Îl putem bucura pe Dumnezeu

POT OARE oamenii să-l bucure sau să-l întristeze pe Dumnezeu? Poate Dumnezeu să simtă bucurie? O definiţie de dicţionar a cuvântului „dumnezeu“ este „realitate supremă şi absolută“. Dar dacă această realitate impresionantă ar fi doar o forţă? Ar putea să se bucure o forţă impersonală? Nicidecum. Dar să lăsăm Biblia să ne vorbească despre Dumnezeu.

„Dumnezeu este un Spirit“, a spus Isus Cristos (Ioan 4:24). Un spirit este o formă de viaţă diferită de cea umană. Deşi nu le putem vedea, spiritele au şi ele un corp — „unul spiritual“ (1 Corinteni 15:44; Ioan 1:18). Folosind un limbaj figurat, Biblia spune că Dumnezeu are ochi, urechi, mâini, iar enumerarea ar putea continua. * De asemenea, Dumnezeu are un nume — Iehova (Psalmul 83:18). Prin urmare, Dumnezeul Bibliei este o persoană spirituală (Evrei 9:24). „El este Dumnezeul Cel viu şi Împăratul veşniciei.“ — Ieremia 10:10.

Iehova este o persoană reală care gândeşte şi acţionează. El are calităţi şi sentimente; unele lucruri îi plac, altele îi displac. De fapt, Biblia conţine nenumărate expresii care dezvăluie ce-i place şi ce-i displace. În vreme ce zeii şi idolii făcuţi de mâna omului reflectă trăsăturile sau calităţile meşterului lor, Iehova, Dumnezeul cel Atotputernic, este însuşi Făuritorul sentimentelor cu care i-a înzestrat pe oameni. — Geneza 1:27; Isaia 44:7–11.

Iehova este, fără îndoială, „fericitul Dumnezeu“ (1 Timotei 1:11). El nu numai că se bucură de lucrările sale de creaţie, dar şi găseşte satisfacţie în realizarea scopului său. Prin profetul Isaia, Iehova declară: „Îmi voi aduce la îndeplinire toată plăcerea Mea . . . Eu am spus şi Eu voi face să se întâmple; Eu am plănuit şi eu voi înfăptui“ (Isaia 46:9–11). Iar psalmistul a cântat: „Să Se bucure DOMNUL de lucrările Sale!“ (Psalmul 104:31). Dar mai există ceva ce-l bucură pe Dumnezeu. Iată ce ne spune el: „Fiul meu, fii înţelept şi înveseleşte-mi inima“ (Proverbele 27:11). Gândiţi-vă la semnificaţia acestor cuvinte — noi îl putem bucura pe Dumnezeu!

Cum putem bucura inima lui Dumnezeu

Cum a reuşit Noe, un cap de familie din vechime, să-i bucure inima lui Iehova? Noe „a căpătat îndurare înaintea DOMNULUI“ deoarece „era un om drept şi integru printre cei din timpul lui“. Într-un contrast evident cu răutatea oamenilor din zilele acelea, credinţa  şi ascultarea lui Noe i-au plăcut atât de mult lui Dumnezeu, încât s-a spus despre el că „umbla cu Dumnezeu“ (Geneza 6:6, 8, 9, 22). „Prin credinţă Noe . . . a manifestat teamă sfântă şi a construit o arcă pentru salvarea casei sale“ (Evrei 11:7). Iehova i-a arătat favoare lui Noe, ocrotindu-l pe el şi familia sa în acea perioadă tulbure din istoria omenirii.

Şi patriarhul Avraam ştia cât de profunde sunt sentimentele lui Iehova. El a demonstrat că ştia foarte bine cum gândeşte Dumnezeu când Iehova i-a spus că intenţiona să distrugă cetăţile Sodoma şi Gomora din pricina depravării locuitorilor lor. Avraam îl cunoştea atât de bine pe Iehova, încât ştia că era de neconceput ca Dumnezeu să-l omoare pe cel drept împreună cu cel rău (Geneza 18:17–33). Câţiva ani mai târziu, ascultând de porunca lui Iehova, Avraam „l-a oferit, ca să spunem aşa, pe Isaac“, deoarece „a considerat că Dumnezeu putea chiar să-l scoale din morţi“ (Evrei 11:17–19; Geneza 22:1–18). Avraam a cunoscut atât de bine sentimentele lui Dumnezeu şi a dovedit o credinţă atât de puternică ascultând de El, încât „a ajuns să fie numit «prietenul lui Iehova»“. — Iacov 2:23.

Un alt om care s-a străduit să-i bucure inima lui Dumnezeu a fost regele David al vechiului Israel. Iehova a spus despre el: „L-am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima mea, care va face toate lucrurile pe care le doresc“ (Faptele 13:22). Înainte de a-l înfrunta pe uriaşul Goliat, David şi-a încredinţat viaţa în mâinile lui Dumnezeu şi i-a spus regelui israelit Saul: „DOMNUL, care m-a scăpat din gheara leului şi din laba ursului, mă va scăpa şi din mâna acestui filistean“. Iehova l-a binecuvântat pe David pentru că şi-a pus încrederea în El, dându-l pe Goliat în mâinile lui (1 Samuel 17:37, 45–54). David a dorit ca nu numai acţiunile sale, ci şi „cuvintele gurii [sale] şi cugetarea inimii [sale]“ să-i fie plăcute lui Iehova. — Psalmul 19:14.

