Biblia Complutensă — ediţie poliglotă de referinţă

PE LA 1455 s-au ivit zorii unei noi ere în ce priveşte difuzarea Bibliei. Johannes Gutenberg a tipărit prima Biblie folosind tiparul cu litere mobile. În sfârşit, distribuirea Bibliei nu se mai limita la câteva manuscrise. Acum, Bibliile puteau fi produse în cantităţi mari şi la un preţ destul de mic. Biblia avea să devină în scurt timp cea mai răspândită carte din lume.

Biblia lui Gutenberg a fost în latină. Curând însă erudiţii europeni şi-au dat seama că aveau nevoie de un text demn de încredere în limbile originale ale Bibliei, ebraica şi greaca. Pentru Biserica Catolică, Vulgata reprezenta unica versiune autorizată a Bibliei, dar existau două mari inconveniente. Latina nu mai era înţeleasă de majoritatea oamenilor din secolul al XVI-lea. De asemenea, în cei o mie de ani care se scurseseră de la apariţia Vulgatei, în textul ei se strecuraseră numeroase greşeli de copiere.

Traducătorii şi savanţii deopotrivă aveau nevoie de o Biblie în limbile originale, precum şi de o traducere revizuită în latină. În 1502, cardinalul Jiménez de Cisneros, consilierul spiritual şi politic al reginei Isabella I a Spaniei, a hotărât să răspundă acestor cerinţe prin publicarea unei singure lucrări. Acest instrument istoric de traducere a devenit cunoscut sub numele de Biblia Complutensă a, sau Biblia Poliglotă de la Alcalá. Cisneros a dorit să producă o Biblie poliglotă, sau multilingvă, care să reunească cele mai bune texte ebraice, greceşti şi latineşti, precum şi câteva fragmente în aramaică. Întrucât tiparul era abia la începuturile sale, această lucrare avea să reprezinte şi un punct de cotitură în arta tipografică.

Cisneros a început acest proiect de amploare cumpărând manuscrise ebraice antice, care puteau fi găsite cu uşurinţă în Spania. El a adunat şi manuscrise greceşti şi latineşti. Manuscrisele urmau să stea la baza textului Bibliei poliglote. Cisneros a încredinţat compilarea propriu-zisă unui grup de erudiţi, care şi-au desfăşurat activitatea la Universitatea nou-înfiinţată de la Alcalá de Henares (Spania). Printre cei invitaţi să colaboreze a fost şi Erasm din Rotterdam, dar ilustrul lingvist a refuzat.

Erudiţii au lucrat la compilarea acestei lucrări monumentale zece ani, iar tipărirea ei a durat alţi patru ani. Tipografii spanioli au întâmpinat dificultăţi mari, întrucât nu dispuneau de caractere tipografice ebraice, greceşti şi aramaice. De aceea, Cisneros a angajat un mare tipograf, Arnaldo Guillermo Brocario, care a pregătit literele în aceste limbi. În cele din urmă, tipografii au reuşit să-şi înceapă lucrul în 1514. Cele şase volume au fost terminate la 10 iulie 1517, cu doar patru luni înainte de moartea cardinalului. Lucrarea completă a fost tipărită în aproximativ şase sute de exemplare — în mod paradoxal, exact în perioada  de apogeu a Inchiziţiei spaniole. b

Aranjarea în pagină

Fiecare pagină a Bibliei Poliglote era extrem de bogată în informaţii. În primele patru volume, ce cuprindeau Scripturile ebraice, textul Vulgatei apărea pe coloana din mijloc a fiecărei pagini; textul ebraic pe coloana marginală, iar textul grecesc însoţit de o traducere interliniară în latină, pe coloana interioară. Pe margine erau adnotate rădăcinile de la care s-au format diverşi termeni ebraici. Editorii au inserat în subsolul fiecărei pagini a Pentateuhului Targumul lui Onkelos (o parafrazare în aramaică a primelor cinci cărţi ale Bibliei), precum şi o traducere în latină.

Volumul al cincilea conţinea Scripturile greceşti pe două coloane. Pe una apărea textul grecesc, iar pe cealaltă textul latinesc din Vulgata. Corespondenţa între texte s-a stabilit cu ajutorul unor litere mici care îl îndrumau pe cititor la cuvântul echivalent din coloana alăturată. Textul grecesc al Bibliei Poliglote de la Alcalá a constituit prima colecţie completă tipărită a Scripturilor greceşti, sau a „Noului Testament“, fiind urmată la scurt timp de ediţia lui Erasm.

Erudiţii au fost atât de atenţi la corectură încât în volumul al cincilea au apărut doar 50 de greşeli de tipar. Datorită meticulozităţii cu care au lucrat aceşti învăţaţi, criticii moderni consideră Biblia Complutensă superioară chiar renumitului text grecesc al lui Erasm. Elegantele litere greceşti au egalat în frumuseţe şi claritate literele din manuscrisele unciale mai vechi. În cartea sa The Printing of Greek in the Fifteenth Century, Robert Proctor afirmă: „Spania are meritul de a fi produs primele caractere tipografice greceşti, care sunt, fără îndoială, şi cele mai frumoase“.

Volumul al şaselea cuprindea diverse ajutoare pentru studierea Bibliei: un dicţionar ebraic-aramaic, un glosar cu nume greceşti, ebraice şi aramaice, o gramatică ebraică şi un index de termeni latineşti pentru dicţionarul ebraic-aramaic. Nu e de mirare că Biblia Complutensă a fost numită un „monument al artei tipografice şi al exegezei biblice“.

