Să apreciem darul vieţii la justa lui valoare
Să apreciem darul vieţii la justa lui valoare
„Sângele Cristosului . . . ne va curăţa conştiinţa de lucrări moarte ca să-i aducem un serviciu sacru Dumnezeului celui viu.“ — EVREI 9:14.
1. Ce anume arată că preţuim foarte mult viaţa?
CUM ai răspunde dacă ai fi întrebat cât crezi că valorează viaţa ta? Noi preţuim foarte mult atât propria viaţă, cât şi viaţa altora. De aceea mergem la medic când suntem bolnavi şi ne facem periodic controale medicale. Vrem să trăim şi să fim sănătoşi. În general vorbind, nici chiar oamenii bătrâni sau infirmi nu vor să moară; vor să rămână în viaţă.
2, 3. a) Ce obligaţie este scoasă în evidenţă în Proverbele 23:22? b) Ce legătură există între Dumnezeu şi obligaţia menţionată în Proverbele 23:22?
2 Măsura în care preţuim viaţa ne influenţează relaţiile cu alţii. De exemplu, Cuvântul lui Dumnezeu porunceşte: „Ascultă pe tatăl tău, din care te-ai născut, şi nu nesocoti pe mama ta, când a îmbătrânit“ (Proverbele 23:22). „A asculta“ înseamnă mai mult decât a auzi cuvinte; acest proverb ne îndeamnă să auzim şi apoi să ne supunem (Exodul 15:26; Deuteronomul 7:12; 13:18; 15:5; Iosua 22:2; Psalmul 81:13). Dar de ce ne îndeamnă Cuvântul lui Dumnezeu să ascultăm de părinţi? Nu numai pentru că sunt mai în vârstă şi au mai multă experienţă, ci şi pentru că ‘ne-au dat naştere’. Unele versiuni redau acest verset astfel: „Ascultă de tatăl tău care ţi-a dat viaţă“. Fireşte, dacă îţi preţuieşti viaţa, te simţi îndatorat faţă de cei ce ţi-au dat-o.
3 Desigur, fiind creştini adevăraţi, noi recunoaştem că Iehova este Sursa primordială a vieţii. Prin el „avem viaţă“, ne putem „mişca“, adică putem acţiona ca fiinţe înzestrate cu simţuri; „existăm“ şi putem gândi în perspectivă, ne putem face planuri pentru viitor, chiar pentru un viitor etern (Faptele 17:28; Psalmul 36:9; Eclesiastul 3:11). Potrivit textului din Proverbele 23:22, e bine „să ascultăm“ cu umilinţă de Dumnezeu, fiind dornici să înţelegem modul său de a privi viaţa, nu al altcuiva, şi să acţionăm în armonie cu acesta.
Să arătăm respect faţă de viaţă
4. Cum s-a arătat la începutul istoriei omenirii că respectul pentru viaţă este un lucru foarte important?
4 La începutul istoriei omenirii, Iehova a arătat clar că nu le permite oamenilor să folosească darul vieţii oricum (sau să abuzeze de el). Măcinat de invidie şi plin de mânie, Cain a luat viaţa unui om nevinovat — a fratelui său Abel. Avea Cain dreptul să hotărască astfel în privinţa unei vieţi? Dumnezeu a considerat că nu. El l-a tras la răspundere pe Cain: „Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine“ (Geneza 4:10). Să observăm că sângele lui Abel care fusese vărsat pe pământ reprezenta viaţa sa ce fusese curmată cu violenţă; sângele lui Abel striga la Dumnezeu cerând răzbunare. — Evrei 12:24.
5. a) Ce restricţie a impus Iehova în zilele lui Noe, şi cui i se aplica ea? b) În ce sens a constituit această interdicţie un pas înainte?
5 După Potop, supravieţuirea a opt suflete a însemnat un nou început pentru omenire. Printr-o directivă valabilă pentru toţi oamenii, Dumnezeu a dezvăluit mai multe despre modul în care considera el viaţa şi sângele. El a spus că oamenii puteau să mănânce carne de animale, dar a impus următoarea restricţie: „Tot ce se mişcă şi are viaţă să vă slujească de hrană: toate acestea vi le dau, ca şi plantele verzi. Numai carne cu viaţa ei, adică sângele ei, să nu mâncaţi“ (Geneza 9:3, 4). Unii evrei interpretează această afirmaţie spunând că oamenilor li s-a interzis să mănânce carnea sau să bea sângele unui animal care era încă viu. Însă timpul avea să arate clar că, prin aceste cuvinte, Dumnezeu a interzis consumarea sângelui pentru a susţine viaţa. În plus, decretul dat de Dumnezeu prin Noe a constituit un important pas înainte în realizarea scopului Său nobil care avea legătură cu sângele şi care avea să le permită oamenilor să dobândească viaţă veşnică.
