Să ne însuşim arta de a fi plini de tact

PEGGY a observat că fiul ei i-a vorbit cu asprime fratelui său mai mic. „Eşti sigur că acesta era cel mai bun mod de a-i vorbi fratelui tău?“, l-a întrebat ea. „Uite cât e de supărat!“ De ce i-a spus ea aceste lucruri? Peggy a încercat să-l înveţe pe fiul ei arta de a acţiona plin de tact şi de a manifesta consideraţie faţă de sentimentele altora.

Apostolul Pavel l-a încurajat pe Timotei, însoţitorul său mai tânăr, să fie „blajin [sau „plin de tact“] faţă de toţi“. Procedând astfel, Timotei nu ar fi călcat peste sentimentele altora (2 Timotei 2:24). Însă ce este tactul? Cum putem face îmbunătăţiri în această privinţă? Cum îi puteţi ajuta pe alţii să cultive această artă?

Ce este tactul?

Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte tactul drept „facultatea de a judeca o situaţie dificilă rapid şi cu fineţe, care determină o comportare corectă, delicată şi adecvată“. Iniţial, termenul făcea referire la simţul tactil. Aşa cum degetele sensibile simt dacă ceva este lipicios, moale, neted, fierbinte sau acoperit cu pilozităţi, o persoană plină de tact discerne sentimentele altora şi efectul pe care cuvintele sau acţiunile sale îl au asupra lor. Pentru a face aceasta nu este suficient să ai o anumită deprindere, trebuie şi să doreşti cu sinceritate să nu îi răneşti pe alţii.

În relatarea biblică despre Ghehazi, slujitorul lui Elisei, găsim un exemplu de lipsă de tact. Având nevoie de mângâiere, o femeie sunamită al cărei fiu tocmai murise în braţele ei a venit la Elisei. Când a fost întrebată dacă totul era bine, ea a răspuns: „Bine“. Însă când a ajuns la profet, „Ghehazi s-a apropiat s-o dea înapoi“. Dar Elisei i-a spus: „Las-o, căci sufletul ei este tare amărât“. — 2 Împăraţi 4:17–20, 25–27.

Cum a putut Ghehazi să acţioneze într-un mod atât de nesăbuit şi lipsit de tact? E adevărat că femeia nu şi-a dezvăluit sentimentele când a fost întrebată. Dar nu-i aşa că majoritatea oamenilor nu se destăinuiesc chiar oricui? Totuşi, sentimentele ei erau oarecum vizibile. Se pare că Elisei le-a observat; Ghehazi însă nu le-a observat sau a preferat să le ignore. Acest exemplu arată o cauză obişnuită a lipsei de tact. Când cineva este prea preocupat de importanţa îndatoririlor sale poate foarte uşor să nu observe sau să nu-i pese de necesităţile celor cu care vine în contact. El se aseamănă mult cu acel şofer de autobuz care era atât de preocupat să ajungă la timp, încât nici măcar nu a oprit să-i ia pe călători.

Dacă vrem să nu fim lipsiţi de tact ca Ghehazi, trebuie să ne străduim să fim amabili cu alţii, deoarece nu ştim ce sentimente îi încearcă în realitate. Trebuie să fim întotdeauna atenţi la lucrurile care dezvăluie sentimentele unei persoane şi să fim prompţi în a-i adresa un cuvânt amabil sau a face un gest de amabilitate. Cum puteţi face îmbunătăţiri în această privinţă?

Înţelegeţi sentimentele altora

Isus reuşea într-un mod remarcabil să discearnă sentimentele oamenilor şi să găsească cea mai bună modalitate de a-i trata cu bunătate. Odată, el lua masa în casa lui Simon, un fariseu, iar o femeie „cunoscută în oraş ca păcătoasă“ s-a apropiat de el. Nici ea nu a rostit nici un  cuvânt, însă acţiunile ei vorbeau de la sine. Ea „a adus un vas de alabastru cu ulei parfumat şi, aşezându-se în spate, la picioarele lui [Isus], plângea şi a început să-i ude picioarele cu lacrimile ei şi i le ştergea cu părul capului ei. De asemenea, îi săruta cu tandreţe picioarele şi i le ungea cu ulei parfumat“. Isus a înţeles semnificaţia acestor gesturi. Şi, chiar dacă Simon nu a zis nimic, Isus şi-a dat seama ce-şi spunea în sinea lui: „Omul acesta, dacă ar fi profet, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care îl atinge, că este o păcătoasă“. — Luca 7:37–39.

Vă puteţi imagina cât rău s-ar fi produs dacă Isus ar fi respins-o pe acea femeie sau dacă i-ar fi spus lui Simon: „Om ignorant ce eşti! Nu vezi că se căieşte?“ În loc să procedeze aşa, Isus, plin de tact, i-a spus lui Simon o ilustrare despre un bărbat care i-a iertat unui om o mare datorie, iar altuia o datorie mult mai mică. „Care dintre ei îl va iubi deci mai mult?“, a întrebat Isus. Astfel, în loc să lase impresia că îl condamnă pe Simon, Isus a putut să-l laude pentru răspunsul său corect. Apoi, plin de bunătate, l-a ajutat pe Simon să observe numeroasele gesturi care dezvăluiau adevăratele sentimente ale femeii şi manifestările căinţei ei. Isus s-a adresat după aceea femeii şi, plin de amabilitate, a arătat că i-a înţeles sentimentele. El i-a spus că păcatele îi erau iertate şi a adăugat: „Credinţa ta te-a salvat; du-te în pace“. Cât de mult trebuie să-i fi întărit acele cuvinte pline de tact hotărârea de a face ceea ce este corect (Luca 7:40–50)! Isus a reuşit să manifeste tact deoarece a observat sentimentele oamenilor şi a reacţionat cu compasiune.

