Relatare autobiografică

Din tinereţe am fost învăţat de Iehova

RELATARE DE RICHARD ABRAHAMSON

„Dumnezeule, Tu m-ai învăţat din tinereţea mea şi până acum eu am vestit lucrările Tale minunate.“ Daţi-mi voie să vă explic de ce aceste cuvinte din Psalmul 71:17 au o semnificaţie deosebită pentru mine.

ÎN 1924 mama mea, Fannie Abrahamson, a fost vizitată de Studenţii în Biblie, cum se numeau pe timpul acela Martorii lui Iehova. Eu aveam doar un an atunci. Când învăţa adevărurile Bibliei, mama mergea într-un suflet la vecinele ei şi le spunea ce lucruri noi aflase. Ea ne învăţa şi pe noi — pe mine, pe fratele meu şi pe sora mea, care erau mai mari decât mine. Înainte de a învăţa să citesc, am memorat cu ajutorul ei multe versete despre binecuvântările pe care le va aduce Regatul lui Dumnezeu.

La sfârşitul anilor 1920, grupa noastră de Studenţi în Biblie din La Grande, statul Oregon, S.U.A., unde m-am născut şi am copilărit, era formată doar din o mână de femei şi copii. Deşi locuiam într-o regiune izolată, eram vizitaţi o dată sau de două ori pe an de miniştri itineranţi, numiţi pelerini. Ei ţineau cuvântări încurajatoare, mergeau cu noi în ministerul din casă în casă şi manifestau un interes iubitor faţă de copii. Câţiva dintre aceşti fraţi dragi au fost Shield Toutjian, Gene Orrell şi John Booth.

Nimeni din grupa noastră n-a putut să participe în 1931 la congresul din Columbus, Ohio, unde Studenţii în Biblie au adoptat numele de Martori ai lui Iehova. Dar companiile, cum se numeau atunci congregaţiile, precum şi grupele izolate care n-au avut delegaţi la congres au adoptat rezoluţia în luna august a acelui an. Una dintre ele a fost şi mica noastră grupă din La Grande. Apoi, pentru campania din 1933, când s-a distribuit broşura Criza, am memorat o  prezentare biblică şi, pentru prima oară, am depus singur mărturie din casă în casă.

În anii 1930 lucrarea noastră a întâmpinat din ce în ce mai multă opoziţie. Pentru a-i face faţă, companiile au fost grupate în divizii, care ţineau congrese mici şi luau parte o dată sau de două ori pe an la misiuni de predicare, cunoscute sub numele de campanii ale diviziilor. La aceste congrese învăţam metode de predicare, precum şi ce să le spunem cu amabilitate poliţiştilor, dacă aceştia interveneau. Întrucât deseori Martorii erau chemaţi înaintea unui judecător sau a unei instanţe judecătoreşti, repetam câteva instrucţiuni de pe o foaie, numită „Desfăşurarea unui proces“. Acest lucru ne-a ajutat să înfruntăm opoziţia.

Progresez în învăţarea adevărurilor Bibliei

Preţuiam tot mai mult adevărurile Bibliei şi speranţa de a trăi pentru totdeauna pe pământ sub Regatul ceresc al lui Dumnezeu. Pe timpul acela, botezul nu era o cerinţă atât de importantă pentru cei ce nu aveau speranţă cerească (Revelaţia 5:10; 14:1, 3). Cu toate acestea, mi s-a spus că, dacă luasem în inima mea hotărârea de a face voinţa lui Iehova, era potrivit să mă botez. Aşa am şi făcut în august 1933.

Când aveam 12 ani, profesoara mea a observat că eram bun la oratorie şi a sfătuit-o pe mama să-mi caute un meditator de la care să iau ore de oratorie. Mama s-a gândit că lucrul acesta mă va ajuta să-i slujesc mai bine lui Iehova. Prin urmare, timp de un an ea mi-a plătit orele spălând rufele profesoarei de oratorie. Instruirea primită atunci mi-a fost de mare ajutor mai târziu în minister. La 14 ani m-am îmbolnăvit de reumatism articular şi a trebuit să întrerup şcoala mai mult de un an.

În 1939, în regiunea noastră a venit un ministru cu timp integral, pe nume Warren Henschel *. Spiritual vorbind, el a fost ca un frate mai mare pentru mine, luându-mă cu el multe zile în ministerul de teren. Cu ajutorul lui, la scurt timp după aceea am început serviciul de pionier pe perioada vacanţei, o formă temporară de minister cu timp integral. În vara aceea, grupa noastră a devenit companie. Warren a fost numit serv de companie, iar eu am fost numit conducătorul studiului Turnului de veghe. Când Warren a plecat pentru a sluji la Betel, sediul mondial al Martorilor lui Iehova din Brooklyn, New York, eu am devenit serv de companie.

