Religia — o forţă a binelui sau a răului?

„ÎI SUNT dator creştinismului, aşa cum, de altfel, îi sunt datori toţi oamenii care au trăit în ultimii două mii de ani.“ — Din prefaţa la cartea Two Thousand Years — The First Millennium: The Birth of Christianity to the Crusades.

Aceste cuvinte de apreciere la adresa „creştinismului“ aparţin englezului Melvyn Bragg, scriitor şi redactor de ştiri la un post de televiziune. Ele exprimă sentimentele a milioane de oameni care simt că datorează multă recunoştinţă şi devotament unei anumite religii. Ei sunt convinşi că religia a fost o puternică forţă a binelui în viaţa lor. De exemplu, un scriitor a spus că islamul „a inspirat o mare civilizaţie . . . [care] a îmbogăţit umanitatea“.

Rolul religiei — bun sau rău?

Ceea ce se spune însă în continuarea acestei prefeţe ne face să ne întrebăm dacă religia, în general, a fost într-adevăr o forţă a binelui. Bragg adaugă: „Dar şi creştinismul îmi datorează o explicaţie“. O explicaţie, pentru ce? „Pentru bigotismul, răutatea, cruzimea şi ignoranţa voită care au caracterizat deopotrivă o mare parte din «istoria» lui“, scrie el.

Mulţi vor spune că, de-a lungul istoriei, bigotismul, răutatea, cruzimea şi ignoranţa voită au mânjit majoritatea religiilor lumii. După părerea lor, religia s-a dat drept binefăcătoarea omenirii, care, sub aparenţa virtuţii şi a sfinţeniei, a ascuns numai ipocrizie şi minciună (Matei 23:27, 28). În A Rationalist Encyclopædia, de Joseph McCabe, se spune: „Nici o idee nu este atât de des întâlnită în literatura noastră ca aceea despre contribuţia însemnată pe care a avut-o religia la dezvoltarea civilizaţiei şi nici una nu este atât de contrazisă de faptele istoriei“.

Ziarele conţin nenumărate exemple de conducători religioşi care predică iubirea, pacea şi compasiunea, dar care alimentează focul urii şi invocă numele lui Dumnezeu pentru a justifica conflictele lor brutale. De aceea, mulţi consideră că religia este de cele mai multe ori o forţă distructivă în viaţa lor!

O lume mai bună fără religie?

Mulţi au ajuns chiar la concluzia exprimată de filozoful englez Bertrand Russell, că ar fi mai bine dacă, în cele din urmă, „toate credinţele religioase [ar] înceta să mai existe“.  În opinia lor, înlăturarea religiei este unica soluţie de durată la problemele omenirii. Se pare însă că aceşti oameni pierd intenţionat din vedere că adversarii religiei pot stârni tot atâta ură şi intoleranţă ca şi susţinătorii ei. Karen Armstrong ne aminteşte: „Holocaustul este o dovadă a faptului că o ideologie laică [poate] fi cel puţin la fel de distrugătoare ca şi o cruciadă religioasă“. — The Battle for God — Fundamentalism in Judaism, Christianity and Islam.

Prin urmare, este religia cu adevărat o forţă a binelui sau se află, de fapt, la rădăcina problemelor omenirii? Este eliminarea oricărei religii soluţia la aceste probleme? În următorul articol vom vedea ce are de spus Biblia în acest sens. S-ar putea ca răspunsul ei să vă surprindă.