Când voia lui Dumnezeu se va face pe pământ

CÂND şi-a învăţat discipolii să se roage ca voia lui Dumnezeu ‘să se facă precum în cer şi pe pământ’, Isus vorbea din perspectiva celui care locuise în cer alături de Tatăl său (Matei 6:10; Ioan 1:18; 3:13; 8:42). Din existenţa sa preumană Isus ştia ce înseamnă ca toate lucrurile din cer şi de pe pământ să fie în armonie cu voia lui Dumnezeu. Fuseseră minunate timpurile acelea de adevărată împlinire şi satisfacţie. — Proverbele 8:27–31.

Cei întâi creaţi de Dumnezeu au fost ‘îngerii Lui, tari în putere, care împlinesc cuvântul Lui’. Aceste creaturi spirituale au fost şi sunt ‘slujitorii Lui, care fac voia Lui’ (Psalmul 103:20, 21). Fuseseră ei înzestraţi cu voinţă proprie? Fără îndoială că da. Iar la întemeierea pământului, aceşti ‘fii ai lui Dumnezeu au scos strigăte de bucurie’ (Iov 38:7). Astfel ei şi-au exprimat încântarea faţă de scopul lui Dumnezeu, precum şi dorinţa de a se supune voinţei sale.

După ce a întemeiat pământul, Dumnezeu l-a pregătit ca locuinţă pentru om, iar la urmă i-a creat pe primul bărbat şi pe prima femeie (Geneza, capitolul 1). Era Iehova demn de laudă şi pentru aceasta? În relatarea inspirată citim: „Dumnezeu a văzut tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea“. — Geneza 1:31.

Care a fost voia lui Dumnezeu cu privire la primii noştri părinţi şi la urmaşii lor? În Geneza 1:28 se spune că şi aceasta a fost foarte bună: „Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: «Fiţi roditori, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ»“ (Geneza 1:28). Ca să îndeplinească această minunată sarcină, atât primii noştri părinţi, cât şi urmaşii lor aveau nevoie de veşnicie, de o viaţă fără tragedii, nedreptate, durere sau moarte.

Pe timpul acela, voia lui Dumnezeu se înfăptuia şi în cer, şi pe pământ. Toţi cei ce trăiau în armonie cu ea urmau să aibă parte de mari satisfacţii. Dar ce s-a întâmplat apoi?

Pe neaşteptate, a apărut o controversă cu privire la voinţa lui Dumnezeu. Cu toate că nu era imposibil de rezolvat, ea a însemnat începutul unei lungi perioade de durere şi necaz care avea să provoace confuzie în ce priveşte voia lui Dumnezeu pentru omenire. Aşa se face că în prezent suntem cu toţii victime ale durerii şi necazului. Dar în ce a constat această controversă?

Voia lui Dumnezeu de-a lungul unei perioade de răzvrătire

Unul dintre fiii spirituali ai lui Dumnezeu s-a gândit c-ar putea să împiedice înfăptuirea voinţei divine pentru omenire, cu scopul de a obţine avantaje personale. Cu cât se gândea mai mult, cu atât ideea i se părea mai realizabilă şi devenea mai atrăgătoare (Iacov 1:14, 15). Această creatură spirituală a crezut probabil că, dacă reuşea să-i ademenească pe primii  oameni să asculte de el în loc să asculte de Creator, Dumnezeu ar fi fost obligat să tolereze o suveranitate rivală. Din câte se pare, acest înger s-a gândit că Dumnezeu nu-i va condamna la moarte, întrucât lucrul acesta ar fi însemnat ca El să renunţe la scopul său. Mai degrabă, Iehova Dumnezeu trebuia să-şi modifice scopul, acceptând poziţia acestui fiu spiritual rebel, căruia creaţia Sa umană ar fi trebuit să i se supună. În mod potrivit, mai târziu acest răzvrătit a fost numit Satan, adică ‘adversar’. — Iov 1:6, nota de subsol.

Mânat de această dorinţă, Satan a îndemnat-o pe femeie să nesocotească voia lui Dumnezeu şi să devină independentă pe plan moral. Iată ce a afirmat el: „Hotărât că nu veţi muri; . . . Veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul“ (Geneza 3:1–5). Întrucât îi promiteau libertate, cuvintele lui Satan i s-au părut femeii atrăgătoare. Ea l-a ascultat crezând că astfel va avea o viaţă mai bună. După aceea şi-a atras şi soţul de partea ei. — Geneza 3:6.

