Salt la conţinut

Salt la cuprins

Întrebări de la cititori

Întrebări de la cititori

Întrebări de la cititori

Ce s-a întâmplat cu ocazia episodului descris în Exodul 4:24–26, şi a cui viaţă era în pericol?

Moise era în drum spre Egipt, împreună cu soţia sa, Sefora, şi cu fiii săi, Gherşom şi Eliezer, când s-au întâmplat următoarele: „În timpul călătoriei, într-un loc unde a rămas peste noapte, DOMNUL l-a întâlnit şi a vrut să-l omoare. Atunci Sefora a luat o piatră ascuţită, a tăiat prepuţul fiului său şi l-a aruncat la picioarele lui şi a zis: «Tu eşti un soţ de sânge pentru mine.» Şi El l-a lăsat. Atunci a zis ea: «Soţ de sânge!», din cauza circumciziei“ (Exodul 4:20, 24–26). Deşi acest pasaj nu este suficient de clar şi nu se poate şti sigur la ce face el referire, Scripturile clarifică într-o oarecare măsură înţelesul lui.

Relatarea nu specifică a cui viaţă era în pericol. Totuşi, din context se poate deduce că nu era vorba de viaţa lui Moise, deoarece el tocmai primise din partea lui Dumnezeu misiunea de a-i scoate pe israeliţi din Egipt (Exodul 3:10). E puţin probabil ca, în timp ce Moise se îndrepta spre locul unde urma să-şi îndeplinească misiunea, viaţa lui să fi fost primejduită de îngerul lui Dumnezeu. Aşadar, trebuie să fi fost vorba de viaţa unuia dintre fiii săi. În legea dată mai înainte lui Avraam cu privire la circumcizie se spunea: „Cel de sex masculin necircumcis în carnea prepuţului lui să fie nimicit din poporul său: a călcat legământul Meu“ (Geneza 17:14). Se pare că Moise neglijase să-şi circumcidă fiul şi, astfel, viaţa acestuia a fost primejduită de îngerul lui Iehova.

La picioarele cui a aruncat Sefora prepuţul fiului său în încercarea de a îndrepta lucrurile? Îngerul lui Iehova era cel ce avea puterea să-l omoare pe fiul necircumcis. E logic deci că Sefora a aruncat prepuţul la picioarele îngerului, dovedindu-i astfel că era de acord cu legământul.

Cuvintele „soţ de sânge“ rostite de Sefora sunt neobişnuite. Ce sugerează ele? Supunându-se cerinţelor legământului circumciziei, Sefora a recunoscut că între ea şi Iehova exista o relaţie de legământ. Legământul Legii încheiat mai târziu cu israeliţii a arătat că, într-o relaţie de legământ, Iehova poate fi comparat cu un soţ, iar cealaltă parte cu o soţie (Ieremia 31:32). Aşadar, numindu-l pe Iehova (prin intermediul reprezentantului său îngeresc) „soţ de sânge“, se pare că Sefora a consimţit să se supună cerinţelor acestui legământ. Era ca şi cum ea ar fi acceptat în cadrul legământului circumciziei o poziţie asemănătoare cu a unei soţii, avându-l ca soţ pe Iehova Dumnezeu. În orice caz, datorită acţiunii sale energice prin care s-a supus cerinţei lui Dumnezeu, viaţa fiului ei n-a mai fost în pericol.