6. Cum a subliniat Dumnezeu punctul Său de vedere cu privire la valoarea vieţii când i s-a adresat lui Noe?
6 În continuare, Dumnezeu a spus: „Voi cere înapoi sângele vieţilor voastre; îl voi cere înapoi de la orice animal; şi voi cere înapoi viaţa omului din mâna omului, din mâna fiecăruia, de la fratele lui. Dacă cineva varsă sângele omului, şi sângele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui“ (Geneza 9:5, 6). Din această directivă dată întregii familii umane putem înţelege că Dumnezeu consideră că sângele reprezintă viaţa omului. Creatorul îi dă omului viaţa, şi nimeni nu are dreptul să pună capăt acelei vieţi, reprezentată de sânge. Dacă cineva comite omucidere, asemenea lui Cain, Creatorul are dreptul să ‘ceară înapoi’ viaţa ucigaşului.
7. De ce ar trebui să ne intereseze ceea ce i-a spus Dumnezeu lui Noe despre sânge?
7 Aşadar, Dumnezeu le-a poruncit oamenilor să nu folosească în mod greşit sângele. V-aţi întrebat vreodată de ce a dat Dumnezeu această poruncă? Cu alte cuvinte, ce a stat la baza punctului de vedere divin referitor la sânge? De fapt, răspunsul are legătură cu una dintre cele mai importante învăţături ale Bibliei, cu însăşi esenţa mesajului creştin, pe care multe biserici au ales să o ignore. Despre ce învăţătură este vorba şi ce legătură are ea cu viaţa, deciziile şi acţiunile noastre?
Sângele — cum poate fi folosit?
8. Ce restricţie a impus Iehova în Lege în ce priveşte folosirea sângelui?
8 Iehova a oferit mai multe detalii despre viaţă şi sânge când i-a dat Israelului codul Legii. Astfel, el a făcut un alt pas în realizarea scopului său. Ştiţi probabil că, potrivit Legii, israeliţii trebuiau să-i aducă lui Dumnezeu ofrande, de exemplu ofrande de cereale, de ulei şi de vin (Leviticul 2:1–4; 23:13; Numeri 15:1–5). Ei trebuiau, de asemenea, să aducă jertfe de animale. Dumnezeu a spus despre acestea: „Căci viaţa trupului este în sânge. Vi l-am dat pe altar, ca să facă ispăşire pentru sufletele voastre, căci sângele face ispăşire pentru suflet. De aceea am zis fiilor lui Israel: «Nimeni dintre voi să nu mănânce sânge»“. Iehova a adăugat că, în cazul în care cineva, de pildă un vânător sau un crescător de vite, tăia un animal pentru hrană, el trebuia să-i scurgă sângele şi să-l acopere cu ţărână. Întrucât pământul este „aşternutul“ picioarelor lui Dumnezeu, prin vărsarea sângelui pe pământ omul recunoştea că viaţa era înapoiată Dătătorului ei. — Leviticul 17:11–13; Isaia 66:1.
9. Care era singurul mod prevăzut de Lege în care putea fi folosit sângele, şi în ce scop?
9 Această lege nu a fost un simplu ritual religios lipsit de semnificaţie pentru noi. Aţi remarcat de ce li s-a poruncit israeliţilor să nu consume sânge? Dumnezeu a spus: „De aceea am zis fiilor lui Israel: «Nimeni dintre voi să nu mănânce sânge»“. Care era motivul? „Vi l-am dat pe altar, ca să facă ispăşire pentru sufletele voastre.“ Nu ne ajută aceste cuvinte să înţelegem mai bine de ce i-a zis Dumnezeu lui Noe că oamenii nu trebuie să mănânce sânge? Creatorul a hotărât să atribuie sângelui o semnificaţie superioară, rezervându-l pentru un singur scop, unul special, prin care se puteau salva multe vieţi. Sângele trebuia să joace un rol vital în acoperirea păcatelor (ispăşire). Prin urmare, sub Lege, singurul mod în care putea fi folosit sângele era pe altar cu scopul de a face ispăşire pentru viaţa israeliţilor, care voiau să fie iertaţi de Iehova.