Încep serviciul cu timp integral

Responsabilitatea mai mare pe care o aveam acum ca serv de companie a fost un motiv în plus să încep ministerul regular cu timp integral. Am început acest minister la vârsta de 17 ani, după ce am terminat anul al treilea de liceu. Tata nu împărtăşea convingerile noastre religioase, dar era un om cu principii înalte şi un tată devotat. El ar fi vrut să urmez un liceu bun ca să pot merge la facultate. Dar mi-a spus că, atât timp cât nu trebuia să mă întreţină, eram liber să fac ce voiam. Astfel, la 1 septembrie 1940 am început pionieratul.

 Înainte de a pleca de acasă mama m-a pus să citesc Proverbele 3:5, 6: „Încrede-te în DOMNUL din toată inima ta şi nu te sprijini pe înţelepciunea ta. Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările“. Faptul că mi-am încredinţat întotdeauna viaţa în mâna lui Iehova a fost, într-adevăr, un mare ajutor pentru mine.

La scurt timp după aceea am slujit împreună cu Joe şi Margaret Hart în partea central-nordică a statului Washington. Teritoriul era variat: existau ferme de vite, de oi, rezervaţii de indieni, precum şi multe sate şi orăşele. În primăvara anului 1941 am fost numit serv de companie în congregaţia din Wenatchee, Washington.

La un congres din Walla Walla, Washington, am fost om de ordine şi am stat la intrare pentru a-i întâmpina pe participanţi. La un moment dat am observat un frate tânăr care se străduia fără succes să instaleze difuzorul. I-am sugerat să facem schimb de repartiţii. Când servul de regiune, Albert Hoffman, s-a întors şi a văzut că plecasem de la locul meu, mi-a explicat cu un zâmbet prietenos că este foarte important să nu-mi părăsesc repartiţia decât dacă mi se cere lucrul acesta. De atunci n-am uitat acest sfat.

În august 1941, Martorii lui Iehova au programat un congres mare în St. Louis, Missouri. Soţii Hart au pus o pătură în spatele camionetei lor şi au montat banchete. Nouă pionieri, între care şi eu, au străbătut cei 2 400 de kilometri în acea camionetă. Am făcut aproape o săptămână dus şi tot atât întors. Poliţia a estimat asistenţa maximă la 115 000. Cu toate că cifra reală a fost, probabil, mai mică, asistenţa a depăşit cu siguranţă numărul de 65 000, câţi Martori existau atunci în Statele Unite. Congresul a fost un adevărat banchet spiritual!

Serviciul la Betelul din Brooklyn

Când m-am întors în Wenatchee, am găsit o scrisoare în care mi se cerea să mă prezint la Betelul din Brooklyn. Când am ajuns, în 27 octombrie 1941, am fost condus în biroul fratelui Nathan Knorr, supraveghetorul tipografiei. El mi-a explicat cu amabilitate ce înseamnă viaţa la Betel, subliniind că era important să stau aproape de Iehova pentru a avea succes aici. Apoi am fost repartizat la biroul de expediţie şi am lucrat la sigilarea cutiilor cu literatură.

În 8 ianuarie 1942 a murit Joseph Rutherford, cel care coordonase lucrarea Martorilor lui Iehova din întreaga lume. După cinci zile, membrii consiliului de administraţie al Societăţii l-au ales pe fratele Knorr în locul lui. Când a anunţat familia Betel cu privire la această numire, William Van Amburgh, care era de mult timp secretarul-trezorier al Societăţii, a spus: „Îmi amintesc cum a fost după ce Charles Russell a murit [în 1916], iar Joseph Rutherford l-a înlocuit. Domnul a continuat să îndrume şi să binecuvânteze lucrarea Sa. Sunt convins că lucrarea va progresa cu Nathan  Knorr preşedinte, deoarece aceasta este lucrarea Domnului, nu a oamenilor“.

În februarie 1942 s-a anunţat începerea cursului superior de minister teocratic. La acest curs fraţii de la Betel învăţau cum să facă cercetări pe marginea unor subiecte biblice, cum să-şi organizeze materialul şi cum să-l prezinte. Am progresat repede la acest curs datorită lecţiilor de oratorie pe care le luasem în copilărie.

