Salt la conţinut

Salt la cuprins

Să le facem sau să nu le facem bine altora?

Să le facem sau să nu le facem bine altora?

Să le facem sau să nu le facem bine altora?

„CE ŢIE nu-ţi place altuia nu-i face.“ Se spune că acest proverb îi aparţine celebrului învăţător şi filozof chinez Confucius. Azi, după aproape 2 500 de ani, mulţi sunt încă de părere că dacă nu le facem rău altora, se poate spune că ne-am făcut datoria.

Este adevărat, acest principiu confucianist are valoarea lui. Însă Biblia dezvăluie o altă faţetă a comportamentului interuman. În plus, ea arată că este păcat nu numai să le faci rău altora, dar şi să nu faci nimic pentru alţii. Discipolul creştin Iacov a scris: „Dacă cineva ştie să facă ce este drept, şi totuşi nu face, este un păcat pentru el“ (Iacov 4:17). Isus Cristos nu numai că i-a învăţat pe creştini să nu le facă rău altora, dar i-a şi îndemnat: „Tot ceea ce vreţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel“ (Matei 7:12).

Scopul iniţial al lui Dumnezeu a fost ca oamenii să se poarte unii cu alţii aşa cum şi-ar dori să se poarte alţii cu ei. Prin modul în care i-a creat pe oameni, el a dat cel mai bun exemplu de interes pentru bunăstarea altora: „Dumnezeu a creat pe om după chipul Său, l-a creat după chipul lui Dumnezeu; i-a creat de sex masculin şi de sex feminin“ (Geneza 1:27). Aceasta înseamnă că, plin de iubire, Dumnezeu i-a înzestrat pe oameni cu o conştiinţă, care, dacă e instruită corect, îi va îndruma să se poarte cu alţii aşa cum şi-ar dori să se poarte semenii lor cu ei.

În prezent, mulţi oameni ajung în pragul disperării din cauza acţiunilor necugetate şi egoiste ale altora. Evident, nu e de-ajuns să nu le facem rău altora; e necesar să le facem bine, să-i ajutăm. Prin urmare, Martorii lui Iehova iau iniţiativa de a-i ajuta pe alţii să afle care este speranţa minunată pe care ne-o oferă Cuvântul lui Dumnezeu. Când îi vizitează pe semenii lor aducându-le vestea bună din Biblie, ei sunt animaţi de iubire, făcându-le altora ceea ce ar dori ca alţii să le facă lor.