Salt la conţinut

Salt la cuprins

Multe întrebări, puţine răspunsuri satisfăcătoare

Multe întrebări, puţine răspunsuri satisfăcătoare

Multe întrebări, puţine răspunsuri satisfăcătoare

LA 1 noiembrie 1755, în dimineaţa Zilei Tuturor Sfinţilor, un mare cutremur a zguduit oraşul Lisabona, în timp ce majoritatea locuitorilor erau la biserică. Mii de clădiri s-au prăbuşit, făcând zeci de mii de victime.

La scurt timp după această tragedie, scriitorul francez Voltaire a publicat Poème sur le désastre de Lisbonne (Poem despre dezastrul de la Lisabona), în care a combătut ideea potrivit căreia dezastrul ar fi fost o pedeapsă divină pentru păcatele oamenilor. Susţinând că omul nu are capacitatea de a înţelege şi de a explica astfel de calamităţi, Voltaire a scris:

Natura-i fără grai, nu poate răspunde;

E necesar un Dumnezeu omului să-i cuvânte.

Cu certitudine, Voltaire nu a fost primul care şi-a pus întrebări despre Dumnezeu. De-a lungul istoriei, tragediile şi dezastrele au dat naştere la întrebări în mintea oamenilor. Cu mii de ani în urmă, patriarhul Iov, care îşi pierduse în moarte toţi copiii şi suferea cumplit din cauza unei boli îngrozitoare, a întrebat: „De ce mai dă [Dumnezeu] lumină celui aflat în necaz şi viaţă celor ce au sufletul amar?“ (Iov 3:20, NW). În prezent, mulţi se întreabă cum poate un Dumnezeu bun şi iubitor să rămână indiferent la atâta suferinţă şi nedreptate.

Realitatea crudă a foametei, a războaielor, a bolilor şi a morţii îi face pe mulţi să respingă complet ideea unui Creator căruia îi pasă de oameni. Un filozof ateu a făcut următoarea remarcă: „Nimic nu poate justifica faptul că Dumnezeu permite ca un copil să sufere, . . . decât dacă, bineînţeles, el nu există“. Tragediile, precum Holocaustul din timpul celui de-al doilea război mondial, i-au făcut pe mulţi să tragă concluzii asemănătoare. Observaţi ce comentariu a făcut un scriitor evreu într-un buletin: „Cea mai simplă explicaţie pentru cele petrecute la Auschwitz este că nu există un Dumnezeu care să intervină în treburile oamenilor“. Potrivit unui sondaj efectuat în 1997 în Franţa, o ţară în care religia predominantă este cea catolică, circa 40% din oameni pun la îndoială existenţa lui Dumnezeu din cauza genocidurilor, precum cel ce a avut loc în Rwanda în 1994.

O piedică în calea credinţei?

De ce nu intervine Dumnezeu pentru a împiedica aceste tragedii? Un cronicar catolic susţine că pentru mulţi această chestiune este „o mare piedică în calea credinţei“. El pune această întrebare: „Este oare posibil să credem într-un Dumnezeu care priveşte neputincios cum milioane de oameni nevinovaţi mor şi cum populaţii întregi de pe glob sunt masacrate şi nu face nimic pentru a împiedica aceste lucruri?“

Într-un editorial apărut în ziarul catolic La Croix se face un comentariu asemănător: „Indiferent că e vorba de tragedii ale istoriei, de drame tehnologice, de dezastre naturale, de crime organizate sau de moartea unei persoane dragi, oamenii îşi ridică îngroziţi ochii spre cer. Unde este Dumnezeu? Ei cer un răspuns. Nu este el oare Marele Indiferent, Marele Absent?“

În scrisoarea sa apostolică Salvifici Doloris, din 1984, papa Ioan Paul al II-lea a analizat această chestiune. Iată ce a scris el: „Deşi existenţa lumii deschide, figurativ vorbind, ochii sufletului uman ca să perceapă existenţa lui Dumnezeu, precum şi înţelepciunea, puterea şi măreţia sa, răul şi suferinţa par să întunece această imagine, uneori în mod complet, îndeosebi când vedem drama zilnică a atâtor oameni care suferă pe nedrept şi când vedem atât de multe nelegiuiri nepedepsite în mod corespunzător“.

Ar putea fi existenţa unui Dumnezeu plin de iubire şi atotputernic, aşa cum este el prezentat în Biblie, compatibilă cu amploarea pe care a luat-o suferinţa umană? Intervine Dumnezeu pentru a împiedica tragediile ce pot avea loc la nivel individual sau colectiv? Face el ceva pentru noi în prezent? Există, cum a spus Voltaire, ‘un Dumnezeu care să-i cuvânte omului’ şi să răspundă la aceste întrebări? Vă rugăm să citiţi articolul următor pentru a afla răspunsul.

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 3]

Distrugerea oraşului Lisabona în 1755 l-a îndemnat pe Voltaire să susţină că omul nu are capacitatea de a înţelege astfel de calamităţi

[Provenienţa ilustraţiilor]

Voltaire: Din cartea Great Men and Famous Women; Lisbon: J.P. Le Bas, Praça da Patriarcal depois do terramoto de 1755. Foto: Museu da Cidade/Lisboa

[Legenda fotografiei de la pagina 4]

Mulţi pun la îndoială existenţa lui Dumnezeu deoarece văd rezultatele tragice ale genocidurilor, cum a fost şi cel din Rwanda

[Provenienţa fotografiei]

AFP PHOTO

[Provenienţa fotografiei de la pagina 2]

COPERTA, copii: USHMM, prin amabilitatea Main Commission for the Prosecution of the Crimes against the Polish Nation