Mai pot fi salvate Bisericile?

„BRITANICII cred încă în Dumnezeu, dar nu vor să-şi ia un angajament faţă de Cristos“, afirmă Stephen Tirwomwe, preot originar din Uganda. Cu aproape 20 de ani în urmă, el a supravieţuit epurării religioase violente din ţara sa natală. În prezent, acest preot ţine predici de zece minute în cluburile din oraşul englez Leeds înainte ca pasionaţii de bingo să fie prinşi de febra jocului.

De cealaltă parte a Atlanticului, Misiunea Anglicană, recent înfiinţată în America, se luptă cu o criză spirituală asemănătoare. În site-ul oficial al acestei misiuni se spune: „În momentul de faţă, Statele Unite reprezintă ţara cu cei mai mulţi anglofoni fără apartenenţă religioasă şi fără preocupări spirituale“. „Ea însăşi devine un teritoriu misionar.“ Nemulţumită de eşecul eforturilor depuse pentru o schimbare în sânul Bisericii lor, noua misiune a încetat să mai urmeze tradiţia şi s-a alăturat liderilor asiatici şi africani în vederea începerii „unei ample activităţi misionare în Statele Unite“.

Dar de ce misionari africani, asiatici şi sud-americani „salvează suflete“ în ţări europene şi nord-americane, considerate creştine?

Cine pe cine salvează?

Mai bine de patru sute de ani, un şuvoi de misionari devotaţi din Europa au urmat îndeaproape apele năvalnice ale expansiunii coloniale în Africa, Asia, Pacific şi America de Sud. Ei aveau ca scop răspândirea religiei lor la aşa-zişii păgâni de acolo. Cu trecerea timpului, coloniile americane, despre care se afirmă că au fost întemeiate pe principii creştine, s-au alăturat misionarilor europeni şi chiar i-au întrecut, înfiinţând misiuni evanghelice în toată lumea. Acum valul de misionari şi-a schimbat sensul.

 „Centrul [creştinismului nominal] s-a mutat“, declară Andrew Walls, director-fondator al Centrului pentru Studierea Creştinismului din Lumea Neoccidentală. În 1900, 80% dintre cei ce se declarau creştini erau fie europeni, fie nord-americani. În prezent însă, 60% dintre creştinii nominali trăiesc în Africa, Asia şi America Latină. Într-un raport apărut de curând în revista newyorkeză Newsweek se spune: „Bisericile catolice din Europa se bazează pe sprijinul preoţilor din Filipine şi din India“, iar „unu din şase preoţi care slujesc în parohiile catolice americane este adus din străinătate“. Protestanţii africani din Olanda, majoritatea lor originari din Ghana, se consideră „o biserică misionară pe un continent fără religie“. Iar protestanţi din Brazilia organizează în prezent cruciade în diferite părţi ale Marii Britanii. Un autor face următoarea remarcă: „Fluxul de misionari creştini merge în sens invers“.

Nori negri la orizont

Misionarii sunt, după cât se pare, o necesitate pe continentele european şi nord-american, unde indiferenţa faţă de religie e tot mai mare. „În Scoţia, mai puţin de 10% dintre creştini merg cu regularitate la biserică“, se spune într-o revistă. În Franţa şi în Germania merg şi mai puţini. Într-un alt raport apărut în presă se arată că „aproximativ 40% dintre americani şi 20% dintre canadieni au declarat că se duc în mod regulat la biserică“. Pe de altă parte, în Filipine numărul celor ce frecventează bisericile se ridică la aproape 70%, o proporţie asemănătoare înregistrându-se şi în alte ţări în curs de dezvoltare.

Şi mai semnificativ, credincioşii din emisfera sudică tind să fie mai ataşaţi de valorile tradiţionale ale Bisericii decât cei din emisfera nordică. De exemplu, în sondajele de opinie, catolicii din Statele Unite şi din Europa îşi exprimă în mod invariabil o neîncredere crescândă în autoritatea Bisericii şi cer o mai mare implicare a laicilor şi egalitate pentru femei. Pe de altă parte, un număr impresionant de catolici din emisfera sudică susţin poziţia tradiţională a Bisericii în aceste chestiuni. În timp ce Biserica se bucură de tot mai mult sprijin în emisfera sudică, spre deosebire de emisfera nordică unde popularitatea ei scade, se creează baza pentru o confruntare viitoare. Philip Jenkins, istoric şi specialist în probleme de religie, prevede următoarele: „E foarte probabil ca peste zece sau douăzeci de ani nici una dintre Bisericile creştinismului global să nu mai considere că Biserica omonimă din cealaltă emisferă este pe deplin sau cu adevărat creştină“.

Având în vedere tendinţele actuale, Walls spune că o întrebare la care trebuie să se găsească de urgenţă un răspuns este: „Cum pot creştinii africani, asiatici, sud-americani, nord-americani şi europeni ai aceleiaşi biserici să practice cu adevărat aceeaşi credinţă?“ Dumneavoastră ce credeţi? Au Bisericile şanse să supravieţuiască într-o lume divizată? Ce anume stă la baza adevăratei unităţi creştine? Următorul articol va examina răspunsurile Bibliei şi va oferi dovezi clare că în întreaga lume există o comunitate creştină care se bucură deja de unitate şi prosperitate.

[Legenda fotografiei de la pagina 4]

Biserică transformată în restaurant

[Provenienţa fotografiei]

AP Photo/Nancy Palmieri