10. De ce sângele de animale nu putea aduce iertarea completă, şi de ce anume aminteau jertfele aduse sub Lege?
10 Această idee se regăseşte şi în creştinism. Referitor la acest aspect al Legii stabilit de Dumnezeu, apostolul creştin Pavel a scris: „Aproape toate lucrurile sunt curăţate cu sânge, potrivit Legii, şi fără să fie vărsat sânge nu există iertare“ (Evrei 9:22). Pavel a arătat clar că jertfele pe care israeliţii trebuiau să le aducă nu îi făceau perfecţi, sau fără păcat. El a scris: „Prin aceste jertfe se aduce aminte de păcate an de an, căci este imposibil ca sângele de tauri şi de ţapi să înlăture păcatele“ (Evrei 10:1–4). Totuşi, aceste jertfe au servit unui scop. Ele le-au amintit israeliţilor că erau păcătoşi şi că aveau nevoie de ceva mai mult pentru a obţine iertarea completă. Dar dacă sângele care reprezenta viaţa animalelor nu putea acoperi complet păcatele oamenilor, exista oare vreun alt fel de sânge prin care se putea realiza acest lucru?
Soluţia Dătătorului vieţii
11. De unde ştim că sângele de animale adus ca jertfă îndrepta atenţia spre ceva din viitor?
11 Legea îndrepta, de fapt, atenţia spre ceva mult mai eficient în realizarea voinţei lui Dumnezeu. Pavel a întrebat: „De ce atunci Legea?“ Tot el a răspuns: „Ea a fost adăugată ca să facă evidente transgresările, până când avea să sosească sămânţa căreia i se făcuse promisiunea; şi a fost transmisă prin intermediul îngerilor, prin mâna unui mediator [Moise]“ (Galateni 3:19). În aceeaşi ordine de idei, Pavel a scris: „Legea are o umbră a lucrurilor bune care vor veni, dar nu însăşi substanţa lucrurilor“. — Evrei 10:1.
12. Cum a ajuns să fie cunoscut scopul lui Dumnezeu referitor la sânge?
12 Să recapitulăm ce am învăţat până aici. În zilele lui Noe, Dumnezeu a stabilit că omul putea să mănânce carne de animal pentru a-şi susţine viaţa, dar nu putea să consume sânge. Mai târziu, Dumnezeu a afirmat că „viaţa trupului este în sânge“. Da, el a hotărât că sângele reprezintă viaţa şi a spus: „Vi l-am dat pe altar [este vorba despre sânge], ca să facă ispăşire pentru sufletele voastre“. Însă, cu timpul, aveau să fie dezvăluite şi alte aspecte impresionante ale scopului divin. Legea a prefigurat lucrurile bune care urmau să vină. Despre ce lucruri este vorba?
13. De ce este importantă moartea lui Isus?
13 Realitatea prefigurată gravita în jurul morţii lui Isus Cristos. Ştim că Isus a fost torturat şi răstignit. El a murit asemenea unui răufăcător. Pavel a scris: „Cristos, pe când eram încă slabi, a murit pentru oameni lipsiţi de pietate, la timpul fixat. . . . Dumnezeu ne recomandă propria sa iubire prin faptul că, pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi“ (Romani 5:6, 8). Murind pentru noi, Cristos a furnizat o răscumpărare ca să ne acopere păcatele. Această răscumpărare este esenţa mesajului creştin (Matei 20:28; Ioan 3:16; 1 Corinteni 15:3; 1 Timotei 2:6). Ce legătură are răscumpărarea cu sângele şi viaţa, şi cum ne influenţează toate acestea?
14, 15. a) În Efeseni 1:7, cum pun unele traduceri accentul pe moartea lui Isus? b) Ce aspect privitor la Efeseni 1:7 le scapă unora din vedere?
14 Unele biserici acordă mare importanţă morţii lui Isus, iar enoriaşii lor folosesc expresii precum „Isus a murit pentru mine“. Iată cum redau unele traduceri ale Bibliei textul din Efeseni 1:7: „În el şi prin moartea lui avem eliberarea, adică, înlăturarea greşelilor noastre“ (The American Bible, de Frank Scheil Ballentine, 1902). „Prin moartea lui Cristos suntem eliberaţi, iar păcatele ne sunt iertate“ (Today’s English Version, 1966). „În Cristos şi prin el şi jertfirea vieţii lui am fost eliberaţi, o eliberare care înseamnă iertarea păcatelor“ (The New Testament, de William Barclay, 1969). „Prin moartea lui Cristos ne sunt iertate păcatele şi suntem eliberaţi“ (The Translator’s New Testament, 1973). Se poate lesne observa că aceste traduceri scot în evidenţă moartea lui Isus. Unii ar putea spune: „Dar nu este moartea lui Isus cu adevărat importantă? Ce lipseşte deci din aceste traduceri?“
15 De fapt, dacă ai la dispoziţie doar o astfel de traducere, s-ar putea să treci cu vederea un aspect foarte important, ceea ce ţi-ar limita înţelegerea mesajului Bibliei. Redări precum cele de mai sus ignoră faptul că, în original, textul din Efeseni 1:7 conţine un cuvânt grecesc care înseamnă „sânge“. Multe Biblii redau mai exact textul original. De pildă, Traducerea lumii noi redă acest text astfel: „Prin intermediul lui avem eliberarea prin răscumpărare datorită sângelui aceluia, da, iertarea greşelilor noastre, potrivit bogăţiei bunătăţii sale nemeritate“. — Efeseni 1:7.