Cisneros a dorit ca această lucrare „să reînvie interesul pentru studierea Scripturilor“, dar n-a vrut ca Biblia să ajungă în mâinile oamenilor de rând. După părerea lui, „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia învăluit cu grijă în mister şi ţinut departe de omul obişnuit“. El credea şi că „Scripturile trebuiau să se limiteze la cele trei limbi vechi în care Dumnezeu a permis să fie scrisă inscripţia de deasupra capului Fiului său crucificat“. c Din acest motiv, Biblia Complutensă n-a cuprins şi o traducere în spaniolă.

Vulgata şi limbile originale

Particularităţile acestei Biblii poliglote au dus la neînţelegeri între compilatorii ei. Revizuirea textului Vulgatei care avea să apară în Biblia poliglotă i s-a încredinţat cunoscutului  învăţat spaniol Antonio de Nebrija d. Deşi pentru Biserica Catolică Vulgata lui Ieronim era singura traducere autorizată, Nebrija a considerat necesară o comparare a Vulgatei cu textele greceşti, aramaice şi ebraice. Intenţia lui era să corecteze greşelile evidente care se strecuraseră în manuscrisele Vulgatei de la acea dată.

Dorind să înlăture orice neconcordanţă între Vulgata şi limbile originale, Nebrija i-a sugerat lui Cisneros: „Să mai aprindem o dată cele două torţe ale religiei noastre, limbile ebraică şi greacă. Răsplăteşte-i pe cei ce se pun în slujba acestei cauze“. El a mai spus: „Ori de câte ori apar diferenţe între manuscrisele latineşti ale Noului Testament, ar fi bine să consultăm manuscrisele greceşti. Ori de câte ori găsim o neconcordanţă între manuscrisele latineşti sau între manuscrisele greceşti şi cele latineşti ale Vechiului Testament, ar fi bine să căutăm redarea exactă din sursa autentică ebraică“.

Care a fost răspunsul lui Cisneros? În prologul său la Biblia Poliglotă de la Alcalá, Cisneros s-a exprimat în termeni categorici: „Am aşezat traducerea latinească a preafericitului Ieronim între cea a Sinagogii [textul ebraic] şi cea a Bisericii Orientale [textul grecesc], aşa cum tâlharii au fost atârnaţi de o parte şi de alta a lui Isus, care reprezintă Biserica Romană, sau Latină“. Astfel, Cisneros nu i-a permis lui Nebrija să corecteze textul Vulgatei după cel al limbilor originale. În cele din urmă, Nebrija a preferat să abandoneze proiectul decât să-şi pună numele pe o revizuire incorectă.

Comma Johanneum

Deşi Biblia Poliglotă de la Alcalá s-a dovedit un uriaş pas înainte în producerea unui text îmbunătăţit în limbile originale ale Bibliei, tradiţia a dominat uneori erudiţia. Vulgata se bucura de o autoritate atât de mare, încât, uneori, în loc să corecteze textul latinesc, editorii au fost obligaţi să-l corecteze pe cel grecesc al „Noului Testament“ pentru a-l face să corespundă celui latinesc. Un exemplu în acest sens este renumitul text apocrif, cunoscut sub numele de comma Johanneum. e Nici un manuscris grecesc vechi nu conţine această frază apocrifă, care a fost inserată, din câte se pare, la câteva secole după ce Ioan şi-a redactat scrisoarea. Fraza nu apare nici în cele mai vechi manuscrise latineşti ale Vulgatei. Din acest motiv, Erasm a scos această interpolare  din „Noul Testament“ grecesc publicat de el.

Editorii Bibliei Poliglote de la Alcalá au fost reticenţi la ideea de a scoate un verset care făcuse parte multe secole din textul tradiţional al Vulgatei. Astfel, ei au păstrat redarea lui apocrifă din textul latinesc şi au hotărât să-l traducă şi să-l introducă în textul grecesc pentru ca cele două coloane să corespundă.

O bază pentru alte traduceri ale Bibliei

Valoarea Bibliei Complutense nu constă numai în aceea că este prima ediţie tipărită a Scripturilor greceşti complete şi a Septuagintei. Aşa cum „Noul Testament“ al lui Erasm a devenit textus receptus al Scripturilor greceşti (text de bază pentru multe traduceri în alte limbi), textul ebraic al Bibliei Poliglote de la Alcalá a constituit textul de referinţă al Scripturilor ebraice-aramaice. f William Tyndale a folosit textul ebraic al acestei Biblii poliglote ca bază pentru traducerea sa în engleză a Bibliei.

Astfel, lucrarea monumentală a echipei care a produs Biblia Complutensă a avut o contribuţie însemnată la dezvoltarea exegezei biblice. La data publicării ei, în Europa începuse să crească interesul faţă de Biblie, ceea ce a încurajat traducerea ei în limba poporului. Biblia Poliglotă de la Alcalá s-a dovedit o verigă în lanţul iniţiativelor care au contribuit la îmbunătăţirea şi păstrarea textului ebraic şi a celui grecesc. Toate aceste eforturi sunt în armonie cu scopul divin potrivit căruia ‘cuvântul încercat’ al lui Iehova, „Cuvântul Domnului rămâne pentru veşnicie“. — Psalmul 18:30; Isaia 40:8; 1 Petru 1:25.

[Note de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 29]

Cardinalul Jiménez de Cisneros

[Provenienţa ilustraţiei]

Biblioteca Histórica. Universidad Complutense de Madrid

[Legenda ilustraţiei de la pagina 30]

Antonio de Nebrija

[Provenienţa ilustraţiei]

Biblioteca Histórica. Universidad Complutense de Madrid

[Provenienţa ilustraţiei de la pagina 28]

Biblioteca Histórica. Universidad Complutense de Madrid