La scurt timp după aceea am fost repartizat la departamentul pentru serviciu, care supraveghează lucrarea de predicare a Martorilor din Statele Unite. Mai târziu, în acelaşi an, s-a reluat programul de vizitare a companiilor de către miniştri. Cu timpul, aceşti miniştri itineranţi, cărora li se spunea slujitori ai fraţilor, s-au numit supraveghetori de circumscripţie. În vara anului 1942, la Betel s-a organizat un curs pentru acest tip de minister, iar eu am avut privilegiul să mă număr printre cursanţi. Îmi amintesc că fratele Knorr, unul dintre instructori, a subliniat următoarea idee: „Nu încercaţi să fiţi pe placul oamenilor pentru că, până la urmă, n-o să fiţi pe placul nimănui. Fiţi pe placul lui Iehova şi veţi fi pe placul tuturor celor ce-l iubesc pe el“.

Lucrarea itinerantă a fost introdusă în octombrie 1942. Împreună cu alţi fraţi de la Betel luam parte la ea în unele week-end-uri, vizitând congregaţiile aflate pe o rază de 400 de kilometri de oraşul New York. Analizam activitatea de predicare a congregaţiei şi prezenţa la întruniri, ţineam o întrunire cu fraţii cu responsabilităţi în congregaţie, ţineam o cuvântare sau două şi ieşeam în lucrare cu Martorii locali.

În 1944 m-am numărat printre fraţii din departamentul pentru serviciu care au fost trimişi în lucrarea itinerantă pe o perioadă de şase luni. Am slujit în Delaware, Maryland, Pennsylvania şi Virginia. Apoi, alte câteva luni, am vizitat congregaţiile din Connecticut, Massachusetts şi Rhode Island. După ce m-am întors la Betel, am lucrat cu jumătate de normă în departament cu fratele Knorr şi cu secretarul său, Milton Henschel. Atunci am avut ocazia să mă familiarizez cu lucrarea noastră mondială. În perioada aceea am slujit cu jumătate de normă şi la trezorerie sub supravegherea fratelui Van Amburgh şi a asistentului său, Grant Suiter. Apoi, în 1946 am fost numit supraveghetor al mai multor departamente din Betel.

Mari schimbări în viaţa mea

În 1945, când slujeam în lucrarea itinerantă, am cunoscut-o pe Julia Charnauskas din Providence, Rhode Island. La jumătatea lui 1947 ne făceam planuri să ne căsătorim. Îndrăgeam mult serviciul la Betel, dar pe timpul acela nu era posibil să-ţi aduci aici partenerul de căsătorie. Astfel, în ianuarie 1948 am plecat de la Betel şi m-am căsătorit cu Julia (Julie). Am găsit un serviciu cu jumătate de normă la un supermarket din Providence şi am început amândoi pionieratul.

În septembrie 1949 am fost invitat în lucrarea de circumscripţie în nord-estul statului Wisconsin. A fost o mare schimbare pentru Julie şi pentru mine să predicăm mai ales în orăşele şi în zone rurale cu ferme de lapte. Iernile erau lungi şi geroase, cu ninsori abundente săptămâni la rând şi cu temperaturi sub zero grade. Noi nu aveam maşină. Cu toate acestea, întotdeauna ne ducea cineva cu maşina de la o congregaţie la alta.

La scurt timp după ce am început lucrarea de circumscripţie, am organizat un congres de circumscripţie. Mi-aduc aminte că am verificat totul cu mare atenţie ca să mă asigur că nu existau probleme, ceea ce i-a făcut pe unii să-şi cam piardă răbdarea. Supraveghetorul de district, Nicholas Kovalak, mi-a explicat cu amabilitate că fraţii locali erau obişnuiţi să facă lucrurile în felul lor şi că nu era nevoie să supraveghez orice mişcare. Sfatul lui mi-a fost de mare ajutor în îndeplinirea multor responsabilităţi ulterioare.

 În 1950 am primit temporar însărcinarea de a supraveghea cazarea delegaţilor la primul nostru mare congres de pe Yankee Stadium, din oraşul New York. Congresul a fost minunat de la început până la sfârşit. Au venit delegaţi din 67 de ţări, iar asistenţa maximă a fost de 123 707 persoane! După congres, eu şi Julie am continuat ministerul itinerant. Am fost foarte fericiţi în lucrarea de circumscripţie. Simţeam totuşi nevoia de a face mai mult. De aceea, în fiecare an completam o cerere atât pentru serviciul la Betel, cât şi pentru serviciul misionar. În 1952 am avut marea plăcere de a fi invitaţi să urmăm cursurile celei de-a 20-a clase a Şcolii Biblice Galaad a Societăţii Watchtower, unde am fost instruiţi pentru lucrarea misionară.

