Creaţia proclamă gloria lui Dumnezeu!
Creaţia proclamă gloria lui Dumnezeu!
„Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui.“ — PSALMUL 19:1.
1, 2. a) De ce oamenii nu pot vedea direct gloria lui Dumnezeu? b) Cum îi dau glorie lui Dumnezeu cei 24 de bătrâni?
„FAŢA nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască.“ (Exodul 33:20). Iehova i-a spus cele de mai sus lui Moise. Întrucât omul nu este decât carne, el nu ar putea rămâne în viaţă dacă ar vedea direct gloria lui Dumnezeu. Totuşi, apostolul Ioan a avut o extraordinară viziune a lui Iehova pe tronul Său glorios. — Revelaţia 4:1–3.
2 Spre deosebire de oameni, fiinţele spirituale loiale pot vedea faţa lui Iehova. Printre acestea se numără şi cei „douăzeci şi patru de bătrâni“, care îi reprezintă pe cei 144 000 (Revelaţia 4:4; 14:1–3). Cum reacţionează ei la vederea gloriei lui Dumnezeu? Potrivit textului din Revelaţia 4:11, ei declară: „Tu eşti demn, Iehova, da, Dumnezeul nostru, să primeşti gloria şi onoarea şi puterea, pentru că tu ai creat toate lucrurile şi datorită voinţei tale ele au existat şi au fost create“.
De ce n-au nici o scuză
3, 4. a) De ce ideea existenţei lui Dumnezeu nu este neştiinţifică? b) De ce resping unii credinţa în Dumnezeu?
3 Doriţi să-i daţi glorie lui Dumnezeu? Marea majoritate a oamenilor nu doresc acest lucru, iar unii pur şi simplu neagă existenţa lui Dumnezeu. Iată ce a scris, de pildă, un astronom: „Oare a intervenit Dumnezeu şi a creat cosmosul special pentru noi? . . . Înălţătoare idee! Din păcate însă eu consider că e numai o iluzie. . . . Dumnezeu iese din calcul“.
4 Cercetările ştiinţifice au limite; ele se opresc la ceea ce oamenii pot efectiv să observe sau să studieze. În rest, nu putem vorbi decât de teorii şi ipoteze. Întrucât „Dumnezeu este un Spirit“, el pur şi simplu nu poate fi supus observaţiei sau studiului ştiinţific direct (Ioan 4:24). Prin urmare, e o dovadă de aroganţă să respingem ideea existenţei lui Dumnezeu, catalogând-o drept neştiinţifică. Vincent Wigglesworth, cercetător la Universitatea Cambridge, a afirmat că metoda ştiinţifică este, în sine, „o formă de religie“. În ce sens? „Ea depinde de credinţa de necontestat potrivit căreia toate fenomenele din natură pot fi explicate pe baza «legilor naturii».“ Aşadar, când cineva respinge ideea existenţei lui Dumnezeu, nu înseamnă că alege o credinţă în locul alteia? În cazul unora, lipsa de credinţă se manifestă prin refuzul deliberat de a accepta adevărul. Psalmistul a scris: „Cel rău, cu o înfăţişare îngâmfată, nu-L caută [nu cercetează deloc, NW]. Toate gândurile lui sunt: «nu există Dumnezeu!»“. — Psalmul 10:4.
