Relatare autobiografică

Găsesc alinare în a le sluji altora

RELATARE DE JULIÁN ARIAS

În 1988, când aveam 40 de ani, pe plan profesional viitorul meu părea sigur. Eram directorul regional al unei companii multinaţionale. Compania îmi oferise o maşină de lux, un salariu foarte bun şi un birou luxos în centrul Madridului. În plus, compania lăsase să se înţeleagă că urma să devin director naţional. Nici nu-mi închipuiam că viaţa avea să mi se schimbe radical.

ÎNTR-O zi din acel an, medicul meu mi-a dat o veste cutremurătoare: aveam scleroză în plăci, o boală incurabilă. Eram distrus. Mai târziu, m-am îngrozit când am citit ce efecte poate avea scleroza în plăci asupra unei persoane. * Era ca şi cum proverbiala sabie a lui Damocles avea să atârne deasupra capului meu pentru tot restul vieţii. Oare cum aveam să mă îngrijesc de soţia mea, Milagros, şi de fiul meu de trei ani, Ismael? Cum urma să facem faţă situaţiei? În timp ce încă bâjbâiam în căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, am mai primit o lovitură.

După aproximativ o lună de când medicul mi-a vorbit despre boală, şeful meu m-a chemat în biroul său şi mi-a spus că în companie era nevoie de oameni cu o „imagine bună“. Iar cineva care avea o boală degenerativă — chiar dacă era în primele faze — nu oferea o asemenea imagine. Prin urmare, chiar în acel moment, şeful m-a concediat. Cariera mea laică luase sfârşit!

 În faţa membrilor familiei, m-am străduit să fiu tare, însă îmi doream nespus de mult să fiu singur şi să meditez la noua situaţie în care mă aflam şi la viitorul meu. M-am luptat cu o stare de depresie, care se accentua. Ceea ce mă durea cel mai tare era că peste noapte devenisem inutil în ochii celor din companie.

Găsesc putere în slăbiciune

Din fericire, în aceste momente sumbre, am putut să mă bazez pe câteva surse de putere. Cu 20 de ani în urmă devenisem Martor al lui Iehova. Prin urmare, m-am rugat lui Iehova vorbindu-i în mod sincer despre sentimentele mele şi despre temerile cu privire la viitor. Soţia mea, care îmi împărtăşeşte credinţa, a fost un puternic stâlp de sprijin. Am primit de asemenea încurajare şi ajutor de la unii prieteni apropiaţi a căror bunătate şi compasiune s-au dovedit a fi de mare preţ. — Proverbele 17:17.

M-a ajutat şi sentimentul responsabilităţii faţă de alţii. Doream să-i dau o bună educaţie fiului meu, să mă joc cu el şi să-l instruiesc în lucrarea de predicare. Aşadar, nu puteam să mă las pradă disperării. Mai mult decât atât, slujeam ca bătrân într-o congregaţie a Martorilor lui Iehova, iar fraţii şi surorile mele de credinţă aveau nevoie de sprijinul meu. Dacă lăsam ca suferinţa să îmi submineze credinţa, ce exemplu le ofeream altora?

În mod inevitabil, viaţa mea s-a schimbat pe plan fizic şi economic — în anumite privinţe s-a înrăutăţit, dar în altele, s-a îmbunătăţit. L-am auzit odată pe un medic spunând: „Boala nu-l distruge pe om; mai degrabă, îl schimbă“. Şi eu însumi am văzut că nu toate aceste schimbări sunt negative.

În primul rând, ‘spinul din carne’ m-a ajutat să înţeleg mai bine problemele de sănătate ale altora şi să manifest empatie (2 Corinteni 12:7). Am înţeles mai mult ca oricând cuvintele din Proverbele 3:5: „Încrede-te în DOMNUL din toată inima ta şi nu te sprijini pe înţelepciunea ta“. Mai presus de orice, noua situaţie în care mă aflam m-a învăţat ce contează cel mai mult în viaţă şi ce anume îţi oferă adevărata satisfacţie şi sentimentul propriei valori. Existau încă multe lucruri pe care le puteam face în organizaţia lui Iehova. Mi-am dat seama cât de adevărate sunt cuvintele lui Isus: „Este mai multă fericire în a da decât în a primi“. — Faptele 20:35.

