idee l-a făcut să zâmbească pe tânărul său interlocutor.

„Relaţiile cu Dumnezeu sunt foarte importante pentru mine“, spune Rodolphe. „Nu sunt deloc de acord ca, invocând tradiţia, să mi se impună convingerile religioase pentru simplul fapt că membrii familiei mele care au trăit cu zeci sau chiar sute de ani în urmă au practicat o anumită religie.“ Rodolphe a cântărit bine lucrurile; el nu a tratat această chestiune importantă ca pe o simplă moştenire.

Deşi în zilele noastre nu se mai pune accentul pe obiceiul de a transmite religia de la o generaţie la alta, majoritatea oamenilor rămân şi în prezent ataşaţi de religia familiei lor. Însă este întotdeauna bine să păstrăm valorile religioase ale părinţilor noştri? Ce spune Biblia în acest sens?

După 40 de ani petrecuţi în deşert, Iosua, succesorul lui Moise, le-a pus în faţă israeliţilor o alegere: „Şi dacă vi se pare că e rău să slujiţi DOMNULUI, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Fluviu, sau dumnezeilor amoriţilor, în a căror ţară locuiţi. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji DOMNULUI“. — Iosua 24:15.

Unul dintre „părinţii“ la care se referea Iosua era Terah, tatăl lui Avraam, care a locuit în oraşul Ur, situat în acel timp la est de fluviul Eufrat. Biblia nu ne spune prea multe despre Terah, decât că a slujit altor dumnezei (Iosua 24:2). Deşi nu cunoştea pe deplin scopul lui Dumnezeu, Avraam, fiul lui Terah, a fost dispus să asculte de porunca divină şi să-şi părăsească oraşul natal. Da, Avraam a ales o religie diferită de cea a tatălui său. Ca urmare a acestui fapt, el a primit binecuvântările promise de Dumnezeu şi a devenit, cum recunosc multe religii, „tatăl tuturor celor care au credinţă“. — Romani 4:11.

De asemenea, Biblia prezintă într-o lumină pozitivă relatarea despre Rut, o ascendentă a lui Isus Cristos. Rut, o moabită care se căsătorise cu un israelit, a rămas văduvă şi a fost pusă în faţa unei alegeri: să se întoarcă în Israel cu soacra ei sau să rămână în ţara ei natală. Înţelegând valoarea superioară a închinării aduse lui Iehova faţă de închinarea idolatră practicată de părinţii ei, Rut i-a spus soacrei sale: „Poporul  tău va fi poporul meu şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu“. — Rut 1:16, 17.

Comentând pe marginea importanţei acestei relatări în canonul biblic, Dictionnaire de la Bible spune că acest episod arată „cum o femeie de origine străină, născută într-un popor păgân ostil Israelului şi urât de acesta, . . . devine în mod cu totul providenţial o ascendentă a sfântului rege David, datorită iubirii ei pentru poporul lui Iehova şi pentru închinarea adusă lui“. Rut nu a ezitat să aleagă o religie diferită de cea a părinţilor ei şi, ca urmare a acestei decizii, a primit binecuvântarea lui Dumnezeu.

Relatările despre începutul creştinismului arată şi mai clar motivele pentru care discipolii lui Isus au abandonat religia strămoşilor lor. Într-un discurs foarte convingător, apostolul Petru i-a îndemnat pe cei prezenţi ‘să se salveze din această generaţie strâmbă’ căindu-se de păcatele lor şi botezându-se în numele lui Isus Cristos (Faptele 2:37–41). Un exemplu remarcabil a fost cel al lui Saul, un iudeu care îi persecuta pe creştini. În drum spre Damasc, el a avut o viziune a lui Cristos, în urma căreia a devenit creştin; el a ajuns să fie cunoscut drept apostolul Pavel. — Faptele 9:1–9.

Majoritatea creştinilor din secolul I nu au trăit astfel de întâmplări spectaculare. Totuşi, toţi au trebuit să-şi abandoneze forma de închinare: fie iudaismul, fie închinarea la dumnezei păgâni. Cei care au acceptat creştinismul au făcut-o în deplină cunoştinţă de cauză, adesea după ce au purtat lungi discuţii despre rolul lui Isus în calitate de Mesia (Faptele 8:26–40; 13:16–43; 17:22–34). Acelor creştini din secolul I li s-a arătat în mod clar că trebuiau să facă schimbări în viaţă. Invitaţia era adresată tuturor, evreilor şi neevreilor deopotrivă, iar mesajul era acelaşi: Pentru a-i fi plăcuţi lui Dumnezeu trebuiau să adopte o nouă formă de închinare, creştinismul.