5. De ce sunt fără scuză cei care nu cred în Dumnezeu?
5 Însă credinţa în Dumnezeu nu este oarbă, întrucât există dovezi copleşitoare ale existenţei lui Dumnezeu (Evrei 11:1). Iată ce a spus astronomul Allan Sandage: „Consider că este foarte puţin probabil ca această ordine [din univers] să se fi născut din haos. Trebuie să existe un principiu care să stea la baza ordinii şi organizării. Pentru mine, Dumnezeu este un mister, dar este şi explicaţia la miracolul existenţei; adică explică de ce, în loc de nimic, există totuşi ceva“. Apostolul Pavel le-a spus creştinilor din Roma: „Calităţile invizibile [ale lui Dumnezeu], da, puterea sa eternă şi dumnezeirea sa, se văd clar de la crearea lumii, deoarece sunt percepute prin lucrurile făcute, aşa că ei [cei care nu cred] sunt fără scuză“ (Romani 1:20). De la „crearea lumii“ — mai precis de la crearea fiinţelor umane dotate cu raţiune, care puteau înţelege că Dumnezeu există — a devenit evident că există un Creator cu o putere extraordinară, un Dumnezeu care merită devoţiunea noastră. Astfel, cei ce nu recunosc gloria lui Dumnezeu n-au nici o scuză. Dar ce dovezi ne oferă creaţia?
Universul proclamă gloria lui Dumnezeu
6, 7. a) Cum proclamă cerurile gloria lui Dumnezeu? b) În ce scop au întins cerurile ‘sfori de măsurat’?
6 În Psalmul 19:1 găsim următorul răspuns: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui“. David şi-a dat seama că stelele şi planetele a căror strălucire străbate „întinderea“ — adică atmosfera — oferă dovezi incontestabile ale existenţei unui Dumnezeu glorios. El spune în continuare: „O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte îl face cunoscut altei nopţi“ (Psalmul 19:2). Zi de zi şi noapte de noapte, cerurile arată înţelepciunea şi puterea creatoare ale lui Dumnezeu. E ca şi cum ele ar rosti cuvinte de laudă la adresa lui Dumnezeu.
7 Însă este nevoie de discernământ ca să auzi această mărturie pentru că „nu există nici vorbe, nici cuvinte; nu se aude nici un glas din partea lor“. Şi totuşi, mărturia tăcută a cerurilor este puternică. „Sfoara lor de măsurat a ieşit pe tot pământul şi declaraţiile lor până la marginile pământului productiv“ (Psalmul 19:3, 4, NW). E ca şi cum cerurile ar întinde ‘sfori de măsurat’ pentru a fi sigure că mărturia lor tăcută a ajuns până la marginile pământului.
8, 9. Prezentaţi câteva caracteristici impresionante ale soarelui.
8 David descrie apoi o altă minune a creaţiei lui Iehova: „În ele [cerurile vizibile], El a întins un cort soarelui. Şi soarele, ca un mire care iese din camera sa de nuntă, se aruncă în alergarea sa cu bucuria unui viteaz; răsare de la un capăt al cerurilor şi îşi termină drumul la celălalt capăt; nimic nu se ascunde de căldura sa“. — Psalmul 19:4–6.
9 În comparaţie cu alte stele, soarele este doar de mărime mijlocie. Însă această stea extraordinară face ca planetele ce gravitează în jurul ei să pară foarte mici. Potrivit unei lucrări, soarele are o masă de „2 miliarde de miliarde de miliarde de tone“ — ceea ce înseamnă 99,9% din masa sistemului nostru solar! Forţa lui gravitaţională permite pământului să se învârtă în jurul lui la o distanţă de 150 de milioane de kilometri, fără să se apropie sau să se îndepărteze de soare. Doar aproximativ o jumătate de miliardime din energia soarelui ajunge pe planeta noastră, dar este suficientă pentru susţinerea vieţii.
10. a) În ce sens intră şi iese soarele din „cortul“ său? b) Cum aleargă el ca un „viteaz“?
10 Psalmistul vorbeşte despre soare în limbaj figurativ, înfăţişându-l ca un „viteaz“ care străbate bolta cerească de la un capăt la altul în timpul zilei şi se retrage seara într-un „cort“. Seara, această stea măreaţă dispare la orizont de parcă ar intra într-un „cort“ ca să se odihnească. Dimineaţa, ea se iveşte plină de strălucire, asemenea ‘unui mire care iese din camera sa de nuntă’. Ca păstor, David ştia ce înseamnă frigul cumplit al nopţii (Geneza 31:40). El şi-a amintit cum, dimineaţa, soarele învăluia pământul cu razele sale. Evident, soarele nu era epuizat de „călătoria“ sa zilnică de la est la vest, ci, asemenea „unui viteaz“, era mereu gata să se aventureze într-o nouă călătorie.
