‘Sclavul fidel’ trece testul!

„Este timpul fixat ca judecata să înceapă cu casa lui Dumnezeu.“ — 1 Petru 4:17.

1. Ce a constatat Isus când l-a inspectat pe „sclav“?

LA Penticosta din 33 e.n., Isus a numit „un sclav“ să furnizeze hrană la timpul potrivit pentru „servitorii“ săi. În 1914, Isus a fost întronat şi în scurt timp a venit să-l inspecteze pe acel „sclav“. El a constatat că „sclavul“, ca grup, se dovedise „fidel şi prevăzător“. Prin urmare, Isus l-a numit „peste toate bunurile sale“ (Matei 24:45–47). Însă exista şi un sclav rău, care nu fusese nici înţelept, nici prevăzător.

„Sclavul acela rău“

2, 3. De unde a provenit „sclavul acela rău“, şi cum s-a întâmplat acest lucru?

² Isus a vorbit despre sclavul rău imediat după ce s-a referit la „sclavul fidel şi prevăzător“. El a spus: „Dacă sclavul acela rău zice cumva în inima lui: «Stăpânul meu întârzie» şi începe să-i bată pe tovarăşii lui de sclavie şi mănâncă şi bea cu beţivii inveteraţi, stăpânul sclavului aceluia va veni într-o zi în care el nu se aşteaptă şi la o oră pe care nu o cunoaşte şi îl va pedepsi cu cea mai mare severitate şi îi va da partea lui cu ipocriţii. Acolo va fi plânsul şi scrâşnetul lui din dinţi“ (Matei 24:48–51). Expresia „sclavul acela rău“ trimite la cuvintele precedente ale lui Isus, cele referitoare la sclavul fidel şi prevăzător. Da, ‘sclavul rău’ a provenit din rândurile clasei sclavului fidel. * Ce s-a întâmplat de fapt?

³ Înainte de 1914, mulţi membri ai clasei sclavului fidel sperau din toată inima că, în acel an, se vor întâlni cu Mirele în cer, dar speranţa nu li s-a împlinit. Ca urmare a acestui fapt şi a altor evenimente, mulţi au fost dezamăgiţi, iar unii chiar s-au umplut de mânie. Dintre aceştia, unii au început să-i „bată“ verbal pe foştii lor fraţi şi să se asocieze cu „beţivii inveteraţi“, grupări religioase ale creştinătăţii. — Isaia 28:1–3; 32:6.

4. Cum l-a tratat Isus pe ‘sclavul rău’ şi pe toţi aceia care au manifestat un spirit asemănător?

⁴ Aceşti foşti creştini au ajuns să se identifice cu ‘sclavul rău’, iar Isus i-a pedepsit cu „cea mai mare severitate“. În ce fel? El i-a respins şi, ca urmare, aceştia nu au trăit împlinirea speranţei cereşti. Totuşi nu au fost distruşi imediat. Mai întâi au trebuit să suporte o perioadă de plâns şi de scrâşnet din dinţi în ‘întunericul din afara’ congregaţiei creştine (Matei 8:12). De atunci încoace, alţi câţiva creştini unşi au manifestat un spirit rău asemănător, identificându-se cu ‘sclavul rău’. Unii membri ai clasei „alte oi“ le-au urmat exemplul de infidelitate (Ioan 10:16). Toţi aceşti duşmani ai lui Cristos sfârşesc în acelaşi „întuneric [spiritual] de afară“.

5. Cum a reacţionat în încercări sclavul fidel şi prevăzător spre deosebire de ‘sclavul rău’?

⁵ Sclavul fidel şi prevăzător a trecut şi el prin aceleaşi încercări ca „sclavul acela rău“. Însă membrii clasei „sclavului fidel“ nu s-au umplut de mânie, ci s-au lăsat redresaţi (2 Corinteni 13:11). Iubirea lor pentru Iehova şi pentru fraţi a crescut. Drept urmare, ei s-au dovedit un „stâlp şi sprijin al adevărului“ în aceste ‘ultime zile’ tulburi. — 1 Timotei 3:15; 2 Timotei 3:1.

 Fecioarele prevăzătoare şi cele nechibzuite

6. a) Cum a arătat Isus că sclavul fidel s-a dovedit prevăzător? b) Ce mesaj au proclamat creştinii unşi înainte de 1914?