Aşa cum Isus l-a ajutat pe Simon, şi noi putem învăţa limbajul tacit al sentimentelor şi apoi îi putem ajuta pe alţii să-l înţeleagă. Miniştrii cu experienţă îi pot uneori învăţa pe cei mai noi să aplice această artă în ministerul creştin. După o vizită pe care o efectuează în lucrarea de predicare a veştii bune, ei pot discuta despre anumite indicii ce dezvăluie sentimentele persoanelor pe care le-au întâlnit. Era persoana timidă, sceptică, iritată sau ocupată? Care ar fi metoda cea mai amabilă de a o ajuta? De asemenea, bătrânii îi pot ajuta pe fraţii şi pe surorile care în mod lipsit de tact s-au jignit unii pe alţii. Ajutaţi-l pe fiecare să înţeleagă sentimentele celeilalte persoane. Se simte ea insultată, ignorată sau înţeleasă greşit? Cum ar putea-o ajuta un gest de bunătate să se simtă mai bine?

Părinţii ar trebui să-i ajute pe copii să cultive compasiune, întrucât aceasta îi va stimula să manifeste tact. Fiul lui Peggy, menţionat la început, a observat că fratele său s-a făcut roşu la faţă, s-a bosumflat, iar ochii i s-au umplut de lacrimi; el a înţeles că fratele său mai mic suferea. Aşa cum sperase şi mama lui, i-a părut rău şi s-a hotărât să facă schimbări. Amândoi băieţii au pus în practică lucrurile învăţate în copilărie, iar după mai mulţi ani au devenit păstori eficienţi în congregaţia creştină şi au avut succes în lucrarea de facere de discipoli.

Arătaţi că înţelegeţi

Tactul este deosebit de important când ai o nemulţumire cu privire la cineva, deoarece poţi foarte uşor să-i calci în picioare demnitatea. Mai întâi, este potrivit să lauzi persoana respectivă pentru un anumit lucru. În loc să o critici, concentrează-te asupra problemei. Explică-i efectul pe care acţiunile ei îl au asupra ta şi ce schimbări ai dori să facă. Apoi fii dispus să asculţi. Este posibil ca tu să fi înţeles greşit acea persoană.

Oamenilor le place să vadă că le-aţi înţeles punctul de vedere chiar dacă nu sunteţi de acord cu ei. Isus a vorbit plin de tact, arătând că a înţeles neliniştea Martei. Iată ce a spus el:  „Marta, Marta, tu te îngrijorezi şi te agiţi pentru multe lucruri“ (Luca 10:41). În mod asemănător, când o persoană vă vorbeşte despre o problemă, în loc să oferiţi o soluţie înainte să ascultaţi şi să aflaţi cum stau lucrurile, o metodă plină de tact prin care arătaţi că înţelegeţi prin ce trece ea este aceea de a repeta cu propriile cuvinte în ce constă problema sau nemulţumirea. Aceasta este o metodă plină de bunătate de a demonstra că înţelegeţi situaţia.

Fiţi atenţi la ce nu trebuie să spuneţi

Când regina Estera a vrut să-l roage pe soţul ei să împiedice realizarea complotului lui Haman împotriva evreilor, plină de tact, ea a făcut în aşa fel încât regele să fie într-o bună dispoziţie. Numai atunci a adus în discuţie acea chestiune delicată. De asemenea, este util să observăm ce nu a spus ea. Cu tact, Estera a evitat să amintească ceva despre partea de vină pe care soţul ei o avea cu privire la acel plan odios. — Estera 5:1–8; 7:1, 2; 8:5.

În mod similar, când vizitaţi soţul necredincios al unei surori, în loc să-i arătaţi imediat ce spune Biblia, începeţi prin a-l întreba plini de tact ce lucruri îl pasionează. Când cineva străin vine la Sala Regatului îmbrăcat într-o ţinută lejeră sau când un membru al congregaţiei se întoarce după o lungă absenţă, primiţi-l cu căldură, în loc să faceţi observaţii cu privire la îmbrăcămintea lui sau la absenţa sa îndelungată. Iar când remarcaţi că o persoană nou-interesată are un punct de vedere incorect, poate că cel mai bine ar fi să nu o corectaţi imediat (Ioan 16:12). Tactul înseamnă şi să ţinem cont de ceea ce nu trebuie spus, aceasta fiind o dovadă de bunătate.

Vorbirea care vindecă

Învăţând arta de a vorbi cu tact veţi putea să vă bucuraţi de relaţii paşnice cu alţii, chiar şi atunci când cineva vă atribuie motivaţii greşite sau nutreşte resentimente faţă de voi. De exemplu, când bărbaţii lui Efraim „au avut o mare ceartă“ cu Ghedeon, acesta le-a explicat plin de tact ce se întâmplase în realitate şi i-a lăudat pe efraimiţi cu sinceritate pentru realizările lor. El a manifestat tact recunoscând motivul pentru care erau supăraţi, iar modestia lui i-a făcut să se simtă mai bine. — Judecătorii 8:1–3; Proverbele 16:24.

Încercaţi întotdeauna să discerneţi modul în care cuvintele voastre se răsfrâng asupra altora. Dacă vă străduiţi să fiţi plini de tact, veţi putea avea parte de bucuria descrisă la Proverbele 15:23: „Omul are bucurie să dea un răspuns cu gura lui; şi ce bun este un cuvânt spus la timpul potrivit!“

[Legenda fotografiei de la pagina 31]

Miniştrii creştini cu experienţă îi pot învăţa pe cei mai noi să manifeste tact

[Legenda fotografiei de la pagina 31]

Părinţii îşi pot ajuta copiii să manifeste empatie