Cine au fost anabaptiştii?

CEI CE vizitează pentru prima oară oraşul Münster din provincia germană Westfalia e imposibil să nu se oprească şi să privească cele trei cuşti de fier atârnate de turnul unei biserici din centrul oraşului. Exceptând câteva scurte perioade, aceste cuşti stau suspendate de aproape 500 de ani. Când au fost atârnate, în ele se aflau trupurile a trei oameni care au fost torturaţi şi executaţi în piaţa publică. Aceşti trei bărbaţi au fost anabaptişti, iar cele trei cuşti sunt o sumbră amintire a regatului lor.

Cine au fost anabaptiştii? Cum s-a născut mişcarea lor şi care au fost principalele lor învăţături? De ce au fost aceşti oameni executaţi şi ce legătură au cele trei cuşti cu un regat?

Reformarea Bisericii — În ce mod?

La sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea, criticile la adresa Bisericii Romano-Catolice şi a clerului ei au devenit tot mai numeroase. Corupţia şi depravarea morală pătrunseseră la toate nivelurile ecleziastice şi, prin urmare, mulţi simţeau nevoia unor schimbări radicale. În 1517, Martin Luther a cerut în mod public reformarea bisericii. Cu timpul s-au alăturat şi alţii dezbaterilor teologice, iar în scurt timp, Reforma Protestantă era în plină desfăşurare.

Dar reformatorii nu aveau o strategie unitară cu privire la schimbările necesare şi la amploarea acestora. Mulţi recunoşteau necesitatea unei închinări bazate pe Biblie, dar nu puteau ajunge la o interpretare comună a învăţăturilor biblice. Unii considerau că reforma se desfăşura prea lent. În rândul acestor reformatori s-a născut mişcarea anabaptistă.

„La drept vorbind, nu a existat o singură mişcare baptistă, ci mai multe“, a scris Hans-Jürgen Goertz în cartea sa Die Täufer — Geschichte und Deutung (Baptiştii — Istorie şi semnificaţie). De exemplu, în 1521, patru bărbaţi cunoscuţi ca profeţii din Zwickau au făcut mare vâlvă în oraşul Wittenberg predicând învăţături anabaptiste. În 1525 a fost fondată o altă grupare anabaptistă la Zürich, Elveţia. Au apărut comunităţi anabaptiste şi în Moravia (actualmente Republica Cehă) şi în Olanda.

Botezul pruncilor sau botezul la vârsta adultă?

Majoritatea comunităţilor anabaptiste erau mici. Membrii lor, în general oameni paşnici, îşi exprimau deschis convingerile, de fapt chiar le predicau altora. Preceptele fundamentale ale credinţei anabaptiste au fost formulate în Mărturisirea de credinţă de la Schleitheim în 1527. Printre acestea se numărau principiul separării de lume, excomunicarea răufăcătorilor şi refuzul serviciului militar. Dar ceea ce îi caracteriza în primul rând şi îi distingea net de celelalte religii a fost convingerea fermă că botezul era pentru oameni maturi, nu pentru nou-născuţi. *

Botezul la vârsta adultă nu era doar o chestiune de doctrină; avea legătură cu controlul exercitat de Biserică asupra oamenilor. Dacă botezul era amânat până la vârsta adultă, permiţând astfel omului să ia o decizie pe baza credinţei, unii nu s-ar mai fi botezat deloc. Astfel, persoanele nebotezate ar fi rămas, cel puţin  într-o anumită măsură, în afara sferei de influenţă a Bisericii. Pentru unele biserici, botezul la vârsta adultă însemna să piardă din putere.

De aceea, atât catolicii, cât şi protestanţii căutau să descurajeze practicarea acestui botez. Începând din 1529, cel puţin în unele zone, cei care botezau adulţi sau erau botezaţi la vârsta adultă erau pasibili de pedeapsa cu moartea. „Pe tot cuprinsul Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană [anabaptiştii] au fost aprig persecutaţi“, arată ziaristul Thomas Seifert. Persecuţia a atins apogeul la Münster.

Münsterul medieval doreşte schimbări

Münsterul medieval avea circa 10 000 de locuitori şi era înconjurat de un puternic sistem de apărare, cu o lungime de 5 km şi o lăţime de 90 m. În pofida impresionantelor fortificaţii, situaţia din interiorul oraşului nu era câtuşi de puţin stabilă. Cartea Regatul anabaptiştilor, publicată de Muzeul Municipal din Münster, menţionează „disputele politice interne dintre consiliul orăşenesc şi bresle“. Mai mult, locuitorii erau indignaţi de purtarea clericilor. Münsterul a primit cu braţele deschise Reforma, iar în 1533 din oraşul catolic care era a devenit un oraş luteran.

Unul dintre cei mai de seamă predicatori reformişti din Münster a fost Bernhard Rothmann, o personalitate impulsivă. Istoricul german Friedrich Oehninger arată că „Rothmann a adoptat concepţii vădit anabaptiste; el şi alţi predicatori au refuzat să mai boteze copii mici“. A câştigat sprijinul maselor din Münster, deşi vederile lui erau considerate de unii extremiste. „Din ce în ce mai mulţi oameni care preferau vechea ordine religioasă au părăsit oraşul, cu un sentiment de teamă şi nelinişte, parcă presimţind că avea să se întâmple ceva rău. Anabaptiştii de pretutindeni s-au revărsat spre Münster, cu speranţa că aici aveau să găsească împlinirea idealurilor lor.“ Această concentrare de anabaptişti la Münster a stat la baza unui eveniment dezastruos.