O viaţă nouă

La scurt timp după ce mi s-a pus diagnosticul, am fost invitat împreună cu alţi voluntari creştini la un seminar în Madrid pentru a fi instruiţi în vederea promovării colaborării între medici şi pacienţii Martori. Mai târziu, aceşti voluntari au fost organizaţi în comitete de asistenţă sanitară. Pentru mine, acest seminar a venit exact la momentul potrivit. Am descoperit o carieră mai bună, una care avea să-mi aducă mult mai multă satisfacţie decât orice loc de muncă în domeniul comercial.

La seminar am aflat că rolul comitetelor de asistenţă sanitară recent formate era acela de a merge la spitale, de a discuta cu medicii şi de a organiza prezentări de materiale de specialitate pentru cadrele medicale, toate acestea în scopul promovării colaborării şi preîntâmpinării confruntărilor. Comitetele îi ajută pe Martori să găsească medici care sunt dispuşi să efectueze operaţii fără să recurgă la transfuzii de sânge. Desigur, neavând pregătire în domeniu, a trebuit să învăţ foarte mulţi termeni medicali şi, de asemenea, foarte multe lucruri despre etica medicală şi organizarea spitalelor. Totuşi, după acel seminar, m-am întors acasă alt om. Mă aştepta o activitate interesantă care mă entuziasma foarte mult.

 Vizitele la spitale: o sursă de satisfacţie

Chiar dacă această boală nemiloasă mă măcina încetul cu încetul, am primit din ce în ce mai multe responsabilităţi ca membru al comitetului de asistenţă sanitară. Mi s-a dat o pensie de invaliditate; fiind acum pensionat aveam timp să fac vizite la spitale. Deşi, din când în când, s-a întâmplat să fiu şi dezamăgit, în general aceste vizite s-au dovedit mai uşoare decât credeam şi mi-au adus mai multă satisfacţie decât mă aşteptam. În prezent sunt imobilizat într-un scaun cu rotile, însă acesta nu este un impediment major, deoarece sunt însoţit întotdeauna de un coleg din comitetul de asistenţă sanitară. În plus, medicii sunt obişnuiţi să vorbească cu oameni care sunt în scaune cu rotile, şi uneori se pare că ascultă cu mai mult respect când văd eforturile pe care le fac pentru a-i vizita.

În ultimii zece ani, am luat legătura cu sute de medici. Unii au fost dispuşi să ne ajute de la bun început. Dr. Juan Duarte — un chirurg cardiolog din Madrid care se mândreşte cu faptul că respectă conştiinţa pacientului — şi-a oferit imediat serviciile. Până acum el a efectuat peste 200 de operaţii fără transfuzii pacienţilor Martori din multe zone ale Spaniei. De-a lungul anilor, tot mai mulţi medici au început să opereze fără să administreze transfuzii de sânge. La aceasta au contribuit şi vizitele noastre făcute cu regularitate, dar şi progresele în medicină, precum şi rezultatele excelente obţinute în chirurgia fără transfuzii. Şi suntem convinşi că Iehova ne-a binecuvântat eforturile.

Am fost încurajat în special de reacţia unor chirurgi cardiologi specialişti în chirurgia infantilă. Timp de doi ani am vizitat o echipă alcătuită din doi chirurgi şi câţiva anestezişti. Le-am pus la dispoziţie literatură medicală care explica cum procedează alţi medici în acest domeniu. Eforturile noastre au fost răsplătite în 1999 la Conferinţa Medicală pe tema Chirurgiei Cardiovasculare Infantile. Cei doi chirurgi — sub îndrumarea competentă a unui chirurg din Anglia, care colabora şi el cu Martorii lui Iehova —, i-au făcut o operaţie foarte dificilă bebeluşului unor Martori a cărui valvă aortică necesita anumite modificări. * M-am bucurat împreună cu părinţii copilului când unul dintre chirurgi a ieşit din sala de operaţie ca să ne anunţe că operaţia reuşise şi că fusese respectată conştiinţa familiei. În prezent, pentru cei doi medici este ceva obişnuit să accepte pacienţi Martori din toată Spania.

