Salt la conţinut

Salt la cuprins

Întrebări de la cititori

Întrebări de la cititori

Întrebări de la cititori

Când apostolul Ioan a scris că „iubirea perfectă aruncă afară teama“, la ce s-a referit el prin expresia „iubire perfectă“, şi ce fel de „teamă“ este aruncată afară?

Apostolul Ioan a scris: „În iubire nu există teamă, ci iubirea perfectă aruncă afară teama, pentru că teama este o frână. În realitate, cel care se teme nu a fost făcut perfect în iubire“. — 1 Ioan 4:18.

Contextul arată că Ioan vorbea despre libertatea de exprimare, şi anume despre legătura dintre iubirea pentru Dumnezeu şi libertatea de exprimare a cuiva înaintea lui. 1Io 4 Versetul 17 spune: „Iată cum iubirea a fost făcută perfectă la noi, ca să avem libertate de exprimare în ziua de judecată“. Când se apropie de Dumnezeu în rugăciune, un creştin are sau nu libertate de exprimare în măsura în care îl iubeşte pe Dumnezeu şi simte că este iubit de El.

Expresia „iubire perfectă“ este plină de semnificaţie. În Biblie, cuvântul perfect nu se referă întotdeauna la perfecţiune în sens absolut, adică la gradul cel mai înalt al unei calităţi; deseori sensul este relativ. De exemplu, în Predica de pe munte, Isus a spus: „Trebuie, aşadar, să fiţi perfecţi, după cum Tatăl vostru ceresc este perfect“. Isus le spunea continuatorilor săi că, dacă îi iubesc doar pe cei ce îi iubesc, iubirea lor nu este deplină, ci incompletă şi cu defect. Ei trebuiau să-şi ducă la perfecţiune iubirea, s-o întregească, iubindu-i şi pe duşmani. În mod asemănător, când a scris despre „iubirea perfectă“, Ioan s-a referit la o iubire pentru Dumnezeu manifestată în mod deplin, din toată inima şi în toate aspectele vieţii. — Matei 5:46–48; 19:20, 21.

Când se apropie de Dumnezeu în rugăciune, un creştin e conştient de starea sa imperfectă şi păcătoasă. Totuşi, dacă îl iubeşte pe Dumnezeu şi simte iubirea lui în mod deplin, el i se adresează fără ezitare fiindcă nu se teme că va fi condamnat sau respins. El chiar se simte liber să-i vorbească lui Dumnezeu despre ce e în inima lui şi să-i ceară iertare pe baza jertfei de răscumpărare pe care Iehova a dat-o cu iubire prin Isus Cristos. El este sigur că cererile lui sunt ascultate cu bunăvoinţă.

Cum poate cineva să fie „făcut perfect în iubire“ şi astfel ‘să arunce afară’ teama de a fi condamnat sau respins? „Cine respectă cuvântul său [al lui Dumnezeu], într-adevăr în acest om iubirea de Dumnezeu a fost făcută perfectă“, a spus apostolul Ioan (1 Ioan 2:5). Gândiţi-vă: Dacă Dumnezeu ne-a iubit pe când eram încă păcătoşi, nu ne iubeşte el şi mai mult dacă ne căim cu adevărat şi ‘respectăm cu conştiinciozitate cuvântul său’ (Romani 5:8; 1 Ioan 4:10)? Într-adevăr, atât timp cât rămânem fideli, putem avea aceeaşi convingere ca apostolul Pavel, care a zis: „El, care nu l-a cruţat nici chiar pe propriul său Fiu, ci l-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da cu bunătate împreună cu el şi toate celelalte lucruri?“ — Romani 8:32.