Rebeca — O femeie hotărâtă, cu teamă de Dumnezeu

IMAGINEAZĂ-ŢI că trebuie să cauţi o soţie pentru fiul tău. Ce fel de femeie ai alege? Ce calităţi ai dori să aibă? Ai căuta o femeie frumoasă, deşteaptă, harnică şi bună sau ai considera mai importante alte calităţi?

În această situaţie s-a aflat Avraam. Iehova îi promisese că-i va binecuvânta pe urmaşii pe care îi va avea prin fiul său Isaac. La momentul la care ne referim, Avraam este deja bătrân, iar fiul său încă nu e căsătorit (Geneza 12:1–3, 7; 17:19; 22:17, 18; 24:1). Întrucât Isaac va împărţi binecuvântările cu viitoarea soţie şi cu copiii pe care îi vor avea împreună, Avraam se îngrijeşte să găsească o soţie potrivită pentru fiul său. Ea trebuie să fie în primul rând o închinătoare a lui Iehova. Şi pentru că în Canaan, ţara unde locuieşte Avraam, nu există astfel de femei, el trebuie să caute în altă parte. Femeia aleasă în cele din urmă este Rebeca. Dar cum a găsit-o Avraam? Este ea o femeie cu preocupări spirituale? Şi ce putem învăţa din exemplul ei?

În căutarea unei soţii potrivite

Avraam îl trimite pe cel mai vârstnic slujitor al său, foarte probabil pe Eliezer, în îndepărtata Mesopotamie. El trebuie să-i aleagă lui Isaac o mireasă dintre rudele lui Avraam, care îi slujesc lui Iehova. Alegerea miresei e o chestiune atât de importantă, încât Avraam îl pune pe Eliezer să jure că nu va lua o soţie canaanită pentru Isaac. Această insistenţă a  lui Avraam este un aspect demn de remarcat. — Geneza 24:2–10.

După lunga călătorie până în oraşul rudelor lui Avraam, Eliezer îşi duce cele zece cămile la o fântână. Imaginează-ţi scena. E seară şi Eliezer se roagă: „Iată, eu stau lângă izvorul acesta de apă şi fiicele oamenilor din cetate vin să scoată apă. Fă ca fata căreia îi voi zice: «Pleacă-ţi urciorul, te rog, ca să beau» şi care va răspunde: «Bea, şi am să dau de băut şi cămilelor tale,» să fie aceea pe care ai rânduit-o Tu pentru robul Tău Isaac“. — Geneza 24:11–14.

Aşa cum ştie, probabil, orice femeie din partea locului, o cămilă însetată bea multă apă, până la 100 de litri. Cea care s-ar angaja să adape zece cămile trebuie să muncească din greu. Efortul depus de ea, în timp ce alţii sunt simpli privitori, ar fi o dovadă clară a puterii de muncă, a răbdării, a umilinţei şi a bunătăţii ei faţă de oameni şi faţă de animale.

Cum se petrec lucrurile? „Nu sfârşise el încă de vorbit, şi a ieşit, cu urciorul pe umăr, Rebeca, fiica lui Betuel, fiul Milcăi, soţia lui Nahor, fratele lui Avraam. Fata era foarte frumoasă; era fecioară. . . . Ea s-a coborât la izvor, şi-a umplut urciorul şi s-a suit iarăşi. Robul a alergat înaintea ei şi a zis: «Dă-mi, te rog, să beau puţină apă din urciorul tău». «Bea, domnul meu», a răspuns ea. Şi s-a grăbit de a aplecat urciorul pe mână şi i-a dat să bea.“ — Geneza 24:15–18.

Este Rebeca soţia potrivită?

Rebeca este nepoata fratelui lui Avraam şi, pe lângă faptul că e frumoasă, este şi plină de calităţi. Ea nu se reţine să vorbească cu un necunoscut, nefiind însă prea familiară cu el. Îl serveşte cu amabilitate pe Eliezer când îi cere apă — un gest obişnuit de politeţe. Dar va îndeplini ea şi cealaltă cerere din rugăciunea lui Eliezer?

Rebeca spune: „Bea, domnul meu“, însă continuă: „Am să scot apă şi pentru cămilele  tale, până vor bea şi se vor sătura“. Ea face mai mult decât un gest obişnuit de politeţe. Serviabilă, ‘varsă în grabă urciorul în adăpătoare şi aleargă iarăşi la fântână ca să scoată apă; şi scoate pentru toate cămilele lui’. Rebeca face totul cu spor. Relatarea spune: „Omul o privea cu mirare şi fără să zică nimic“. — Geneza 24:19–21.

Când află că tânăra este rudă cu Avraam, Eliezer se aruncă cu faţa la pământ şi îi mulţumeşte lui Iehova. El o întreabă apoi dacă poate să înnopteze împreună cu însoţitorii săi în casa tatălui ei. Rebeca răspunde afirmativ şi aleargă spre casă pentru a anunţa venirea oaspeţilor. — Geneza 24:22–28.

