Salt la conţinut

Salt la cuprins

Strădania omului de a-i plăcea lui Dumnezeu

Strădania omului de a-i plăcea lui Dumnezeu

Strădania omului de a-i plăcea lui Dumnezeu

„NU EXISTĂ civilizaţie în care credinţa în Dumnezeu să nu fi avut vreun rol — de cele mai multe ori suveran şi creator. Putem spune lucrul acesta chiar şi despre societăţile laice.“ Aşa s-a exprimat John Bowker în cartea God — A Brief History. Într-un fel sau altul, dorinţa de a-l găsi pe Dumnezeu şi de a-i câştiga bunăvoinţa a făcut totdeauna parte dintre aspiraţiile omului. Mulţi oameni din întreaga lume se străduiesc să-i fie plăcuţi lui Dumnezeu — este adevărat fiecare în felul său, în funcţie de propriile convingeri religioase.

Unii cred că e de ajuns să fii bun pentru a obţine favoarea lui Dumnezeu. Alţii consideră că pot câştiga aprobarea sa făcând acte de caritate pentru săraci. Iar pentru alte milioane de oameni sărbătorile şi ritualurile religioase sunt deosebit de importante.

Există însă şi oameni care cred că Dumnezeu este prea departe sau prea ocupat să le acorde atenţie oamenilor. Se spune că Epicur, un filozof antic grec, credea că ‘zeii sunt prea departe de noi ca să ne facă vreun rău, iar bine nici atât’. Mulţi dintre cei ce gândesc astfel sunt totuşi religioşi. Unii chiar aduc ofrande şi respectă anumite ritualuri sperând să-i îmbuneze pe strămoşii lor decedaţi.

Ce părere aveţi? Observă Dumnezeu strădaniile noastre de a câştiga favoarea sa? Îl putem bucura noi pe Dumnezeu?

[Provenienţa fotografiei de pe copertă]

COPERTA: Prin amabilitatea ROE/Anglo-Australian Observatory, fotografie de David Malin