Să cultivăm spiritul de a dărui

DĂRNICIA nu este o calitate înnăscută. Înclinaţia firească a unui copil nou-născut este să-şi satisfacă propriile dorinţe şi necesităţi, fără să-i pese nici chiar de interesele celor ce au grijă de el. Cu timpul însă, copilul învaţă că nu este el centrul universului, că şi alţii au necesităţi şi că e bine să dăruiască şi să împartă cu alţii, nu numai să primească. Într-adevăr, spiritul de a dărui se cultivă.

Nu toţi oamenii care dăruiesc — uneori chiar cu generozitate — sunt darnici. Unii fac acte de caritate pentru a-şi promova interesele. Alţii fac donaţii pentru a câştiga admiraţia celorlalţi. Totuşi, dărnicia creştinilor adevăraţi se manifestă altfel. Prin ce se caracterizează dărnicia pe care o încurajează Cuvântul lui Dumnezeu? O scurtă analiză a acestei practici la creştinii din secolul I ne va oferi răspunsul.

Exemple de dărnicie creştină

După cum arată Biblia, pentru creştini dărnicia însemna în general ‘să-şi împartă lucrurile’ cu cei nevoiaşi (Evrei 13:16;  Romani 15:26). Nimic nu trebuia dat din obligaţie. Apostolul Pavel a scris: „Fiecare să facă aşa cum a hotărât în inima lui, nu cu regret sau din constrângere, căci Dumnezeu îl iubeşte pe cel care dă cu bucurie“ (2 Corinteni 9:7). De asemenea, dărnicia nu trebuia manifestată pentru a atrage atenţia. Anania şi Safira au făcut lucrul acesta şi au plătit scump. — Faptele 5:1–10.

Nevoia de a dărui s-a făcut simţită când mulţi evrei şi prozeliţi veniţi de departe s-au adunat la Ierusalim cu ocazia Penticostei din 33 e.n. Cu acea ocazie, continuatorii lui Isus „s-au umplut cu spirit sfânt şi au început să vorbească în diferite limbi“. O mare mulţime s-a strâns în jurul lor ca să audă cuvântarea emoţionantă a lui Petru despre Isus Cristos. Mai târziu, cei adunaţi i-au văzut pe Petru şi pe Ioan vindecând un olog la intrarea în templu şi l-au auzit încă o dată pe Petru vorbind despre Isus şi despre importanţa căinţei. Mii de oameni s-au căit şi au fost botezaţi, devenind continuatori ai lui Cristos. — Faptele, capitolele 2 şi 3.

Cei abia convertiţi au vrut să mai rămână în Ierusalim pentru a învăţa mai multe lucruri de la apostolii lui Isus. Dar cum au putut apostolii să se îngrijească de necesităţile acestora? Relatarea biblică spune: „Toţi cei care erau proprietari de terenuri sau de case le vindeau şi aduceau valoarea lucrurilor vândute şi o depuneau la picioarele apostolilor. Apoi se distribuia fiecăruia, după cum avea nevoie“ (Faptele 4:33–35). Într-adevăr, în tânăra congregaţie din Ierusalim exista spiritul de a dărui.

Mai târziu şi alte congregaţii au manifestat acelaşi spirit. De exemplu, creştinii macedoneni, deşi erau săraci, au făcut donaţii cu mult peste posibilităţile lor pentru a-i ajuta pe fraţii lor nevoiaşi din Iudeea (Romani 15:26; 2 Corinteni 8:1–7). Congregaţia din Filipi a sprijinit într-un mod remarcabil ministerul lui Pavel (Filipeni 4:15, 16). Chiar congregaţia din Ierusalim le-a distribuit zilnic hrană văduvelor nevoiaşe, iar apostolii au numit şapte bărbaţi calificaţi care să se asigure că toate văduvele merituoase beneficiau de acest ajutor. — Faptele 6:1–6.

Anticipând chiar perioadele de lipsuri, primele congregaţii creştine au răspuns cu promptitudine la nevoile fraţilor lor. De exemplu, când profetul Agab a profeţit o mare foamete, discipolii din congregaţia aflată în Antiohia Siriană „au hotărât să trimită ceva, fiecare potrivit posibilităţilor lui, ca serviciu de ajutorare pentru fraţii care locuiau în Iudeea“ (Faptele 11:28, 29). Ce spirit excelent au manifestat ei venind în întâmpinarea nevoilor altora!