Dar cum putem obţine noi aprobarea lui Dumnezeu? Cu cât îi vom cunoaşte mai bine sentimentele, cu atât vom şti mai bine cum îi putem bucura inima. De aceea, când citim Biblia, e important să facem efortul de a discerne sentimentele lui Dumnezeu pentru a fi ‘umpluţi de cunoştinţa exactă a voinţei sale în toată înţelepciunea şi discernământul spiritual, ca să umblăm într-un mod demn de Iehova cu scopul de a-i plăcea pe deplin’ (Coloseni 1:9, 10). Cunoştinţa, la rândul ei, ne zideşte credinţa, iar credinţa este esenţială deoarece, fără ea, „este imposibil să-i plăcem“ lui Dumnezeu (Evrei 11:6). Într-adevăr, străduindu-ne să dobândim o credinţă puternică şi să ne trăim viaţa în armonie cu voinţa lui Iehova, îi putem bucura inima. Totodată, trebuie să fim atenţi să nu-l întristăm.

Să nu-i rănim sentimentele

Din relatarea despre zilele lui Noe aflăm cum pot fi rănite sentimentele lui Iehova. Pe timpul acela, „pământul era plin de violenţă. Dumnezeu S-a uitat spre pământ, şi iată că pământul era stricat“. Ce credeţi că a simţit el văzând depravarea şi violenţa de atunci? Biblia spune: „DOMNULUI I-a părut rău că a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui“ (Geneza 6:5, 6, 11, 12). Depravarea morală a oamenilor l-a întristat atât de mult pe Dumnezeu, încât şi-a schimbat atitudinea faţă de acea generaţie de nelegiuiţi. Dezgustat de răutatea lor, Dumnezeu a devenit din Creator distrugătorul lor.

 Iehova a suferit şi când propriul său popor, vechiul Israel, i-a desconsiderat de nenumărate ori sentimentele şi îndrumarea iubitoare. Psalmistul a deplâns această situaţie astfel: „De câte ori s-au răzvrătit ei împotriva Lui în pustie şi L-au mâniat în pustietate! Da, n-au încetat să ispitească pe Dumnezeu şi să întărâte pe Sfântul lui Israel“. „Totuşi, în îndurarea Lui, El iartă nelegiuirea şi nu nimiceşte; Îşi opreşte de multe ori mânia şi nu dă drumul la toată furia Lui“ (Psalmul 78:38–41). Deşi israeliţii răzvrătiţi au suportat pe bună dreptate urmările propriilor păcate, Biblia ne spune că „în toate necazurile lor El a fost întristat“. — Isaia 63:9.

În pofida nenumăratelor dovezi ale sentimentelor de tandreţe pe care Iehova le avea faţă de ei, israeliţii „şi-au bătut joc de trimişii lui Dumnezeu, I-au nesocotit cuvintele şi au râs de prorocii Lui, până când mânia DOMNULUI împotriva poporului Său a ajuns de neînlăturat“ (2 Cronici 36:16). Persistând în răzvrătire, aceştia „au întristat pe Duhul Lui cel sfânt“ atât de mult încât au pierdut, în cele din urmă, favoarea lui Iehova (Isaia 63:10). Care au fost consecinţele? Pe bună dreptate, Dumnezeu şi-a retras protecţia şi, drept urmare, nenorocirea a venit peste ei când babilonienii au cucerit Iuda şi au distrus Ierusalimul (2 Cronici 36:17–21). Ce trist este când oamenii aleg să trăiască în păcat, supărându-l şi îndurerându-l pe Creatorul lor!

Biblia oferă dovezi că pe Dumnezeu îl îndurerează mult faptele nedrepte (Psalmul 78:41). Printre lucrurile pe care le dispreţuieşte, ba chiar le detestă, se numără mândria, minciuna, uciderea, magia, prezicerea viitorului, venerarea strămoşilor, conduita libertină, homosexualitatea, infidelitatea conjugală, incestul şi asuprirea săracilor. — Leviticul 18:9–29; 19:29; Deuteronomul 18:9–12; Proverbele 6:16–19; Ieremia 7:5–7; Maleahi 2:14–16.

Cum consideră Iehova idolatria? În Exodul 20:4, 5 se spune: „Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti“. De ce? Deoarece idolii „sunt o urâciune“ înaintea lui Iehova (Deuteronomul 7:25, 26). Apostolul Ioan ne-a avertizat: „Copilaşilor, păziţi-vă de idoli“ (1 Ioan 5:21). Iar apostolul Pavel a scris: „Iubiţii mei, fugiţi de idolatrie“. — 1 Corinteni 10:14.