⁶ După ce a vorbit despre „sclavul acela rău“, Isus a spus două parabole pentru a arăta de ce unii creştini unşi aveau să se dovedească fideli şi prevăzători, iar alţii, nu. * Arătând ce înseamnă a fi prevăzător, el a spus: „Regatul cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat lămpile şi au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci dintre ele erau nechibzuite şi cinci erau prevăzătoare. Fiindcă cele nechibzuite şi-au luat lămpile, dar nu au luat cu ele ulei, pe când cele prevăzătoare, odată cu lămpile, şi-au luat ulei în recipientele lor“ (Matei 25:1–4). Cele zece fecioare ne amintesc de creştinii unşi dinainte de 1914. Ei calculaseră că Mirele, Isus Cristos, avea să-şi facă apariţia în scurt timp. Prin urmare, ei „au ieşit“ în întâmpinarea lui, predicând cu îndrăzneală că „timpurile fixate ale naţiunilor“ urmau să se sfârşească în 1914. — Luca 21:24.

7. Când şi de ce au „adormit“ în sens spiritual creştinii unşi?

⁷ Şi au avut dreptate. Timpurile fixate ale naţiunilor s-au sfârşit într-adevăr în 1914, iar Regatul lui Dumnezeu condus de Cristos Isus a început să acţioneze. Însă asta s-a întâmplat în cerurile invizibile. Pe pământ, omenirea a început să se confrunte cu prezisul „vai“ (Revelaţia 12:10, 12). A urmat o perioadă de încercări. Neînţelegând suficient de clar lucrurile, creştinii unşi au crezut că „mirele întârzia“. Nedumeriţi şi confruntându-se cu ostilitatea lumii, în general ei au încetinit ritmul şi aproape au oprit lucrarea de predicare organizată. Asemenea fecioarelor din parabolă, spiritual vorbind, ei au ‘aţipit şi au adormit’, aşa cum făcuseră pretinşii creştini care se dovediseră infideli după moartea apostolilor lui Isus. — Matei 25:5; Revelaţia 11:7, 8; 12:17.

8. În urma cărui eveniment s-a auzit strigătul „Iată mirele!“, şi ce trebuiau să facă atunci creştinii unşi?

⁸ Apoi, în 1919 s-a întâmplat ceva neaşteptat. Iată ce citim: „Chiar la miezul nopţii s-a auzit un strigăt: «Iată mirele! Ieşiţi în întâmpinarea lui». Atunci toate fecioarele acelea s-au ridicat şi şi-au pus în ordine lămpile“ (Matei 25:6, 7). Chiar atunci când situaţia părea fără speranţă, s-a lansat apelul de a trece la acţiune! În 1918, Isus, „Solul legământului“, venise la templul spiritual al lui Iehova să inspecteze şi să purifice congregaţia lui Dumnezeu (Maleahi 3:1). Creştinii unşi trebuiau să iasă şi să-l întâmpine în curţile pământeşti ale acelui templu. Venise timpul ca ei să „strălucească“. — Isaia 60:1; Filipeni 2:14, 15.

9, 10. Cum s-au dovedit în 1919 unii creştini „prevăzători“, iar alţii „nechibzuiţi“?

⁹ Dar să observăm că unele fecioare din parabolă se aflau într-o situaţie critică. Isus a spus: „Cele nechibzuite le-au zis celor prevăzătoare: «Daţi-ne din uleiul vostru, pentru că lămpile noastre sunt pe punctul de a se stinge»“ (Matei 25:8). Fără ulei, lămpile nu aveau cum să lumineze. Uleiul din lămpi ne aminteşte de Cuvântul lui Dumnezeu care conţine adevărul şi de spiritul sfânt, care îi ajută pe închinătorii adevăraţi să fie purtători de lumină (Psalmul 119:130; Daniel 5:14). Înainte de 1919, creştinii unşi prevăzători au depus  eforturi susţinute să înţeleagă voinţa lui Dumnezeu, în pofida stării lor temporare de slăbire spirituală. Aşadar, apelul de a răspândi lumină i-a găsit pregătiţi. — 2 Timotei 4:2; Evrei 10:24, 25.

¹⁰ Însă unii creştini unşi nu erau pregătiţi să facă sacrificii sau să depună eforturi susţinute, cu toate că îşi doreau foarte mult să fie alături de Mire. Deci, când a venit timpul să predice cu toată forţa vestea bună, ei au fost găsiţi nepregătiţi (Matei 24:14). Ba mai mult, ei au încercat să-i „tempereze“ pe colaboratorii lor zeloşi cerându-le puţin din rezerva lor de ulei. Cum au reacţionat fecioarele prevăzătoare din parabola lui Isus? Ele au spus: „S-ar putea să nu fie suficient şi pentru noi, şi pentru voi. Duceţi-vă mai degrabă la cei ce-l vând şi cumpăraţi-vă“ (Matei 25:9). În mod asemănător, în 1919 creştinii unşi loiali au refuzat să facă ceva ce le-ar fi slăbit capacitatea de a purta lumina. Astfel, ei au trecut testul.