Ce i-a impulsionat pe primii creştini să fie atât de mărinimoşi şi de iubitori? Cum se poate dobândi spiritul de a dărui? Putem învăţa multe lucruri din exemplul regelui David.

David a susţinut cu mărinimie închinarea adevărată

Aproape 500 de ani, arca legământului — un chivot sacru care simboliza prezenţa lui Iehova — n-a avut un loc stabil. Ea a fost ţinută într-un cort, sau tabernacol, care era mutat dintr-un loc în altul în timpul peregrinărilor israeliţilor prin deşert şi care, mai târziu, a fost dus în Ţara Promisă. Regele David a dorit mult să ia arca din cortul în care era ţinută şi să construiască pentru Iehova o casă potrivită unde să pună arca sacră. David i-a spus profetului Natan: „Iată, eu locuiesc într-o casă de cedru, şi chivotul legământului DOMNULUI este sub cort“. — 1 Cronici 17:1.

Însă David purtase multe războaie. De aceea, Iehova a hotărât ca Solomon, fiul său, în timpul domniei sale paşnice, să construiască templul care să adăpostească arca legământului (1 Cronici 22:7–10). Lucrul acesta n-a înăbuşit dorinţa lui David de a dărui. Formând o mare echipă de lucrători, el a început să strângă materiale pentru construirea templului. Mai târziu, el i-a spus lui  Solomon: „Am pregătit pentru casa DOMNULUI o sută de mii de talanţi de aur, un milion de talanţi de argint şi o cantitate de bronz şi de fier care nu se poate cântări, căci este foarte mare; am pregătit de asemenea lemne şi pietre, şi vei mai adăuga şi tu“ (1 Cronici 22:14). Nefiind mulţumit cu atât, David a contribuit din bogăţiile sale cu aur şi cu argint care ar valora astăzi peste 1 200 000 000 de dolari. În plus, prinţii au contribuit şi ei de bunăvoie (1 Cronici 29:3–9). Cu siguranţă, David a manifestat un extraordinar spirit de a dărui!

De ce a fost David atât de mărinimos? El ştia că tot ce strânsese şi realizase se datora binecuvântării lui Iehova. El a recunoscut într-o rugăciune: „DOAMNE, Dumnezeul nostru, din mâna Ta este tot acest belşug pe care l-am pregătit ca să-Ţi construim o casă, Ţie, Numelui Tău celui sfânt, şi ale Tale sunt toate. Ştiu, Dumnezeul meu, că Tu cercetezi inima şi că iubeşti integritatea; de aceea Ţi-am adus toate aceste daruri de bunăvoie în curăţia inimii mele şi am văzut acum cu bucurie pe poporul Tău, care se află aici, aducându-Ţi de bunăvoie darurile lui“ (1 Cronici  29:16, 17). David preţuia mult relaţiile sale cu Iehova. El a recunoscut nevoia de a-i sluji lui Dumnezeu „cu toată inima şi cu un suflet care să-şi găsească plăcere în El“ şi a făcut lucrul acesta cu bucurie (1 Cronici 28:9). Aceleaşi calităţi i-au motivat şi pe primii creştini să fie darnici.

Iehova — exemplul suprem de generozitate

Iehova este cel mai mare exemplu de generozitate. Datorită iubirii şi bunătăţii sale, „el face să răsară soarele său peste cei răi şi peste cei buni şi face să plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi“ (Matei 5:45). El le dă tuturor oamenilor „viaţă şi suflare şi toate lucrurile“ (Faptele 17:25). Într-adevăr, aşa cum arată discipolul Iacov, „orice dar bun şi orice cadou perfect este de sus, căci coboară de la Tatăl luminilor cereşti“. — Iacov 1:17.

Iehova ne-a făcut cel mai mare cadou când l-a trimis pe „Fiul său unic-născut, pentru ca oricine exercită credinţă în el să nu fie distrus, ci să aibă viaţă veşnică“ (Ioan 3:16). Nimeni nu poate pretinde că merită acest dar „fiindcă toţi au păcătuit şi nu ajung la gloria  lui Dumnezeu“ (Romani 3:23, 24; 1 Ioan 4:9, 10). Jertfa de răscumpărare a lui Cristos este fundamentul şi mijlocul prin care Dumnezeu acordă „indescriptibilul său dar gratuit“, sau ‘inegalabila sa bunătate nemeritată’ (2 Corinteni 9:14, 15). Plin de recunoştinţă pentru darul lui Dumnezeu, Pavel şi-a dedicat întreaga viaţă unei lucrări prin care ‘a depus o mărturie temeinică despre vestea bună a bunătăţii nemeritate a lui Dumnezeu’ (Faptele 20:24). El a înţeles că voinţa lui Dumnezeu era ca „orice fel de oameni să fie salvaţi şi să ajungă la o cunoştinţă exactă a adevărului“. — 1 Timotei 2:4.

