Remarcă Iehova acţiunile tale?

CUM ai răspunde la această întrebare? Mulţi ar spune: „Cred că Dumnezeu a remarcat realizările unor oameni precum Moise, Ghedeon şi David, însă mă îndoiesc că-l interesează ce fac eu. Nici nu mă pot compara cu Moise, Ghedeon sau David“.

Este adevărat că actele de credinţă ale unor oameni fideli din timpurile biblice sunt extraordinare. Ei „au înfrânt regate, . . . au închis gurile leilor, au stins forţa focului [şi] au scăpat de tăişul sabiei“ (Evrei 11:33, 34). Alţii însă şi-au demonstrat credinţa în moduri mai puţin spectaculoase, iar Biblia ne asigură că Dumnezeu a remarcat şi actele lor de credinţă. Să luăm trei exemple biblice: un păstor, un profet şi o femeie văduvă.

Un păstor aduce o jertfă

Ce îţi aminteşti despre Abel, al doilea fiu al lui Adam şi al Evei? Probabil, îţi aminteşti că a avut o moarte de martir, ceva ce la puţini li s-ar putea întâmpla. Dar, mai întâi, Abel i-a atras atenţia lui Dumnezeu dintr-un alt motiv.

Într-o zi, Abel a luat câteva dintre cele mai bune animale din turma sa şi le-a adus ca jertfă lui Dumnezeu. Astăzi, darul lui poate părea oarecum modest, însă Iehova l-a luat în seamă şi şi-a exprimat aprobarea. Şi asta nu este totul. După aproape patru mii de ani, Iehova l-a inspirat pe apostolul Pavel să scrie despre darul lui Abel în cartea Evrei. Dumnezeu nu uitase această jertfă modestă nici după atâţia ani! — Evrei 6:10; 11:4.

Cum a ales Abel ce tip de jertfă să aducă? Biblia nu ne spune, însă, cu siguranţă, Abel a meditat cu multă seriozitate la acest lucru. Având în vedere că era păstor, nu este ceva surprinzător că a adus o jertfă dintre animalele sale. Observă însă că el a oferit partea cea mai bună, „grăsimea“ (Geneza 4:4). De asemenea, este posibil ca el să fi meditat la ce i-a spus Iehova şarpelui în grădina Edenului: „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul“ (Geneza 3:15; Revelaţia 12:9). Deşi Abel nu a înţeles identitatea ‘femeii’ şi a ‘seminţei’ ei, probabil că el şi-a dat seama că ‘zdrobirea călcâiului’ seminţei femeii presupunea vărsare de sânge. El a înţeles, cu siguranţă, că nimic nu avea o valoare mai mare decât o creatură vie. Important este însă că jertfa oferită de el a fost cât se poate de potrivită.

Asemenea lui Abel, în prezent, creştinii îi aduc jertfe lui Dumnezeu, însă nu dintre oile întâi-născute ale turmei lor, ci „o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care fac o declaraţie publică pentru numele [lui Dumnezeu]“ (Evrei 13:15). Buzele noastre fac o declaraţie publică atunci când le vorbim altora despre credinţa noastră.

 Ai dori să-ţi îmbunătăţeşti calitatea jertfei? Atunci observă cu atenţie care sunt necesităţile oamenilor din teritoriul tău. Ce anume îi îngrijorează? Ce lucruri îi atrag? Ce aspecte ale mesajului biblic prezintă interes pentru ei? De fiecare dată când mergi în lucrarea de predicare, analizează vizitele pe care le-ai făcut gândindu-te cum poţi fi mai eficient. Iar când vorbeşti despre Iehova, fă-o cu convingere şi din toată inima. Fă ca jertfa ta să fie, cu adevărat, „o jertfă de laudă“!