O alegere pe care trebuie s-o facem şi noi

Cu siguranţă că a fost nevoie de curaj în secolul I pentru a respinge tradiţiile religioase ale familiei — cum ar fi iudaismul, cultul împăratului, închinarea la zeităţi păgâne — şi pentru a adera la o mişcare dispreţuită atât de iudei, cât şi de romani. Această alegere a dus, nu după mult timp, la crunte persecuţii. Şi în prezent este nevoie de un astfel de curaj pentru a refuza „să te laşi atras şi prins în mrejele spiritului tot mai răspândit al conformismului“, aşa cum s-a exprimat Hippolyte Simon, episcop de Clermont-Ferrand, în cartea sa Vers une France païenne? (Spre o Franţă păgână?). Este nevoie de curaj pentru a te alătura unei mişcări religioase minoritare, uneori criticate, cum sunt Martorii lui Iehova.

Paul, un tânăr din Bastia (Corsica), a crescut într-o familie catolică. El lua parte din când în când la unele activităţi ale bisericii; de exemplu, vindea prăjituri ca să strângă bani pentru o organizaţie catolică de caritate. Dorind să înţeleagă mai bine Biblia, el a fost de acord să poarte cu regularitate discuţii cu Martorii lui Iehova. Cu timpul, şi-a dat seama că lucrurile pe care le învăţa îi puteau aduce foloase de durată. Prin urmare, Paul a acceptat întru totul valorile biblice şi a devenit Martor al lui Iehova. Părinţii săi i-au respectat decizia, iar relaţiile apropiate dintre ei nu au avut de suferit.

Amélie locuieşte în sudul Franţei. Rudele ei sunt a patra generaţie de Martori ai lui Iehova din familia lor. De ce a ales ea să accepte valorile religioase ale părinţilor ei? „Nu devii Martor al lui Iehova numai pentru că părinţii sau bunicii tăi sunt sau au fost Martori ai lui Iehova“, explică ea. „Însă vine o zi când îţi  spui: «Am această religie deoarece acestea sunt convingerile mele».“ Asemenea multor tineri Martori ai lui Iehova, Amélie este conştientă că datorită convingerilor ei religioase solide a găsit un scop în viaţă şi sursa unei fericiri durabile.

De ce să acceptăm valorile divine

Versetul 20 din cartea Proverbele, capitolul 6, îi îndeamnă pe cei care vor să-i placă lui Dumnezeu: „Fiul meu, păzeşte sfaturile tatălui tău şi nu lepăda învăţătura mamei tale“. În loc să încurajeze o ascultare oarbă, acest sfat îi îndeamnă pe tineri să accepte normele divine consolidându-şi credinţa şi luând ei înşişi poziţie de partea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel i-a încurajat pe însoţitorii săi ‘să se asigure de toate lucrurile’, adică să verifice dacă lucrurile învăţate erau în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu şi voinţa Sa şi să acţioneze ca atare. — 1 Tesaloniceni 5:21.

Indiferent că au crescut sau nu într-o familie de creştini, cei peste şase milioane de Martori ai lui Iehova, tineri şi bătrâni deopotrivă, au luat o astfel de decizie. În urma unui studiu atent al Bibliei, ei au găsit răspunsuri demne de încredere la întrebările despre scopul vieţii şi au înţeles în mod clar voinţa lui Dumnezeu cu privire la omenire. După ce au dobândit această cunoştinţă, au acceptat valorile divine şi, în prezent, fac tot posibilul pentru a înfăptui voia lui Dumnezeu.

Fie că citiţi cu regularitate această revistă, fie că nu, de ce nu aţi accepta ajutorul Martorilor lui Iehova pentru a examina Biblia ca să descoperiţi valorile spirituale conţinute în ea? Astfel, veţi putea ‘să gustaţi şi să vedeţi ce bun este Iehova’ şi veţi putea obţine cunoştinţa, care, dacă este pusă în practică, conduce la viaţă veşnică. — Psalmul 34:8; Ioan 17:3.

[Legenda fotografiei de la pagina 5]

Patru generaţii de Martori ai lui Iehova într-o familie din Franţa

[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]

Rut a ales să-i slujească lui Iehova în loc să se închine dumnezeilor strămoşilor ei