Dar aceasta n-a fost voia lui Dumnezeu, ci voia primilor oameni. Iar urmările aveau să fie dezastruoase. Dumnezeu le spusese mai înainte că neascultarea ar fi dus la moarte (Geneza 3:3). Ei nu fuseseră creaţi să trăiască independenţi de Dumnezeu (Ieremia 10:23). În plus, devenind imperfecţi, ei le-ar fi transmis imperfecţiunea şi moartea urmaşilor lor (Romani 5:12). Satan nu putea să anuleze aceste consecinţe.

Dar a schimbat această stare de lucruri scopul, sau voinţa, lui Dumnezeu cu omenirea şi cu pământul pentru totdeauna? Nicidecum (Isaia 55:9–11). Însă ea a dat naştere la o serie de întrebări care cereau răspuns: Puteau oare oamenii să fie „ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul“, aşa cum a pretins Satan? Cu alte cuvinte, dacă ni s-ar fi dat suficient timp, am fi putut hotărî singuri ce este bine şi ce este rău, ce este folositor sau dăunător, în toate domeniile vieţii? Merită Dumnezeu toată ascultarea noastră, deoarece modul său de guvernare este cel mai bun? E potrivit să ne supunem întru totul voinţei sale? Cum aţi răspunde la aceste întrebări?

Exista o singură modalitate de a soluţiona aceste controverse înaintea întregii creaţii inteligente: Să le permită celor ce doriseră să fie independenţi să demonstreze că se puteau conduce cu succes. Distrugerea lor n-ar fi rezolvat controversele apărute. Dacă oamenilor li s-ar fi acordat suficient timp, rezultatele ar fi soluţionat problema. Dumnezeu a arătat că aşa avea să procedeze când i-a spus femeii că va naşte copii. Astfel a început să se formeze familia umană. Noi existăm astăzi graţie acestei hotărâri! — Geneza 3:16, 20.

Totuşi, aceasta n-a însemnat că Dumnezeu i-a lăsat pe oameni şi pe fiii spirituali rebeli să facă tot ce şi-ar fi dorit. Dumnezeu n-a renunţat la suveranitatea sa şi nici nu şi-a abandonat scopul (Psalmul 83:18). El a demonstrat aceasta profeţind distrugerea celui ce a instigat la răzvrătire, precum şi anularea tuturor efectelor păcatului (Geneza 3:15). Astfel, familia umană a avut încă de la început speranţa eliberării.

Între timp, primii noştri părinţi s-au îndepărtat — atât ei, cât şi viitorii lor urmaşi — de  guvernarea lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar fi intervenit pentru a preîntâmpina consecinţele triste ale hotărârii lor, aceasta ar fi însemnat ca el să-şi impună de fiecare dată voinţa, nelăsându-i să fie independenţi.

Bineînţeles, unii puteau alege să se supună guvernării lui Dumnezeu. Ei puteau să afle care este voia sa pentru oamenii din această perioadă şi să se supună acesteia cât puteau mai bine (Psalmul 143:10). Dar ei n-ar fi fost scutiţi de probleme atât timp cât controversa privitoare la independenţa totală a omenirii nu era rezolvată.

Efectele alegerii lor n-au întârziat să apară. Cain, fiul întâi născut al lui Adam şi al Evei, şi-a ucis fratele pentru că „lucrările lui erau rele, dar ale fratelui său erau drepte“ (1 Ioan 3:12). Ceea ce a făcut el n-a fost voia lui Dumnezeu, întrucât Dumnezeu îl prevenise pe Cain, iar mai târziu, l-a pedepsit (Geneza 4:3–12). Cain alesese independenţa morală oferită de Satan, dovedind astfel că „provenea din cel rău“. Şi alţii au făcut la fel.

După mai bine de 1 500 de ani de istorie umană, „pământul [devenise] stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de violenţă“ (Geneza 6:11). Trebuia să se intervină de urgenţă pentru a-l salva de la distrugere. Dumnezeu a intervenit aducând un potop mondial şi salvând singura familie dreaptă de atunci, formată din Noe, soţia sa, fiii săi şi soţiile acestora (Geneza 7:1). Noi toţi ne tragem din ei.