În zilele noastre, aceasta se realizează prin intermediul unei vaste lucrări de predicare şi de instruire ce se desfăşoară în întreaga lume, în 234 de ţări şi teritorii. Isus a profeţit această extindere când a spus: „Această veste bună a regatului va fi predicată pe tot pământul locuit ca mărturie pentru toate naţiunile; şi atunci va veni sfârşitul“ (Matei 24:14). Într-adevăr, „trebuie mai întâi ca vestea bună să fie predicată în toate naţiunile“ (Marcu 13:10). Anul trecut, peste şase milioane de proclamatori ai veştii bune au dedicat 1 202 381 302 ore acestei lucrări şi au condus peste 5 300 000 de studii biblice. Întrucât este în joc viaţa multor oameni, această instruire este extrem de importantă. — Romani 10:13–15; 1 Corinteni 1:21.

Milioane de publicaţii — între care Biblii, cărţi şi broşuri — se tipăresc anual pentru a-i ajuta pe cei însetaţi după adevărul Bibliei. Pe lângă acestea, se produc peste un miliard de exemplare ale revistelor Turnul de veghe şi Treziţi-vă! Pe măsură ce tot mai mulţi oameni acceptă vestea bună, se construiesc tot mai multe Săli ale Regatului şi Săli de Congrese ale Martorilor lui Iehova, adevărate centre de instruire biblică. În fiecare an se organizează congrese de circumscripţie, congrese speciale de o zi şi congrese de district. Instruirea misionarilor, a supraveghetorilor itineranţi, a bătrânilor şi a slujitorilor ministeriali este un proces continuu. Îi suntem recunoscători lui Iehova pentru toate aceste măsuri puse la dispoziţie prin intermediul ‘sclavului fidel şi prevăzător’ (Matei 24:45–47). Cu siguranţă, fiecare dintre noi vrea să-şi exprime recunoştinţa faţă de El!

Să-i fim recunoscători lui Iehova

La fel ca în cazul construirii templului şi al satisfacerii necesităţilor primelor congregaţii creştine, finanţarea lucrării de predicare se face numai prin donaţii. Să nu uităm însă că nimeni nu-l poate îmbogăţi pe Iehova, Proprietarul tuturor lucrurilor (1 Cronici 29:14; Hagai 2:8). Prin urmare, donaţiile sunt o dovadă a iubirii pentru Iehova şi a dorinţei de a promova închinarea adevărată. Pavel spune că aceste manifestări de generozitate sunt „o exprimare de mulţumire faţă de Dumnezeu“ (2 Corinteni 9:8–13). Iehova încurajează dărnicia întrucât ea este dovada unui spirit bun şi a unei inimi devotate lui. Cei ce sunt generoşi şi se bizuie pe Iehova vor fi binecuvântaţi de el şi vor prospera spiritualiceşte (Deuteronomul 11:13–15; Proverbele 3:9, 10; 11:25). Isus ne asigură că vom secera bucurie: „Este mai multă fericire în a da decât în a primi“. — Faptele 20:35.

Creştinii darnici nu aşteaptă vremuri de restrişte, ci caută ocazii pentru ‘a face ce este bine faţă de toţi, dar îndeosebi faţă de cei înrudiţi cu ei în credinţă’ (Galateni 6:10). Încurajând generozitatea sfântă, Pavel a scris: „Nu uitaţi să faceţi binele şi să împărţiţi lucrurile cu alţii, căci în astfel de jertfe găseşte plăcere Dumnezeu“ (Evrei 13:16). Folosindu-ne bunurile — timpul, vigoarea şi resursele financiare — pentru a-i ajuta pe alţii şi pentru a promova închinarea curată, îl bucurăm foarte mult pe Iehova Dumnezeu. Într-adevăr, Iehova iubeşte dărnicia.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 26]

Ce i-a impulsionat pe primii creştini să fie generoşi?