Mori care au pus pâinea pe masă

A FOST numită „susţinătorul vieţii“, „cel mai important aliment“ şi „hrana de bază a omului din cele mai vechi timpuri“. Într-adevăr, încă din antichitate pâinea a fost un aliment de bază. De fapt, una dintre cele mai stringente necesităţi ale omului a fost procurarea pâinii de toate zilele.

Principalul ingredient al pâinii este făina, care se obţine prin măcinarea cerealelor. Aşadar, măcinatul este o îndeletnicire străveche. Dar cât de istovitor trebuie să fi fost să faci făină fără să dispui de o unealtă potrivită! În timpurile biblice, sunetul unei râşniţe era simbolul vremurilor bune, de pace, iar încetarea lui însemna pustiire. — Ieremia 25:10, 11.

Însă ce-a însemnat măcinatul de-a lungul veacurilor? Care sunt câteva metode şi unelte folosite la această muncă? Şi ce fel de mori ne pun astăzi pâinea pe masă?

De ce trebuie să măcinăm

Iehova i-a zis primei perechi umane, Adam şi Eva: „Iată că v-am dat orice plantă care produce sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ şi orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră“ (Geneza 1:29). Deci el i-a dat omului ca hrană şi seminţele cerealelor. Acestea sunt esenţiale în alimentaţie, deoarece toate cerealele — grâul, porumbul, orzul, ovăzul, secara, orezul, meiul şi sorgul — conţin amidon, o substanţă pe care organismul o transformă în principala sa sursă de energie, glucoza.

Însă omul nu poate digera grăunţele întregi şi crude. Pentru el este mai uşor să le consume dacă sunt măcinate, iar apoi gătite. Cele mai simple modalităţi de a obţine făină sunt pisarea seminţelor într-o piuă, zdrobirea lor între două pietre sau combinarea celor două metode.

Mori acţionate de forţa omului

Statuete din mormintele egiptene antice atestă folosirea unei râşniţe primitive, în formă de şa. Această râşniţă era alcătuită din două pietre: o piatră de dedesubt puţin adâncită şi uşor ridicată şi o piatră de deasupra mai mică. Lucrătorul, de obicei o femeie, stătea în genunchi, ţinea piatra de deasupra cu ambele mâini şi, lăsându-se pe ea cu toată greutatea părţii superioare a corpului, o mişca înainte şi înapoi pe piatra concavă, zdrobind astfel boabele între cele două pietre. Ce unealtă simplă, dar eficientă!

Totuşi, orele îndelungate de stat în genunchi afectau sănătatea lucrătorului. Mişcarea înainte şi-napoi a pietrei de deasupra solicita foarte mult şi încontinuu spatele, braţele, coapsele,  genunchii şi degetele de la picioare. În urma cercetărilor asupra anomaliilor osoase ale scheletelor din vechea Sirie, paleontologii au ajuns la următoarea concluzie: din cauza mişcărilor repetate, femeile tinere care măcinau la astfel de râşniţe aveau fisuri la rotule, leziuni la ultima vertebră dorsală şi osteoartrită severă la degetul mare de la picior. Se pare că în Egiptul antic măcinatul la râşniţă era munca servitoarelor (Exodul 11:5). * Potrivit opiniei unor biblişti, când au plecat din Egipt, israeliţii au luat cu ei acest tip de râşniţă.

Ulterior, pentru a fi mai eficiente, râşniţele au fost îmbunătăţite; de pildă, în ambele pietre au fost făcute scobituri. Crearea unei deschizături în formă de pâlnie în piatra de deasupra i-a dat posibilitatea lucrătorului să pună mai uşor boabele de cereale, acestea curgând direct între pietre. În secolele al IV-lea sau al V-lea î.e.n., în Grecia a apărut o maşină de măcinat rudimentară. Piatra de deasupra avea un mâner orizontal, sau o manivelă, pe care lucrătorul îl mişca înainte şi înapoi descriind un mic arc de cerc. Astfel, piatra de deasupra, prevăzută cu pâlnie de încărcare, se freca de piatra de dedesubt.

Dar toate dispozitivele de măcinat descrise anterior aveau un mare inconvenient: erau acţionate prin mişcarea înainte şi înapoi, pe care nici un animal nu putea fi dresat s-o facă. Prin urmare, ele depindeau de forţa omului. Cu timpul însă a fost inventată moara rotativă la care puteau fi folosite animale.

Moara rotativă uşurează munca

Se pare că moara rotativă a fost inventată prin secolul al II-lea î.e.n., în bazinul mediteranean. În secolul I e.n., aceasta le era deja cunoscută evreilor din Palestina, întrucât Isus a vorbit despre „o piatră de moară ca aceea învârtită de un măgar“. — Marcu 9:42.