Serviciul în străinătate

În 1953, după absolvire, am fost repartizaţi în Marea Britanie. Aici am slujit ca supraveghetor de district în sudul Angliei. După mai puţin de un an, în care eu şi Julie ne-am simţit foarte bine, am fost surprinşi să primim o nouă repartiţie în Danemarca. Aici era nevoie de un nou coordonator de filială. Întrucât mă aflam în Anglia, aproape de Danemarca, şi primisem la Brooklyn instruirea necesară, am fost trimis să dau o mână de ajutor. Am luat feribotul până în Olanda, iar de acolo am mers cu trenul până în Copenhaga, capitala Danemarcei. Am ajuns la 9 august 1954.

Una dintre probleme era că anumiţi fraţi cu răspundere nu respectau îndrumările de la sediul mondial din Brooklyn. De asemenea, trei din cele patru persoane care traduceau publicaţiile noastre în daneză au părăsit Betelul şi, în cele din urmă, s-au dezasociat. Dar Iehova  a răspuns la rugăciunile noastre. Doi pionieri, Jørgen şi Anna Larsen, care lucraseră cu jumătate de normă ca traducători, au acceptat să lucreze cu normă întreagă. Astfel, revistele noastre în daneză au apărut fără nici o întrerupere. Soţii Larsen slujesc şi acum la Betelul din Danemarca, iar Jørgen este coordonatorul Comitetului de Filială.

O adevărată sursă de încurajare în acei ani de început au fost vizitele regulate ale fratelui Knorr. El îşi făcea timp să stea cu noi şi să ne povestească diverse experienţe din care înţelegeam cum să rezolvăm unele probleme. În 1955, în timpul unei vizite, s-a hotărât construirea unei noi clădiri de filială cu tipografie, unde să se tipărească revistele în daneză. S-a cumpărat un teren într-un cartier din nordul oraşului Copenhaga, iar în vara lui 1957 ne-am mutat într-o clădire nouă. Harry Johnson, care venise de puţin timp în Danemarca împreună cu soţia sa, Karin, după ce absolviseră a 26-a clasă a Galaadului, ne-a ajutat să punem tipografia în funcţiune.

Am îmbunătăţit modul de organizare a congreselor mari în Danemarca, iar experienţa dobândită la congresele din Statele Unite mi-a fost de mare folos. În 1961, congresul nostru internaţional din Copenhaga a găzduit delegaţi din peste 30 de ţări. Asistenţa maximă a fost de 33 513 persoane. În 1969 am găzduit cel mai mare congres ţinut vreodată în Scandinavia, la care asistenţa maximă a fost de 42 073!

În 1963 am fost invitat să urmez cursurile celei de-a 38-a clase a Galaadului. Cursurile speciale de zece luni ale acestei clase au fost organizate în primul rând pentru instruirea membrilor comitetelor de filială. A fost o plăcere să mă aflu din nou în mijlocul familiei Betel din Brooklyn şi să învăţ din experienţa celor ce lucraseră mulţi ani ca supraveghetori în diverse departamente de la sediul mondial.

După acest curs, m-am întors în Danemarca pentru a-mi continua activitatea. Am avut privilegiul să slujesc ca supraveghetor de zonă. Am vizitat filiale din vestul şi din nordul Europei, i-am încurajat pe fraţii ce slujeau acolo şi i-am ajutat să-şi îndeplinească responsabilităţile. În ultimii ani am făcut această lucrare în vestul Africii şi în insulele Antile.

La sfârşitul anilor 1970 fraţii din Danemarca au început să caute un teren pentru construirea unei clădiri mai mari unde să se desfăşoare activitatea de traducere şi de tipărire, aflată în plin avânt. S-a cumpărat un teren foarte bun la 60 de kilometri vest de Copenhaga. Alături de alţi fraţi am contribuit la întocmirea planului acestei noi clădiri de filială şi la amenajarea ei. Eu şi Julie aşteptam cu nerăbdare să locuim în noua casă a familiei noastre Betel. Dar nu s-a întâmplat aşa.

