Cuvântul lui Iehova este viu

Idei importante din Geneza — Partea a II-a

DE LA crearea primului om, Adam, până la moartea lui Iosif, fiul lui Iacov, cartea Geneza acoperă 2 369 de ani din istoria omenirii. Primele 10 capitole, precum şi nouă versete din capitolul 11, începând cu zilele de creaţie şi terminând cu relatarea despre turnul Babel, au fost analizate în numărul anterior. * În acest articol sunt analizate câteva idei importante din următoarele capitole ale Genezei, ce corespund perioadei în care Dumnezeu a comunicat cu Avraam, cu Isaac, cu Iacov şi cu Iosif.

AVRAAM DEVINE PRIETENUL LUI DUMNEZEU

(Geneza 11:10—23:20)

După aproximativ 350 de ani de la Potop, în descendenţa lui Sem, fiul lui Noe, se naşte un om care ajunge foarte preţios în ochii lui Dumnezeu. Numele lui este Avram, ulterior fiind schimbat în Avraam. La porunca lui Dumnezeu, Avram pleacă din oraşul caldeean Ur şi locuieşte în corturi, într-o ţară pe care Dumnezeu promite că le-o va da urmaşilor săi. Datorită credinţei şi ascultării de care dă dovadă, Avraam este numit „prietenul lui Iehova“. — Iacov 2:23.

Iehova îi pedepseşte pe locuitorii nelegiuiţi ai Sodomei şi ai celorlalte oraşe învecinate, dar pe Lot şi pe fiicele sale îi salvează. Ţinându-şi promisiunea făcută lui Avraam, Dumnezeu îi dă acestuia un fiu, pe Isaac. Ani mai târziu, când Dumnezeu îi porunceşte să-l aducă pe fiul său ca jertfă, credinţa lui Avraam este pusă la încercare. Avraam este gata să se supună poruncii, dar este oprit de un înger. Fără îndoială, Avraam este un om al credinţei! De aceea, lui i se promite  că toate naţiunile pământului vor fi binecuvântate prin intermediul seminţei sale. Moartea Sarei, soţia sa iubită, îi provoacă multă durere lui Avraam.

Răspunsuri la întrebări biblice:

12:1–3 — Când a intrat în vigoare legământul avraamic şi pentru cât timp? Din câte se pare, legământul prin care Iehova l-a asigurat pe Avram că „toate familiile pământului vor fi binecuvântate în [Avram]“ a intrat în vigoare când acesta a traversat Eufratul în drum spre Canaan. Evenimentul trebuie să fi avut loc în 14 nisan 1943 î.e.n. — cu 430 de ani înainte de eliberarea Israelului din Egipt (Exodul 12:2, 6, 7, 40, 41). Legământul avraamic este „un legământ veşnic [pe timp indefinit, NW]“. El va rămâne în vigoare până când familiile pământului vor fi binecuvântate şi toţi duşmanii lui Dumnezeu vor fi distruşi. — Geneza 17:7; 1 Corinteni 15:23–26.

15:13 — Când s-au terminat cei 400 de ani de asuprire a urmaşilor lui Avram? Această perioadă de asuprire a început în 1913 î.e.n., când fiul lui Avraam, Isaac, care avea în jur de cinci ani, a fost înţărcat, iar fratele său vitreg, Ismael, de 19 ani, ‘şi-a bătut joc’ de el (Geneza 21:8–14; Galateni 4:29). S-a terminat în 1513 î.e.n., odată cu eliberarea israeliţilor din robia egipteană.

16:2 — A fost potrivit ca Sarai să i-o dea de soţie pe slujnica sa, Agar, lui Avram? Sarai a procedat în conformitate cu obiceiul vremii, care obliga o soţie stearpă să-i dea soţului ei o concubină, pentru ca acesta să aibă un moştenitor. Poligamia a apărut în familia lui Cain. Cu timpul, a devenit o practică şi a fost adoptată de unii închinători ai lui Iehova (Geneza 4:17–19; 16:1–3; 29:21–28). Cu toate acestea, Iehova n-a renunţat niciodată la norma sa originară, monogamia (Geneza 2:21, 22). Noe şi fiii săi, cărora li s-a repetat porunca ‘de a fi roditori şi de a umple pământul’, au fost, fără îndoială, monogami (Geneza 7:7; 9:1; 2 Petru 2:5). Această normă, monogamia, a fost reamintită de Isus Cristos. — Matei 19:4–8; 1 Timotei 3:2, 12.