Moara acţionată de forţa animalelor era folosită în Roma şi în cea mai mare parte a Imperiului Roman. Astfel de mori există încă în Pompei. Acestea sunt alcătuite dintr-o piatră conică deasupra căreia se află o piatră mare şi grea în formă de clepsidră prin care se turnau boabele de cereale. Prin rotire, boabele ajungeau între cele două blocuri de piatră, fiind astfel măcinate. Pietrele de deasupra de la Pompei sunt de mărimi diferite, având diametrul cuprins între 45 cm şi 90 cm; morile măsurau până la 1,80 m înălţime.

Nu se ştie cu exactitate dacă morile acţionate de animale au apărut înaintea râşniţelor rotative mai mici sau invers. Dar râşniţele rotative manuale aveau avantajul că erau mai uşor de folosit şi puteau fi mutate. Ele erau alcătuite din două pietre circulare, având, probabil, un diametru de 30–40 cm. Piatra de deasupra avea o formă puţin concavă pentru a se potrivi cu piatra de dedesubt care era convexă; era fixată pe un pivot central şi învârtită cu ajutorul unui mâner de lemn. De obicei, piatra era rotită de două femei care stăteau faţă în faţă, fiecare învârtind cu o mână de mâner (Luca 17:35). Cu mâna liberă, o femeie turna prin deschizătura pietrei de deasupra puţin câte puţin boabele de cereale, iar cealaltă femeie strângea făina care curgea pe marginea râşniţei pe o pânză sau într-o covată pusă sub aceasta. Acest tip de râşniţă satisfăcea nevoile soldaţilor,  ale marinarilor şi ale micilor gospodării aflate departe de morile mari.

Mori acţionate de forţa apei sau a vântului

Prin 27 î.e.n., arhitectul roman Vitruviu a făcut o descriere a unei mori de apă din timpul său. Prin curgere, apa împingea paletele unei roţi verticale fixate pe o osie orizontală, făcând-o să se învârtă. Nişte roţi zimţate antrenau un ax vertical, care, la rândul lui, învârtea o piatră mare de moară.

Cât de eficientă era moara de apă în comparaţie cu celelalte tipuri de mori? Se pare că râşniţele manuale măcinau mai puţin de 10 kg de boabe pe oră, iar cele mai bune mori acţionate de animale până la 50 kg. Moara de apă descrisă de Vitruviu putea însă măcina aproape 150–200 kg de boabe pe oră. Lăsând la o parte nenumăratele variante şi îmbunătăţiri, principiul de funcţionare descris de Vitruviu a fost folosit de ingenioşii proiectanţi de mori secole la rând.

Dar apa curgătoare nu era singura forţă naturală care să pună în mişcare pietrele de moară. Acelaşi efect se putea obţine folosind în locul roţii de apă palele unei mori de vânt. Se pare că morile de vânt au început să fie folosite în Europa în secolul al XII-lea, fiind foarte răspândite în Belgia, Germania, Olanda şi în alte ţări. Ele au rămas în uz până când au fost înlocuite treptat de morile cu abur sau de cele acţionate de alte surse de energie.

„Pâinea noastră cea de toate zilele“

Însă în ciuda progreselor înregistrate, în unele zone pe glob încă se folosesc vechile metode de măcinare. În Africa şi în Oceania se face făină cu piua şi pisălogul. În Mexic şi în ţările Americii Centrale porumbul pentru tortilla se macină cu râşniţa în formă de şa. Iar din loc în loc încă se întâlnesc mori de apă şi de vânt aflate în funcţiune.

Totuşi, în lumea modernă de azi, făina din care se coace pâinea este obţinută cu ajutorul unor mori cu valţuri, complet mecanizate şi automatizate. Grâul este măcinat pe măsură ce trece succesiv printre perechi de cilindri de oţel cu suprafeţe canelate ce se rotesc cu viteze diferite. Această metodă permite producerea mai multor sorturi de făină la costuri mici.

Fără îndoială, obţinerea făinii pentru pâine nu mai e munca istovitoare de odinioară. Însă nu trebuie să uităm să-i fim recunoscători Creatorului nostru, cel care i-a dat omului grâul, dar şi ingeniozitatea de a-l transforma în „pâinea noastră cea de toate zilele“. — Matei 6:11 (Cornilescu, 1996).

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Râşniţă egipteană în formă de şa

[Provenienţa fotografiei]

Soprintendenza Archeologica per la Toscana, Florenţa

[Legenda ilustraţiei de la pagina 23]

Pentru obţinerea uleiului, măslinele erau zdrobite cu ajutorul unei mori acţionate de un animal

[Provenienţa ilustraţiei de la pagina 22]

Din Self-Pronouncing Edition of the Holy Bible, conţinând traducerea King James şi Revised version