Uluitoarele stele şi galaxii
11, 12. a) De ce compară Biblia stelele cu firele de nisip? b) Cât de întins ar putea fi universul?
11 Cu ochiul liber, David a putut să vadă doar câteva mii de stele. Însă potrivit unui studiu recent, numărul de stele din univers care pot fi văzute cu ajutorul telescoapelor moderne este de 70 de sextilioane — 7 urmat de 22 de zerouri! Iehova a lăsat să se înţeleagă că numărul stelelor este extraordinar de mare când l-a comparat cu „nisipul de pe ţărmul mării“. — Geneza 22:17.
12 Ani de zile, astronomii au observat în spaţiu „mici zone luminoase cu aspect neclar, sau nedefinit“. Oamenii de ştiinţă au presupus că aceste „nebuloase spirale“ fac parte din galaxia noastră, Calea Lactee. În 1924 s-a descoperit că cea mai apropiată dintre aceste nebuloase, Andromeda, este ea însăşi o galaxie, situată la o distanţă de aproximativ 2 milioane de ani lumină! Cercetătorii estimează acum că există miliarde de galaxii, fiecare dintre ele fiind alcătuită din mii — uneori chiar miliarde — de stele. Însă Iehova „socoteşte numărul stelelor şi le dă nume la toate“. — Psalmul 147:4.
13. a) Menţionaţi un aspect deosebit referitor la constelaţii. b) Ce anume arată că oamenii de ştiinţă nu cunosc „legile cerului“?
13 Iehova l-a întrebat pe Iov: „Poţi tu să înnozi legăturile Pleiadei [constelaţiei Chima, NW] sau să dezlegi frânghiile Orionului [constelaţiei Chesil, NW]?“ (Iov 38:31). O constelaţie este o grupare de stele care prezintă o configuraţie specifică. Deşi stelele se pot afla la distanţe uriaşe unele de altele, privite de pe pământ, ele au o poziţie relativă, care rămâne neschimbată. Întrucât au poziţii bine fixate, stelele, „asemenea unor ghizi, sunt de mare ajutor în navigaţie, în orientarea astronauţilor în spaţiu şi în activitatea de identificare a altor stele“ (The Encyclopedia Americana). Totuşi, nimeni nu înţelege pe deplin „legăturile“ care ţin constelaţiile împreună. Da, oamenii de ştiinţă nu pot răspunde încă la întrebarea consemnată în Iov 38:33: „Cunoşti tu legile cerului?“
14. De ce se poate spune că modul în care se distribuie lumina este un mister?
14 O altă întrebare pusă lui Iov la care oamenii de ştiinţă nu pot răspunde este următoarea: „Unde este deci calea prin care se distribuie lumina?“ (Iov 38:24, NW). Un scriitor a afirmat că aceasta e „o întrebare ştiinţifică actuală, de mare profunzime“. Unii filozofi greci credeau că ochiul uman este sursa luminii. Mai recent, oamenii de ştiinţă au afirmat că lumina este alcătuită din corpusculi. Alţii au fost de părere că lumina se propagă prin unde. În prezent, oamenii de ştiinţă cred că lumina are caracter dual: corpuscul şi undă. Însă natura luminii şi modul în care „se distribuie“ ea nu sunt încă înţelese pe deplin.
15. Asemenea lui David, cum ar trebui să ne simţim când privim cerurile?
15 Având în vedere toate acestea, nu putem decât să subscriem la cuvintele psalmistului David, care a spus: „Când privesc cerurile, lucrarea degetelor Tale, luna şi stelele pe care le-ai aşezat Tu, îmi zic: «Ce este omul, ca să Te gândeşti la el şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?»“. — Psalmul 8:3, 4.
