Daruri care îi sunt plăcute lui Dumnezeu

ISUS şi discipolii săi luau masa în Betania împreună cu câţiva prieteni apropiaţi, printre care şi Maria, Marta şi Lazăr, înviat de scurt timp. Când Maria a luat o livră de ulei foarte scump şi a uns picioarele lui Isus, plin de indignare, Iuda Iscariot a protestat: „De ce nu s-a vândut acest ulei parfumat cu trei sute de dinari [echivalentul salariului pe circa un an] şi să se dea săracilor?“ Alţi câţiva şi-au exprimat şi ei imediat nemulţumirea. — Ioan 12:1–6; Marcu 14:3–5.

Isus le-a răspuns: „Lăsaţi-o în pace. . . . Căci pe săraci îi aveţi oricând cu voi şi, când vreţi, puteţi oricând să le faceţi bine, dar pe mine nu mă aveţi oricând“ (Marcu 14:6–9). Conducătorii religioşi iudei îi învăţau pe oameni că milostenia nu numai că este o virtute, dar poate şi să facă ispăşire pentru păcate. Isus însă a arătat în mod clar că darurile care îi sunt plăcute lui Dumnezeu nu se limitează la milosteniile făcute săracilor.

Analizând pe scurt modul în care au dăruit membrii congregaţiei creştine din secolul I vom putea vedea câteva modalităţi practice prin care ne putem dovedi interesul faţă de semeni şi, astfel, să-i facem plăcere lui Dumnezeu cu darurile noastre. De asemenea, vom afla care este cel mai benefic mod de a dărui.

„Daţi daruri de îndurare“

În mai multe ocazii, Isus i-a încurajat pe discipolii săi ‘să dea daruri de îndurare’, ori, aşa cum redau alte traduceri, ‘să dea milostenie’ (Luca 12:33, Biblia Cornilescu revizuită în 1991 şi Biblia ortodoxă). Totuşi, el a avertizat cu privire la manifestările ostentative menite să-i preamărească pe cei care fac daruri, în loc să-i aducă glorie lui Dumnezeu. Iată ce a spus el: „Când faci daruri de îndurare, nu suna din trompetă înaintea ta, cum fac ipocriţii în sinagogi şi pe străzi, ca să fie glorificaţi de oameni“ (Matei 6:1–4). Dând ascultare acestui sfat, creştinii din secolul I nu au imitat manifestările de pioşenie ostentative ale conducătorilor religioşi din zilele lor, ci au preferat să-i ajute pe nevoiaşi făcându-le personal unele servicii sau oferindu-le daruri în particular.

De exemplu, din Luca 8:1–3 aflăm că Maria Magdalena, Ioana, Suzana şi alte femei s-au folosit de „bunurile lor“ pentru a le sluji în mod  discret lui Isus şi apostolilor săi. Deşi aceşti bărbaţi nu erau săraci, ei renunţaseră la sursele lor de venit pentru a se dedica exclusiv ministerului (Matei 4:18–22; Luca 5:27, 28). Ajutându-i să se achite de misiunea primită de la Dumnezeu, aceste femei l-au glorificat, de fapt, pe Creator. Iar Dumnezeu şi-a arătat aprecierea îngrijindu-se ca în Biblie să se scrie despre generozitatea lor plină de îndurare pentru ca generaţiile viitoare să poată citi despre aceasta. — Proverbele 19:17; Evrei 6:10.

Dorca este o altă femeie binevoitoare care „abunda în fapte bune şi în darurile de îndurare“. Ea făcea haine pentru văduvele nevoiaşe din oraşul de coastă Iope. Nu se ştie sigur dacă ea a plătit toate materialele sau doar a lucrat veşmintele fără să ceară nimic în schimb. Dar indiferent cum au stat lucrurile, Dorca a fost apreciată pentru munca ei de persoanele pe care le-a ajutat, precum şi de Dumnezeu, care a răsplătit-o cu îndurare. — Faptele 9:36–41.