16. De ce anume ar trebui să ne amintească expresia ‘sângele aceluia’?
16 Redarea ‘sângele aceluia’ este plină de sens şi ar trebui să ne spună mult. Era necesar ceva mai mult decât moartea unui om, chiar dacă a fost vorba de moartea omului perfect Isus. El a împlinit ceea ce era prefigurat în Lege, îndeosebi cu privire la Ziua Ispăşirii. În acea zi specială erau jertfite anumite animale. Apoi, marele preot intra cu o parte din sângele lor în Locul Preasfânt al tabernacolului sau templului şi prezenta sângele înaintea lui Dumnezeu, ca şi cum s-ar fi aflat în prezenţa Sa. — Exodul 25:22; Leviticul 16:2–19.
17. Cum a împlinit Isus ceea ce prefigura Ziua Ispăşirii?
17 După cum a explicat Pavel, Isus a împlinit ceea ce prefigura Ziua Ispăşirii. Mai întâi, Pavel a menţionat că marele preot din Israel intra o dată pe an în Locul Preasfânt oferind sânge „pentru el însuşi şi pentru păcatele din ignoranţă ale poporului“ (Evrei 9:6, 7). Potrivit acestui model, după ce a fost înviat ca spirit, Isus a mers în cerul însuşi. Ca spirit, fără un corp fizic, el a putut să apară „pentru noi înaintea persoanei lui Dumnezeu“. Ce a prezentat el înaintea lui Dumnezeu? Nu ceva fizic, ci ceva cu o semnificaţie deosebită. Iată ce a spus Pavel în continuare: „Când Cristos a venit ca mare preot . . . , a intrat — nu, nu cu sânge de ţapi şi de tauri tineri, ci cu propriul său sânge — o dată pentru totdeauna în locul sfânt şi a obţinut pentru noi o eliberare veşnică. Căci, dacă sângele de ţapi şi de tauri . . . sfinţeşte până acolo încât carnea devine curată, cu cât mai mult sângele Cristosului, care, prin intermediul unui spirit veşnic, s-a oferit pe sine fără pată lui Dumnezeu, ne va curăţa conştiinţa de lucrări moarte ca să-i aducem un serviciu sacru Dumnezeului celui viu?“ Da, Isus i-a prezentat lui Dumnezeu valoarea sângelui său. — Evrei 9:11–14, 24, 28; 10:11–14; 1 Petru 3:18.
18. De ce creştinii de azi trebuie să acorde atenţie afirmaţiilor Bibliei despre sânge?
18 Acest adevăr divin ne permite să înţelegem impresionantele aspecte pe care Biblia ni le dezvăluie despre sânge — de ce îl consideră Dumnezeu astfel, cum ar trebui să-l privim noi şi de ce trebuie să respectăm restricţiile stabilite de Dumnezeu privind folosirea sângelui. Când citim Scripturile greceşti creştine observăm numeroase referiri la sângele lui Cristos (vezi chenarul). Aceasta arată cât se poate de clar că fiecare creştin trebuie să manifeste credinţă „în sângele lui [Isus]“ (Romani 3:25). Iertarea şi pacea cu Dumnezeu sunt posibile numai „prin intermediul sângelui pe care l-a vărsat“ Isus (Coloseni 1:20). Lucrul acesta este valabil, în primul rând, pentru cei cu care Isus a încheiat un legământ special ca să domnească cu el în cer (Luca 22:20, 28–30; 1 Corinteni 11:25; Evrei 13:20). Este valabil, de asemenea, pentru „marea mulţime“ de azi, care va supravieţui apropiatului „mare necaz“ şi care se va bucura de viaţă veşnică pe un pământ paradiziac. Figurativ vorbind, membrii marii mulţimi ‘îşi spală robele în sângele Mielului’. — Revelaţia 7:9, 14.
19, 20. a) De ce a hotărât Dumnezeu să stabilească limite cu privire la folosirea sângelui, şi ce sentimente ar trebui să avem în acest sens? b) Ce anume ar trebui să ne intereseze?
