Ajutor pentru respectarea sfinţeniei sângelui
Proclamatorii Regatului relatează
Ajutor pentru respectarea sfinţeniei sângelui
SLUJITORII lui Iehova de pe tot globul îşi demonstrează loialitatea faţă de Dumnezeu în ce priveşte sfinţenia sângelui (Faptele 15:28, 29). Clasa sclavului fidel şi prevăzător oferă familiei creştine de fraţi un mare ajutor în acest sens (Matei 24:45–47). Să vedem ce rezultate s-au obţinut în Filipine.
Filiala din Filipine ne informează: „În 1990 am fost anunţaţi că vor veni câţiva reprezentanţi de la Betelul din Brooklyn pentru a ţine un seminar în Filipine. Au fost, de asemenea, invitaţi fraţi de la mai multe filiale din Asia, inclusiv din Coreea de Sud, Taiwan şi Hong Kong. Obiectivul era înfiinţarea Serviciilor de Informaţii Sanitare în filialele din aceste ţări şi organizarea unor comitete de asistenţă sanitară. Iniţial, în Filipine au fost înfiinţate astfel de comitete în patru oraşe mari“. Membrii acestor comitete se străduiesc să găsească medici care sunt dispuşi să colaboreze cu noi şi care respectă poziţia creştinilor cu privire la sânge. De asemenea, ei le vin în ajutor fraţilor care întâmpină probleme în ce priveşte transfuziile.
Remegio a fost ales să slujească în Comitetul de Asistenţă Sanitară din Baguio. Cu timpul, medicii au început să aprecieze activitatea acestui comitet. Remegio îşi aminteşte că odată, la o întrevedere între comitetul de asistenţă sanitară şi mai mulţi medici, aceştia din urmă au dorit să afle cum pot fi trataţi pacienţii Martori care refuză transfuziile. El ne relatează: „Medicii au început să pună întrebări, însă deoarece acestea erau strict tehnice, am fost pus în încurcătură“. Remegio s-a rugat lui Iehova pentru ajutor. Iată ce ne spune el în continuare: „După fiecare întrebare, alţi medici ridicau mâna şi spuneau cum au procedat ei în cazuri asemănătoare“. Remegio a apreciat mult ajutorul primit, mai ales că discuţia aceea cu întrebări şi răspunsuri a durat două ore.
În prezent, în această ţară există 21 de comitete, în care slujesc 77 de fraţi. Danilo, un Martor care este medic, ne spune: „Medicii văd că pacienţii lor Martori sunt sprijiniţi de o organizaţie care le acordă o îngrijire plină de iubire“. Un medic nu a fost de acord, iniţial, să-l opereze pe un frate fără să-i administreze transfuzie de sânge. Însă fratele a rămas ferm pe poziţie. În cele din urmă, operaţia s-a efectuat şi a fost o reuşită. Potrivit unui raport primit de la Serviciul de Informaţii Sanitare, „medicul a fost foarte uimit de modul în care s-a refăcut fratele nostru. El a spus: «Acum că am văzut cum au decurs lucrurile în acest caz, voi fi bucuros să-l operez pe oricare dintre membrii voştri, dacă are nevoie de acest tip de operaţie fără sânge»“.