După ce ascultă istorisirea lui Eliezer, Laban, fratele Rebecăi, şi Betuel, tatăl său, îşi dau seama că lucrurile sunt dirijate de Dumnezeu. Cu siguranţă, Rebeca e rânduită pentru Isaac! „Ia-o şi du-te“, zic ei, „ca să fie soţia fiului stăpânului tău, cum a spus DOMNUL“. Cum reacţionează Rebeca? Întrebată dacă doreşte să plece imediat, ea răspunde cu un singur cuvânt ebraic care înseamnă „da, vreau“. Ea nu este obligată să accepte cererea în căsătorie. Avraam a specificat clar acest lucru când a spus că Eliezer este dezlegat de jurământ „dacă femeia nu va vrea“ să-l urmeze. Dar şi Rebeca înţelege că e vorba de mâna lui Dumnezeu. Astfel, fără să zăbovească, ea părăseşte casa părintească pentru a se căsători cu un bărbat pe care nu l-a văzut niciodată. Hotărârea ei curajoasă e o remarcabilă dovadă de credinţă. În mod cert, Rebeca este soţia potrivită! — Geneza 24:29–59.

Când se întâlneşte cu Isaac, Rebeca îşi acoperă capul cu un văl în semn de supunere.  Isaac o ia de soţie şi, fără îndoială, datorită calităţilor ei frumoase, se îndrăgosteşte de ea. — Geneza 24:62–67.

Doi fii gemeni

Aproximativ nouăsprezece ani, Rebeca nu are copii. În cele din urmă, rămâne însărcinată. Sarcina este dificilă deoarece are doi gemeni care se bat în pântecele ei; ea strigă către Dumnezeu, la fel cum poate facem şi noi când trecem prin situaţii foarte grele. Iehova aude glasul ei şi o încurajează spunându-i că va deveni mama a două popoare, iar „cel mai în vârstă va sluji celui mai tânăr“. — Geneza 25:20–26.

Se pare că aceste cuvinte nu sunt singurul motiv pentru care Rebeca îl iubeşte mai mult pe Iacov, fiul cel mic. Băieţii sunt foarte diferiţi. Iacov este „ireproşabil“ (NW), dar Esau este atât de lipsit de apreciere faţă de lucrurile spirituale încât, pentru o porţie de mâncare, îi vinde lui Iacov dreptul de întâi-născut — dreptul de a moşteni promisiunile lui Dumnezeu. Căsătorindu-se cu două femei hetite, el dovedeşte lipsă de respect, ba chiar dispreţ, faţă de valorile spirituale, fiind o pricină de mare amărăciune pentru părinţii săi. — Geneza 25:27–34; 26:34, 35.

Efortul de a obţine binecuvântarea pentru Iacov

Biblia nu arată dacă Isaac ştie că Esau îi va sluji lui Iacov. În orice caz, şi Rebeca şi Iacov ştiu că binecuvântarea îi aparţine acestuia. Auzind că soţul ei intenţionează să-i dea binecuvântarea lui Esau când acesta îi va pregăti o mâncare de vânat, Rebeca trece la acţiune. Ea se dovedeşte la fel de energică şi de hotărâtă ca în tinereţe. Îi „porunceşte“ lui Iacov să-i aducă doi iezi ca să-i pregătească lui Isaac o mâncare preferată. Iacov va trebui să se dea drept Esau şi să obţină binecuvântarea, însă obiectează. În mod sigur tatăl său îşi va da seama de vicleşug şi îl va blestema! Totuşi, Rebeca insistă: „Blestemul acesta, fiule, să cadă peste mine“. Apoi pregăteşte mâncarea, îl deghizează pe Iacov şi îl trimite la soţul ei. — Geneza 27:1–17.

Nu ştim de ce a procedat Rebeca aşa. Mulţi condamnă acţiunea ei, dar nici Biblia, nici Isaac, care descoperă că i-a dat binecuvântarea lui Iacov, nu o fac. Dimpotrivă, Isaac adaugă şi alte binecuvântări la cele rostite înainte (Geneza 27:29; 28:3, 4). Rebeca ştie ce a profeţit Iehova în legătură cu fiii ei. Prin acţiunea sa, ea are grijă ca Iacov să primească binecuvântarea care îi aparţine de drept. Acest lucru este în mod clar în armonie cu voinţa lui Iehova. — Romani 9:6–13.

Iacov trimis în Haran

Apoi, Rebeca zădărniceşte planurile lui Esau îndemnându-l pe Iacov să fugă până când trece mânia fratelui său. Ea îi cere lui Isaac să consimtă la plecarea lui Iacov, dar, plină de consideraţie, evită să vorbească despre mânia lui Esau. Totuşi, cu tact, îşi exprimă îngrijorarea că Iacov s-ar putea căsători cu o canaanită. Lucrul acesta este suficient pentru a-l convinge pe Isaac să-i poruncească lui Iacov să nu-şi ia o soţie canaanită şi să-l trimită la familia Rebecăi pentru a-şi găsi o soţie temătoare de Dumnezeu. Nu există dovezi că Rebeca îl mai vede vreodată pe Iacov, dar acţiunile ei aduc mari binecuvântări viitoarei naţiuni Israel. — Geneza 27:43—28:2.

Ceea ce cunoaştem despre Rebeca ne face să o admirăm. Ea a fost o femeie foarte frumoasă, dar adevărata ei frumuseţe a constat în devoţiunea pentru Dumnezeu. O astfel de noră a căutat Avraam şi putem spune că aşteptările sale au fost cu mult depăşite de calităţile ei. Credinţa, curajul de a urma îndrumarea divină, zelul, modestia şi ospitalitatea ei deosebită sunt calităţi de care trebuie să dea dovadă orice femeie creştină. Sunt calităţi pe care Iehova însuşi le caută la o femeie desăvârşită.