Pământul şi vieţuitoarele de pe el îl glorifică pe Iehova
16, 17. Cum îi aduc laude lui Iehova vieţuitoarele din „adâncuri“?
16 În Psalmul 148 sunt menţionate şi alte moduri în care creaţia proclamă gloria lui Dumnezeu. În Ps 148 versetul 7 citim: „Lăudaţi pe DOMNUL de pe pământ, voi, balauri de mare [monştri marini, nota de subsol] şi adâncuri toate“. Da, ‘adâncurile’ sunt pline de minuni care dovedesc înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu. Balena albastră cântăreşte în medie 120 de tone — cât 30 de elefanţi! Numai inima are 450 de kilograme şi poate pompa în corp aproximativ 6 400 l de sânge! Sunt aceşti monştri marini înceţi şi greoi? Nicidecum. Ei „străbat în lung şi-n lat oceanele“, cu viteze impresionante, se spune într-un raport al Campaniei europene privind capturile secundare de cetacee. Datele primite prin satelit arată că „un animal a parcurs peste 16 000 de kilometri în 10 luni“.
17 Delfinul mare săritor se scufundă de obicei până la adâncimi de 45 de metri, dar recordul este de 547 de metri! Însă cum supravieţuieşte delfinul la asemenea adâncimi? În timpul scufundării, bătăile inimii încetinesc, iar sângele este direcţionat spre inimă, plămâni şi creier. De asemenea, muşchii conţin o substanţă chimică care reţine oxigenul. Elefantul de mare şi caşalotul se pot scufunda la adâncimi şi mai mari. În revista Discover se spune că „ei nu se opun presiunii, ci îi permit să le blocheze plămânii“. Ei reţin în muşchi cea mai mare parte a oxigenului de care au nevoie. E limpede că aceste vieţuitoare sunt o mărturie vie a înţelepciunii Dumnezeului atotputernic!
18. Cum reflectă apa mărilor şi a oceanelor înţelepciunea lui Iehova?
18 Chiar şi apa mărilor şi a oceanelor reflectă înţelepciunea lui Iehova. Iată ce se spune într-o lucrare: „Până la o adâncime de 100 de metri, fiecare picătură de apă din ocean conţine mii de alge microscopice plutitoare numite fitoplancton“ (Scientific American). Această „pădure invizibilă“ purifică aerul înlăturând miliarde de tone de dioxid de carbon. Fitoplanctonul produce mai mult de jumătate din oxigenul pe care îl respirăm.
19. Cum îndeplinesc voinţa lui Iehova focul şi zăpada?
19 În Psalmul 148:8 se spune: „Foc şi grindină, zăpadă şi ceaţă, vânturi aducătoare de furtună, care împliniţi poruncile Lui“. Da, Iehova se foloseşte şi de forţele naturii pentru a-şi îndeplini voinţa. De exemplu, cu zeci de ani în urmă se considera că, în pădure, focul nu face decât să distrugă. În prezent, specialiştii consideră că focul are un important rol ecologic, deoarece curăţă pădurea de copacii bătrâni şi uscaţi, favorizează germinaţia multor seminţe, reciclează substanţele nutritive şi chiar reduce riscul incendiilor. Zăpada are şi ea un rol vital, întrucât udă şi fertilizează solul, alimentează râurile şi apără plantele şi animalele de temperaturile extrem de scăzute.
20. Cum le sunt de folos oamenilor munţii şi copacii?
20 „Munţi şi dealuri toate, pomi roditori şi cedri toţi“, spune Psalmul 148:9. Munţii maiestuoşi sunt o mărturie a marii puteri a lui Iehova (Psalmul 65:6). Dar ei slujesc şi unui scop practic. Iată ce se spune într-un raport al Institutului de Geografie din Berna (Elveţia): „Toate râurile importante ale lumii izvorăsc din munţi. Peste jumătate din populaţia globului depinde de apa proaspătă din munţi. . . . Aceste «castele de apă» sunt vitale pentru bunăstarea omenirii“. Chiar şi un simplu copac îi aduce glorie Creatorului. Într-un raport dat publicităţii de Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu se afirmă că arborii „au un rol important în viaţa oamenilor din toate ţările. . . . Multe specii de arbori sunt de mare importanţă economică fiind sursa unor produse precum cheresteaua, fructele, nucile, răşinile şi cleiurile. La nivel mondial, 2 miliarde de oameni depind de lemn pentru gătit şi pentru încălzire“.