Motivaţia corectă este esenţială

Care a fost motivaţia acestor persoane? Ele nu au acţionat sub impulsul momentului, înduioşate de cineva care cerea ajutor. Ele au considerat că aveau datoria morală de a face zi de zi tot ce puteau pentru a-i ajuta pe cei care se luptau cu sărăcia, treceau prin necazuri, sufereau din cauza bolilor sau se confruntau cu alte greutăţi (Proverbele 3:27, 28; Iacov 2:15, 16). Acestea sunt darurile care îi sunt plăcute lui Dumnezeu. Principala motivaţie cu care sunt oferite este iubirea profundă faţă de Dumnezeu şi dorinţa de a-i imita generozitatea şi îndurarea. — Matei 5:44, 45; Iacov 1:17.

Apostolul Ioan a scos în evidenţă acest aspect esenţial al modului de a dărui când a pus următoarea întrebare: „Cine are mijloacele de existenţă ale acestei lumi şi îl vede pe fratele său în nevoie, şi totuşi îi închide uşa tandrei sale compasiuni, cum mai rămâne în el iubirea de Dumnezeu?“ (1 Ioan 3:17). Răspunsul este clar. Iubirea faţă de Dumnezeu îi îndeamnă pe oameni să fie darnici. Dumnezeu îi apreciază şi îi răsplăteşte pe cei care, asemenea lui, manifestă un spirit generos (Proverbele 22:9; 2 Corinteni 9:6–11). Putem vedea astfel de exemple de generozitate în prezent? Să ne gândim la ce s-a întâmplat recent într-o congregaţie a Martorilor lui Iehova.

Casa unei creştine în vârstă ajunsese foarte dărăpănată. Ea locuia singură şi nu avea rude care s-o ajute. De-a lungul anilor, ea îşi pusese întotdeauna casa la dispoziţie pentru întrunirile creştine şi, de asemenea, obişnuia să invite pe oricine la masă (Faptele 16:14, 15, 40). Observând situaţia critică în care se afla, membrii congregaţiei s-au hotărât s-o ajute. Unii au contribuit cu bani, iar alţii şi-au oferit braţul de muncă. În câteva sfârşituri de săptămână, cei care au venit să dea o mână de ajutor au pus un acoperiş nou, au amenajat o nouă baie, au tencuit şi au zugrăvit complet primul etaj şi au montat dulapuri noi în bucătărie. Astfel, nu numai că au fost satisfăcute necesităţile acestei creştine, dar membrii congregaţiei au avut şi ocazia de a-şi  întări relaţiile. În plus, vecinii au fost impresionaţi de exemplul autentic de dăruire creştină.

Există foarte multe modalităţi prin care îi putem ajuta pe alţii. Putem oare să petrecem puţin timp cu un copil orfan? Putem face cumpărături sau coase ceva pentru vreo văduvă în vârstă? Putem oferi o masă sau nişte bani cuiva care are posibilităţi financiare reduse? Nu trebuie să fim bogaţi pentru a ajuta pe cineva. Apostolul Pavel a scris: „Dacă există în primul rând promptitudinea, ea este deosebit de plăcută potrivit cu ceea ce are cineva, nu potrivit cu ceea ce nu are“ (2 Corinteni 8:12). Însă este acest mod personal şi direct de a dărui singurul pe care îl binecuvântează Dumnezeu? Nicidecum.

Acţiuni de ajutorare organizate

Uneori iniţiativele individuale nu sunt suficiente. De fapt, Isus şi apostolii săi aveau un anumit fond pentru săraci şi acceptau donaţiile oamenilor binevoitori pe care îi întâlneau în lucrarea lor (Ioan 12:6; 13:29). În mod asemănător, congregaţiile din secolul I au organizat colecte când au apărut unele nevoi stringente, precum şi acţiuni de ajutorare mai ample. — Faptele 2:44, 45; 6:1–3; 1 Timotei 5:9, 10.

O astfel de situaţie a apărut în jurul anului 55 e.n. Membrii congregaţiilor din Iudeea au trecut printr-o perioadă de sărăcie, probabil din cauza unei mari foamete ce se abătuse asupra regiunii cu puţin timp înainte (Faptele 11:27–30). Apostolul Pavel, întotdeauna preocupat de starea celor săraci, a cerut ajutor mai multor congregaţii, chiar şi celor din îndepărtata Macedonie. El însuşi a organizat o colectă şi a trimis bărbaţi aprobaţi să ducă bunurile la destinaţie (1 Corinteni 16:1–4; Galateni 2:10). Nici el şi nici unul dintre cei care au luat parte la această acţiune nu au fost plătiţi pentru serviciul lor. — 2 Corinteni 8:20, 21.