19:8 — A fost greşit din partea lui Lot să le ofere pe fiicele sale sodomiţilor? Potrivit codului etic oriental, gazda avea responsabilitatea de a-şi ocroti musafirii, apărându-i, dacă era necesar, chiar cu preţul vieţii. Lot a fost gata să facă lucrul acesta. Plin de curaj, el a ieşit singur să-i înfrunte pe oamenii aceia şi a închis uşa după el. Când le-a propus să li le dea pe fiicele sale, probabil că Lot îşi dăduse deja seama că musafirii săi erau mesageri îngereşti şi e posibil să se fi gândit că Dumnezeu putea să le ocrotească pe fiicele sale, aşa cum o ocrotise pe mătuşa lui, Sara, în Egipt (Geneza 12:17–20). Acest lucru s-a şi întâmplat, întrucât Lot şi fiicele sale n-au fost deloc vătămaţi.

19:30–38 — A scuzat Iehova faptul că Lot s-a îmbătat şi a avut copii cu cele două fiice ale sale? Iehova nu scuză nici incestul, nici beţia (Leviticul 18:6, 7, 29; 1 Corinteni 6:9, 10). De fapt, Lot chiar a deplâns ‘faptele nelegiuite’ ale locuitorilor Sodomei (2 Petru 2:6–8). Însuşi faptul că fiicele sale l-au îmbătat pe Lot sugerează că ele şi-au dat seama că tatăl lor n-ar fi fost de acord, când era treaz, să aibă relaţii sexuale cu ele. Fiind străine în ţară, ele au crezut că aceasta era singura modalitate prin care familia lor putea avea urmaşi. Scopul relatării biblice este de a face cunoscută legătura moabiţilor (prin Moab) şi a amoniţilor (prin Ben-Ammi) cu israeliţii, urmaşii lui Avraam.

Învăţăminte pentru noi:

13:8, 9. Avraam este un exemplu minunat în ce priveşte rezolvarea neînţelegerilor. Niciodată n-ar trebui să sacrificăm bunele relaţii cu alţii de dragul câştigului material, al preferinţelor personale sau din cauza mândriei.

15:5, 6. Când a îmbătrânit şi a văzut că nu avea copii, Avraam a vorbit cu Dumnezeul său despre această problemă. Iar Iehova l-a asigurat din nou că-i va da un fiu. Care a fost rezultatul? Avraam „L-a crezut pe [Iehova]“. Dacă ne deschidem inima în rugăciune înaintea lui Iehova, dacă acceptăm încurajările sale din Biblie şi dacă ascultăm de el, credinţa noastră se va întări.

 15:16. Iehova s-a reţinut să-şi execute sentinţa asupra amoriţilor (sau a canaaniţilor) timp de patru generaţii. De ce? Deoarece este un Dumnezeu răbdător. El a aşteptat până când pentru aceştia n-a mai existat nici o posibilitate de redresare. La fel ca Iehova, e bine să fim şi noi răbdători.

18:23–33. Iehova nu-i distruge pe cei răi împreună cu cei buni. El îi ocroteşte pe oamenii drepţi.

19:16. Lot „întârzia“, de aceea îngerii aproape că au trebuit să-l târască pe el şi familia lui afară din oraşul Sodoma. Dăm dovadă de înţelepciune dacă nu ne pierdem sentimentul urgenţei în timp ce aşteptăm sfârşitul actualei lumi rele.

19:26. Cât de neînţelept ar fi să ne lăsăm distraşi sau să privim cu părere de rău la lucrurile din această lume pe care le-am lăsat în urma noastră!