Un profet predică unor oameni nereceptivi

Să analizăm acum exemplul profetului Enoh. Se pare că el era singurul martor al lui Iehova Dumnezeu. Eşti şi tu, asemenea lui Enoh, singurul membru din familie care îi slujeşte cu fidelitate lui Iehova? Eşti cumva singurul elev din clasă sau singurul angajat de la locul de muncă ce trăieşte în armonie cu principiile biblice? Dacă da, probabil că întâmpini multe probleme din cauza celorlalţi. S-ar putea ca prietenii, rudele, colegii de clasă sau colegii de muncă să te îndemne să încalci legile lui Dumnezeu. „Nimeni n-o să afle ce-ai făcut“, ar putea spune ei. „N-o să spunem nimănui.“ Ei ar putea să încerce cu insistenţă să te convingă că este o aberaţie să acorzi atenţie normelor morale ale Bibliei, susţinând că lui Dumnezeu nu-i pasă de ce faci tu. Intrigaţi că nu gândeşti şi nu te comporţi ca ei, vor face tot ce le stă în putinţă ca să-ţi slăbească hotărârea.

E adevărat, nu este uşor să rezişti acestor presiuni, însă nu este imposibil. Gândeşte-te la Enoh, al şaptelea din linia de descendenţă a lui Adam (Iuda 14). În perioada în care s-a născut Enoh, majoritatea oamenilor îşi pierduseră orice simţ moral. Aveau o vorbire degradantă şi o conduită „revoltătoare“ (Iuda 15). Faptele lor se aseamănă foarte bine cu cele ale multor oameni de astăzi.

Cum a făcut Enoh faţă situaţiei? Răspunsul la această întrebare ne interesează şi pe noi, cei de azi. Deşi probabil că Enoh era în acel timp singurul om de pe pământ care i se închina lui Iehova, în realitate el nu era singur. Enoh umbla cu Dumnezeu. — Geneza 5:22.

Scopul lui în viaţă era să-i fie plăcut lui Iehova. El ştia că pentru a umbla cu Dumnezeu nu era suficient să ducă o viaţă curată, o viaţă morală. Iehova aştepta din partea lui să predice (Iuda 14, 15). Oamenii trebuiau avertizaţi că faptele lor lipsite de pietate nu erau trecute cu vederea. Enoh a umblat cu Dumnezeu mai bine de 300 de ani — mult mai mult decât am perseverat noi. El a continuat să umble cu Dumnezeu până la moartea sa. — Geneza 5:23, 24.

La fel ca Enoh, noi avem misiunea de a predica (Matei 24:14). Pe lângă mărturia din casă în casă, încercăm să le vorbim despre vestea bună rudelor noastre, colegilor de muncă şi colegilor de clasă. Uneori, s-ar putea să avem reţineri în acest sens. Ţi se întâmplă şi ţie acest lucru? Dacă da, nu te descuraja. Imită exemplul creştinilor din secolul I şi roagă-l pe Dumnezeu să-ţi dea îndrăzneală (Faptele 4:29). Nu uita că atâta timp cât umbli cu Dumnezeu nu vei fi niciodată singur.

O văduvă pregăteşte o masă

Gândeşte-te: O femeie văduvă, al cărei nume nu este menţionat, a avut parte de două binecuvântări pentru simplul fapt că a pregătit ceva de mâncare! Această femeie, care a trăit în secolul al X-lea î.e.n., nu era nici măcar israelită, ci o străină din oraşul Sarepta. Fiind spre sfârşitul unei  perioade îndelungate de secetă şi de foamete, proviziile acestei văduve erau pe terminate. Nu mai avea decât un pumn de făină şi puţin untdelemn ca să pregătească o masă, ultima, pentru ea şi fiul ei.

Tocmai atunci s-a întâmplat să aibă un oaspete: pe Ilie, profetul lui Dumnezeu, care i-a cerut să-şi împartă puţinul pe care îl mai avea. Abia dacă îi ajungea să pregătească ceva pentru ea şi fiul ei, dar să-l mai servească şi pe oaspete! Însă Ilie a asigurat-o, prin cuvântul lui Iehova, că dacă îşi va împărţi mâncarea cu el, ea şi fiul ei nu vor rămâne nicidecum flămânzi. Această femeie a avut nevoie de credinţă pentru a fi sigură că Dumnezeul Israelului avea s-o remarce pe ea, o văduvă străină. Cu toate acestea, ea l-a crezut pe Ilie, iar Iehova a răsplătit-o. „Făina din oală n-a scăzut şi untdelemnul din urcior n-a lipsit, potrivit cuvântului pe care DOMNUL îl rostise prin Ilie.“ Femeia şi fiul ei au avut hrană până la terminarea foametei! — 1 Împăraţi 17:8–16.