În prezent, şi Martorii lui Iehova sunt gata să ofere ajutor când au loc dezastre. De exemplu, în vara anului 2001, nişte furtuni puternice au cauzat mari inundaţii în Houston (Texas, SUA). În total, 723 de locuinţe ale Martorilor au fost afectate, multe dintre ele fiind grav avariate. A fost înfiinţat imediat un comitet de ajutorare format din bătrâni creştini calificaţi care să evalueze necesităţile individuale şi să aloce fondurile astfel încât Martorii locali să facă faţă situaţiei şi să-şi repare casele. Toată munca a fost făcută de voluntari cu spirit de dăruire din congregaţiile învecinate. O Martoră a fost atât de recunoscătoare pentru sprijinul acordat, încât după ce a primit de la societatea de asigurări banii pentru repararea casei, ea i-a donat imediat fondului de ajutorare pentru a putea fi ajutaţi şi alţii aflaţi în nevoie.

Totuşi, în ce priveşte organizaţii de caritate, trebuie să fim atenţi când luăm în considerare  numeroasele lor apeluri. Unele dintre aceste organizaţii au cheltuieli administrative foarte mari, iar publicitatea şi metodele folosite pentru strângerea de fonduri sunt prea costisitoare, rămânând astfel doar puţini bani pentru scopul caritabil în sine. Iată ce se spune în Proverbele 14:15: „Omul simplu [lipsit de experienţă, NW] crede orice cuvânt, dar omul prevăzător ia seama bine cum merge“. Prin urmare, este o dovadă de înţelepciune să examinăm cu atenţie lucrurile.

Cel mai util mod de a dărui

Există un mod de a dărui chiar mai important decât a dona în scopuri caritabile. Isus a făcut referire la acesta când un tânăr conducător bogat l-a întrebat ce trebuia să facă pentru a obţine viaţa veşnică. Isus i-a spus: „Du-te şi vinde-ţi bunurile şi dă săracilor, şi vei avea o comoară în cer, şi vino să fii continuatorul meu“ (Matei 19:16–22). Observaţi că Isus nu a spus pur şi simplu ‘dă săracilor şi vei obţine viaţa veşnică’, ci a adăugat: „Vino să fii continuatorul meu“. Cu alte cuvinte, oricât de lăudabile şi de binefăcătoare pot fi actele caritabile, ele nu sunt suficiente pentru a fi un discipol al lui Cristos.

Principala preocupare a lui Isus era să-i ajute pe oameni din punct de vedere spiritual. Cu puţin timp înainte de moartea sa, el i-a adresat lui Pilat următoarele cuvinte: „Pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume: ca să depun mărturie despre adevăr“ (Ioan 18:37). Deşi a luat iniţiativa şi i-a ajutat pe săraci, i-a vindecat pe bolnavi şi i-a hrănit pe cei înfometaţi, Isus s-a îngrijit în primul rând să-i instruiască pe discipolii săi să predice (Matei 10:7, 8). De fapt, printre ultimele porunci pe care li le-a dat s-a numărat şi aceasta: „Duceţi-vă deci şi faceţi discipoli din oameni ai tuturor naţiunilor“. — Matei 28:19, 20.

Bineînţeles, predicarea în sine nu va rezolva problemele omenirii. Totuşi, proclamarea veştii bune despre Regatul lui Dumnezeu oamenilor de orice fel îi aduce glorie lui Dumnezeu, deoarece este o activitate prin care se înfăptuieşte voinţa sa şi care le poate aduce foloase veşnice celor ce acceptă mesajul divin (Ioan 17:3; 1 Timotei 2:3, 4). De ce să nu le acordaţi atenţie Martorilor lui Iehova data viitoare când vă vor vizita? Ei vă vor aduce un dar spiritual. În plus, ei ştiu că acesta este cel mai bun mod de a vă dărui ceva.

[Legenda fotografiilor de la pagina 6]

Există multe modalităţi prin care putem dovedi că ne interesăm de alţii

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Predicarea veştii bune îi este plăcută lui Dumnezeu şi le poate aduce foloase veşnice oamenilor