IACOV ARE 12 FII

(Geneza 24:1—36:43)

Avraam aranjează căsătoria lui Isaac cu Rebeca, o slujitoare a lui Iehova. Ea naşte doi gemeni, Esau şi Iacov. Esau îşi nesocoteşte dreptul de întâi născut şi i-l vinde lui Iacov, care, mai târziu, primeşte binecuvântarea tatălui său. Iacov fuge în Padan-Aram. Aici se căsătoreşte cu Lea şi cu Rahela şi are grijă de turmele tatălui lor. După aproape 20 de ani, pleacă împreună cu familia sa. De la Lea, Rahela şi de la cele două slujnice ale lor, Iacov are 12 fii, precum şi fiice. Iacov luptă corp la corp cu un înger şi este binecuvântat, iar numele lui este schimbat în Israel.

Răspunsuri la întrebări biblice:

28:12, 13 — Ce semnificaţie a avut „scara“ din visul lui Iacov? Această „scară“, care semăna, din câte se pare, cu nişte trepte de piatră, sugerează că există comunicare între cer şi pământ. Faptul că îngerii lui Dumnezeu coborau şi urcau pe ea arată că îngerii îndeplinesc un rol important între Iehova şi oamenii aprobaţi de el. — Ioan 1:51.

30:14, 15 — De ce a renunţat Rahela, cu o anumită ocazie, să aibă relaţii sexuale cu soţul ei în schimbul unor mandragore? În vechime, mandragorele erau folosite în scopuri medicinale ca sedative, precum şi la prevenirea sau la calmarea convulsiilor. Tot despre ele se credea că au proprietăţi afrodiziace şi că măresc fertilitatea sau că pot fi un ajutor în concepţie (Cântarea Cântărilor 7:13). Deşi Biblia nu ne dezvăluie motivul pentru care Rahela a făcut acest schimb, ea s-a gândit, probabil, că mandragorele o vor ajuta să conceapă un copil, pentru a scăpa de ruşinea de a fi stearpă. Cu toate acestea, abia după câţiva ani Iehova „i-a deschis pântecele“. — Geneza 30:22–24.

Învăţăminte pentru noi:

25:23. Iehova poate să descifreze codul genetic al unui copil nenăscut şi să-şi folosească preştiinţa ca să aleagă dinainte persoana potrivită pentru realizarea scopurilor sale. Totuşi, el nu stabileşte dinainte ce se va întâmpla până la urmă cu fiecare om. — Osea 12:3; Romani 9:10–12.

25:32, 33; 32:24–29. Preocuparea lui Iacov de a obţine dreptul de întâi născut şi perseverenţa cu care a luptat corp la corp cu un înger o noapte întreagă pentru a obţine o binecuvântare demonstrează aprecierea sa sinceră faţă de lucrurile sfinte. Iehova ne-a încredinţat o serie de lucruri sfinte, între care relaţia noastră cu el şi cu organizaţia sa, răscumpărarea, Biblia şi speranţa în Regat. Să fim şi noi ca Iacov, demonstrându-ne aprecierea faţă de ele.

34:1, 30. Necazul care ‘l-a nenorocit’ pe Iacov a venit asupra lui din cauză că Dina s-a împrietenit cu oameni ce nu-l iubeau pe Iehova. De aceea, e bine să alegem cu înţelepciune persoanele cu care ne asociem.

IEHOVA ÎL BINECUVÂNTEAZĂ PE IOSIF ÎN EGIPT

(Geneza 37:1—50:26)

Din gelozie, fiii lui Iacov îl vând ca sclav pe fratele lor, Iosif. În Egipt, Iosif este întemniţat  deoarece respectă în mod curajos şi cu fidelitate normele morale ale lui Dumnezeu. După o vreme, este scos din temniţă pentru a interpreta visurile lui Faraon, care preziceau şapte ani de belşug urmaţi de şapte ani de foamete. Iosif este numit apoi să administreze hrana în tot Egiptul. Din cauza foametei, fraţii săi vin în Egipt pentru a căuta hrană. Familia se reîntregeşte şi se stabileşte în ţinutul mănos al Gosenului. Pe patul de moarte, Iacov îşi binecuvântează fiii şi rosteşte o profeţie, oferind pentru secolele de mai târziu speranţa sigură a unor mari binecuvântări. Corpul neînsufleţit al lui Iacov este dus şi înmormântat în Canaan. După ce Iosif moare, la vârsta de 110 ani, corpul său este îmbălsămat pentru ca, mai târziu, să poată fi dus în Ţara Promisă. — Exodul 13:19.