11. Ce s-a întâmplat cu fecioarele nechibzuite?

¹¹ Isus spune în încheiere: „În timp ce [fecioarele nechibzuite] se duceau să cumpere, a sosit mirele, iar fecioarele care erau gata au intrat cu el la petrecerea de nuntă; şi uşa a fost închisă. Mai târziu au venit şi celelalte fecioare, zicând: «Domnule, domnule, deschide-ne!» Drept răspuns, el a zis: «Vă spun adevărul: Nu vă cunosc»“ (Matei 25:10–12). Da, unii nu au fost pregătiţi pentru sosirea Mirelui. Astfel, ei nu au trecut testul şi au ratat ocazia de a participa la petrecerea de nuntă din cer. Ce consecinţă tragică!

Parabola despre talanţi

12. a) Ce ilustrare a folosit Isus pentru a arăta ce înseamnă fidelitatea? b) Pe cine reprezenta omul care „a plecat în străinătate“?

¹² După ce a arătat ce înseamnă a fi prevăzător, Isus a arătat ce înseamnă fidelitatea. El a spus: „Este ca atunci când un om, fiind pe punctul de a pleca în călătorie în străinătate, şi-a chemat sclavii şi le-a încredinţat bunurile sale. Şi unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după propriile lui capacităţi, şi a plecat în străinătate“ (Matei 25:14, 15). Omul din parabolă este însuşi Isus, care „a plecat în străinătate“ când s-a înălţat la cer în anul 33 e.n. Dar, înainte de a se înălţa la cer, Isus le-a încredinţat „bunurile sale“ discipolilor săi fideli. În ce sens?

13. Cum a pregătit Isus un mare teren de activitate, şi cum i-a autorizat pe „sclavii“ săi „să facă afaceri“?

¹³ Pe parcursul ministerului său pământesc, Isus a început să pregătească un mare teren de activitate predicând pe tot cuprinsul ţării Israel vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu (Matei 9:35–38). Înainte de ‘a pleca în străinătate’, el le-a încredinţat acest teren discipolilor săi fideli spunându-le: „Duceţi-vă deci şi faceţi discipoli din oameni ai tuturor naţiunilor, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al spiritului sfânt, învăţându-i să respecte tot ce v-am poruncit“ (Matei 28:18–20). Prin aceste cuvinte, Isus i-a autorizat pe „sclavii“ săi „să facă afaceri“ până la  întoarcerea sa, ‘fiecare după propriile capacităţi’.

14. De ce nu era de aşteptat ca toţi creştinii „să facă afaceri“ în aceeaşi măsură?

¹⁴ Expresia „fiecăruia după propriile capacităţi“ arată că creştinii din secolul I nu puteau predica cu toţii în aceeaşi măsură. Unii, asemenea lui Pavel şi Timotei, au putut să ia parte în mod deplin la lucrarea de predicare şi de predare. Altora însă situaţia le limita mult libertatea de acţiune. De exemplu, unii creştini erau sclavi, iar alţii erau bătrâni, bolnavi sau aveau responsabilităţi în familie. De asemenea, în congregaţie nu toţi discipolii se puteau bucura de anumite privilegii. De pildă, femeile unse şi unii bărbaţi unşi nu aveau privilegiul de a preda în congregaţie (1 Corinteni 14:34; 1 Timotei 3:1; Iacov 3:1). Cu toate acestea, toţi discipolii unşi ai lui Cristos — bărbaţi şi femei deopotrivă — trebuiau „să facă afaceri“ profitând din plin de situaţia lor pentru a participa la ministerul creştin. Discipolii de azi ai lui Cristos procedează la fel.

Începe inspecţia!

15, 16. a) Când a venit timpul încheierii socotelilor? b) Ce ocazii noi de a „face afaceri“ le-au fost date celor fideli?

¹⁵ Parabola continuă astfel: „După mult timp, stăpânul acelor sclavi a venit şi a încheiat socotelile cu ei“ (Matei 25:19). În 1914, după ce, evident, trecuse mult timp de la anul 33 e.n. — a început prezenţa lui Cristos Isus în calitate de Rege. Trei ani şi jumătate mai târziu, în 1918, el a venit la templul spiritual al lui Dumnezeu şi a împlinit cuvintele lui Petru: „Este timpul fixat ca judecata să înceapă cu casa lui Dumnezeu“ (1 Petru 4:17; Maleahi 3:1). Venise timpul să se încheie socotelile.