Înapoi la Brooklyn

În noiembrie 1980 am fost invitat să slujesc împreună cu Julie la Betelul din Brooklyn. Am ajuns aici la începutul lui ianuarie 1981. Atunci amândoi ne apropiam de 60 de ani şi, după ce slujiserăm aproape o jumătate din viaţa noastră alături de fraţii şi surorile noastre dragi din Danemarca, ne-a fost destul de greu să ne întoarcem în Statele Unite. Totuşi, n-am stăruit prea mult asupra preferinţelor noastre, ci ne-am gândit mai mult la noile repartiţii şi la schimbările pe care le aveam de făcut.

Când am ajuns la Brooklyn, Julie a fost repartizată la departamentul contabilitate şi a făcut  o muncă similară celei din Danemarca. Eu am fost repartizat la departamentul de redactare pentru a da o mână de ajutor la planificarea activităţii de aici. La începutul anilor 1980, la Brooklyn s-a trecut de la folosirea maşinilor de scris şi a culegerii cu aliaj tipografic la procesarea pe calculator şi la tipărirea ofset. Nu ştiam nimic despre calculatoare, dar eram un bun organizator şi aveam experienţă în munca cu oamenii.

La scurt timp după aceea a fost nevoie de o reorganizare a activităţii în departamentul de ilustraţii întrucât s-a trecut la tipărirea ofset în patru culori şi la folosirea ilustraţiilor şi a fotografiilor color. Deşi n-aveam experienţă ca pictor, am fost de ajutor la organizarea activităţii de aici. Astfel am avut privilegiul să fiu nouă ani supraveghetorul acestui departament.

În 1992 am fost numit în comitetul de editare al Corpului de Guvernare şi m-am mutat la trezorerie. Aici mă ocup cu activităţile financiare ale Martorilor lui Iehova.

Am slujit din tinereţe

Încă din tinereţe, în cei 70 de ani de serviciu, Iehova m-a învăţat cu răbdare prin intermediul Cuvântului său, Biblia, şi al fraţilor cu spirit de dăruire din minunata sa organizaţie. M-am bucurat să petrec 63 de ani în serviciul cu timp integral, dintre care peste 55 de ani alături de soţia mea devotată, Julie. Mă simt cu adevărat bogat binecuvântat de Iehova.

Îmi aduc aminte că în 1940, când am plecat de acasă pentru a începe serviciul de pionier, tata a râs de mine şi mi-a spus: „Fiule, dacă pleci de-acasă, să nu crezi că te mai poţi întoarce la mine după ajutor“. N-a fost nevoie niciodată să fac lucrul acesta. Iehova s-a îngrijit cu generozitate de mine, deseori prin intermediul unor colaboratori creştini săritori. Mai târziu, tata a ajuns să respecte lucrarea noastră şi, înainte de a muri, în 1972, chiar a progresat în învăţarea adevărului Bibliei. Mama, care a avut speranţă cerească, i-a slujit cu fidelitate lui Iehova până la moartea sa, în 1985, la vârsta de 102 ani.

Deşi în ministerul cu timp integral apar uneori probleme, eu şi Julie nu ne-am gândit niciodată să ne părăsim repartiţia. Iehova ne-a susţinut întotdeauna în această hotărâre. Chiar şi când părinţii mei au îmbătrânit şi au avut nevoie de ajutor, sora mea, Victoria Marlin, s-a oferit să-i îngrijească. Îi suntem profund recunoscători pentru sprijinul său altruist, care ne-a permis să rămânem în ministerul cu timp integral.

Julie m-a susţinut cu loialitate în toate repartiţiile, considerând că aceasta face parte din dedicarea sa la Iehova. Şi, chiar dacă acum, la 80 de ani, am unele probleme de sănătate, ne simţim bogat binecuvântaţi de Iehova. Găsesc încurajare în cuvintele psalmistului care, după ce a declarat că Dumnezeu îl instruise din tinereţe, a făcut această implorare: „Nu mă părăsi, Dumnezeule, acum, când sunt bătrân şi cu capul cărunt, ca să vestesc tăria Ta generaţiei de acum“. — Psalmul 71:17, 18.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 20]

Cu mama în 1940, când am început pionieratul

[Legenda fotografiei de la pagina 21]

Cu prietenii mei pionieri Joe şi Margaret Hart

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

La nunta noastră, în ianuarie 1948

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

În 1953, cu nişte colegi de clasă de la Galaad. De la stânga la dreapta: Don şi Virginia Ward, Geertruida Stegenga, Julie şi eu

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Cu Frederick Franz şi Nathan Knorr în Copenhaga, în 1961

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Astăzi, împreună cu Julie