Asedierea Noului Ierusalim

Doi olandezi care imigraseră în Münster — Jan Mathys, un brutar din Haarlem şi Jan Bockelszoon, cunoscut ca Jan van Lieden — aveau să joace un rol decisiv în evenimentele ulterioare. Mathys pretindea că e profet şi susţinea că A Doua Venire a lui Cristos urma să aibă loc în aprilie 1534. Oraşul a fost declarat Noul Ierusalim menţionat în Biblie. Starea de spirit care domnea în Münster era apocaliptică. Rothmann a decretat ca toate bunurile să fie deţinute în comun. Toţi locuitorii de vârstă adultă trebuiau să facă o alegere: să se boteze sau să plece. Oamenii se botezau în masă, unii doar pentru a nu fi nevoiţi să-şi părăsească bunurile şi casa.

Celelalte comunităţi religioase priveau îngrozite transformarea Münsterului într-un oraş — primul, de altfel — în care anabaptiştii reprezentau principala putere religioasă şi politică. Potrivit cărţii Die Täufer zu Münster, din cauza acestui fapt „Münsterul [şi-a atras] ostilitatea întregului Sfânt Imperiu Roman de Naţiune Germană“. Un demnitar local, principele-episcop contele Franz von Waldeck, a strâns o armată pentru a asedia Münsterul. Armata era formată din soldaţi luterani şi catolici. Cele două religii, care înainte se aflaseră în tabere adverse în privinţa Reformei şi care, în scurtă vreme, aveau să lupte una împotriva alteia în Războiul de 30 de ani, şi-au unit acum forţele împotriva anabaptiştilor.

 Distrugerea regatului anabaptist

Puterea armatei asediatoare nu i-a intimidat pe cei aflaţi la adăpostul zidurilor oraşului. În aprilie 1534, când se presupunea că urma să aibă loc a doua venire a lui Cristos, Mathys a ieşit din oraş pe un cal alb, fiind sigur de protecţia divină. Cât de îngroziţi trebuie să fi fost susţinătorii săi, ce priveau de dincolo de ziduri, când au văzut trupul lui Mathys măcelărit de soldaţi, iar capul lui ridicat în vârful unui par!

Jan van Lieden a devenit succesorul lui Mathys şi a fost proclamat Regele Jan al anabaptiştilor în Münster. El a încercat să reducă dezechilibrul numeric dintre sexe — în oraş erau mai multe femei decât bărbaţi — încurajând bărbaţii să-şi ia câte soţii doreau. Dovadă a practicilor extremiste, în regatul anabaptist din Münster adulterul şi fornicaţia erau pedepsite cu moartea, în timp ce poligamia era permisă şi chiar încurajată. Însuşi regele Jan şi-a luat 16 soţii. Când una dintre ele, Elisabeth Wandscherer, a cerut permisiunea să părăsească oraşul, a fost decapitată în piaţa publică.

Asediul a durat 14 luni, până în iunie 1535, când oraşul a cedat. Münsterul nu a mai suferit o distrugere asemănătoare decât în cel de-al doilea război mondial. Rothmann a reuşit să fugă, dar regele Jan şi alţi doi lideri anabaptişti au fost prinşi, torturaţi şi executaţi. Trupurile lor au fost puse în cuşti, acestea fiind atârnate de turla Bisericii St. Lambert „pentru a-i înspăimânta pe toţi posibilii rebeli“, după cum spune Seifert. Da, amestecul în politică a dus la consecinţe dezastruoase.

Ce s-a întâmplat cu celelalte comunităţi anabaptiste? Persecuţia a continuat câţiva ani în toată Europa. Majoritatea anabaptiştilor au rămas fideli principiilor lor pacifiste, deşi exista şi o minoritate agresivă. Cu timpul, fostul preot Menno Simons a preluat conducerea anabaptiştilor, aceştia ajungând să fie cunoscuţi în cele din urmă sub numele de menoniţi, precum şi sub alte nume.

Cele trei cuşti

Anabaptiştii au fost în esenţă oameni credincioşi care au încercat să rămână fideli principiilor Bibliei. Dar extremiştii din Münster i-au determinat să abandoneze normele Bibliei şi să se amestece în politică. Odată abandonate aceste principii, mişcarea s-a transformat într-o forţă revoluţionară, ceea ce a însemnat un dezastru pentru anabaptişti şi pentru Münsterul medieval.

Cele trei cuşti de fier atârnate de turnul bisericii încă le amintesc vizitatorilor oraşului de aceste evenimente îngrozitoare petrecute cu aproape 500 de ani în urmă.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiilor de la pagina 13]

Regele Jan a fost torturat şi executat, trupul lui fiind pus într-o cuşcă, care a fost apoi atârnată de turla Bisericii St. Lambert