19 Este clar că sângele are o semnificaţie specială în ochii lui Dumnezeu. La fel ar trebui să-l privim şi noi. Creatorul, care este profund interesat de viaţă, are dreptul să impună limite în ce priveşte folosirea sângelui de către oameni. Datorită interesului său pentru viaţa fiecăruia dintre noi, el a stabilit ca sângele să fie folosit într-un singur mod, foarte important, care face posibilă viaţa veşnică. Acesta are legătură cu sângele preţios al lui Isus. Ce recunoscători putem fi că Iehova Dumnezeu a acţionat spre binele nostru folosind sângele — sângele lui Isus — în acest mod salvator de vieţi! Şi cât de recunoscători trebuie să-i fim lui Isus că a fost dispus să se sacrifice vărsându-şi sângele în folosul nostru! Într-adevăr, putem înţelege sentimentele exprimate de apostolul Ioan: „A celui care ne iubeşte şi care ne-a dezlegat de păcatele noastre prin intermediul propriului său sânge — şi ne-a făcut să fim un regat, preoţi pentru Dumnezeul şi Tatăl său —, da, a lui să fie gloria şi puterea pentru totdeauna. Amin“. — Revelaţia 1:5, 6.
20 Dătătorul vieţii şi Dumnezeul nostru a cărui înţelepciune este absolută a avut în vedere de mult acest rol salvator. Ne-am putea întreba aşadar: Cum ar trebui să ne influenţeze toate acestea deciziile şi acţiunile? În următorul articol se va răspunde la această întrebare.
Cum aţi răspunde?
• Ce putem învăţa despre punctul de vedere divin asupra sângelui din relatările referitoare la Abel şi la Noe?
• În Legea mozaică, ce restricţie a impus Iehova cu privire la folosirea sângelui, şi de ce?
• Cum a împlinit Isus ceea ce prefigura Ziua Ispăşirii?
• Cum poate sângele lui Isus să ne salveze viaţa?
[Întrebări de studiu]
[Chenarul de la pagina 18]
AL CUI SÂNGE SALVEAZĂ VIEŢI?
„Fiţi atenţi la voi înşivă şi la toată turma, în mijlocul căreia spiritul sfânt v-a numit supraveghetori, ca să păstoriţi congregaţia lui Dumnezeu, pe care a cumpărat-o cu sângele propriului său Fiu.“ — Faptele 20:28.
„Cu atât mai mult deci, întrucât am fost declaraţi drepţi acum prin sângele său, vom fi salvaţi prin el de la mânie.“ — Romani 5:9.
„Nu aveaţi speranţă şi eraţi fără Dumnezeu în lume. Dar acum, în comuniune cu Cristos Isus, voi, care altădată eraţi departe, aţi ajuns să fiţi aproape prin sângele Cristosului.“ — Efeseni 2:12, 13.
„Dumnezeu a considerat că este bine să facă să locuiască în el toată plinătatea şi prin el să împace din nou cu sine toate celelalte lucruri, făcând pace prin intermediul sângelui pe care l-a vărsat el pe stâlpul de tortură.“ — Coloseni 1:19, 20.
„Prin urmare, fraţilor, . . . avem deplină îndrăzneală cu privire la calea de intrare în locul sfânt prin sângele lui Isus.“ — Evrei 10:19.
„Nu cu lucruri pieritoare . . . aţi fost eliberaţi din conduita voastră deşartă pe care v-au transmis-o strămoşii voştri. Ci cu un sânge preţios, ca acela al unui miel fără defect şi imaculat, da, cu sângele lui Cristos.“ — 1 Petru 1:18, 19.
„Dacă umblăm în lumină, după cum el însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii, iar sângele lui Isus, Fiul său, ne curăţă de toate păcatele.“ — 1 Ioan 1:7.
„Tu eşti demn să iei sulul şi să-i deschizi sigiliile, deoarece ai fost înjunghiat şi cu sângele tău ai cumpărat pentru Dumnezeu oameni din orice trib şi limbă şi popor şi naţiune.“ — Revelaţia 5:9.
„A fost azvârlit jos acuzatorul fraţilor noştri . . . Şi ei l-au învins datorită sângelui Mielului şi datorită cuvântului mărturiei lor.“ — Revelaţia 12:10, 11.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 16]
Prin intermediul Legii, Dumnezeu a arătat clar că sângele putea avea un rol în iertarea păcatelor
[Legenda ilustraţiei de la pagina 17]
Prin sângele lui Isus au putut fi salvate multe vieţi