Să căutăm aprobarea lui Dumnezeu

Dumnezeu „Îşi dezvăluie secretul celor drepţi“, iar „cei integri în căile lor Îi sunt plăcuţi“ (Proverbele 3:32; 11:20). Dar cei ce continuă să-l supere pe Dumnezeu, ignorându-i sau dispreţuindu-i sentimentele bazate pe dreptate, vor suferi în scurtă vreme consecinţele faptelor lor nechibzuite (2 Tesaloniceni 1:6–10). Într-adevăr, curând el va pune capăt răutăţii, atât de răspândite în zilele noastre. — Psalmul 37:9–11; Ţefania 2:2, 3.

Cu toate acestea, Biblia explică foarte clar că Iehova „nu doreşte ca vreunul să fie distrus, ci doreşte ca toţi să ajungă la căinţă“ (2 Petru 3:9). El preferă să-şi arate afecţiunea faţă de oamenii drepţi care îl iubesc, decât să-şi exprime dezaprobarea faţă de cei ce refuză să se îndrepte. Iehova nu-şi găseşte plăcerea în „moartea păcătosului“, ci doreşte ca acesta „să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască“. — Ezechiel 33:11.

 Aşadar, de noi depinde să nu devenim ţinta mâniei lui Iehova. El „este plin de o tandră afecţiune şi îndurător“ (Iacov 5:11). Având deplină încredere în sentimentele lui Dumnezeu, ne putem ‘arunca toate îngrijorările asupra lui, căci el se îngrijeşte de noi’ (1 Petru 5:7). Fiţi siguri că toţi cei ce îi înveselesc inima lui Dumnezeu au minunata perspectivă de a se bucura de aprobarea şi de prietenia sa. De aceea, acum este mai urgent ca oricând să ‘ne asigurăm de ceea ce îi este plăcut Domnului’. — Efeseni 5:10.

Ce minunat e că în bunătatea sa nemeritată Dumnezeu şi-a revelat extraordinarele calităţi şi sentimente! Fiecăruia dintre noi îi stă în putere să-i bucure inima. Dacă aceasta este şi dorinţa dumneavoastră, puteţi lua legătura cu Martorii lui Iehova din zona în care locuiţi. Ei vor fi dornici să vă spună ce fac ei pentru a-i fi plăcuţi lui Dumnezeu.

[Notă de subsol]

[Chenarul de la pagina 7]

De ce îi atribuie Biblia lui Dumnezeu trăsături umane

Întrucât „Dumnezeu este un Spirit“, noi nu-l putem vedea (Ioan 4:24). De aceea, Biblia foloseşte figuri de stil, cum sunt comparaţiile, metaforele şi antropomorfismele pentru a ne ajuta să înţelegem puterea, grandoarea şi acţiunile lui Dumnezeu. Antropomorfismul (provenit de la un cuvânt grecesc ce înseamnă „cu formă umană“) presupune atribuirea de caracteristici omeneşti unui subiect nonuman. Astfel, chiar dacă nu ştim cum arată corpul spiritual al lui Dumnezeu, Biblia spune că Iehova are ochi, urechi, mâini, braţe, degete, picioare şi inimă. — Geneza 8:21; Exodul 3:20; 31:18; Iov 40:9; Psalmii 18:9; 34:15.

Acest limbaj figurativ nu transmite însă ideea că Dumnezeu ar avea un corp spiritual asemănător corpului uman. Antropomorfismele nu trebuie înţelese literal. Ele nu fac altceva decât să-i ajute pe oameni să-l cunoască mai bine pe Dumnezeu. Fără aceste figuri de stil, orice descriere a lui Dumnezeu ar fi greu, dacă nu chiar imposibil de înţeles pentru oameni. Totuşi, aceasta nu înseamnă că personalitatea lui Iehova Dumnezeu este rodul imaginaţiei oamenilor. Biblia declară că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu — nu Dumnezeu după chipul omului (Geneza 1:27). Întrucât scriitorii Bibliei au fost ‘inspiraţi de Dumnezeu’, descrierea pe care o fac ei personalităţii lui Iehova este de fapt descrierea pe care o face el însuşi calităţilor sale — aceleaşi calităţi pe care le-a sădit, în grade diferite, şi în oameni (2 Timotei 3:16, 17). Astfel, nu poate fi vorba de calităţi omeneşti atribuite lui Dumnezeu, ci de calităţi divine cu care oamenii au fost înzestraţi de Dumnezeu.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 4]

Noe a primit favoarea lui Dumnezeu

[Legenda ilustraţiei de la pagina 5]

Avraam cunoştea bine sentimentele lui Dumnezeu

[Legenda ilustraţiei de la pagina 6]

David şi-a pus toată încrederea în Iehova

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Din Biblie poţi învăţa cum să-i bucuri inima lui Dumnezeu

[Provenienţa fotografiei de la pagina 4]

Prin amabilitatea Anglo-Australian Observatory, fotografie de David Malin