În anii care au urmat, Dumnezeu le-a oferit îndrumare celor ce doreau cu sinceritate să cunoască voia sa. El a inspirat oameni loiali să aştearnă în scris declaraţiile sale pentru a putea fi citite de toţi cei ce aveau să-i caute îndrumarea. Aceste declaraţii se găsesc în Biblie (2 Timotei 3:16). Plin de iubire, Iehova le-a permis oamenilor fideli să se apropie de el şi chiar să-i devină prieteni (Isaia 41:8). El le-a dat putere să suporte încercările dureroase care s-au abătut asupra omenirii de-a lungul mileniilor de independenţă (Psalmul 46:1; Filipeni 4:13). Cât de recunoscători putem fi pentru toate acestea!

„Facă-se voia ta“ — pe deplin

Dar ceea ce a făcut Dumnezeu până acum nu reprezintă întreaga sa voinţă pentru omenire. Apostolul creştin Petru a scris: „Potrivit promisiunii sale, noi aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, şi în acestea va locui dreptatea“ (2 Petru 3:13). Cuvintele lui simbolice descriu un nou guvern pentru omenire şi o nouă societate umană.

Într-un limbaj clar, profetul Daniel a scris: „În zilele acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie care nu va fi distrusă. . . . Ea va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii, dar ea însăşi va dăinui pentru totdeauna“ (Daniel 2:44). Această declaraţie prezice sfârşitul prezentului sistem de lucruri deficitar şi înlocuirea lui cu Regatul, sau guvernul, lui Dumnezeu. Ce veste bună este aceasta! Conflictele şi egoismul care umplu astăzi lumea cu violenţă şi ameninţă din nou pământul cu distrugerea vor dispărea cu desăvârşire într-o bună zi.

Dar când se vor întâmpla toate acestea? Discipolii săi l-au întrebat pe Isus: „Când vor avea loc aceste lucruri şi care va fi semnul prezenţei tale şi al încheierii sistemului de lucruri?“ Răspunzând, Isus a spus printre altele: „Această veste bună a regatului va fi predicată pe tot pământul locuit ca mărturie pentru toate naţiunile; şi atunci va veni sfârşitul“. — Matei 24:3, 14.

Se ştie că prezisa lucrare de predicare se desfăşoară în prezent pe tot pământul, probabil şi în zona unde locuiţi. În cartea sa These Also Believe, profesorul Charles Braden scrie: „Martorii lui Iehova au umplut literalmente pământul cu mărturia lor. . . . Nici o altă grupare religioasă de pe glob nu manifestă atât de mult zel şi atât de multă tenacitate ca Martorii lui Iehova în efortul lor de a răspândi vestea bună despre Regat“. Martorii predică  această veste bună în peste 230 de ţări şi în aproape 400 de limbi. Această lucrare n-a mai fost realizată niciodată la o scară atât de mare. Ea este una dintre numeroasele dovezi că timpul când Regatul lui Dumnezeu va lua locul guvernelor umane este aproape.

Regatul, sau împărăţia, despre care a spus Isus că va fi predicat este acelaşi cu cel pe care ne-a învăţat el să-l cerem în rugăciunea model: „Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ“ (Matei 6:10, Biblia ortodoxă, ediţia din 1982). Într-adevăr, acest Regat, sau împărăţie, este mijlocul folosit de Dumnezeu pentru a-şi realiza scopul, sau voinţa, pentru omenire şi pământ.

Ce va însemna aceasta? Iată ce răspuns găsim în Revelaţia 21:3, 4: „Am auzit o voce puternică de la tron zicând: «Iată! Cortul lui Dumnezeu este cu oamenii, şi el va locui cu ei, şi ei vor fi popoarele sale. Şi însuşi Dumnezeu va fi cu ei. Şi el va şterge orice lacrimă din ochii lor, şi moartea nu va mai fi; nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi. Lucrurile anterioare au trecut»“. Atunci voia lui Dumnezeu se va face cu adevărat pe pământ ca şi în cer — şi aceasta pe deplin. a Nu v-ar plăcea să luaţi parte la înfăptuirea ei?

[Notă de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 5]

Independenţa de Dumnezeu a adus numai tragedii