Dar această femeie urma să se bucure de încă o binecuvântare. La câtva timp după acest miracol, fiul ei mult iubit s-a îmbolnăvit şi a murit. Mişcat de milă, Ilie l-a implorat pe Iehova să-l readucă la viaţă (1 Împăraţi 17:17–24). Acest lucru presupunea însă un miracol fără precedent. Nicăieri nu există vreo dovadă că ar mai fi fost cineva înviat până atunci! Avea Iehova să manifeste din nou îndurare faţă de această văduvă străină? Da. Iehova i-a dat lui Ilie puterea de a-i reda copilului viaţa. Mai târziu, Isus a făcut următoarea remarcă referitor la această femeie privilegiată: „Erau multe văduve în Israel, . . . totuşi Ilie . . . a fost trimis . . . la o văduvă din Sarepta, în ţinutul Sidonului“. — Luca 4:25, 26.

În zilele noastre, situaţia economică este foarte instabilă, chiar şi în ţările industrializate. Unele companii mari îşi concediază până şi angajaţii care le-au fost fideli zeci de ani. De teama şomajului, un creştin s-ar putea gândi că, dacă lucrează mult peste program, nu va fi dat afară. Însă dacă face acest lucru, probabil, nu va mai reuşi să participe la toate întrunirile creştine şi nu-i va rămâne decât puţin timp pentru ministerul de teren şi pentru a se îngriji de necesităţile afective şi spirituale ale familiei sale. Totuşi, el ar putea crede că trebuie să-şi păstreze locul de muncă cu orice preţ.

Creştinii care se confruntă cu astfel de dificultăţi economice au într-adevăr motive de îngrijorare. E greu să găseşti un loc de muncă în ziua de azi. Cei mai mulţi dintre noi nu doresc să se îmbogăţească, ci, asemenea văduvei din Sarepta, să aibă ce pune pe masă. Cu toate acestea, apostolul Pavel ne reaminteşte că Dumnezeu a spus: „Nicidecum nu te voi lăsa şi nicidecum nu te voi părăsi“. Putem zice cu toată încrederea: „Iehova este ajutorul meu; nu mă voi teme. Ce poate să-mi facă omul?“ (Evrei 13:5, 6). Pavel a avut o încredere absolută în această promisiune, iar Iehova s-a îngrijit întotdeauna de el. Dumnezeu va face acelaşi lucru şi în cazul nostru, dacă nu îl părăsim.

Considerăm, probabil, că nu ne vom putea ridica niciodată la înălţimea unor oameni spirituali cum au fost Moise, Ghedeon şi David, însă le putem imita credinţa. În plus, ne putem aminti de actele simple de credinţă înfăptuite de Abel, Enoh şi văduva din Sarepta. Iehova este interesat de toate actele de credinţă, chiar şi de cele mărunte. El vede când un elev cu teamă de Dumnezeu refuză să ia droguri de la un coleg, când un creştin respinge avansurile imorale de la locul de muncă sau când un Martor înaintat în vârstă asistă cu fidelitate la întrunirile  congregaţiei în ciuda oboselii şi a unei sănătăţi precare. Aceste persoane îi bucură mult inima! — Proverbele 27:11.

Remarci acţiunile altora?

Într-adevăr, Iehova remarcă acţiunile noastre. Prin urmare, ca imitatori ai săi, trebuie să observăm eforturile depuse de alţii (Efeseni 5:1). De ce nu-ţi propui să fii mai atent la dificultăţile pe care le depăşesc colaboratorii tăi creştini pentru a asista la întrunirile congregaţiei, pentru a participa la ministerul de teren şi chiar pentru a-şi efectua activităţile cotidiene?

Aşadar, arată-le colaboratorilor tăi în închinare că le apreciezi eforturile. Vor fi bucuroşi că le-ai remarcat, iar interesul tău va fi pentru ei o confirmare că şi Iehova le remarcă străduinţele.