¹⁶ Ce făcuseră sclavii, fraţii unşi ai lui Isus, cu „talanţii“ Regelui? Începând din 33 e.n. şi în perioada premergătoare anului 1914, mulţi au fost intens ocupaţi cu „afacerile“ lui Isus (Matei 25:16). Chiar şi în decursul primului  război mondial, ei au arătat că doreau din tot sufletul să-i slujească Stăpânului. Era deci potrivit ca, atunci, celor fideli să li se dea noi ocazii „să facă afaceri“. Începuse timpul sfârşitului actualului sistem de lucruri. Vestea bună trebuia predicată pe tot pământul. Trebuia să aibă loc „secerişul pământului“ (Revelaţia 14:6, 7, 14–16). Trebuiau găsiţi ultimii membrii ai clasei grâului şi trebuia strânsă „o mare mulţime“ de alte oi. — Revelaţia 7:9; Matei 13:24–30.

17. În ce sens ‘au intrat în bucuria stăpânului lor’ creştinii unşi fideli?

¹⁷ Secerişul este un timp de bucurie (Psalmul 126:6). Prin urmare, în 1919, când le-a încredinţat fraţilor săi unşi fideli mai multe responsabilităţi, Isus le-a spus pe bună dreptate: ‘Aţi fost fideli peste puţine lucruri, vă voi numi peste multe lucruri; intraţi în bucuria stăpânului vostru!’ (Matei 25:21, 23). În plus, nici nu ne putem imagina cât de mare este bucuria Stăpânului ca Rege întronat al Regatului lui Dumnezeu (Psalmul 45:1, 2, 6, 7)! Clasa sclavului fidel îi împărtăşeşte bucuria reprezentându-l pe Rege şi înmulţindu-i bunurile pe pământ (2 Corinteni 5:20). Bucuria sclavului fidel reiese din cuvintele profetice consemnate în Isaia 61:10: „Mă voi bucura nespus în DOMNUL şi sufletul meu va fi plin de veselie în Dumnezeul Meu; căci M-a îmbrăcat cu hainele mântuirii“.

18. De ce unii nu au trecut testul, şi ce s-a întâmplat cu ei?

¹⁸ Din nefericire, unii nu au trecut testul. Iată ce citim: „S-a prezentat cel care primise un singur talant şi a zis: «Stăpâne, ştiam că eşti un om exigent, care seceri de unde nu ai semănat şi strângi de unde nu ai vânturat. Aşa că m-am temut şi m-am dus şi ţi-am ascuns talantul în pământ. Iată, ai ceea ce este al tău»“ (Matei 25:24, 25). În mod asemănător, unii creştini unşi nu „au făcut afaceri“. Înainte de 1914, ei nu le-au împărtăşit altora cu entuziasm speranţa lor şi nici în 1919 nu au vrut să înceapă această activitate. Cum a reacţionat Isus la insolenţa lor? El le-a retras toate privilegiile şi i-a ‘aruncat în întunericul de afară unde va fi plânsul şi scrâşnetul lor din dinţi’. — Matei 25:28, 30.

Inspecţia continuă

19. În ce sens continuă inspecţia, şi ce sunt hotărâţi să facă toţi creştinii unşi?

¹⁹ Desigur, majoritatea celor ce aveau să devină sclavii unşi ai lui Cristos în timpul sfârşitului nu îi slujeau încă lui Iehova în 1918 când Isus şi-a început inspecţia. Înseamnă aceasta că ei nu au fost inspectaţi? Nicidecum! De fapt, în 1918–1919, când sclavul fidel şi prevăzător, ca grup, a trecut testul, inspecţia abia începuse. La nivel individual, creştinii unşi continuă să fie inspectaţi până când sunt sigilaţi definitiv (Revelaţia 7:1–3). Înţelegând acest lucru, fraţii unşi ai lui Cristos sunt hotărâţi să continue cu fidelitate „să facă afaceri“. Ei sunt hotărâţi, de asemenea, să fie prevăzători, păstrând o rezervă bogată de ulei pentru ca lumina lor să strălucească intens. Ei ştiu că în momentul în care îşi încheie viaţa pământească în fidelitate, sunt primiţi de Isus în „locul“ ceresc. — Matei 24:13; Ioan 14:2–4; 1 Corinteni 15:50, 51.

20. a) Ce sunt hotărâţi să facă membrii clasei „alte oi“? b) De ce anume sunt conştienţi creştinii unşi?