Ceea ce îmi aduce cu adevărat satisfacţie în aceste cazuri este gândul că îmi pot ajuta fraţii de credinţă. De obicei, ei apelează la un comitet de asistenţă sanitară când se află într-una dintre cele mai grele situaţii din viaţa lor. Îi aşteaptă o operaţie, iar medicii de la spitalul unde au mers fie nu sunt dispuşi, fie nu pot să-i opereze fără transfuzii de sânge. Însă când află că în Madrid există chirurgi din toate ramurile medicinei dispuşi să colaboreze cu noi, fraţii simt o mare uşurare. Am văzut cum unui frate i s-a luminat deodată faţa pentru simplul motiv că am venit să fim alături de el la spital.

 În lumea judecătorilor şi a eticii medicale

În ultimii ani, membrii comitetelor de asistenţă sanitară i-au vizitat şi pe unii judecători. Cu ocazia acestor vizite, ei le-au oferit publicaţia intitulată Family Care and Medical Management for Jehovah’s Witnesses (Îngrijirea familiei şi tratamente medicale pentru Martorii lui Iehova), care a fost special pregătită pentru a-i informa despre poziţia noastră cu privire la sânge şi despre existenţa unor alternative medicale la transfuzia de sânge. În Spania, aceste vizite erau foarte necesare, deoarece într-o anumită perioadă devenise cât se poate de obişnuit ca judecătorii să-i autorizeze pe medici să efectueze transfuzii împotriva dorinţei pacientului.

Birourile judecătorilor sunt impunătoare; la prima mea vizită, m-am simţit neînsemnat în timp ce mergeam pe coridoarele tribunalului în scaunul meu cu rotile. Din nefericire, am avut şi un mic accident şi am căzut din scaun în genunchi. Câţiva judecători şi avocaţi care au fost martori la acest incident mi-au sărit în ajutor cu multă amabilitate, însă eu m-am simţit penibil.

Deşi judecătorii nu ştiau sigur de ce îi vizitam, majoritatea ne-au tratat cu bunăvoinţă. Primul judecător cu care am stat de vorbă se gândise deja la poziţia noastră şi a spus că i-ar face plăcere să discute cu noi mai pe larg. La următoarea noastră vizită, el însuşi mi-a împins scaunul cu rotile până în biroul său şi ne-a ascultat cu atenţie. Rezultatele bune obţinute în urma acestei prime vizite ne-au încurajat pe mine şi pe însoţitorii mei să ne învingem temerile; în scurt timp, am văzut şi alte rezultate excelente.

Pe parcursul aceluiaşi an, i-am lăsat publicaţia Family Care încă unui judecător, care ne-a primit cu amabilitate şi ne-a promis că va parcurge materialul. I-am lăsat numărul meu de telefon în caz că dorea să ne contacteze când se ivea o situaţie specială. Două săptămâni mai târziu, el m-a sunat şi mi-a spus că un chirurg de la un spital din localitate i-a cerut să autorizeze efectuarea unei transfuzii pentru o pacientă Martoră care trebuia să fie operată. Judecătorul ne-a spus că avea nevoie de ajutorul nostru pentru a găsi o soluţie prin care să fie respectată dorinţa Martorei de a nu primi sânge. Am găsit imediat un alt spital, unde chirurgii au efectuat cu succes operaţia fără să utilizeze sânge. Judecătorul a fost încântat când a auzit cum se rezolvase situaţia şi ne-a asigurat că şi pe viitor va căuta soluţii similare.

În timpul vizitelor pe care le-am făcut la spitale, s-a pus deseori problema eticii medicale, întrucât noi dorim ca medicii să ţină cont de drepturile  şi de conştiinţa pacientului. Conducerea unui spital din Madrid, ai cărui medici colaborează cu noi, a organizat un curs pe tema eticii la care am fost invitat să particip. La acest curs, am avut prilejul să le prezint multor specialişti din acest domeniu punctul nostru de vedere bazat pe Biblie. De asemenea, cursul m-a ajutat să înţeleg multele decizii dificile pe care le au de luat medicii.

Unul dintre instructorii de la acest curs, renumitul profesor Diego Gracia organizează periodic un curs avansat de etică pentru medicii spanioli şi susţine cu fermitate dreptul nostru la consimţământul în cunoştinţă de cauză în privinţa transfuziilor de sânge. * Dată fiind colaborarea noastră permanentă cu profesorul Gracia, câţiva reprezentanţi de la filiala Martorilor lui Iehova din Spania au fost invitaţi să explice poziţia Martorilor înaintea studenţilor profesorului Gracia care fac studii postuniversitare, unii dintre aceştia fiind cotaţi printre cei mai buni medici din ţară.

