Salt la conţinut

Salt la cuprins

Vă întăriţi din Cuvântul lui Dumnezeu?

Vă întăriţi din Cuvântul lui Dumnezeu?

Vă întăriţi din Cuvântul lui Dumnezeu?

CE VĂ ajută să înfruntaţi problemele? Isus a putut ţine piept atacurilor lui Satan amintindu-şi un verset din Biblie (Matei 4:1–11). Şi regele David a fost întărit de Cuvântul lui Dumnezeu când a trecut prin încercări. El a spus: „Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi desfătează sufletul“. — Psalmul 94:19.

Şi noi vom fi mângâiaţi sau întăriţi când trecem prin încercări dacă ne vom aminti textul biblic preferat. De exemplu, Rex, care acum are 89 de ani, este evanghelizator cu timp integral din 1931. El spune: „De multe ori, când mi se repartiza o sarcină deosebită în ministerul creştin mă simţeam incompetent“. Cum depăşea el această problemă? „Îmi aminteam versetul preferat, Proverbele 3:5, unde se spune: «Încrede-te în DOMNUL din toată inima ta şi nu te sprijini pe înţelepciunea ta». Punând în practică acest verset am putut să-mi duc la bun sfârşit sarcinile încredinţate.“

Şi tinerii pot trage foloase dacă ţin cont de acest sfat. Textul biblic preferat al lui Jack, care are 6 ani, este Matei 24:14. Acest verset îl îndeamnă să meargă în lucrarea de predicare împreună cu părinţii. El spune: „Îmi place să merg în lucrare în fiecare sâmbătă cu mama, tata şi sora mea“.

Asemenea lui Isus, simţi şi tu uneori că îţi este pusă credinţa la încercare? Atunci, textul din Filipeni 4:13 ar putea deveni unul dintre versetele tale preferate. Te frământă şi pe tine „gânduri negre“ la fel ca pe regele David? Atunci, ţi-ar putea fi de folos îndemnul din Filipeni 4:6, 7. Îţi este teamă uneori că serviciul pe care i-l aduci lui Dumnezeu este în zadar? Cuvintele din 1 Corinteni 15:58 îţi vor da putere.

Memorând versete potrivite situaţiei în care ne aflăm vom permite Cuvântului lui Dumnezeu să exercite putere în viaţa noastră (Evrei 4:12). Aceste versete ne pot da tărie şi ne pot mângâia. — Romani 15:4.