Răspunsuri la întrebări biblice:

43:32 — De ce faptul de a lua masa cu evreii era o urâciune pentru egipteni? Această situaţie trebuie să se fi datorat în mare măsură prejudecăţilor religioase sau mândriei de rasă. De asemenea, egiptenii aveau aversiune faţă de păstori (Geneza 46:34). De ce? Deoarece în sistemul de caste egiptean păstorii ocupau o poziţie inferioară. De asemenea, e posibil ca egiptenii să-i fi dispreţuit pe cei ce căutau păşuni pentru turmele lor, dat fiind că în Egipt nu erau prea multe terenuri arabile.

44:5 — A folosit Iosif cu adevărat un pahar în care se ghicea? Paharul de argint şi ceea ce s-a spus despre el au făcut parte, bineînţeles, dintr-o stratagemă. Iosif a fost un slujitor loial al lui Iehova. El nu ghicea în acel pahar, după cum nici Beniamin nu-l furase.

49:10 — Ce semnificaţie au „sceptrul“ şi „toiagul de cârmuire“? Sceptrul este un baston pe care conducătorii îl ţin în mână ca simbol al puterii regale. Toiagul de cârmuire este un băţ lung indicând autoritatea de a comanda. Referirile pe care Iacov le face la aceste obiecte sugerează că tribul lui Iuda urma să aibă o autoritate şi o putere deosebite până la venirea lui Şilo. Acest descendent al lui Iuda este Isus Cristos, cel căruia Iehova i-a dat autoritate în cer. Cristos deţine autoritate regală şi putere de a guverna. — Psalmul 2:8, 9; Isaia 55:4; Daniel 7:13, 14.

Învăţăminte pentru noi:

38:26. Iuda a greşit faţă de Tamar, nora sa văduvă. Cu toate acestea, când i s-au adus dovezi că era tatăl copilului ei, Iuda şi-a recunoscut cu umilinţă greşeala. Şi noi trebuie să fim dispuşi să ne recunoaştem imediat greşelile.

39:9. Răspunsul dat de Iosif soţiei lui Potifar arată că el îşi însuşise modul de gândire al lui Dumnezeu cu privire la moralitate şi că avea o conştiinţă îndrumată de principii divine. N-ar trebui să depunem şi noi eforturi în această direcţie pe măsură ce creştem în cunoştinţa exactă a adevărului?

41:14–16, 39, 40. Iehova poate determina o schimbare de situaţie pentru cei ce se tem de el. Când trecem prin situaţii grele, este înţelept din partea noastră să ne punem încrederea în Iehova şi să-i rămânem fideli.

Ei şi-au păstrat credinţa

Aceşti oameni cu teamă de Dumnezeu, Avraam, Isaac, Iacov şi Iosif, au avut, într-adevăr, o mare credinţă. Povestea vieţii lor, scrisă în Geneza, ne întăreşte credinţa; din ea putem învăţa multe lecţii preţioase.

Poţi trage personal foloase din aceste relatări când citeşti din Biblie capitolele repartizate în cadrul Şcolii de Minister Teocratic. Ideile din acest articol pot face ca episoadele relatate să prindă viaţă.

[Notă de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 26]

Avraam a fost un om al credinţei

[Legenda ilustraţiei de la pagina 26]

Iehova îl binecuvântează pe Iosif

[Legenda ilustraţiei de la pagina 26]

Dreptul Lot şi fiicele sale au fost salvaţi

[Legenda ilustraţiei de la pagina 29]

Iacov a preţuit lucrurile sfinte. Tu le preţuieşti?