21. De ce se poate spune că o simplă frunză este dovada unui proiect inteligent?
21 Dovezi ale existenţei unui Creator înţelept pot fi observate în însăşi structura unui copac. Să ne gândim la o simplă frunză. În exterior, ea are un strat ceros care împiedică pierderea apei. Imediat sub acest înveliş, pe faţa superioară a frunzei există o mulţime de celule care conţin cloroplaste. Cloroplastele conţin clorofilă, care absoarbe energia solară. Printr-un proces numit fotosinteză, frunzele devin „uzine de hrană“. Apa este absorbită de rădăcini şi este transportată spre frunze printr-un „sistem de ţevi“ sofisticat. Mii de „supape“ micuţe (numite stomate) aflate pe partea inferioară a frunzei se deschid şi se închid, absorbind dioxidul de carbon. Lumina furnizează energia necesară pentru ca apa şi dioxidul de carbon să se combine ca să producă carbohidraţi. Planta poate consuma acum hrana pe care chiar ea a pregătit-o. Această „uzină“ fără zgomot este extraordinară. Ea nu poluează, ci elimină oxigen ca produs secundar!
22, 23. a) Ce capacităţi uimitoare au unele păsări şi mamifere? b) Ce alte întrebări se vor analiza în articolul următor?
22 „Fiare şi vite toate, târâtoare şi păsări înaripate“, spune Psalmul 148:10. Multe păsări şi mamifere au capacităţi uimitoare. O specie de albatros (Diomedea immutabilis) poate parcurge distanţe uriaşe (de exemplu, o pasăre din această specie a parcurs 40 000 de kilometri în doar 90 de zile). Dendroica striata este o pasăre care zboară peste 80 de ore nonstop din America de Nord până în America de Sud. Cămila stochează apa nu în cocoaşă, cum se crede în general, ci în sistemul digestiv, ceea ce îi permite să meargă timp îndelungat fără să se deshidrateze. Nu-i de mirare, aşadar, că inginerii studiază cu atenţie regnul animal înainte de a proiecta un nou dispozitiv sau mecanism. Iată ce spune un autor pe nume Gail Cleere: „Dacă vrei să construieşti ceva care să funcţioneze bine . . . şi să nu dăuneze mediului, ai toate şansele să găseşti un exemplu bun undeva în natură“.
23 Într-adevăr, creaţia proclamă gloria lui Dumnezeu! De la cerurile înstelate până la plante şi animale, fiecare lucrare îi aduce în felul ei laude Creatorului. Dar ce se poate spune despre oameni? Cum ne putem alătura naturii în a-i aduce laude lui Dumnezeu?
Vă amintiţi?
• De ce n-au nici o scuză cei care neagă existenţa lui Dumnezeu?
• Cum îl glorifică pe Dumnezeu stelele şi planetele?
• Cum atestă apele şi mamiferele existenţa unui Creator iubitor?
• Cum împlinesc voinţa lui Iehova forţele naturii?
[Întrebări de studiu]
[Legenda fotografiei de la pagina 10]
Oamenii de ştiinţă estimează că numărul stelelor care pot fi observate este de 70 de sextilioane!
[Provenienţa fotografiei]
Frank Zullo
[Legenda fotografiei de la pagina 12]
Delfinul mare săritor
[Legenda fotografiei de la pagina 13]
Fulg de zăpadă
[Provenienţa fotografiei]
snowcrystals.net
[Legenda fotografiei de la pagina 13]
Un albatros tânăr