Înfruntând realitatea

Desigur, această lucrare în folosul colaboratorilor în credinţă care-mi aduce multă satisfacţie nu rezolvă toate problemele mele personale. Boala evoluează fără încetare. Din fericire, însă, mintea-mi este încă ageră. Datorită soţiei şi fiului meu, care nu se plâng niciodată, pot încă să-mi îndeplinesc responsabilităţile. Fără ajutorul şi sprijinul lor, mi-ar fi imposibil să reuşesc. Nu pot nici măcar să-mi închei nasturii de la pantaloni sau să mă îmbrac cu paltonul. Îmi place foarte mult să merg în predicare în fiecare sâmbătă cu fiul meu, Ismael. El mă conduce în scaunul meu cu rotile, astfel încât pot să vorbesc cu fiecare locatar. În plus, pot încă să-mi îndeplinesc responsabilităţile ca bătrân de congregaţie.

În ultimii 12 ani am trăit momente traumatizante. Uneori faptul de a vedea cum infirmitatea de care sufăr îi afectează pe membrii familiei mele mi-a produs mai multă durere decât boala în sine. Ştiu că suferă, chiar dacă nu o spun. Nu demult, în decurs de un an soacra mea şi tatăl meu au murit. În acelaşi an, nu am putut să mă mai deplasez fără scaunul cu rotile. Tata, care locuia la noi, a murit de o altă boală degenerativă. Milagros, care l-a îngrijit, s-a simţit de parcă vedea ce se va întâmpla cu mine în viitor.

Privind partea pozitivă a lucrurilor însă, pot spune că familia noastră este unită. Facem faţă problemelor împreună. În ce mă priveşte, am schimbat un fotoliu de director cu un scaun cu rotile, dar viaţa mea este, de fapt, mai bună acum, deoarece o folosesc în mod deplin pentru a le sluji altora. Dăruirea poate alina suferinţa, iar Iehova îşi ţine într-adevăr promisiunea întărindu-ne în momentele grele. Pot spune din toată inima la fel ca Pavel: „Pentru toate lucrurile am forţă prin cel care îmi dă putere“. — Filipeni 4:13.

[Note de subsol]

[Chenarul de la pagina 24]

Punctul de vedere al soţiei

Pentru o soţie, viaţa alături de un partener care suferă de scleroză în plăci este grea — pe plan mintal, afectiv şi fizic. Trebuie să fiu rezonabilă în ceea ce îmi propun să fac şi să fiu gata să-mi alung din minte îngrijorările inutile cu privire la viitor (Matei 6:34). Totuşi, suferinţa din viaţă poate scoate la iveală ce e mai frumos în om. Căsnicia noastră este mai puternică decât înainte, iar relaţiile mele cu Iehova sunt mai strânse. M-au întărit foarte mult şi relatările autobiografice ale unor fraţi şi surori aflaţi în împrejurări similare. Simt şi eu satisfacţia pe care o are Julián în urma serviciului preţios pe care îl desfăşoară în folosul fraţilor, şi am constatat că Iehova nu ne părăseşte niciodată, chiar dacă fiecare zi ne poate aduce o nouă încercare.

[Chenarul de la pagina 24]

Punctul de vedere al fiului

Prin perseverenţa şi spiritul lui optimist, tata este un exemplu excelent pentru mine; mă simt util când îl ajut să se deplaseze cu scaunul cu rotile. Ştiu că nu pot să fac întotdeauna ceea ce aş vrea să fac. Acum sunt adolescent, însă când o să fiu mai mare, mi-ar plăcea să slujesc ca membru al comitetului de asistenţă sanitară. Ştiu că Biblia promite că suferinţa este temporară; de asemenea, ştiu că mulţi fraţi şi surori suferă mai mult decât noi.

[Legenda fotografiei de la pagina 22]

Soţia mea este un adevărat sprijin pentru mine

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Discutând cu Dr. Juan Duarte, chirurg cardiolog

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Fiul meu şi cu mine ne bucurăm să lucrăm împreună în minister