 ²⁰ Membrii marii mulţimi de alte oi urmează exemplul fraţilor lor unşi. Ei sunt conştienţi că a cunoaşte scopul lui Dumnezeu aduce cu sine mari responsabilităţi (Ezechiel 3:17–21). Astfel, cu ajutorul Cuvântului lui Iehova şi al spiritului sfânt, şi ei îşi păstrează plină rezerva de ulei prin studiu şi asociere creştină. De asemenea, ei lasă ca lumina lor să strălucească, participând la lucrarea de predicare şi de predare şi astfel ‘făcând afaceri’ alături de fraţii lor unşi. În ce-i priveşte, creştinii unşi sunt perfect conştienţi că lor li s-au încredinţat talanţii. Ei trebuie să dea socoteală pentru modul în care sunt administrate bunurile de pe pământ ale Domnului. Chiar dacă sunt puţini, ei nu-şi pot permite să renunţe la responsabilităţile lor, lăsându-le pe umerii marii mulţimi. Ţinând cont de acest lucru, „sclavul fidel şi prevăzător“ continuă să ia iniţiativa în a se ocupa de „afacerile“ Regelui, fiind recunoscător pentru sprijinul pe care i-l acordă membrii devotaţi ai marii mulţimi. Membrii marii mulţimi înţeleg care sunt responsabilităţile fraţilor lor unşi şi se simt onoraţi să lucreze sub îndrumarea lor.

21. Ce îndemn se aplică tuturor creştinilor începând cu perioada premergătoare anului 1919 şi până în prezent?

²¹ Aşadar, deşi cele două parabole pe care le-am analizat revarsă lumină asupra unor evenimente din 1919 sau din preajma acelui an, principiile ce se desprind din ele se aplică tuturor creştinilor adevăraţi din ultimele zile. Îndemnul dat de Isus în încheierea parabolei despre cele zece fecioare se aplică în primul rând creştinilor unşi dinainte de 1919, dar el este valabil în principiu pentru fiecare creştin. Prin urmare, să urmăm cu toţii îndemnul lui Isus: „Vegheaţi, deci, pentru că nu ştiţi nici ziua, nici ora“. — Matei 25:13.

[Note de subsol]

Puteţi să explicaţi?

• Când şi-a inspectat Isus continuatorii, şi cum i-a găsit?

• De ce unii creştinii unşi au dezvoltat spiritul ‘sclavului rău’?

• Cum ne putem dovedi prevăzători pe plan spiritual?

• Cum putem continua „să facem afaceri“ asemenea fraţilor unşi fideli ai lui Isus?

[Întrebări de studiu]

[Chenarul de la pagina 16]

CÂND VINE ISUS?

În Matei capitolele 24 şi 25, verbul „a veni“ folosit cu privire la Isus indică spre momente diferite. „A veni“ în cazul lui Isus nu implică neapărat o deplasare fizică. Dimpotrivă, el „vine“ în sensul că îşi îndreaptă atenţia spre omenire sau spre continuatorii săi, adesea pentru judecată. Astfel, în 1914, el „a venit“ în sensul că atunci a început prezenţa sa ca Rege întronat (Matei 16:28; 17:1; Faptele 1:11). În 1918 „a venit“ ca mesager al legământului şi a început să-i judece pe cei ce pretindeau că îi slujesc lui Iehova (Maleahi 3:1–3; 1 Petru 4:17). La Armaghedon, el „va veni“ să execute judecata asupra duşmanilor lui Iehova. — Revelaţia 19:11–16.

Venirea (sau sosirea) la care se face referire de mai multe ori în Matei 24:29–44 şi 25:31–46 va avea loc în „marele necaz“ (Revelaţia 7:14). În schimb, venirea menţionată de mai multe ori în textul din Matei 24:45 până la 25:30 are legătură cu judecarea pretinşilor discipoli începând din 1918. Nu ar fi logic să spunem, de pildă, că răsplătirea sclavului fidel, judecarea fecioarelor nechibzuite şi a sclavului leneş care a ascuns talantul Stăpânului vor avea loc când Isus „va veni“ în marele necaz. Aceasta ar însemna că mulţi dintre cei unşi ar fi găsiţi infideli în acel moment şi ar trebui înlocuiţi. Însă în Revelaţia 7:3 se arată că toţi sclavii unşi ai lui Cristos vor fi fost până atunci „sigilaţi“ definitiv.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 14]

‘Sclavul rău’ nu a primit nici o binecuvântare în 1919

[Legenda ilustraţiei de la pagina 15]

Fecioarele prevăzătoare erau pregătite când a sosit mirele

[Legenda ilustraţiei de la pagina 17]

Sclavii fideli au „făcut afaceri“

Sclavul leneş nu a făcut

[Legenda fotografiilor de la pagina 18]

Clasa unsă şi „marea mulţime“ lasă în continuare ca lumina lor să strălucească